Denisapatrascu's Blog

Un subiect foarte dezbatut din timpul campaniei prezidentiale si până in prezent este reprezentat de modificarea Consitutiei României în privința renunțării la bicameralismul parlamentar si modificarea tipului de organizare guvernamentală.

O scurtă recapitulare a regimului parlamentar din România:

• Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Ţara Românească şi un an mai târziu în Moldova a reprezentat fundamentul instituţiei parlamentare în Principatele Române;
• Convenţia de la Paris din 7/19 august 1858 a modificat şi lărgit principiul de reprezentare naţională;
• Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, adoptat prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie 1864 a introdus Corpul Ponderator, redenumit ulterior Senat ca cea de a doua cameră;
• Constituţia din 1866 a definit funcţionarea Parlamentului în concordanţă cu modul de organizare şi funcţionare a parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme. Declaraţia de independenţă a României din 9 mai 1877 şi actele de unire de la sfârşitul Primului război mondial (1917-1918) au fost printre cele mai importante documente adoptate de Parlament în istoria României moderne.
• Din februarie 1938, odată cu instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea şi în 1940 după instaurarea dictaturii militare, rolul parlamentului a fost diminuat, el fiind lipsit de principalele sale atribuţii;
• prin Constituţia din 1948, parlamentul a fost reorganizat, ca o adunare unicamerală, Marea Adunare Naţională, organism formal, subordonat total puterii comuniste.
• prin Constituţia din 1991 rolul Parlamentului a fost restabilit, ca organism de bază al regimului democratit pluripartit, pe principiul bicameralismului, așa cum a existat înainte de 1938.

Intr-o definiție scolastică regimul politic reprezintă modul în care este exercitată puterea aşa cum rezultă din practica instituţională dominantă – aceasta determinând tipul de regim politic al acelui stat.

Pornind de la această definiție sunt 5 forme de regimuri politice:

• regimul prezidenţial (S.U.A.)
• regimul parlmentar (Marea Britanie)
• regimul semiprezidenţial- mixt (Franţa, Austria, Portugalia)
• regimul de adunare populara;
• regimul marxist.

1. Regimul  prezidențial

Studiu de caz: Statele Unite ale Americii

a)     Caracteristici:

• atât parlamentul cât şi preşdintele sunt aleşi de către popor, de aici rezultă faptul că preşedintele nu poate să dizolve parlamentul iar parlamentul nu poate demite preşedintele (cu o singură excepţie care se referă la punerea sub acuzare a preşedintelui).
• executivul este monocefal fiind reprezentat doar de preşedinte, din acest motiv nu există un guvern propriu-zis;
• miniştrii  sunt numiţi şi revocaţi în mod arbitral de preşedinte. Ei răspund doar în faţa preşedintelui.

b)    Principalele instituții sunt:

• Preşedintele;
• Parlament = Congresul,  care este format din Camera Reprezentanţilor şi Senat.
• Miniştri =  Secretari de stat;
• Curtea Supremă de Justiţie.
  • Președintele SUA este ales pe o durată de 4 ani iar alegerea lui se face în două etape:
  • Prima etapă: cetaţenii desemnează un numar de electori;
  • A doua etapă: electorii vor desemna o persoană propusă de partidele politice pentru a candida la funcţia de preşedinte.
    • Atributiile preşedintelui într-un regim prezidenţial sunt foarte mari:
  • Atribuţii legislative – nu are drept de iniţiativă legislativă, nu poate iniţia proiecte de legi dar poate influienţa prin „mesaje” Parlamentul (un exemplul recent este Pachetul de Legi ale Sănătății recent adoptat). Promulgă legile adoptate de Congres, își poate folosi dreptul de veto, iar în urma acestuia legea sa fie retrimisă pentru a fi rediscutată de Parlament;
  • Atribuții de politică externă și protocol: preşedintele încheie tratate internaţionale ce trebuie ratificate ulterior de Senat. Primește şi acreditează reprezentanţii diplomatici, conferă decoraţii, conferă drepturi de onoare;
  • Atribuții în domeniul apărării: este comandantul suprem al forţelor armate;
  • Atribuţii executive: numeşte si revocă secretarii de stat (sunt l3 secretari de stat, pentru fiecare domeniu). Preşedintele numeşte pe înalţii secretari federali și judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie cu confirmarea Senatului; Preşedintele exercită controlul asupra administraţiei publice. Fixează principalele orientări politice externe şi interne.
  • Parlamentul SUA – Congres – este bicameral fiind format din: Camera Reprezentanţilor şi Senat.
• Camera reprezentanţilor este formată din deputaţi aleși pe o durată de 2 ani, sunt reprezentanţii ai întregii naţiuni.
• Senatul este format din câte 2 reprezentanţi din fiecare stat membru şi sunt aleşi pe o durată de 6 ani. Senatul se înoieşte o dată la 2 ani. Reprezintă interesele statelor federale.

Funcţiile Congresului SUA:

–       exercită funcţie legislativă care se concretizează prin: iniţiativă legislativă şi adoptarea legilor;

–       funcţie executivă – adoptă proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat care sunt întocmite de către executiv, precum și bugetul necesar pentru desfaşurarea activităţii preşedintelui;

–       Senatul ratifică tratatele internaţionale încheiate de preşedinte şi confirmă numirea judecătorilor de la C.S.J. – numiri făcute de preşedinte.

–       Secretarii de stat (l3) sunt numiţi şi revocaţi în mod arbitral de preşedinte și răspund numai individual în faţa şefului de stat. O data cu alegerea preşedintelui se alege şi vicepreşedintele.

–       Curtea Supremă de Justitie este formată din 9 judecători numiţi pe viaţă de preşedinte şi confirmaţi de Senat. Competenţele C.S.J.:

• este o instanţă de apel şi recurs împotriva hotărârilot pronunţate de instanţele inferioare, este o instanţă federală.
• Realizează controlul de constituţionalitate al legilor (care a fost realizat pentru prima dată în SUA in anul 1803  datorită litigiului Marbury versus Madison).
• Hotarârile pronunţate de CSJ au valoare de lege, de unde rezultă că instanţa supremă este creator de drept.
• Mijloace de control realizat de Preşedinte asupra Parlamentului:  mijloace juridice: dreptul preşedintelui de a trimite „mesaje” Parlamentului prin care îl influienţează; dreptul de veto pe care îl ridică preşedintele când refuză să promulge o lege;  Mijloace politice: folosirea lobby-ului, in special prin intermediul presiunii mass-media, prin care este influenţată legislaţia.
• Modalitaţi de control al Parlamentului asupra Preşedintelui:  Mijloace juridice: Senatul trebuie sa ratifice tratatele încheiate de şeful de stat; Senatul confirmă toate numirile făcute de preşedinte; Congresul ratifică bugetul. Mijloce politice: mass-media, mijloc de presiune ce pot fi folosit și de Parlament.
• Modalitaţi de control a C.S.J.realizează controlul constituţionalităţii legilor adoptate de parlament, de asemenea de către printr-o hotarâre judecătorească dată de către Instanţa Supremă se poate anula o lege adoptată de parlament. In SUA, astăzi toate instanţele de judecată pot realiza controlul de constituţionalitate al legilor.

2. Regimul parlamentar

Trasături:

• răspunderea politică şi solidară a Guvernului în faţa Parlamentului;
• există un executiv bicefal, reprezentat de guvern şi de şeful de stat;
• Şeful de stat are atribuţii reduse, competenţe tradiţionale oricărui şef de stat: încheie tratate internaţionale, conferă decoraţii, titluri, primeşte şi acrediteată reprezentanţii diplomatici, promulgă legile adoptate de parlament.
• Şeful de stat poate fi atât monarhul cât şi preşedintele, în funcţie de forma de guvernamânt
• Preşedintele are atribuţii limitate fiind numit pe o anumită perioadă de către palament.(Ex-Germania,Italia,Israel).
• Monarhii cu regim parlamentar- Marea Britanie, Spania,Danemarca,Suedia).
• Întrun asemenea regim există Curţi/Tribunale Constituţionale care pe lângă alte atribuţii, efectuează  controlul de constituţionalitate a legi, în timp ce instanţele judecătorești exercită doar competenţe judiciare.

Studiu de caz: Marea Britanie

Răspunderea politică şi solidară a guvernului în faţa Parlamentului, a apărut pentru prima dată în urma unui proces îndelungat în M.B. La început minştrii nu se distingeau de Consiliul Privat al Regelui, nefiind un organ autonom. Miniştrii răspundeau individual şi penal. În anul 1714 când la conducerea regatului vine George I de Hanovra, care nu cunoştea limba engşeză şi refuză să participe la lucrarile regatului, cabinetul capătă o existenţă autonomă.  Astfel, odată cu demisia primului-ministru North (l782) vor demisiona toţi miniştrii, fiind momentul în care își asumă o răspundere individuală şi penală în faţa parlementului.

• Primul Parlament a fost constituit în Marea Britanie în anul 1295 şi era unicameral iar din anul 1330 devine bicameral, și este format din:
• Camera Comunelor – numai aceasta se constituia prin alegerea deputaţilor în mod direct de cetaţeni printr-un vot univeral direct, egal, secret şi liber exprimat. Deputaţii sunt aleşi pe o durată de 5 ani şi vârsta minimă de 21 ani.
  • Competenţele Camerei Comunelor:
  • exercită competenţă legislativă: are drept de iniţiativă legilativă, adoptă proiecte sau propuneri de legi, aprobă proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat precum şi proiecte iniţiate de către guvern.
  • ratifică tratate internaţionale încheiate de Regină şi are importantă funcţie de control care se poate exercita prin întrebări şi interpelări adresate către parlamentari, miniştrilor;
  • dreptul la depune și adopta o moţiune de cenzură care pune în discuţie răspunderea politică şi solidară a guvernului în faţa parlamentului.
  • Are dreptul de a angajarea răspunderii guvernului în faţa parlamentului, cu privire la un proiect de lege, la o declaraţie de politică generală sau un program de guvernare.
  • Camera Lorzilor este constituită din 1.200 lorzi, împărţiţi în mai multe categorii: lorzi numiţi pe viaţă de către regină –„pairi”; lorzi ereditari; lorzi judiciari (înalţi magistraţi); lorzi ecleziastici (înalţi prelaţi ai bisericii); Camera Lorzilor este o instituţie simbol care are o competenţă extrem de redusă. Este o cameră de refleţie cu privire la proiectele sau propunerile de legi adoptate de Camera Comunelor. Principalele competenţe sunt în domeniul  legilativ, dar sunt reduse astfel: poate să iniţieze propuneri de legi, poate să ridice un drept de veto cu privire la o lege adoptată de Camera Comunelor, veto care va suspenda legea respectivă timp de un an.
  • Monarhia – Regele/Regina este o altă instituţie simbol, tradiţională a Marea Britanie. Regele în trecut, dispunea de prerogative foarte largi, în toate domeniile, în domeniul legilativ, regele putea să refuze promulgarea legii adoptate de Parlament (ceea ce nu s-a mai întâmplat de 500 de ani). Are competențe în:
  • domeniul legilativ, regele convoară parlamentul în sesiune, prin aşa numitul „Discurs al Tronului” la care Parlamentul raspunde cu un „mesaj”.
  • regele poate dizolva parlamentul, promulgă şi sancţionează legile;
  • încheie tratate internaţionale, conferă decoraţii, titluri de onoare, grade, primeşte şi acreditează diplomaţi;
  • exercită atribuţii executive alături de guvern, dar nu răspunde alături de acesta în față Parlamentului (“regele nu face nimic rău”).

Guvernul – are o structură complicată fiind alcătuit din trei formaţiuni:

• Consiliul cel mai onorabil privat al Majestății Sale, format din oameni politici cu deosebită experiență, notorietate și cu o moralitate recunoscută, care o ajută pe suverană să-și îndeplinească îndatoririle. În prezent cu atribuții reduse, consultative;
• Ministery;
• Cabinetul.

Ministry – este format din 100 persoane, are 4 categorii de persoane care o compun:

• miniştri cu portofoliu;
• miniştri fără portofoliu;
• secretari de stat pe lângă miniştri cu protofoliu;
• secretari de stat pe lângă miniştri fără portofoliu.

Cabinetul – o formaţiune restrînsă cu cele mai mari atribuţii executive, condusă de primul-ministru care este întotdeauna liderul partidului majoritar din Camara Comunelor. ( În statele cu regim politic parlamentar dar fără monarhie, şeful de stat alege primul-ministru, de regulă liderul partidului majoritar).

Atribuţiile primului-ministru:

• stabileşte orientările principale în cadrul politicii interne şi externe ale ţării.
• este şeful armatei şi şeful diplomaţiei;
• poate dizolva Camera Comunelor cu consimțământul Regelui/Reginei.

Atribuţiile cabinetului:

• exercită conducerea generală a administraţiei publice;
• întomeşte proiectul bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat;
• răspunde politic şi solidar în faţa Parlamentului.

Curtea Supremă de Justiţie este instanţa supremă în cadrul ierarhiei instanţelor judecătoreşti ca şi în celelalte state unde există sistemul de drept anglo-saxon. Hotarârile instanţei supreme au valoare de lege, fiind astfel creatoare de legi, fără a există un control al constituţionalitaţii legilor deoarece în acest stat nu există o constiuţie scrisă ci o constituţie semicutumiară formate din uzanţe, şi o serie de acte normative cu valoare constituţional: Magna Carta Liberatum (1215), Petiţia drepturilor (1628), Habeas Corpus (1679), Bill of Rights (1689), Actul de succesiune la tron (1702), Actele parlamentului (1911-1949) prin care se micşorează foarte mult competenţele Camerii Lorzilor.

3. Regimul semi-prezidențial sau mixt:

Trăsături:

• angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului;
• alegerea de către popor a Parlamentului şi a şefului de stat;
• şeful de stat are atribuţii relativ largi dar întotdeauna mai reduse ca cele a unui preşedinte în regim prezidenţial;
• are atribuţii foarte largi in domeniul politicii externe şi în domeniul apărării.

Preşedintele nu are drept de iniţiativă legislativă, însă are dreptul de a refuza promulgarea legilor în acest sens având două modalitaţi de acţiune: retrimiterea legii spre rediscutare la Parlament sau sesizarea Curţii/Tribunalului Constituţional în vederea realizării controlului de constituţionalitate al legilor. Președintele poate numi pe primul-ministru şi îl poate revoca şi la propunerea acestuia, îi poate numi pe ceilalţi membrii ai guvernului.

Guvernul exercită în principal atribuţii executive alături de şeful de stat. Primul-ministru este desemnat de către şeful de stat şi el trebuie să aibă susţinerea majorităţii din Parlament.

Parlamentul poate fi bicameral sau unicameral. Este unicameral in Filanda (având numele de Camera Reprezentanţilor  și este ales la 4 ani) şi în Portugalia (Adunarea Republicii Portugeze ales la 4 ani). Este bicameral în: Franţa (constituit din Adunarea Naţională (ales la 5 ani vot direct) şi Senat (ales la 6 ani, cu reinoirea unei jumătați din 3 în 3 ani prin vot indirect de 150.000 de  electori, numărul senatorilor a crescut in 2010 la 346 de la 321);  Austria (Consiliul Naţional şi Consiliul Federal); Iranda (Camera Reprezentanţilor si Senat).

Cele mai importante competenţe:

• exercită funcţie legislativă;
• importantă funcţie de control asupra guvernului prin întrebări, interpelări, adoptarea unie moţiuni de cenzură sau prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului;
• poate pune sub acuzare pe şeful de stat.

Există Curţi/Tribunale Conștituționale ce realizează și controlul de constituţionalitate a legii și anume: Curte Constituţionale în Austria, Consiliul Constituţional în Franţa, Tribunal Constituţional în Portugalia.

4. Regimul de adunare parlamentara

Studiu de caz: Elveția.

Trăsături generale:

• inegalitatea dintre autorităţile care exercită puterea în cadrul statului în acest sens adunarea parlamentara exercită cele mai largi competenţe în comparaţie cu celelalte autorităţi;
• Executivul este format din miniştrii numiţi şi revocați de către adunare;
• Atribuţiile legislativului pot merge până la anularea deciziilor executivului;
• Adunarea numeşte pe membrii instanţei judecătoreşti supreme;

Potrivit constituţiei actuale a Elveţiei din 1874 revizuită în 2001 prevede că Adunarea Federală (parlamentul) este organul suprem al confederaţiei. Elveţia este statul care se regăsește în acest regim.

Adunarea este un parlament bicameral constituit din Consiliul Naţional şi Consiliul Statelor.

Consiliul Naţional este aleasă în mod direct pe 4 ani de cetăţeni şi reprezintă interesele acestora. Consiliul Statelor reprezintă interesele structurilor federate – cantoane şi semicantoane – existând câte 2 reprezentanţi din canton şi un reprezentant din semicanton. Există 46 membrii fiind desemnaţi o dată la 4 ani.

Atribuţii sau competenţe:

• legilative, adoptă legi, aprobă bugetului de stat, adoptă constituţiile cantonale şi a convenţiilor cantonale şi a convenţiilor dintre cantone;
• executive (ratificarea tratatelor încheiate de către preşedintele federaţiei, luarea măsurilor pe plan extern pentru menţinerea egalităţii şi libertăţii statului);
• atribuţii de control ale Parlamentului asupra Guvernului prin faptul că membrii acestuia sunt numiţi şi revocaţi discreţional de către Parlament.
• există şi un contorol al Parlamentului asupra Justiţiei, numind membrii TribunaluluiFederal şi ai Curţii Administrative Federale.

Guvernul denumit Consiliul Federal este format din membrii aleşi pe o durată generală de 4 ani. La conducerea acestuia este ales unul din membrii acestuia pe o durată de un an şi se formează respecând limbile oficiale şi religiile existente precum şi coloratura partidelor politice din Parlament.

Tribunalul Federal este o instituţie de apel şi recurs împotriva hotarârilor date de instanţele inferioare, judecă litigiile care apar între cantoane, soluţioneaza litigiile privind constituționalitatea legior cantonale.

Curtea Administrativă federală soluţionează contestaţiile administrative în domeniul federal.

5. Regimul marxist

Are la bază:

• substructura societăţii;
• economia centralizată.

Se caracterizează prin existenţa a 4 categorii de puteri:

-Organe ale puterii de stat, exercită funcţii administrative,  de Consiliile Locale la nivel regional exercită activităţi legislative.

– Organe administrative, realizează activitate executivă (consiliul de miniștri)

-Organe ale puterii judecătoreşti (instanţele judecătoreşti)

– Organe de înfăptuire a legalităţii reprezentată de Procuratură.

Acest regim politic avea la baza mai multe principii:

• rolul conducător al Partidului Comunist;
• suveranitatea poporului;
• exercitarea puterii de popor şi pentru acesta;
• existenţa unui partid unic;
• inexistență libertății de expresie și a inițiativei private;
• existenţa unui organ de vârf căruia i se subordonau toate celelalte organe de stat numit în Republica Socialistă România – Marea Adunare Națională, în URSS – Sovietul Suprem;
• existenţa unor organe care aveau un dublu rol de stat şi de partid;
• favorizarea claselor sociale defavorizate, printr-o discriminare accentuată a intelectualilor.

Filed under: Analize juridice, Politica, Societate | Tagged: atributii constitutionale, bicameralism, Camera Comunelor, Camera Deputatilor, Camera Lorzilor, Congresul SUA, Constitutie, control constitutional, Guvern, Parlament, Senatul, unicameralism | 1 Comment »