Denisapatrascu's Blog

De cateva zile subiectul fierbinte este reducerea indemnizatiei de crestere a copilului pana la 2 ani. Dl. ministru Botis l-a luat in serios pe Boc si incearca sa reduca cheltuielile bugetului de stat. D-na Turcan, din acelasi partid, spune ca nu s-a consultat cu conducerea PDL-ului, iar d-soara Anastase, ne raspunde ca sociolog cu o noua initiativa legislativa privind cresele.

La tv vedem talk-show-uri moderate exclusiv emotional din care nu obtinem niciun fel de informatie calitativa referitor la acest subiect.  Evident e greu sa retragi sau sa diminuezi un drept acordat. Iar constiinta colectiva devine amnezica atunci cand e vorba de beneficii dar care se acorda in perioadele electorale si care s-au restrans in timpul tuturor mandatelor.

Va propun o mica analiza retrospectiva a acestui drept.

In efervecenta inceputului de an 1990 printre primele acte normative care s-au aprobat a fost Decretul-lege nr.31/1990 prin care se instituia concediul plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an, înlocuit apoi de Legea nr.120/1997 (aparuta pentru a onora una din promisiunile electorale ale Conventiei Democratice) care majora la 2 ani acest drept, instituind dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului în valoare de 85% din veniturile anterioare, oferind și tatălui dreptul de a beneficia de aceste drepturi. In aceasta perioada sumele platite pentru indemnizatia de crestere a copilului se acordau persoanelor care au avut venituri impozabile cu 12 luni inaintea nasterii copilului, din bugetul asigurarilor sociale de stat.

Aici trebuie facuta o observatie: pentru aceasta indemnizatie nu se contribuie special. O persoana care poate fi beneficiara acestei indemnizatii contribuie la sistem la fel ca orice alta persoana nebeneficiara, indemnizatia nefiind obtinuta dintr-un fond contributiv. Contributiile platite ca urmare a obtinerii unui venit (atat impozitul pe venit cat si contributiile sociale) nu se suplimenteaza pentru obtinerea intr-un orizont de timp a acestui benficiu pecuniar. Deci nu se aplica principiile asigurarii, ca in cazul unei asigurari private care sa acopere riscul nasterii si retragerii din activitate pe o perioada pentru cresterea copilului.

În 2003 are loc o plafonare a indemnizației, datorita cresterii numarului beneficiarilor, in special pe baza unei lacune a legii care permitea cumpararea stagiului la sistemul asigurarilor sociale de stat (fara celelalte contributii), dar si ca urmare a cresterii deficitului bugetului de pensii. Guvernantii de atunci s-au vazut nevoiti sa aleaga intre continuarea platii indemnizatiei de crestere copil in procent de 85% si neindexarea pensiilor. Au ales plafonarea indemnizatiei.  Aceasta va fi majorată în 2005 și se vor lărgi sfera drepturilor, se acordă dreptul la concediu pentru creșterea copilului cu handicap de până la 3 ani precum și modificări în privința cuantumului venitului în funcție de tipul concediului (prenatal, postnatal obligatoriu (126 zile) și de creștere a copilului de până la 2/3 ani). Suma aflata in plata la acel moment era de 600 lei. În 2008 in prag electoral cuantumul indemnizației are o noua modificare crescand la 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni fără a fi mai mică de 600 lei.

S-au facut trimiteri la reglementarile celorlalte state membre ale UE. Nu exista o reglementare unitara. Din 27 de state membre doar in 12 se plateste o indemnizatie separata pentru cresterea copilului dupa trecerea perioadei postnatale obligatorii.

In ordine alfabetica:

Austria: se plateste pana la implinrea de catre copil a varstei de 30 de luni si cuantumul este de 14,53 euro/zi, care creste cu pana la 50% in cazul gemenilor.

Belgia: poate fi acordata diferentiat in functie de natura contractului individual de munca. In cazul contractului cu norma intreaga nu poate depasi 3 luni si poate fi acordata pana la implinirea varstei de 6 ani a copilului, valoarea fiind 684,94 euro si se acorda doar pentru primele 3 nasteri. In cazul contractului cu timp partial poate fi de maxim 6 luni si poate fi acordata pana la implinirea varstei de 6 ani a copilului, valoarea fiind 342,46 (pentru persoanele sub 50 ani) şi 580,90 euro (pentru persoanele peste 50 ani).

Bulgaria: Este plafonata la primele 3 nasteri cuantumul fiind diferentiat intre copilul sanatos si cel cu handicap, pe o perioada de pana la 2 ani ai copilului. In cazul copilului sanatos pentru care un membru al familiei a contribuit suma este de aprox.123 euro, dar daca veniturile sunt peste 179 euro/membru familie, perioada se reduce la maxim 1 an si suma este de 77 euro indiferent de numarul copiilor. Suma creste in cazul copilului cu handicap pentru care se acorda o prestatie suplimentara de 50 euro.

Cehia: are caracter contributiv, se plateste si parintelui care obtine venituri cu conditia ca de ingrijirea copilului sa se ocupe un adult. Se acordă în 3 rate, care sunt fixate in cuantumuri fixe lunare în funcţie de durata concediului: a) acordarea rapidă a alocaţiei parentale – imediat după plata prestaţiei de maternitate sau a unei prestaţii echivalente, acordate tatălui, in valoare de aprox. 425 euro, până la împlinirea copilului a vârstei de 2 ani; b)
acordarea standard a alocaţiei parentale – imediat după plata prestaţiei de maternitate sau a unei prestaţii echivalente, acordate tatălui, aprox. 283 euro până la împlinirea copilului a vârstei de 3 ani; c) acordarea etapizată a a alocaţiei parentale – imediat după plata prestaţiei de maternitate sau a unei prestaţii echivalente, acordate tatălui sau chiar de la data naşterii copilului dacă nu există un drept la prestaţia de maternitate, in valoare de aprox. 283 euro până la împlinirea copilului a vârstei de 21 de luni sau la o valoare de aprox. 142 euro până la împlinirea copilului a vârstei de 4 ani.

Franta: are caracter contributiv, este plafonata la 531 euro pentru norma intreaga si 404 euro pentru jumatate de norma. Prestaţia zilnică pentru prezenţa părinţilor se acordă timp de 310 zile şi poate fi acordată pe parcursul a 3 ani de zile în funcţie de nevoile copilului.

Letonia: se acorda pana la varsta de 1 an a copilului inclusiv celor care nu au contribuit, existand diferentieri de plafon, atat părintelui care se ocupă de îngrijirea acestuia cât si pentru persoanele angajate in acest scop. Pentru persoanele care au contribuit anterior indemnizatia are o valoare de  70% din media plăţilor lunare ale asigurărilor pe venit, dar nu mai puţin de aprox. 80,20 euro şi nu mai mult de aprox. 561,44 euro ; persoane fără activitate: aprox. 71,61 euro. Daca indemnizaţia pentru îngrijirea copilului se acordă pentru gemeni sau mai mulţi copii născuţi în timpul unei naşteri, se acordă un supliment. Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului nu se acordă dacă se acordă celuilalt părinte pe aceeaşi perioadă de timp o indemnizaţie de maternitate ce are o valoare de aprox. 71,61 euro pentru fiecare din următorii copii născuţi <1 an, sau aprox. 42,96 europentru fiecare din următorii copii născuţi <2 ani;

Norvegia: Se acorda pentru copii in varsta de 1-3 ani in functie de numarul de ore petrecut cu copii. In cazul renuntarii totale la activitate suma este de 402 euro iar pentru o durata minima (pana la 32 ore/saptamana) este de 81 euro.

Ungaria: Se acorda doar persoanelor care au fost asigurate 180 zile in ultimii 2 ani anteriori nasterii copilului. Indemnizatia are o valoare de 70% din media veniturilor obtinute cu un an anterior nasterii copilului, fara a depasi aprox.365 euro si se acorda timp de 2 ani.

Din cele analizate se pare ca adminstratia romana este mai darnica in aceasta privinta decat multe state membre cu un PIB ridicat, multe din reprezentatele G8 neacordand dupa incetarea concediului postnatal nicio indemnizatie.

Dar au altceva. Au ALTERNATIVE!

Cei din clasa medie cu un efort pot angaja o baby-sitter (deloc ieftina) care insa este certificata in acest scop, cu analizele medicale la zi si test psihologic facut de specialisti, care nu isi pot asuma cu usurinta certificarea. Pentru copii de varsta prescolara este obligatoriu ca baby-sitter-ul sa fie o persoana adulta, dupa varsta de 7 ani a copilului putand fi angajata si o persoana minora, dar peste 16 ani.

Pentru ceilalti exista cresele de stat: putine si ieftine, pentru care statul subventioneaza pana la 80% din cheltuieli. Sansele de a gasi un loc in ele sunt destul de reduse, listele de asteptare sunt lungi si de multe ori se face inscrierea inca de la momentul in care mama este gravida.

In caz ca nu reusesti sa obtii un loc la cresa de stat exista alternative private: unele subventionate de locul de munca, pentru care angajatorul ii este dedus in procent de 100% impozitul pe investitia realizata, iar pentru plata contributiei lunare statul subventioneaza partial participarea parintilor (intre 30-50% in functie de veniturile familiei). Exista si alternativa creselor confesionale, unde comunitatea impreuna cu biserica sustin cresa ce functioneaza pe langa biserica/manastire.

Ce are Romania? In mare parte bone, aceasta fiind denumirea unor femei in varsta, de cele mai multe ori pensionate pe caz de boala, a caror experienta este cresterea propriilor copii (fara a mentiona ca aceia au crescut in epoca generatiei cu cheia de gat, cand concediul postnatal se reducea la 3 luni). Parintii mai pretentiosi le platesc un set de analize ca sa verifice starea de sanatate privind bolile contagioase si monteaza webcam-uri pentru a supraveghea activitatea acesteia. Uneori asta duce la concedierea bonei si la reducerea sanselor de a gasi inlocuitoare (vestea se duce repede in zvonistica din parc).

In 2006 am inceput sa lucrez la legea creselor. Entuziasmul meu era mare, gasisem o zona de lacuna legislativa, dupa intrarea in vigoare a legii privind reforma in sanatate a lui Nicolaescu, care abrogase Legea sanatatii publice din anii 70, singura care avea o mentiune privind cresele.

Mi-am propus atunci sa realizez un proiect de lege asa cum am invatat la scoala: cu studiu de impact, punand alaturi specialisti multidisciplinari. Am luat la pas cresele din Bucuresti: 2 in sectorul 2, 3 in sectorul 3, 3 in sectorul 4, 2 in sectorul 5, 3 in sectorul 6.

Primele la care am ajuns au fost in sectorul 5. In 2006 cresa de pe str. elev Popovici Nicolae era incalzita cu pacura iar totul aducea a imaginile din centrele de copii din anii 90. Pacura emana un miros greu, pe mine m-a apucat durerea de cap dupa mai putin de 10 minute. Acolo erau vreo 60 de copii care se jucau cu un rest de jucarii ramase din anii 80… din plastic tare si cauciuc, stand la masute de melamina facute tot in aceeasi perioada anterevolutinara..

Cu totul altceva era in sectoarele 3 si 4, unde se facusera investitii si unele crese primisera sponsorizari de la firmele cu produse pentru copii.

Vizitele cu scop documentar au avut ecou destul de repede. Atat personalul cat si parintii au fost foarte interesati, au completat chestionarele, ne-au pus la dispozitie metodologiile interne dupa care functionau in ciuda pierderii coordonarii metodologice, datorata atator schimbari legisltive.

Am luat apoi legatura cu cei de la UNICEF care facusera cu un an inainte o analiza pe invatamantul prescolar din Romania. Cu sprijinul lor, a celor de la Fundatia Step by Step (specialisti in educatie prescolara), dar si a catorva entuziasti din ministerul educatiei (nu-i voi nominaliza, ca le era teama si atunci si acum de repercursiunile sefilor) a aparut initiativa legislativa semnata de Paul Pacuraru privind legea creselor.

A trebuit sa treaca un an ca ea sa devina Legea nr.263/2007. Parcursul legislativ i-a adus renuntarea la multe capitole si a ramas o lege cadru, care are nevoie de norme metodologice (ce trebuiau sa apara in 90 de zile) care nu au aparut nici pana acum.

Presiunile parlamentare au schimbat inclusiv caracterul personalitatii juridice a creselor finantate de stat (exista capitol distinct pentru cele private) astfel ca in multe consilii judetene s-a ajuns la trecerea creselor in subordinea DGASPC-urilor care le trateaza in regim de centru de zi, si cer ancheta sociala la inscriere!!! Uite cum se limiteaza dreptul la educatie a unor copii din citirea obtuza a unei legi care lasa o posibilitate de a avea sau nu personalitate juridica distincta.

Legea a suferit modificari anul trecut, unele acceptabile, dar care nu au compensat lipsa normelor metodologice. O lege nu trebuie sa stabileasca orarul creselor ci trebuie sa stabileasca principiile educationale si de supraveghere a copilului…. experienta de sociolog a d-nei Roberta Anastase ar fi trebuit sa fie un raspuns la realizarea acestora nu la o noua initiativa care sa reglementeze ceva deja existent….

Bunica mamei mele imi spunea odata ca in Romania niciodata nu a fost timp de facut copii (dar ei au continuat sa se nasca). Ea, care a ramas vaduva de razboi la 28 de ani cu 2 fete de varsta prescolara a trebuit sa gaseasca resursele sa supravietuieasca unei colectivizari fortate si nationalizarii de locuinta… Generatia lor a supravietuit greu si au sperat ca sunt ultima generatie de sacrificiu.

Si generatia noastra spera la fel, dar cu ochii la copii ce se nasc azi, realizezi ca  spirala continua cu ei – ii aduci pe lume intr-o tara in care ca sa-i nasti intr-un spital ai nevoie de noroc sa nu fie arsi, sa alergi la farmacia din spital pentru a cumpara vaccinuri si nu le poti oferi nici macar accesul minim la educatie fara sa suplimentezi cu meditatii, inca din clasa intai.

Dar avem reforme…

Filed under: Analize juridice, Politica, Societate | Tagged: crese, crese Bucuresti, DGASPC, indemnizatia de crestere a copilului, istoric, Legea nr.263/2007, Step by Step, UNICEF, Uniunea Europeana |