Efectele masurilor fiscale de reducere a CAS si amnistie fiscala

medicProiectul privind amnistierea fiscală a pensionarilor a fost adoptat marţi, 09.09.2014 cu 311 voturi “pentru”, 3 “împotrivă” şi 6 abţineri, cel privind amnistierea mamelor cu 315 voturi “pentru”, 2 “împotrivă” şi 4 “abţineri”, iar cel privind bugetarii voturile au fost 315 “pentru”, 6 abţineri şi unul “împotrivă.
De asemenea, Camera Deputaţilor a adoptat în forma iniţială, şi legea privind reducerea CAS cu cinci punte procentuale la angajator, respingând, cu 307 voturi “pentru”, 7 “împotrivă” şi 5 abţineri, cererea Preşedintelui României de reexaminare a acestui act normativ. Reamintim că prin acest proiect de modificare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal sunt diminuate cotele de contribuţii sociale plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru asigurările sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, devenind 15,8% (de la 20,8%) pentru condiţii normale de muncă, 20,8% (de la 25,8%) pentru condiţii deosebite de muncă şi 25,8% (de la 30,8%) pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă.
Prin cererea de reexaminare, preşedintele României arăta că în anul 2014 deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este de 12,519 miliarde de lei, iar prin diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii, situaţie în care deficitul curent va creşte cu impactul financiar negativ estimat în expunerea de motive a actului normativ, care variază între 4,860 de miliarde de lei în 2015 şi 5,564 de miliarde de lei în 2018, ajungându-se la un deficit de peste 18 miliarde lei la fondul de pensii, pentru anul 2015, suma care ar trebui completată de la bugetul de stat.
Potrivit Ministerului Muncii, de prevederile privind amnistia fiscală pentru mame vor beneficia în jur de 20.000 de mămici, 50.000 de pensionari, respectiv 25.000 de bugetari, suma totală fiind aproximativ 450 milioane lei. De asemenea, ministrul muncii a precizat că vor fi restituite şi sumele deja plătite de pensionarii şi de mamele beneficiari ai legilor vor fi returnate, în tranşe egale, pe o perioadă de maximum 5 ani, începând din 2015, fără a se menţiona impactul financiar.
Investitorii străini şi români cer periodic atât o liberalizare a condiţiilor de angajare şi concediere, prin reformarea codului muncii cât şi o scădere a fiscalităţii muncii, care s-a menţinut ani în şir printre cele mai mari din UE. Reducerea CAS era o temă la zi de discuţie încă din 2011, când Mugur Isărescu spunea că, dacă şi-ar asuma un risc pentru a stimula economia, acesta ar fi diminuarea CAS, moment la care reprezentantul FMI în România cerea guvernului să aleagă între creşterea salariilor bugetarilor, mai mulţi bani pentru investiţii sau reducerea CAS, întrucât nu exista suficient spaţiu bugetar pentru toate.
În altă ordine de idei, în Europa, amnistia fiscală a fost privită ca o soluţie foarte eficientă în vederea relansării economice, la care s-a apelat punctual, ca de exemplu Elveţia în 1945 şi 1969, Turcia şi Italia în 2009 măsură care a adus la lumină 100 miliarde de euro doar în Italia. O analiză a aplicării amnistiei fiscale rezulta, la sfârşitul anului trecut, că ar repatria între 70-100 miliarde de euro, iar aplicarea unei taxe de amnistie de 5% ar aduce o sumă la buget între 3-5 mlrd. euro.
Amnistia fiscală poate aduce lichidităţi dar soluţia aleasă de guvern, de amnistiere a creanţelor din zona de cheltuieli (bugetari, prestaţii sociale) din contră, reduce veniturile bugetare, în loc să le crească. Consumul în care s-ar investi aceste sume ar fi influenţat pozitiv doar pe hârtie, banii aceştia fiind deja cheltuiţi, de la momentul virării lor (ultimii 3 ani fiscali).
În aceste condiţii, întrebarea pe care şi-o pun investitorii şi care le constrânge apetitul de angajare şi de investiţii este care va fi sursa bugetară pentru bugetul viitor care să acopere aceste cheltuieli, la care se adaugă o majorare a pensiilor cu 5%, promisă ieri de ministrul muncii?

Clasa pregatitoare – nepregatită de guvernanți

Una din schimbările produse de noua Lege a educatiei este trecerea clasei pregatitoare de  la gradiniță la școală. Ca multe din modificările din  actuala Lege a educației și aceasta, privind clasa pregatitoare, a fost facută și adoptată in grabă, fără consultări cu profesioniștii din sistem. Nu a fost facută, în prealabil, nicio analiză sau un studiu de impact referitor la cea ce implică trecerea clasei pregătitoare la școală, deși privește 200.000 de copii.

Cu toate acestea pe 29.02.2012 magistrații Curții de Apel București au respins acțiunea în instanță a părinților privind anularea ordinului privind clasa pregătitoare ca nefiind o încălcare a Constituției.

Revendicările părinților se bazau pe modalitatea de aprobare a ordinului ministrului educației fără dezbatere publică și cea de înscriere la școală bazată pe principiu arondării, a accesului la școlile cu predare în limba maternă și pe incapacitatea școlilor de a se adapta într-un timp atât de scurt nevoilor copiilor preșcolari (somn) dar și programul after-school pe care puține școli îl au.

Astăzi, 05.03.2012  începe prima rundă de înscrieri potrivit metodologiei ministerului educatiei. Teoretic. Practic nu, pentru ca softul special creat pentru înscriere s-a defectat. Asta spune multe despre superficialitatea cu care guvernul trateaza reforma în educație.

Problemele identificate:

    1. Dotarea școlilor

a. Mobilier și finanțare

În principiu, functionarea clasei pregatitoare la școală presupune existența unor spații disponibile la nivelul școlilor pentru încă un an școlar (0 + I-VIII deja existente), cea ce nu este cazul, majoritatea școlilor aglomerăndu-se si trecand la program pe două schimburi cea ce este total în dezavantajul copiilor. Pentru invățământul simultan se mai adaugă o clasă în plus la cele existente fiind simultan în același spațiu și cu același dascăl clasa pregătitoare, clasa intâi și clasa a doua.

De asemenea sălile de clasă, pentru clasa pregătitoare, trebuie dotate cu mobilier școlar special cea ce înseamnă resurse financiare mari pentru asigurarea amenajării acestor spații. Este nevoie de achiziția unor mijloace materiale pentru realizarea activităților de invatare specifice acestei clase, sume nealocate în bugetul învățământului cu această destinație.

b.    Economisire prin comasarea claselor

În cazul învățământului preșcolar există prevederea ca numărul de copii/grupă să fie între 15-20, în timp ce la nivelul învățământului primar este între 20-25, astfel prin integrarea clasei pregătitoare în cadrul școlii se economisește o clasă de copii școală la 4 grupe preșcolari.

Un alt aspect de economie identificat este acela că învățământul general obligatoriu conține 10 clase. Prin introducerea clasei pregătitoare se economisește un an școlar din cei 10 obligatorii.

Întrebarea noastră este: cele 10 clase pot fi considerate 10 dacă includ o clasă preluată de la grădiniță, cu programă de învățământ preșcolar?

 2.     Procedura de înscriere

Un alt aspect care se dorește o noutate, fără însă nicio relevanță sau eficiență, este procedura  de înscriere in clasa pregătitoare și clasa întâi  in baza unei metodologii și a unui calendar extrem de complicat sub directa coordonare și supervizare a inspectoratelor școlare, că tot vorbim de autonomie și descentralizare în luarea deciziilor.

Perioada de înscriere este 5-16.03.2012 pentru școala de circumscripție, 20-27 martie când opțiunea este o altă școală, 23-25.04.2012 când nu au fost locuri la școala pentru care s-a optat, se alege o altă școală din cele care mai au locuri libere, 11-18.05.2012 când se optează pentru o școală cu locuri vacante

a.     Vârsta

– copiii care împlinesc 6 ani in perioada 01.09.2012-31.12.2012 pot fi înscriși la clasa 0, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice a acestora făcută de specialişti atestă pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare;

– copiii care au împlinit la 31.08.2012 vârsta de 6 ani intra la clasa 0 sau în clasa I la solicitarea părinților și dacă sunt înscrişi şi frecventează în anul şcolar 2011-2012 grupa mare, pregătitoare pentru şcoală sau dacă nu sunt înscrişi sau nu frecventează grupa mare, pregătitoare pentru şcoală, în anul şcolar 2011-2012, dar evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei I. În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei I, copiii vor fi înscrişi în clasa pregătitoare;

– copiii care au împlinit la 31.08.2012 vârsta de 7 ani intra la calasa I.

Au fost evaluați copii care la 31.08.2012 nu împlinesc încă 6 ani (5 ani+) dar care au primit evaluare pentru clasa pregătitoare. Prin acest fapt s-a încalcat principiul legal stabilit de metodologie.

La 5 ani și câteva luni un copil este scos dintr-un mediu sigur (al grădiniției) unde educatoarea și îngrijitoarele au obligația de a-l supraveghea inclusiv la mersul la toaleta, acum va fi expus printre copii mai mari, inclusiv de clasa VIII să relaționeze și să coabiteze, fără a se stabili nicio obligație în sarcina școlii privind protecția acestor copii mici.

         Aceste situații pot crea blocaje emoționale unui copil de 5 ani și câteva luni<

b.    arondarea

În procedura de înscriere devine obligatorie înscrierea in circumscriptie, optiunea pentru o altă școală fiind limitată de locurile rămase disponibile după înscrierea copiilor din circumscripție. În situația în care numărul locurilor disponibile este mai mic decât numărul doritorilor există un set de criterii in vederea departajării. Evident că la şcolile bune vor fi mai mult cereri decât cele rămase libere şi astfel intră în etapa a treia, care îi duce în şcoala de proximitate dacă mai sunt locuri libere sau către o altă şcoală care mai are locuri libere. Potrivit acestei proceduri, se reduc drastic şansele ca părinţii să îşi înscrie copiii la altă şcoală decât cea de proximitate. Ministerul Educaţiei nu îşi va permite să lase copii neînscrişi, dar ce folos, dacă nu poţi să alegi şcoala.

Criteriile sunt:

a) existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;

b) existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi sau provine de la o casă de copii;

c) existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un părinte sau provine dintr-o familie monoparentală;

d) existenţa unui document care dovedeşte că unul dintre părinţi este cadru didactic/cadru didactic auxiliar/angajat în învăţământ;

e) existenţa unui frate/a unei surori a copilului înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea;

f) alte criterii stabilite la nivelul școlii și aprobate de comisia județeană/ Mun. București.

De exemplu, dacă în circumscripţia şcolară a unităţii de învăţământ Sc. Gen.280 există 40 de copii care trebuie înscrişi la clasa pregătitoare şi 61 de copii care trebuie înscrişi la clasa I, atunci şcoala primeşte prin planul de şcolarizare două clase pregătitoare (50 de locuri) şi 3 clase I (75 de locuri). Ca urmare, numărul de locuri libere este de 10 la clasa pregătitoare (50-40) şi 14 la clasa I (75-61), locuri pe care pot fi înscriși copii din alte circumscripții.

Apreciem că acest fapt încalcă dreptul părinților de a alege tipul, calitatea educației copiilor lor.

 c.      Evaluarea psihosomatică

Se face de către centrul judeţean/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională. Asta presupune că toți copii din județ/ București sunt duși într-un singur centru unde pot fi evaluați de comisie.

O comisie care vede cca.5.000 de copii intr-o perioadă de 10 zile (20-29.02.2012) adică 500 copii/zi nu poate fizic să fie obiectivă.

Rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului este comunicat, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.

Să nu neglijăm stresul la care este expus copilul pe durata evaluării și în cazul în care rezultatul evaluării este negativ. Cum îi explici unui copil de 5 ½ – 6 ani că a nu face clasa 0 anul astă la școală ca ceilalți colegi ai lui nu e o tragedie?

3.     Curricula

Potrivit pachetului curricular la clasa pregătitoare se vor efectua 20 ore/săptămână, materiile care vor fi studiate la clasa pregătitoare sunt Comunicare şi limbă română (5-7 ore), Educaţiei pentru societate (1-2 ore), Religie (1 oră), Matematică şi explorarea mediului, Muzică şi Mişcare (2-3 ore), Tehnologii de informare şi comunicare (opţional, 0-1 ore), Educaţie fizică şi sport (1-2 ore), Dezvoltare personală (1-2 ore) şi Arte vizuale şi lucru manual (1-2 ore).

Având în vedere că sunt prima generație, vor fi cobaii acestei reforme. Se va vedea pe ei dacă 20 ore/ săptămână e mult sau nu, dacă vor fi sau nu prea obosiți după a doua parte a săptămânii și dacă stresul competițional de la vârstă atât de mică este sau nu dăunător

4. Formarea profesională a cadrelor didactice

Cadrele didactice care predau la această grupă au nevoie de un program de formare special. Potrivit ordinului acesta va fi de  care  se va desfășura  în perioada vacanței de vară în perioada acestora de concediu. Ca ultimă informație formatorii județeni vor realiza cursurile în format on-line cu cadrele didactice care vor activa la clasa pregătitoare, pe perioada vacanței de vară dar și consiliere în cursul anului școlar. Mai corect spus, vor învăța din mers, iar cobaii sunt copiii noștii.

Fără a se analiza resursa umană disponibilă la nivelul inspectoratelor școlare se discută de detașarea educatoarelor la școli pentru a prelua clasa pregătitoare. Dincolo de prevederea Codului Muncii care permite angajatorului schimbarea temporară a locului muncii, detașarea nu poate fi dispusă decât pentru 6 luni. După această perioadă, salariatul trebuie să-și dea consimțământul pentru continuarea detașării. Ce va face școala dacă educatoarea refuză în timpul anului școlar continuarea detașării, acesta fiind un drept al ei ?

Înțelegem nemulțumirea cadrelor didactice care trebuie să realizeze recenzarea elevilor pentru clasa pregătitoare și clasa întâi, fără să fie plătite pentru această activitate suplimentară, neprevăzută în fișa postului.  Inspectoratul școlar ar trebui să știe că aceste date există în grădinițe.

Concluzia:

Toate elementele anterior expuse nu fac decât să întregească o imagine de superficialitate, lipsă de responsabilitate față de copii și incapacitate de organizare a procesului de învățământ motiv pentru care este necesară revenirea clasei pregătitoare la grădiniță și nu în cadrul școlii, cel puțin până când problemele identificate de noi se vor soluționa.

Contractul colectiv de munca la nivel national o piedica temporara pentru guvern

Pachetul de legi privind modificarea legislației muncii au aratat din nou limitele expertizei guvernamentale, prin aruncarea in discuția partenerilor sociali a subiectului privind renunțarea la contractul colectiv de munca unic la nivel national.

Intre vameși reținuți si protocoale de alianțe guvernamentale subiectul a trecut puțin observat, dar asta nu înseamnă ca nu merita o dezbatere.

Consfințirea libertăţii sindicale şi protecţia dreptului sindical precum şi a dreptului de organizare şi negociere colectivă prin Convenţiile nr.87/1948, respectiv 98/1949 ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii au creat cadrul juridic internaţional, la care legislaţiile naţionale trebuiau să se armonizeze la momentul aderarii la Organizatia Internationala a Muncii, aceste conventii fiind parte a legislatiei primare. Sa nu uitam ca Romania este stat fondator al acesteia…

S-a spus ca doar in Romania exista contract colectiv de munca la nivel national…. Imi pare rau ca reprezentantii guvernamentali actuali au o expertiza atat de redusa, dar daca ar folosi mai eficient (cel putin) atasatii sociali existenti ar afla ca acest tip de contract exista in Belgia, Cehia, Franta, Germania, Italia, Olanda, (atat la nivel de land cat si la nivel de federatie, prin ordin al ministrului muncii),  Spania, Turcia.

România a fost una din ţările avangardiste în istoria dreptului muncii, adoptând încă de la începutul secolului diverse acte normative de protecţie a salariaţilor: Legea asupra cooperativelor de muncitori şi meseriaşi (1909), Legea asociaţiilor (1909), in situatia in care pe plan mondial primele legi care au recunoscut şi reglementat convenţiile colective au fost: Legea austriacă din 1910 cu privire la angajarea funcţionarilor comerciali şi Codul elveţian al obligaţiilor din 1911, în Germania în 1911 iar în SUA în 1935.

În anul 1909 şi 1920 a fost respins de către Parlament un proiect de lege asupra contractului colectiv de muncă, dar, în fapt au fost încheiate contracte colective de muncă, încă din 1909 la Căile Ferate Române, la Întreprinderile Petroliere de pe Valea Prahovei, la Uzina de Gaz şi Electricitate Bucureşti şi la Postăvăria Buhuşi.

Legea de organizare a sindicatelor profesionale adoptată în 1921 recunoştea nu numai personalitatea juridică a acestora, dar şi dreptul muncitorilor de a încheia cu patronii „învoieli” de muncă, reglementându-se dreptul sindicatelor de a acţiona în judecată patronul pentru nerespectarea acestor învoieli. În anul 1929 a fost adoptată Legea contractelor colective de muncă, reglementând în mod amănunţit negocierea colectivă.

Dreptul sindicatelor de a încheia în numele salariaţilor contracte colective de muncă a fost atribuit în mod exclusiv sindicatelor profesionale, prin Legea nr.52/1945 din acest moment, contractul colectiv de muncă a devenit izvor al dreptului muncii, reglementând cele mai importante aspecte ale raportului juridic de muncă (salarizare, tipurile concedii (de odihnă, medicale), condiţiile de muncă). În baza acestei legi au fost încheiate în decembrie 1945 şi aprilie 1947 contracte colective de muncă în toate ramurile economice.

Cu toate că, şi după adoptarea Codului Muncii în 1950 se păstrează caracterul instituţional de normă juridică al contractului colectiv de muncă, în România, datorită naţionalizării industriei şi centralizării economiei prin eliminarea mecanismelor economiei de piaţă, rolul contractelor colective de muncă a început să se restrângă la documente cu valoare politică. Aceasta a fost determinată atât de subordonarea politică a sindicatelor existente cât şi de partenerul social, statul în calitate de proprietar al întreprinderilor, rezultând un dialog social fictiv.

Daca anterior anului 1990 rolul contractului colectiv de munca a fost redus, după apariția Legii nr.15/1991 acesta a devenit principalul izvor specific al dreptului muncii. Acesta semnifica sintetic rolul negocierii colective, acela de legea a parților,  rol pe care Constituția i-l atribuie prin prevederile art.38.

Contractul colectiv de munca unic la nivel național reprezintă un pact tripartit, Guvernul prin ministerele de resort (educație, sănătate si cultura) fiind parte semnatara, alături de sindicate si patronate.

Ca orice alt izvor de drept îndeplinește un număr de caracteristici: este general (vizează drepturile tuturor salariaților nu ale unui salariat determinat), permanent (pe durata valabilității lui se aplica de un număr nedefinit de ori) si este obligatoriu.

In prezent, legea cadru care reglementează contractul colectiv de munca este Legea nr.130/1996, republicata. Prin aceasta se stabilește o ierarhie piramidala a insemnatatii contractelor colective de munca, pornind de la contractul colectiv de munca unic la nivel național, la cele de ramura, grup de unitati, respectiv, unitate economica. Importanta primului este data de faptul ca devine izvor de drept pentru întreaga piața a muncii, el fiind obligatoriu pentru toți salariații din Romania si este baza de pornire a negocierii drepturilor la nivelul contractelor colective de munca la nivel inferior.

Dispariția contractului colectiv de munca unic la nivel național creează o lacuna legislativa importanta. Rolul sau nu se limitează doar la stabilirea unor plați compensatorii, un număr de zile libere pentru evenimentele salariaților sau a unui număr de zile mai mare de preaviz decât cel prevăzut de Codul muncii ci stabilește si care sunt ramurile pentru care se pot încheia contracte colective de munca la nivel de ramura.

Rolul cel mai important este stabilirea salariului minim la nivel național si a coeficienților de ierarhizare. Astfel pentru un salariat cu studii superioare salariul minim trebuie sa pornească de la dublul salariului minim pentru un salariat necalificat, daca pentru acesta este 700 lei, pentru cel cu studii superioare nu poate fi mai mic de 1400 lei, aspect care acum nu va mai fi obligatoriu, pentru ca nu-l va prevede nicio reglementare.

Renunțarea la contractul colectiv de munca reduce exponențial si rolul confederațiilor sindicale, pentru ca raman fara cel mai important mijloc de acțiune sindicala pașnica. Prin acesta va scade importanta lor, in favoarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de ramura (care de multe ori isi obțin reprezentativitatea in cascada de la confederațiile sindicale) mult mai divizate si fara forța reala.

In contextul modificării întregii legislații a muncii, după atacul la adresa credibilității liderilor sindicali, rămânerea fara o reglementare unitara negociata reprezintă un recul pentru salariați dar si dispariția contraforței in fata unei legislații ușor de modificat prin asumarea răspunderii de către guvern.

Regimuri politice. Unicameralism vs. Bicameralism. Studiu de drept comparat

Un subiect foarte dezbatut din timpul campaniei prezidentiale si până in prezent este reprezentat de modificarea Consitutiei României în privința renunțării la bicameralismul parlamentar si modificarea tipului de organizare guvernamentală.

O scurtă recapitulare a regimului parlamentar din România:

Intr-o definiție scolastică regimul politic reprezintă modul în care este exercitată puterea aşa cum rezultă din practica instituţională dominantă – aceasta determinând tipul de regim politic al acelui stat.

Pornind de la această definiție sunt 5 forme de regimuri politice:

  • regimul prezidenţial (S.U.A.)
  • regimul parlmentar (Marea Britanie)
  • regimul semiprezidenţial- mixt (Franţa, Austria, Portugalia)
  • regimul de adunare populara;
  • regimul marxist.

1. Regimul  prezidențial

Studiu de caz: Statele Unite ale Americii

a)     Caracteristici:

  • atât parlamentul cât şi preşdintele sunt aleşi de către popor, de aici rezultă faptul că preşedintele nu poate să dizolve parlamentul iar parlamentul nu poate demite preşedintele (cu o singură excepţie care se referă la punerea sub acuzare a preşedintelui).
  • executivul este monocefal fiind reprezentat doar de preşedinte, din acest motiv nu există un guvern propriu-zis;
  • miniştrii  sunt numiţi şi revocaţi în mod arbitral de preşedinte. Ei răspund doar în faţa preşedintelui.

b)    Principalele instituții sunt:

  • Preşedintele;
  • Parlament = Congresul,  care este format din Camera Reprezentanţilor şi Senat.
  • Miniştri =  Secretari de stat;
  • Curtea Supremă de Justiţie.
    • Președintele SUA este ales pe o durată de 4 ani iar alegerea lui se face în două etape:
    • Prima etapă: cetaţenii desemnează un numar de electori;
    • A doua etapă: electorii vor desemna o persoană propusă de partidele politice pentru a candida la funcţia de preşedinte.
      • Atributiile preşedintelui într-un regim prezidenţial sunt foarte mari:
    • Atribuţii legislative – nu are drept de iniţiativă legislativă, nu poate iniţia proiecte de legi dar poate influienţa prin „mesaje” Parlamentul (un exemplul recent este Pachetul de Legi ale Sănătății recent adoptat). Promulgă legile adoptate de Congres, își poate folosi dreptul de veto, iar în urma acestuia legea sa fie retrimisă pentru a fi rediscutată de Parlament;
    • Atribuții de politică externă și protocol: preşedintele încheie tratate internaţionale ce trebuie ratificate ulterior de Senat. Primește şi acreditează reprezentanţii diplomatici, conferă decoraţii, conferă drepturi de onoare;
    • Atribuții în domeniul apărării: este comandantul suprem al forţelor armate;
    • Atribuţii executive: numeşte si revocă secretarii de stat (sunt l3 secretari de stat, pentru fiecare domeniu). Preşedintele numeşte pe înalţii secretari federali și judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie cu confirmarea Senatului; Preşedintele exercită controlul asupra administraţiei publice. Fixează principalele orientări politice externe şi interne.
    • Parlamentul SUA – Congres – este bicameral fiind format din: Camera Reprezentanţilor şi Senat.
  • Camera reprezentanţilor este formată din deputaţi aleși pe o durată de 2 ani, sunt reprezentanţii ai întregii naţiuni.
  • Senatul este format din câte 2 reprezentanţi din fiecare stat membru şi sunt aleşi pe o durată de 6 ani. Senatul se înoieşte o dată la 2 ani. Reprezintă interesele statelor federale.

Funcţiile Congresului SUA:

–       exercită funcţie legislativă care se concretizează prin: iniţiativă legislativă şi adoptarea legilor;

–       funcţie executivă – adoptă proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat care sunt întocmite de către executiv, precum și bugetul necesar pentru desfaşurarea activităţii preşedintelui;

–       Senatul ratifică tratatele internaţionale încheiate de preşedinte şi confirmă numirea judecătorilor de la C.S.J. – numiri făcute de preşedinte.

–       Secretarii de stat (l3) sunt numiţi şi revocaţi în mod arbitral de preşedinte și răspund numai individual în faţa şefului de stat. O data cu alegerea preşedintelui se alege şi vicepreşedintele.

–       Curtea Supremă de Justitie este formată din 9 judecători numiţi pe viaţă de preşedinte şi confirmaţi de Senat. Competenţele C.S.J.:

  • este o instanţă de apel şi recurs împotriva hotărârilot pronunţate de instanţele inferioare, este o instanţă federală.
  • Realizează controlul de constituţionalitate al legilor (care a fost realizat pentru prima dată în SUA in anul 1803  datorită litigiului Marbury versus Madison).
  • Hotarârile pronunţate de CSJ au valoare de lege, de unde rezultă că instanţa supremă este creator de drept.
  • Mijloace de control realizat de Preşedinte asupra Parlamentului:  mijloace juridice: dreptul preşedintelui de a trimite „mesaje” Parlamentului prin care îl influienţează; dreptul de veto pe care îl ridică preşedintele când refuză să promulge o lege;  Mijloace politice: folosirea lobby-ului, in special prin intermediul presiunii mass-media, prin care este influenţată legislaţia.
  • Modalitaţi de control al Parlamentului asupra Preşedintelui:  Mijloace juridice: Senatul trebuie sa ratifice tratatele încheiate de şeful de stat; Senatul confirmă toate numirile făcute de preşedinte; Congresul ratifică bugetul. Mijloce politice: mass-media, mijloc de presiune ce pot fi folosit și de Parlament.
  • Modalitaţi de control a C.S.J.realizează controlul constituţionalităţii legilor adoptate de parlament, de asemenea de către printr-o hotarâre judecătorească dată de către Instanţa Supremă se poate anula o lege adoptată de parlament. In SUA, astăzi toate instanţele de judecată pot realiza controlul de constituţionalitate al legilor.

2. Regimul parlamentar

Trasături:

  • răspunderea politică şi solidară a Guvernului în faţa Parlamentului;
  • există un executiv bicefal, reprezentat de guvern şi de şeful de stat;
  • Şeful de stat are atribuţii reduse, competenţe tradiţionale oricărui şef de stat: încheie tratate internaţionale, conferă decoraţii, titluri, primeşte şi acrediteată reprezentanţii diplomatici, promulgă legile adoptate de parlament.
  • Şeful de stat poate fi atât monarhul cât şi preşedintele, în funcţie de forma de guvernamânt
  • Preşedintele are atribuţii limitate fiind numit pe o anumită perioadă de către palament.(Ex-Germania,Italia,Israel).
  • Monarhii cu regim parlamentar- Marea Britanie, Spania,Danemarca,Suedia).
  • Întrun asemenea regim există Curţi/Tribunale Constituţionale care pe lângă alte atribuţii, efectuează  controlul de constituţionalitate a legi, în timp ce instanţele judecătorești exercită doar competenţe judiciare.

Studiu de caz: Marea Britanie

Răspunderea politică şi solidară a guvernului în faţa Parlamentului, a apărut pentru prima dată în urma unui proces îndelungat în M.B. La început minştrii nu se distingeau de Consiliul Privat al Regelui, nefiind un organ autonom. Miniştrii răspundeau individual şi penal. În anul 1714 când la conducerea regatului vine George I de Hanovra, care nu cunoştea limba engşeză şi refuză să participe la lucrarile regatului, cabinetul capătă o existenţă autonomă.  Astfel, odată cu demisia primului-ministru North (l782) vor demisiona toţi miniştrii, fiind momentul în care își asumă o răspundere individuală şi penală în faţa parlementului.

  • Primul Parlament a fost constituit în Marea Britanie în anul 1295 şi era unicameral iar din anul 1330 devine bicameral, și este format din:
  • Camera Comunelor – numai aceasta se constituia prin alegerea deputaţilor în mod direct de cetaţeni printr-un vot univeral direct, egal, secret şi liber exprimat. Deputaţii sunt aleşi pe o durată de 5 ani şi vârsta minimă de 21 ani.
    • Competenţele Camerei Comunelor:
    • exercită competenţă legislativă: are drept de iniţiativă legilativă, adoptă proiecte sau propuneri de legi, aprobă proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat precum şi proiecte iniţiate de către guvern.
    • ratifică tratate internaţionale încheiate de Regină şi are importantă funcţie de control care se poate exercita prin întrebări şi interpelări adresate către parlamentari, miniştrilor;
    • dreptul la depune și adopta o moţiune de cenzură care pune în discuţie răspunderea politică şi solidară a guvernului în faţa parlamentului.
    • Are dreptul de a angajarea răspunderii guvernului în faţa parlamentului, cu privire la un proiect de lege, la o declaraţie de politică generală sau un program de guvernare.
    • Camera Lorzilor este constituită din 1.200 lorzi, împărţiţi în mai multe categorii: lorzi numiţi pe viaţă de către regină „pairi”; lorzi ereditari; lorzi judiciari (înalţi magistraţi); lorzi ecleziastici (înalţi prelaţi ai bisericii); Camera Lorzilor este o instituţie simbol care are o competenţă extrem de redusă. Este o cameră de refleţie cu privire la proiectele sau propunerile de legi adoptate de Camera Comunelor. Principalele competenţe sunt în domeniul  legilativ, dar sunt reduse astfel: poate să iniţieze propuneri de legi, poate să ridice un drept de veto cu privire la o lege adoptată de Camera Comunelor, veto care va suspenda legea respectivă timp de un an.
    • Monarhia – Regele/Regina este o altă instituţie simbol, tradiţională a Marea Britanie. Regele în trecut, dispunea de prerogative foarte largi, în toate domeniile, în domeniul legilativ, regele putea să refuze promulgarea legii adoptate de Parlament (ceea ce nu s-a mai întâmplat de 500 de ani). Are competențe în:
    • domeniul legilativ, regele convoară parlamentul în sesiune, prin aşa numitul „Discurs al Tronului” la care Parlamentul raspunde cu un „mesaj”.
    • regele poate dizolva parlamentul, promulgă şi sancţionează legile;
    • încheie tratate internaţionale, conferă decoraţii, titluri de onoare, grade, primeşte şi acreditează diplomaţi;
    • exercită atribuţii executive alături de guvern, dar nu răspunde alături de acesta în față Parlamentului (“regele nu face nimic rău”).

Guvernul – are o structură complicată fiind alcătuit din trei formaţiuni:

  • Consiliul cel mai onorabil privat al Majestății Sale, format din oameni politici cu deosebită experiență, notorietate și cu o moralitate recunoscută, care o ajută pe suverană să-și îndeplinească îndatoririle. În prezent cu atribuții reduse, consultative;
  • Ministery;
  • Cabinetul.

Ministry – este format din 100 persoane, are 4 categorii de persoane care o compun:

  • miniştri cu portofoliu;
  • miniştri fără portofoliu;
  • secretari de stat pe lângă miniştri cu protofoliu;
  • secretari de stat pe lângă miniştri fără portofoliu.

Cabinetul – o formaţiune restrînsă cu cele mai mari atribuţii executive, condusă de primul-ministru care este întotdeauna liderul partidului majoritar din Camara Comunelor. ( În statele cu regim politic parlamentar dar fără monarhie, şeful de stat alege primul-ministru, de regulă liderul partidului majoritar).

Atribuţiile primului-ministru:

  • stabileşte orientările principale în cadrul politicii interne şi externe ale ţării.
  • este şeful armatei şi şeful diplomaţiei;
  • poate dizolva Camera Comunelor cu consimțământul Regelui/Reginei.

Atribuţiile cabinetului:

  • exercită conducerea generală a administraţiei publice;
  • întomeşte proiectul bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat;
  • răspunde politic şi solidar în faţa Parlamentului.

Curtea Supremă de Justiţie este instanţa supremă în cadrul ierarhiei instanţelor judecătoreşti ca şi în celelalte state unde există sistemul de drept anglo-saxon. Hotarârile instanţei supreme au valoare de lege, fiind astfel creatoare de legi, fără a există un control al constituţionalitaţii legilor deoarece în acest stat nu există o constiuţie scrisă ci o constituţie semicutumiară formate din uzanţe, şi o serie de acte normative cu valoare constituţional: Magna Carta Liberatum (1215), Petiţia drepturilor (1628), Habeas Corpus (1679), Bill of Rights (1689), Actul de succesiune la tron (1702), Actele parlamentului (1911-1949) prin care se micşorează foarte mult competenţele Camerii Lorzilor.

3. Regimul semi-prezidențial sau mixt:

Trăsături:

  • angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului;
  • alegerea de către popor a Parlamentului şi a şefului de stat;
  • şeful de stat are atribuţii relativ largi dar întotdeauna mai reduse ca cele a unui preşedinte în regim prezidenţial;
  • are atribuţii foarte largi in domeniul politicii externe şi în domeniul apărării.

Preşedintele nu are drept de iniţiativă legislativă, însă are dreptul de a refuza promulgarea legilor în acest sens având două modalitaţi de acţiune: retrimiterea legii spre rediscutare la Parlament sau sesizarea Curţii/Tribunalului Constituţional în vederea realizării controlului de constituţionalitate al legilor. Președintele poate numi pe primul-ministru şi îl poate revoca şi la propunerea acestuia, îi poate numi pe ceilalţi membrii ai guvernului.

Guvernul exercită în principal atribuţii executive alături de şeful de stat. Primul-ministru este desemnat de către şeful de stat şi el trebuie să aibă susţinerea majorităţii din Parlament.

Parlamentul poate fi bicameral sau unicameral. Este unicameral in Filanda (având numele de Camera Reprezentanţilor  și este ales la 4 ani) şi în Portugalia (Adunarea Republicii Portugeze ales la 4 ani). Este bicameral în: Franţa (constituit din Adunarea Naţională (ales la 5 ani vot direct) şi Senat (ales la 6 ani, cu reinoirea unei jumătați din 3 în 3 ani prin vot indirect de 150.000 de  electori, numărul senatorilor a crescut in 2010 la 346 de la 321);  Austria (Consiliul Naţional şi Consiliul Federal); Iranda (Camera Reprezentanţilor si Senat).

Cele mai importante competenţe:

  • exercită funcţie legislativă;
  • importantă funcţie de control asupra guvernului prin întrebări, interpelări, adoptarea unie moţiuni de cenzură sau prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului;
  • poate pune sub acuzare pe şeful de stat.

Există Curţi/Tribunale Conștituționale ce realizează și controlul de constituţionalitate a legii și anume: Curte Constituţionale în Austria, Consiliul Constituţional în Franţa, Tribunal Constituţional în Portugalia.

4. Regimul de adunare parlamentara

Studiu de caz: Elveția.

Trăsături generale:

  • inegalitatea dintre autorităţile care exercită puterea în cadrul statului în acest sens adunarea parlamentara exercită cele mai largi competenţe în comparaţie cu celelalte autorităţi;
  • Executivul este format din miniştrii numiţi şi revocați de către adunare;
  • Atribuţiile legislativului pot merge până la anularea deciziilor executivului;
  • Adunarea numeşte pe membrii instanţei judecătoreşti supreme;

Potrivit constituţiei actuale a Elveţiei din 1874 revizuită în 2001 prevede că Adunarea Federală (parlamentul) este organul suprem al confederaţiei. Elveţia este statul care se regăsește în acest regim.

Adunarea este un parlament bicameral constituit din Consiliul Naţional şi Consiliul Statelor.

Consiliul Naţional este aleasă în mod direct pe 4 ani de cetăţeni şi reprezintă interesele acestora. Consiliul Statelor reprezintă interesele structurilor federate – cantoane şi semicantoane – existând câte 2 reprezentanţi din canton şi un reprezentant din semicanton. Există 46 membrii fiind desemnaţi o dată la 4 ani.

Atribuţii sau competenţe:

  • legilative, adoptă legi, aprobă bugetului de stat, adoptă constituţiile cantonale şi a convenţiilor cantonale şi a convenţiilor dintre cantone;
  • executive (ratificarea tratatelor încheiate de către preşedintele federaţiei, luarea măsurilor pe plan extern pentru menţinerea egalităţii şi libertăţii statului);
  • atribuţii de control ale Parlamentului asupra Guvernului prin faptul că membrii acestuia sunt numiţi şi revocaţi discreţional de către Parlament.
  • există şi un contorol al Parlamentului asupra Justiţiei, numind membrii TribunaluluiFederal şi ai Curţii Administrative Federale.

Guvernul denumit Consiliul Federal este format din membrii aleşi pe o durată generală de 4 ani. La conducerea acestuia este ales unul din membrii acestuia pe o durată de un an şi se formează respecând limbile oficiale şi religiile existente precum şi coloratura partidelor politice din Parlament.

Tribunalul Federal este o instituţie de apel şi recurs împotriva hotarârilor date de instanţele inferioare, judecă litigiile care apar între cantoane, soluţioneaza litigiile privind constituționalitatea legior cantonale.

Curtea Administrativă federală soluţionează contestaţiile administrative în domeniul federal.

5. Regimul marxist

Are la bază:

  • substructura societăţii;
  • economia centralizată.

Se caracterizează prin existenţa a 4 categorii de puteri:

-Organe ale puterii de stat, exercită funcţii administrative,  de Consiliile Locale la nivel regional exercită activităţi legislative.

– Organe administrative, realizează activitate executivă (consiliul de miniștri)

-Organe ale puterii judecătoreşti (instanţele judecătoreşti)

– Organe de înfăptuire a legalităţii reprezentată de Procuratură.

Acest regim politic avea la baza mai multe principii:

  • rolul conducător al Partidului Comunist;
  • suveranitatea poporului;
  • exercitarea puterii de popor şi pentru acesta;
  • existenţa unui partid unic;
  • inexistență libertății de expresie și a inițiativei private;
  • existenţa unui organ de vârf căruia i se subordonau toate celelalte organe de stat numit în Republica Socialistă România – Marea Adunare Națională, în URSS – Sovietul Suprem;
  • existenţa unor organe care aveau un dublu rol de stat şi de partid;
  • favorizarea claselor sociale defavorizate, printr-o discriminare accentuată a intelectualilor.
%d bloggers like this: