Denisapatrascu's Blog

In aceste zile subiectul central este proiectul legii sistemului public de pensii. Aud multe opinii foarte inversunate toate, dar atat de putin motivate cu argumente solide.

În anii precedenţi, sistemul de pensii din România a suferit numeroase reforme, menite să îmbunătăţească sustenabilitatea sistemului de pensii confruntat cu provocari demografice majore şi mari semne de întrebare privind adecvabilitatea sa în viitor. Acest fapt a determinat crearea unui sistem complex de pensii bazat pe mai multe componente (3)

Principiul fundamental care a stat la baza sistemului de pensii multi-pillar a fost acela al diversificarii surselor de finantare a veniturilor din pensii prin suportarea acestora, atât de catre sectorul de stat, cât si de cel privat.  S-a combinat astfel un regim de prestatii definite, de tip redistributiv si bazat pe solidaritatea între generatii, cu scheme diverse de capitalizare prin fonduri de pensii cu contributii definite obligatorii, administrate privat (pilonul II) sau complet voluntar si sustinut de asigurat si administrat privat (pilonul III).

Implementarea în cadrul sistemului de pensii a unor noi componente, facultative şi obligatorii, administrate privat urmăreşte in principal creşterea calităţii vieţii pensionarilor prin degrevarea parţială a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pilonul 1 este reprezentat de sistemul public de pensii  care se organizează şi funcţionează având printre principiile de bază şi principiul solidarităţii sociale PAYGO – pay as you go, (numit de unii autori al transferurilor în flux) conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale. contribuţiile beneficiarului sunt investite de fondul de pensii. În momentul ieşirii la pensie, suma acumulată prin aceste investiţii este transformată într-o anuitate – o sumă care va fi plătită periodic pe tot parcursul vieţii beneficiarului. Apar aici trei variabile importante: mărimea contribuţiei şi rata de rentabilitate a investiţiilor fondului, care împreună determina valoarea sumei acumulate şi rata anticipată a rentabilităţii nominale (dependenţa de rata anticipată a inflaţiei şi de cea a rentabilităţii reale), pe baza căreia suma acumulată este transformată în pensie (anuitate).

Sistemul a fost initiat de Otto von Bismarck si se baza pe principiul potrivit caruia fiecare persoana trebuie sa contribuie la un sistem de pensie de-a lungul vietii, din suma colectata platindu-se pensionarii (aflati la acel moment in plata). Anuitatea era platita persoanelor care implineau varsta de 70 de ani, in conditiile unei sperante de viata de 45 de ani, la acel moment. Sistemul se baza si pe contributia guvernului federal egala cu o treime din costul de subscriere.

Trăsăturile caracteristice ale sistemelor din pilonul I sunt instituite prin lege, au natură obligatorie, au caracter universal, vizând, în general, toţi lucrători si sunt finanţate din taxe, contribuţii de securitate socială sau prin capitalizare. Sistemele de pensii „pas cu pas” sunt obligatoriu publice, deoarece se bazează pe promisiunea că pensiile pentru actuala generaţie de lucrători va fi plătită prin taxarea generaţiei viitoare. Valoarea pensiei nu are neapărat legătura cu valoarea contribuţiei. Există sisteme în care pensia reprezintă o sumă fixă, indiferent de sumele cu care a contribuit beneficiarul. Aceasta este pensia de bază, pensia minimală, întâlnită de exemplu în Marea Britanie. Există de asemenea posibilitatea ca valoarea pensiei să difere în funcţie de dimensiunea contribuţiei, cum este cazul în Germania,  Benelux si Romania.

La prima vedere pare un sistem sigur, fara cusur. Un prim dezavantaj al sistemului îl reprezintă insa vulnerabilitatea în faţa îmbătrânirii populaţiei, fenomen care creşte rata de dependenţă. Deoarece pensiile sunt plătite din contribuţiile angajaţilor, indicatorul crucial pentru sănătatea sistemului este raportul de dependenţă: numărul de pensionari (beneficiari) faţă de numărul de angajaţi (contribuitori).

O alta problema este inflatia. Sistemul „pas cu pas” permite indexarea pensiilor, fiind astfel posibilă creşterea pensiilor peste valoarea ce rezultă din contribuţia beneficiarului, ţinând cont de pildă de evoluţia veniturilor din economie – împărţind astfel cu pensionarii roadele productivităţii crescute. Dincolo de redistribuţia verticală (între generaţii), în funcţie de preferinţe politice, sistemul poate fi folosit şi pentru redistribuirea orizontală: pentru transferul de resurse de la cei mai înstăriţi la cei mai săraci. Dar in cazul inflatiei valoarea contributiei preseaza mai greu pe contributori, astfel prin indexarea pensiei sa poate fi mentinut un venit acceptabil pentru pensionari.

Care este situatia sistemului de pensii in Romania?

Pana in anul 1990 rata de dependenta era situat in jurul valorii de 3.42, fiind o valoare normala, care permitea existenta unui fond satisfacatoare, in timp ce in 2009 era de 0,94%. In 1997 sistemul public de pensii din România reprezintă o cheltuiala din PIB de 5,26% (cea mai mica valoare), in timp ce in 1991 reprezenta 7,1%, iar in 2009 a fost 8% .

Începând din anul 1995, sistemul paygo a înregistrat deficite, suportate prin transferuri din bugetul de stat. Una din cauzele creşterii deficitelor din sistemul public de pensii a fost creşterea rapidă a numărului de beneficiari pe parcursul anilor ‘90. Între 1990 şi 2002, numărul de beneficiari din sistemul public de pensii a crescut de la 3.4 milioane în 1990 la 6.2 milioane în 2002 (din 2005 sistemul a platit doar pentru 4.6 milioane pensionari, ceilalţi fiind plătiţi direct din bugetul de stat), când a atins punctul maxim – în special datorită creşterii numărului de persoane care s-au pensionat anticipat şi pe caz de invaliditate. In 2009 din numarul total de pensionari de 5,54 milioane, din care doar 41% au stagiul complet de pensionare si varsta de pensionare, iar varsta reala medie de pensionare este 54 de ani, desi legal este de minim 58 ani si 10 luni (femei) si 63 ani si 10 luni (barbati).

Ca şi celelalte ţări foste socialiste, România a intrat în perioada de tranziţie cu un sistem de pensii PAYG în care pensionarii sunt plătiţi din contribuţiile salariaţilor actuali, iar cuantumul pensiilor este legat de nivelul venitului (cu perioade de contribuţii minime), dar nu direct relaţionat de contribuţia totală (in special cazul perioadelor asimilate: stagiul militar, studiile superioare).

Guvernul a reacţionat prin creşterea ratei de contribuţie si reducerea valorii pensiei. Din 1990, rata a crescut mai mult de două ori (de la 17% la 35%). România are acum una din cele mai ridicate rate de contribuţie socială în raport cu celelalte economii în tranziţie.

Pe de alta parte valoarea reala a pensiei a scazut, cea mai mica rata fiind in 1997, 49,7% din pensia reala existenta in 1990, ca putere de cumparare, iar rata de inlocuire a ajuns la un minim de 35% in 1995 fata de 44,6% in 1990. Dintr-o analiza a CN Cartel Alfa facuta in oct.2009 rezulta faptul ca la 1 leu contribuit, primesti pensie 0,25 de bani, adica un randament nominal de -75%.

Toate acestea au determinat un deficit mare al bugetului de asigurari sociale, care a crescut in 2009 la 15%, in valoare nominala reprezentand 1,5 miliarde de euro. O nota de plata enorma, marca acestui guvern.

Potrivit Raportului de Sustenabilitate 2009, publicat de Comisia Europeană impactul bugetar al îmbătrânirii populaţiei va depăşi de câteva ori costul total al actualei crize financiare şi economice. Cheltuielile publice cu pensiile (de stat) vor creşte în medie, la nivelul întregii Uniuni Europene, de la 10,2% din PIB (în 2010) la 12,5% (în 2060), pe fondul reducerii natalităţii, îmbătrânirii şi reducerii populaţiei. Peste 50 de ani, România va fi pe locul 5 în cadrul UE în topul statelor cu cea mai mare pondere în PIB a cheltuielilor cu pensiile, fiind depăşită doar de Grecia, Luxemburg, Slovenia şi Cipru.

Raportul Comisiei Europene arată că România are un deficit de sustenabilitate de 9,1% din PIB, adică trebuie să-şi ajusteze, pe termen lung, execuţiile bugetare cu acest procent, pentru a ajunge la o situaţie în care finanţele publice sunt sustenabile şi sănătoase. Cea mai mare parte din acesta (7,4% din 9,1% din PIB) vine din creşterea cheltuielilor cu plata pensiilor de stat.

Astfel  dacă sistemul public de pensii este menţinut la parametrii actuali, România va ajunge în 50 de ani să cheltuiască jumătate din bugetul general consolidat numai pentru plata pensiilor publice. Pentru a preveni această situaţie sunt recomandate reforme parametrice în sistemul public şi dezvoltarea accelerată a sistemului de pensii private, situaţie valabilă şi în alte state ale UE.

Solutiile nu pot fi altele decat cele luate de toate statele UE si anume cresterea varstei de pensionare, ceea ce sustine pe de o parte cresterea veniturilor si reducerea cheltuielilor bugetului asigurarilor sociale.

Insa, ca orice masura intr-un sistem de pensii, orice masura luata are efect domino atat asupra populatiei active cat si a celei beneficiare, atat pe termen scurt cat si pe termen lung.

Astfel nu pot sa nu fiu de acord cu principiul cresterii varstei reale de pensionare corelata cu o penalizare a pensionarii anticipate si a descurajarii pensiilor de invaliditate abuzive.

Dar exista niste nuantari aici. Egalizarea stagiilor, despre care am vorbit intr-un alt articol, este cea mai buna solutie pentru Romania. De asemenea trebuie gasita o formula compensatorie pentru mamele cu mai multi copii, in conditiile istorice din Romania comunista a politicii pronataliste, nesustinuta de un concediu de cresterea copilului. O alta categorie care trebuie sa beneficieze de o discriminare pozitiva este reprezentata de cei care au lucrat in conditii de grupa de munca, in acelasi context istoric, in care reducerea noxelor si a factorilor perturbatori pentru sanatate nu facea parte din politica sustinuta de stat.

Din expunerea de motive a proiectului de lege privind sistemul de pensii rezulta o crestere a veniturilor bugetului public consolidate cu 338 milioane lei in 2011. Dar nu aflam impactul asupra deficitului bugetului asigurarilor sociale. De asemenea nu aflam unde se situeaza temporar maximul curbei de efect, de unde deficitul incepe sa scada, si care va fi valoarea contributiei angajatului si angajatorului la acel moment. In acest context ar trebui sa credem pe cuvant ca vor creste veniturile bugetului consolidate, fara a sti daca si cele ale bugetului de pensii vor fi in crestere…

Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: anuitate, buget asigurari sociale, deficit bugetar, pay as you go, pensii, sustenabiliate |