Strategia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități 2021-2027

La 13 ani de la aderarea de către România a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, în apropierea datei de început a unei noi Strategii europene în domeniul protecției persoanelor cu handicap (2021-2027), Guvernul României a lansat dezbatere pubblică Strategia Națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2027.

Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Handicap (CDPH) este primul instrument internațional obligatoriu din punct de vedere juridic în domeniul drepturilor omului care abordează în mod specific handicapul (termenii handicap și dizabilitate fiind inițial identici -rezultatul traducerii din franceză respectiv engleză; ulterior definind elemente distincte: handicapul = bariera individului față de mediu, dizabilitatea= reducerea abilităților generate de boală/eveniment. Momentan Constituția României se referă la protecția persoanelor cu handicap, art 50, motiv pentru care apreciez ca toate actele normative ar trebui să se raporteze la acest termen constituant). Scopul convenției este „să promoveze, să protejeze și să garanteze că toate persoanele cu handicap se bucură de toate drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și să promoveze respectul pentru demnitatea lor inerentă”.

Unul din principiile de bază al Convenției este ca persoanele cu handicap să aibă acces fizic, informațional și comunicațional la produsele, serviciile și programele pe care societatea le pune la dispoziția membrilor săi. Accesibilitatea reprezintă baza participării depline a persoanelor cu handicap la viața socială, în toate palierele sale: educație, sănătate, protecția juridică a drepturilor, ocupare, protecție socială, viață independentă. Asigurarea accesibilității face obiectul art. 9 din CDPH dar se reflectă, în mod sistematic în celelalte articole ale Convenției (arborescent rights).

Strategia Europeană privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități 2021-2027 (gândită pe o perioadă mai scurtă decât acutala strategie care se derulează din 2010 și care își propune o evaluare a implementării la 3 ani), pornește de la analiza situației actuale: 100 mil. persoane cu handicap la nivelul UE sunt deprivate de unul din drepturile lor de bază, ceea ce se reflectă în drepul de a avea o viața independentă, cu o incidență mai mare privind copiii și accesul acestora la educație, respectiv a femeilor, pentru care dizabilitatea reprezintă o formă suplimentară de discriminare salarială și de lezare a demnității în oricare din formele sale (în viața de familie sau profesională).

O altă realitate evidențiată de diagnoza Stategiei europene este cea a faptului că 28.7% din populația cu dizabilitate din UE se află în risc de sărăcie și excluziune socială și are o rată mult mai mică de ocupare (50.6%), a faptului că fac obiectul unor politici publice reduse în toate palierele, a celor care vizează accesibilitatea sau reprezentarea în funcții publice și politice a acestora (număr foarte redus de reprezentanți în aceste funcții dintre persoanele cu handicap). Măsurile de austeritate post-criza financiară din 2008 au avut un impact negativ asupra vieții persoanelor cu handicap, cu consecințe în prezent (copiii/adolescenții din 2008-2010 încep să fie adulți).

Printre soluțiile propuse se regăsesc: stabilirea principiilor definirii termenului de dizabilitate la nivelul UE, stabilirea la nivel național a unor strategii cu obiective ambițioase, clare și măsurabile, inclusiv o listă de acțiuni planificate cu perioade de timp clare și resurse alocate în următoarele domenii: egalitate, participare, liberă circulație și viață independentă, accesibilitate, ocuparea forței de muncă și formare profesională, educație și cultură, reducerea sărăciei și excluziunii sociale, reducerea cazurilor de violență și abuz, integrarea handicapului și sensibilizarea societății, includerea în toate politicile publice a drepturilor persoanelor cu dizabilități, inclusiv pe orizontală între politicile UE, cu includerea accesului la servicii sociale transfrontalier, precum și cu privire la noile tehnologii, inteligență artificială, în cadrul Pilonului European de Drepturi Sociale și planul de măsuri pentru Europa Socială.  Un pas important făcut în acest sens este faptul că programarea fondurilor europene 2021-2027 are condiție favorizantă orizontală dizabilitatea.

Apreciez ca sunt punctate în cadrul proiectului de Strategie Națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2027 (lansat în dezbatere publică), o mare parte dintre aceste puncte. Cu toate acestea, măsurile propuse trebuie să reflecte mai bine diferențele existente față de situația la nivel european, în condițiile în care situația din România este mult mai gravă decât media europeană (din nou la coada clasamentului). Un alt aspect care ar fi de îmbunătățit este stabilirea calendarului pentru acțiunile propuse în planul de măsuri al strategiei.

Potrivit strategiei, numărul total de persoane cu dizabilităţi era de 853.465, reprezentând 3,85% din populația României, (date ANDPDCA). Observăm diferența față de datele Eurostat, potrivit cărora România are aproximativ un sfert din populația cu vârste de peste 16 ani cu dizabilități, din care persoanele cu limitări ale activității severe reprezintă 6% din populație (1,2 milioane persoane). Diferența provine din raportarea la alți itemi, în acest context, dizabilitatea este măsurată în conformitate în baza conceptului de limitare a activității generale, ca „limitare a activității pe care persoanele o fac de obicei, ca urmare a problemelor de sănătate apărute cel puțin în ultimele șase luni.

Rata ocupării persoanelor cu dizabilități din România a rămas aceași de la data integrării – 12% , ceea reprezintă unul din criteriile de bază ale evaluării efectelor politicilor publice în acest domeniu, iar unul din motivele acestui rezultat îl au și modificările legislatiei privind unitățile protejate. Dintre persoanele cu dizabilități care au un loc de muncă, 19% se află în risc de sărăcie, iar totalul populației cu dizabilități înainte de transferurile beneficiilor sociale era de 72%, iar după transferuri rămâne 32% (deci pentru jumătate din populația aflată în această situație prestația socială nu o scoate din sărăcie). Acest fapt dovedește o data în plus că soluția pentru reducerea sărăciei rămâne un mix între prestații și servicii sociale. Aici cred ca strategia și planul de măsuri ar putea detalia și nuanța între diferitele tipuri de dizabilități, respectiv prestații sociale țintite pe nevoie – revin aici la voucherul social prin care pot fi plătite anumite servicii.

Finanțarea din fondul de handicap poate fi o soluție coerentă, bazată pe principiul specificului taxei, care să suporte, pe principii asemănătoare fondului de accidente de muncă și boli profesionale, terapii ocupaționale, formare profesională adaptată, suport pentru angajator prin consilierul profesional al persoanei cu handicap (o profesie la care m-am referit și în trecut) și medicul de medicina muncii (servicii adiționale nesuportate din CAS), finanțarea serviciilor necesare accesibilității, respectiv ale întreprinderilor sociale de inserție – și care să fie completată de finanțarea din fondurile europene.

Unul din obiectivele Strategiei, care se regăsește și în Programul de Guvernare al PNL este dezinstituționalizarea celor 18.000 de persoane cu dizabilități prin oferirea de alternative de viață independentă sau semi-independentă. Este un obiectiv major, la care sper să se ralieze viitorul Parlament, indiferent de culoarea politică. Amintesc ca dezinstituționalizarea a fost solicitată expres atât de Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei dna Dujna Mijatovic, în Raportul privind Pactul privind drepturile civile și politice, precum și, constant, în Rapoartele Comisiei Europene privind implementarea Programului național de Reformă și a recomandărilor specifice de țară.

Un alt obiectiv important al strategiei naționale constă în stabilirea unui set de indicatori privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, care însă ar trebui detaliat pentru a-și atinge scopul.

Referitor la educația incluzivă, baza de la care se dezvoltă principiile de viață independentă a persoanei cu handicap, sunt de apreciat pașii făcuți zilele acestea de Ministerul Educației, privind aprobarea programelor celor 425 de discipline școlare pentru învățământul special, în acord cu obiectiviul specific 6.1.6 din planul de acțiune. Par picăturile care încep să definească modul de abordare viitor privind accesul la educație al copiiilor de dizabilități, aspect dificil de soluționat la nivel mondial, în condițiile în care populația școlară a copiiilor cu dizabilități reprezintă 12% din populația școlară totală și 15% din cea care a abandonat școala, conform Raportului UNESCO privind Incluziunea și Educația 2020.

În concluzie, sfârșitul de an 2020 ne găsește într-o situație mai bună – avem un draft de strategie pentru următoarea perioadă, dar totuși destul de întârziat având în vedere că aplicarea acesteia ar trebui să înceapă în mai puțin de o lună.

© imaginea din acest text aparține World Bank Group Commitments on Disability-Inclusive Development

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: