Denisapatrascu's Blog

15.000 de delegatii din 192 de tari se intalnesc zilele acestea la Copenhaga pentru CO15 unde sunt programate 150 de dezbateri. Un summit despre care se vorbeste mult si care suscita multa atentie din partea tuturor statelor. De mult timp o problema nu a avut un asemenea grad de globalitate.

In 1992 a avut loc primul summit pentru Pamant la Rio de Janeiro unde s-a dezbatut problema incalzirii globale. Acesta a fost baza de pornire la momentul negocierii Protocolului de la Kyoto, in 1997, prin care se prevede, o reducere a emisiilor poluante cu 5,2% în perioada 2008-2012 în comparaţie cu cele din 1990 pentru ţările industrializate. Abia in octombrie 2004 acordul a intrat in vigoare, dupa ratificarea sa si de catre Rusia, responsabilă pentru 17,4% din emisiile de gaze de seră, lucru care a dus la îndeplinirea cvorumului necesar pentru intrarea sa în vigoare. La acel moment acordul era ratificat de 124 de state, printre care Canada, China, India, Japonia, precum si cele 25 de state membre ale UE si de Romania. Marele nesemnatar al acordului era SUA, in conditiile in care in martie 2001 expertiza realizata a demonstrat ca era responsabila de 40% din nivelul total al emisiilor de gaze cu efect de sera.

Ce inseamna aceasta? Imaginile cu tinuturi desertificate, lipsa apei in tarile africane (20 din cele mai afectate state de schimbarile cliamtice din primele 24 de state aflate in aceasta situatie se regasesc pe continentul african), inundarea zonelor de coasta ca urmare a cresterii nivelului marii, consecinta directa a dezgetarii calotei glaciare… toate acestea nu fac parte din decorul unui film apocaliptic ci din realitatea inconjuratoare. Raportul prezentat de catre cei 100 de cercetatori maritimi si oceanografi si experti climatici la summit este cu mult mai apocaliptic.

Imaginea idilica a cascadei spectaculoase care se formeaza vara pe peretele Austfonnei (a doua calota glaciara din Europa, aflata in Norvegia si care a reprezentat suportul imagistic de incepere al summit-ului) nu este un motiv de incantare… reprezinta doar „varful aisbergului” efectelor incalzirii globale… iar spotul publicitar cu ursii polari care se prebusesc intr-un oras modern poluat… reprezinta o metafora la care nu mai putem ramane indiferenti, pentru ca nu ei sunt primele victime ci cei aproape 23 de milioane de oameni care sufera de foame in Africa ca urmare a secetei.

Dioxidul de carbon reprezinta cel mai important ca pondere gaz cu efect de sera si elementul cel mai important al schimbarilor climatice. In prezent se elimina mai mult de 8 miliarde de tone de CO2 in atmosera/an. Expertii estimeaza ca pentru a pastra incalzirea gloala sub pragul de 2 gr. Celsius este nevoie de o reducere de 25-40% a nivelului emisiilor cu efect de sera existente in 1990, crescand acest prag cu 80-95% pana in 2050. Acest lucru insa presupune o reasezare completa a economiei globale…iar investitia in tehnologii verzi este costisitoare.

Premierul britanic, dl. Gordon Brown cu sustinerea UE a propus constituirea unui fond din care sa fie suportate cheltuilile necesare pentru suportarea efectelor schimbarilor climatice precum si pentru cercetarea in gasirea de solutii pentru industrii verzi in valoare de 100 miliarde $/ an incepand cu anul 2020.

Solutiile propuse implica eliberarea unui numar de permise de poluare pentru fiecare stat in functie de anumite criterii, astfel incat la nivel global sa se pastreze o pondere constanta. Aici a aparut un fenomen cunoscut de catre navigatorii venetieni… cumpararea de licente. Astfel statele cu economii dezvoltate si implicit, poluante, cumpara licentele de poluare de la statele a caror industrii polueaza mai putin sau care au nevoie de finantare pe termen scurt.

Negocierile dure din aceste zile pornesc de la aceste premize. UE si-a propus o scadere cu 20% a propriile emisii de gaze cu efect de sera pana in 2020 si chiar cu 30% in cazul unui acord international pe aceasta tema. Prezenta SUA si disponibilitatea acesteia de negociere a reprezentat un element salutar, cu atat mai mult cu cat presedintele Obama si-a stabilit o tinta de 17% de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2020, apoi de 30% pana in in 2025 si 42% pana in 2030, fata de nivelul din 2005. Dar toate acestea pot fi puse sub semnul intrebarii avand in vedere tensiunile din aceste zile intre China si SUA. China, unul din cei 3 mari poluatori si-a propus sa reduca chiar la 45% nivelul emisiilor poluante din 2005 pana in 2020, dar nu este dispusa sa accepte o monitorizare internationala a acestora. Reactia SUA la aceasta solicitare a fost ca fara monitorizarea Chinei nu mai e dispusa sa accepte nicio formula.

Ultimele zile ale summit-ului vor fi cu siguranta si cele mai tensionate. Ramane sa vedem evolutia lor. La fel si presedintele Maldivelor, statul cel mai afectat schimbarile climatice, unde 80% din insule sunt sub nivelul marii iar cea mai inalta insula se afla la 3 m deasupra marii si care si-a terminat discursul amintind un proverb din Maldive: ”fericirea este fragila ca un recif de corali”…

Filed under: Politica | Tagged: emisii poluante, negocieri, permise de poluare, Summit Copenhaga |