Pauză de cafea într-o multinationala. Ironiile intre colegi si “dusmanii comuni” de la audit sau cost-control au pierit in fata discutiilor politice… “Românica” a devenit fără sa realizeze vreunul din ei România. Asta nu șterge blazarea. “Aia” 1000 si ceva din strada nu vor schimba nimic, oricare vine va fi la fel.
Cativa entuziasti spun ca au fost acolo. Povestesc atmosfera, ca e entuziasm, ca oameniilor le-a ajuns, ca nu e normal ce se intampla. Le amintesc cand au fost in „afara” detasati si ca acolo se sparge usa la 5, ca acolo ai timp de viata personala si ca viata nu se reduce la job care abia iti permite sa platesti chiria, leasingul la masina si sa-ti iei din cand in cand un joc pe PS3. Ca nu e normal ca dupa 12 ore de job sa renunti la masina ca au crescut iar preturile la benzina. Altul spune ca asta e, e criza si in „afara” e greu, ca uite si Sarko e suparat, ca Monti a redus salariile… Mda… dar acolo copilul are acces la invatamant de calitate si servicii medicale. S-a facut liniste. La asta nu e raspuns.
Plicul indesat in buzunarul medicului dupa care alergi pe holurile spitalului ca si-a aruncat un ochi pe analizele pe care i le arati nu convin nimanui. Nici faptul ca la scoala cotizezi din clasa I-a cu meditatii si after-school acolo unde vrea „doamna”. Invatatoarea devine pentru cei cu copii un membru al familiei care redirectioneaza bugetul schimband prioritatile de program dar si de cheltuieli ale parintilor. Asta nu se mai poate, chiar daca si ei au salarii amarate. Si de aici trebuie sa porneasca reforma. De la mine, de la tine, de la aruncatul chistocului pe geamul masinii in trafic, de la asteptatul plicului, de la a-ti face datoria acolo unde traiesti si muncesti si a “te descurca” sa nu presupuna sa calci pe cadavre sau sa incalci legea.
Cel ce imprumuta este slujitor celui de la care se imprumuta, spune o vorba din popor. Guvernul s-a indatorat peste masura FMI-ului si a acceptat sa implementeze solutii cel putin discutabile. De la Keynes incoace teoria economica spune ca nu austeritatea ci consumul aduc bani la buget. Germania puternica de azi nu s-a recladit pe austeritate ci pe o pompare masiva de bani proveniti din planul Marshall.
Guvernantii se lauda ca suntem campionii austeritatii in Europa, uitand ca putini au ales de buna-voie sa fie martiri. Dar daca austeritatea e grea, dubla masura o face imposibil de suportat. Cand „ciumpalacii” trebuie sa accepte sa isi reduca veniturile cu pana la 45% in conditiile in care totul se scumpeste, iar „ei” si cei din jurul lor se imbogatesc peste masura prin afaceri paguboase ale statului iar bogatia e afisata cu ostentatie, la un moment dat presiunea care mocneste nu va putea fi stinsa doar cu tunurile de apa ale jandarmilor.
In Piata Universitatii oamenii cer cele mai diverse lucruri, pentru ca fiecare a pierdut ceva in ultimii ani. Interesul direct al fiecaruia din noi fost lezat cumva in perioada asta: de la taxa auto la reforma in educatie, de la reducerile de salarii la reducerea medicamentelor compensate, de la taieri de pensii la pierderea seriviciului, de la intrarea in faliment din cauza forfetarului la Rosia Montana. Numitorul comun a fost gasit direct in Traian Basescu dar indirect in toata clasa politica.
De huiduielile pe care le primeste azi Traian Basescu, Boc si Udrea a avut parte si Dan Diaconescu, Irinel Columbeanu dar si alti politicieni care au crezut ca baia de multime i-ar ajuta electoral. Detasarea de politic a fost clara ca mesaj si din partea asociatiilor studentesti si a sindicatelor care isi afirma solidaritatea cu cei din piata dar nu cu clasa politica.
Astazi se implineste un an de la moartea lui Cristi Paturca. Nu stiu cati din hippseterii din Piata Universtiatii stiu cine a fost, dar de Imnul Golanilor cumva tot au auzit. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Cred ca priveste de sus in Piata Universitatii si zambeste.
Din golanii lui din 90 putini au ramas. Unii sunt in Canada, pe altii tranzitia i-a blazat sau schinguit moral intr-atat incat tentatia fluturata de strategii PDL ca le vor reda indemnizatiile de revolutionar daca se retrag din piata e mai puternica decat „punctul 8 de la Timisoara”. Cu toate astea acolo, in piata, se strang de aproape o saptamana sute de oameni de cele mai diverse categorii. Oameni care nu ar avea multe in comun, dar zilele astea l-au gasit: sunt români și vor sa rămană români, să continue sa traiasca in tara asta, sa isi creasca aici copiii si nu “afară”. Astazi Piata Universitatii are alta generatie de golani (care au fost si huligani si golani si mai nou ciumpalaci), care militeaza pentru o viata mai buna dar rupta de politic. În 90 miza politica era principala, impotriva FSN-ul devenit partid-stat si limitarilor partidelor istorice. Astazi traim ceva mai aproape de anul 1995-1996 cand vocea Aliantei Civice a Anei Blandiana cauta sa razbata intr-o mare a intoxicarilor postcomuniste.
Cei care vad ca miza e doar nivelul de trai se înșală. Aceasta e doar o fateta a medaliei, a doua, direct legata de prima este maniera de a face politica. Românii au acceptat blazat si s-au limitat la carcoteli de cafenea cum un kilogram de ulei le-a rapit sansa de a avea niste reprezentanti responsabilizati de propriul electorat. Altfel ar fi imposibil de imaginat ca, un senator PDL (un reprezentant al partidului de guvernământ in Parlament al electoratului!) sa ne catalogheze drept viermi și ciumpalaci (m-am uitat in dictionar sa vad daca exista cuvântul). As fi curioasa daca in partidul d-lui Cameron s-ar putea face asta fara eliminarea Partidului Conservator din parlament la primul ciclu electoral si demisia imediata a guvernului sau. Dincolo de comparatie si de intreaga discutie care s-ar naste din ea, aceste cuvinte arata respectul datorat electoratului de guvernanti.
Imposibil ca acest autism politic sa nu inteteasca presiunea deja existenta. Cand lupii simt mirosul sangelui ataca. Acum PDL-ul e cazut (nu Boc, nu Basescu) si incep sa fie atacati (deocamdata subtil) de cei pe care i-au adus cu ei. – (Interesant cum telefonul meu a inceput in ultimele zile sa sune si sa fiu cautata de oamenii „lor” ca sa mi se planga de greutati, de cenzura si sa ma asigure de sustinerea lor. Mda… ) – Multimea vrea o schimbare si un cap al lui Motoc tot se va da.
Va fi interesant insa daca dupa asta presiunea va scadea. Nu cred, pentru ca am redescoperit ca Hyde Park-ul bucureștean are putere. 3 zile de proteste si s-a retras proiectul legii sanatatii, 5 zile de protest si dr. Arafat s-a reîntors in minister, daca pastram proportia ce se va intampla dupa 7 zile? dar dupa 9?
Optimismul care insoteste aceste ganduri este insa întunecat de 2 lucruri:
1. lipsa unor personalitati in jurul carora piata sa se plieze si care sa o reprezinte. E nevoie de un Havel de gerar in Bucuresti. Un intelectual apreciat de toti, profesionist dar care vrea implicare politica (dr. Arafat s-a delimitat de acest aspect cat se poate de explicit) si care sa aiba probitatea morala care sa-i dea puterea de a dialoga cu superioritate in fata guvernului. Din pacate in aceste zile nu s-a detasat nimeni iar nevoia de un erou e din ce in ce in ce mai stringenta.
2. radicalismul care pare sa rasara in jur. Observ o radicalizare a discursului la oameni care-mi pareau total dezintersati de politica. Ii aud acuzand si sustinand baricade (de o parte si alta) intr-un mod care ma inspaimanta. In mediul virtual bataliile sunt mai dure decat cele ale vandalilor de duminica noaptea sau ale exceselor jandarmilor. Iși elimina din lista prietenii care nu le impartasesc ideile. Nu mai vorbesc cu cineva care are o functie numita de „ăia”. Se fac etichetari greu de sters. Asta e al naibii de periculos. Echilibrul mesajelor e dificil de pastrat, iar granita excesului e usor de incalcat.
Democratia e grea, costisitoare dar se bazeaza pe diversitatea de opinii. Sa nu pierdem asta!
Daca Imagine al lui John Lennon reprezinta fronda antisistem pentru America, Imnul Golanilor al lui Cristi Paturca a fost emblema ultimilor 22 de ani in România: “Vrem libertate, nu comunism si nici schimbari de forma/ Si de aceea securisti, sa nu ne puneti norma./ Noi nu vrem neocomunism nici neolibertate/ Democratii originale si nici minciuni sfruntate.”
Sper ca peste 22 de ani aceste versuri sa nu trezeasca emotii generatiei de atunci, sa fie doar istoria parintilor si bunicilor lor!
Filed under: Politica, Societate | Tagged: Alianta Civica, Ana Blandiana, Basescu, ciumpalaci, clasa politica, Cristi Pațurcă, golani, PDL, proteste Piata Universității, radicalizare | 2 Comments »