Denisapatrascu's Blog

         Mai devreme urmaream un interviu doamnei Hedi Fried, scriitoarea supravietuitoare a Holocaustului. O doamna care si-a terminat interviul, la ultima intrebare a jurnalistului privind rememorarea trecutului si a impactului acestuia din viata ei de acum (la 90 de ani) spunand ca nimic nu poate schimba trecutul si ura te incarca pe tine. Desi i se intample si dupa 60 de ani sa retraiasca in  vise acele momentele, astazi stie ca e un om liber.

         In urma cu cativa ani cineva imi spunea ca viata nu-ti ofera garantii. Atunci nu intelegeam ce spunea, crezand doar ca blazarea isi pusese stapanire  pe interlocutorul meu. Atunci cand am simtit eu ca, intr-adevar, viata nu ofera garantii nu a fost un moment placut. Asta a contribuit la un alt mod de a accepta micile greseli ale celor din jur sau ale unui sofer „bizon” in trafic. Privind insa in jur realizam ca marile noastre drame sunt total neinsemnate fata de problemele reale precum discriminarea, epurarea etnica, razboaile civile. Aici insa e rolul statului si al justitiei sa ofere garantii, fara de care viata nu ar fi posibila iar omul s-ar reduce la homus lupus homini.

         In Africa sunt zone in razboi civil de generatii. Tot acolo a fost locul celor mai amobinabile crime de razboi din anii 90. Asa am stiut pana la inceperea proceselor liderilor militari sirbi. Europa insa nu a avut o rectie ferma in a izola astfel de incidente. Primavara araba i-a gasit nepregatiti pe politicienii europeni, poate cu exceptia lui David Cameron, care si-a mentinut pozitia indiferent de tara in care au aparut agresiuni impotriva manifestantilor.

         Cand in martie ONU a votat Rezolutia pentru Libia am scris ca s-a facut un pas istoric in  evolutia dreptului umanitar, unul care va limita pierderile de vieti omenesti cand idealurile de viata si sperantele lor sunt altele decat cele ale propriului conducator.

         Tot in acea perioada s-au intensificat revoltele in Siria. O tara care avut in ultimii 40 de ani nenumarate conflicte cu vecinii sai (Israel, Turcia, Liban). Siria are o populatie de 22,5 mil locuitori, cu o speranta de viata de 74 ani, avand acces la educatie publica obligatorie si cu un sistem sanitar mediu,  din statistici sirienii nu ar parea sa aiba motive mari de suparare.

         Imi amintesc un interviu al lui Bashar al-Assad dat unei televiziuni franceze (TV5) chiar acum un an, in care acesta era laudat pentru reformele sale, fiind prezentata viata de zi de zi a acestuia intr-un stil specific campaniilor electorale americane: medicul oftalmolog casatorit cu  una din colegele sale de facultate din UK, petrecandu-si dupa-amiezele cu cei 3 copii si nelipsitul labrador. Asta alaturi de imagini ale unui tanar politician cu laptop si vorbind despre drepturile omului si reformele din invatamant. Era probabil sfarsitul perioadei de „lumina a Damascului” (inceputa in 2000 la preluarea mandatului) cum printre altele a fost denumita.

         Cu toate astea de jumatate de an (conflictul a inceput pe 24 ianuarie) Siria fierbe, iar liderul sau Bashar al-Assad, fiul fostului presedinte solutioneaza conflictul cu tancurile impotriva propriei populatii. La fel cum si tatal sau a procedat in februarie 1982 impotriva fundamentalistilor arabi in masacrul de la Hama unde au murit in jur de 25.000 de persoane (majoritatea civili).

         Intr-o tara in care mass-media si internetul sunt cenzurate, in care luptele partidului Baath se traduc adesea in asasinate si atentate, oamenii nu au vrut sa se mai teama. Spera ca prin lupta lor sa inlature un regim opresiv, care le limiteaza drepturile fundamentale. Coruptia din Siria e antologica, de la vamesii prost platiti la serviciile elementare. Contactul cu Damascul te intoarce in timp, intr-un no men’s land, prafuit dar unde posterul liderului iubit se intinde pe blocuri intregi… Aceasta era Siria din 2010.

         Niciunul din statele arabe in care au inceput revolte nu a reactionat atat de dur impotriva propriilor cetateni. Folosirea arsenalului de razboi (doar ca in Siria a ajuns la 10.000 soldati, 150 de tancuri azi, elicoptere) a fost de neacceptat pentru Libia, dar se pare ca dubla masura atinge din nou ONU, care nu reuseste sa ia nicio decizie in privinta masurilor care le poate lua.

         Pana astazi au murit 1.200 de oameni, iar peste 10.000 s-au refugiat. Cati mai trebuie sa plateasca ca ONU sa se decida sa intervina?! Cu siguranta compasiunea d-nei Susan Rice, ambasadorul SUA la ONU nu le asigura nicio protectie… Nu pot decat spera ca prietenii nostrii din Siria sa nu fie printre victime …

          Doamna Hedi Fried ne indeamna sa nu permitem ca experimente precum Holocaustul sa mai fie posibile… si totusi la 1.500 de km departare de noi, la Damasc mor oameni ucisi de tancurile propriei armate!

Filed under: Politica | Tagged: Bashar al-Assad, ONU, revoltele din Siria, Siria |