Denisapatrascu's Blog

     Criza euro apare ca o fireasca consecinta a aparitiei monedei unice in 2000. Statele membre ale Uniunii Europene nu sunt, cum nici oamenii nu sunt la fel. Economiile lor (pe care se bazeaza si arsenalul militar si diplomatic) au pornit de la starturi diferite, unele sunt foste puteri coloniale, altele au traversat perioada crahului din anii ’30 mai usor (scaderea economica a UK a fost de 23% fata de 46% SUA si 44% Germania in 1933), sau pe care efectele celei de-a doua confragratii mondiale le-a afectat mai putin (Franta vs. situatia Italiei), tari care au primit ajutoare si stergeri de datorii postbelice si suport la reunificare (Germania).

      Perioada razboiului rece a reprezentat pentru EU 15 o situatie de reasezare a economiei, bazata atat pe consumul intern hiperstimulat cat si patrunderea pe noi piete (cei 4 tigri asiatici (un simplu ex.) au reprezentat pentru piata europeana o resursa ieftina dar si o piata de desfacere pentru produse de lux, cam ceea ce este azi Rusia si satelitii sai).

      Grecia are un parcurs atipic, pentru ca a devenit membra a UE la presiunea Frantei (gen. de Gaulle nu a acceptat o Europa fara patria democratiei participative), demonstrand la Consiliul din iunie 2000 (Consiliul Euro) ca indeplineste toate criteriile economice (rata inflatie, deficit bugetar, datorie publica, rata de schimb valutar).

      Aceste lucruri au fost infirmate de un audit al Comisiei din 2004, cand s-a apreciat ca cifrele au fost optimizate, deficitul bugetar datorat investitiilor militare fiind pentru anul de referinta 1999 (anul de raportare al zonei euro) 3,38% fata de limita maxima de 3%.

       La prima vedere aceasta pare o informatie cel putin ciudata, ca abia in 2004 sa se observe o diferenta cand Grecia a inregistrat o adancire a deficitului public de la an la an (-3,7% in 2000, -4.5% in 2001, -4,8% in 2002, -5,6% in 2003, -7,5% in 2004). Nici dupa audit situatia Greciei nu s-a schimbat, aceasta continuand sa aiba deficit mare, acoperit de imprumuturi de pe piata bancara europeana la rate de dobanda avantajoase pentru banci, ceea ce a condus evident la o crestere a indatorarii iar defictul ajungand in 2008 la -9,8% iar din 2009 acesta avand deja 2 cifre (15,8% fiind si maximul atins). Primul an insa in care inflatia Greciei intra in marja este 2007, dar anul electoral (anticipat) 2008 a determinat cresterea inflatiei la 4,24%.

     La 1 ianuarie 2002 cand Grecia a introdus oficial moneda euro, rata de schimb a fost fixata la 340.750 drahme = 1 euro, an in care inflatia Greciei a ajuns la 3,91% depasind marja stabilita din primul an.

     Important de observant si rata de crestere a valorii obligatiunilor lansate de guvernul elen: de la o valoare de piata de 4,53% in iulie 2007, la 1,78% in iulie 2009 (cand brokerii au cumparat tot ce era pe piata in mai putin de 2 ore), la 26,5% in iulie 2011, cand s-a vorbit prima oara de un bailout pentru Grecia. Acesta a fost unul din motivele de ingrijorare ale sistemului bancar la bailout-ul propus de Nicholas Sarkozy si Angela Merkel. 50% din ceva insa e mai mult decat 100% din nimic. BRD este una din bancile surpaexpuse in Grecia prin pierderea a 48% din valoarea sa de piata in ultima luna.

      Ce a insemnat asta insa pentru grecul de rand? Ca economiile lui au scazut, dar au crescut costurile de viata cu aproximativ 43% in mai putin de 10 ani. Cu un salariu minim de 877 euro are costuri ale vietii ceva mai mari decat cele ale unui francez al carui salariu minim este de 1365 euro sau al unui neamt cu 1758 euro. Asta a dus inevitabil la o crestere a ratei de indatorare a populatiei.

      Pe de alta parte Grecia nu mai este o destinatie de business dupa intrarea in zona euro, costurile fortei de munca fiind mai ridicate decat in cele din imediata vecinatate. Singurul generator de locuri de munca (26% din locurile nou infiintate fiind in acest sector) fiind turismul cu o pondere de 18% in PIB (in 2010).

     Alegerile anticipate din noiembrie 2009, la jumatatea mandatului (alegerile fiind in 2007), au readus socialistii lui Papandreou la putere (dupa o lunga opozitie), electoratul bazandu-se pe promisiunile de renegociere a Acordului cu UE si FMI, dar rezultatul a fost un pachet de masuri de austeritate pentru scaderea deficitului bugetar, fara a reduce si rata somajului (16,3% in iulie 2011).

     Fireste ca acestea nu sunt masuri populare nicaieri in lume, iar populariatea partidului socialist a scazut sub 27%. Din punctual de vedere al presedintelui de partid, Papandreou si-a jucat singura carte pe care o avea, presand cu referendumul cancelariile europene care au negociat pachetul de austeritate deplasand principiul suveranitatii nationale catre cel al sigurantei si stabilitaii monedei unice. Acum isi preseaza rivalii politici, conservatorii de la Noua Democratie (al carui presedinte i-a fost coleg de camera in timpul facultatii) sa intre alaturi de el la guvernare intr-un guvern de unitate nationala.

      Grecii obisnuiti vor avea un drum lung pana la reintoarcerea bunastarii in conditiile aprobarii planului german-francez, iar presiunile politice elene nu vor schimba foaia de parcurs.

       Guardian a reamintit astazi de calul troain grec care a intrat in zona euro. Calul troian nu a aparut insa in 2011 si nici in 2009 ci in 2000 cand Comisia a inchis ochii la neindeplinirea marjelor economice stabilite pentru siguranta zonei euro si a ratei de indatorare a populatiei (catre bancile cu profit externalizat in Franta, Austria si Germania). Cand o banca nu isi calculeaza corect riscurile va pierde mai devreme sau mai tarziu, doar marja de timp facand diferenta dar nu si finalitatea.

Filed under: Politica, Societate | Tagged: bailout, deficit bugetar, Georgios Papandrreou, Grecia, incapacitate de palta, instabilitate, obligatiuni, rata somajului, suveranitate, zona euro |