Orice proces sau acţiune umană este comparată cu o altă, asemănătoare, cunoscută evaluatorului. Evaluarea programelor ete procesul prin care sunt determinate eficienţa şi eficacitatea programului, implicând colectarea, analiza şi interpretarea datelor despre îndeplinirea obiectivelor programului[1].
Programele de asistenţă socială sunt instituite de guvernanţi, urmărind planul propriu de guvernare, în sprijinul acelei părţi a populaţiei aflate în nevoie. De multe ori ajutorul dat creşte dependenţa socială a segmentului de populaţie căruia i se adresează.
Studiul de evaluare a programelor de asistenţă socială implică cunoaşterea fenomenului, a segmentului de populaţie căruia i se adresează, caracteristicile acestui grup şi stimulii interni şi externi la care reacţionează, sursa de finanţare, limitele de timp între care trebuie să se încadreze etapele programului social, personalul implicat în proiect, dispunerea acestuia în teritoriu.
În sens larg, evaluarea poate privi fiecare etapă a programului, fiind un proces ce se poate desfăşura continuu. În sens restrâns evaluarea este o fază distinctă la sfârşitul programului.
Personalul care face evaluarea nu trebuie să fie implicat într-o altă etapă a proiectului.
Scopul evaluării este planificarea viitoare a progrmului, dezvoltarea abilităţilor personlului, raportarea către grupurile interesate în desfăşurarea programului. Pot fi scopuri ale evaluării : obţinerea de informaţii pentru luarea deciziilor în domeniu, îmbunătăţirea practicilor programului, pentru a demonstra anumite aspecte legate de program, consolidarea unor structuri birocratice.
Posavac şi Carey (1992) disting 4 posibile obiecte, fiecare cu un set propriu de întrebări :
- evaluarea nevoilor
a) care este profilul socio-economic al comunităţii
b) care sunt nevoile nesatisfăcute ale populaţiei-ţintă în relaţie cu programul
c) ce servicii pot fi considerate atractive pentru un grup social
- evoluarea procesului
a) este programul atractiv pentru un număr suficient de clienţi
b) sunt clienţii reprezentativi pentru populaţia-ţintă
c) în ce măsurăă se află personalul în contact cu clienţii
d) este încărcarea cu activităţi a personalului conformă cu cea planificată
e) există diferenţe între eforturile depuse de membrii peronalului
- evaluarea rezultatului
a) au fost satisfăcute nevoile grupului-ţintă
b) ce diferenţe există între aceştia şi cei care nu au beneficiat de program
c) ce dovezi există că nevoile au fost satisfăcute de program şi nu de alţi factori
d) ce probe există că programul poate fi aplicat oricând, în orice alt loc
- evaluarea eficienţei
a) sunt fondurile folosite pentru scopurile propuse
b) îşi atinge programul obiectivele cu costurile propuse
c) pot fi exprimate rezultatele în unităţi monetare
d) este succesul programului mai mare decât al altor programe cu buget mai mic sau egal
Tipuri de evaluări
Cele mai des evocate tipuri de evaluare sunt formativă şi sumativă. Cla-sificarea a fost realizată după scopul evaluării.[2] Evaluarea sumativă este cea care poate furniza informaţii cu putere de generalizare aplicabile şi altor programe. Reprezintă proiectarea şi utilizarea evoluării pentru a judeca performanţa programului pentru a fundamenta decizii cu privire la eficacitate/ineficacitatea programului continuarea/întreruperea lui.
Evaluarea formativă reprezintă proiectarea şi utilizarea evaluării pentru a îmbunătăţii programul. Scopul lor este îmbunătăţirea conducerii şi rezultatelor porgramului, creşterea eficienţei, ajutând la formarea progra-mului.
Clasificarea evaluărilor raportată la obiective[3] este tipul clasic de evaluare şi constă din definirea obiectivelor programului şi raportarea la acestea pentru a observa gradul în care programul le-a realizat.
Evaluarea prestabilită consideră obiectivele programului criterii de evaluare în funcţie de care foloseşte standarde, teste de colectare a datelor asemănătoare cu cele din cercetare.
Evaluarea cu obiective fixate[4] se centrază pe rezultatel oficial exprimate, ce îngustază limitel evaluării, nerăspunzând la întrebarea de ce s-a întâmplat.
Evaluarea fără obiective[5] este acea evaluare în care se ignoră scopul programului urmărindu-se prin strângerea de date să se afle ce a făcut programul social. Evaluatorul nu participat la vreuna din activităţile desfă-şurate ale programului şi i se cere chiar evitarea contctului cu personalul participant, şi trebuie să identifice toate efectele fără prejudecăţi. Acesta cere mult timp, fără a exista limite de definire. Aspectele pozitive sunt : nu se scapă din vedere efectele neanticipate, înlăturarea conotaţiei negative care însoţeşte aceste efecte în cadrul unei evaluări cu obiective, sunt eliminate predispoziţiile perceptuale care însoţesc evaluarea cu obiective şi păstrarea obiectivităţii şi imparţialităţii evaluatorului.
Evaluarea naturistă nu este la o distanţă prea mare de evaluarea fără obiective[6]. Evaluatorul nu doreşte să-şi limiteze viziunea concentrându-se exclusiv pe obiectivele oficiale ale proiectului. Evaluatorul işi limitează propriile preconcepţii şi încearcă să înţelagă atât personlul implicat cât şi programul folosind cunoştiinţele intuitiv, care reflectă mai degrabă paternul evaluatorului, fiind mai degrabă un cadru natural decât exprimental.
În aceaşi categorie se află şi evaluarea receptivă[7]. Esenţa acestui tip con-stă în acea că evaluatorul identifică nevoile de informaţie al clienţilor, fiind opusul evaluării prestabilite. Aspectele evaluate şi modelele folosite se conturează pe măsura observării programului. Iniţial se proiectează un plan de observare, se constată aspectele valorizate pozitiv de public, apoi se cere personalului şi publicului să confirme relevanţa constatărilor.
Evaluarea centrată pe utilizare[8] presupun identificarea decidenţilor şi a celor cre vor utiliza informaţia. Utilizatorii sunt implicaţi într-un dialog continuu. De la proiectarea evaluării această trebuie să aibă configurată componenta de utilizare.
Evaluarea diferenţiată[9] constă în formularea obiectivelor şi metodelor de evaluare în funcţie de etapele de dezvoltare a programului, reuşind să elucideze diferite aspecte ale programului pentru a alege cea mai bună tehnică de evaluare.
Evaluarea adaptată[10] repreezintă matrializarea concepţiei conform căreia aspectle evoluate şi mtodl d cercetare depind de tipul programului.
Estimarea evaluabilităţii este un tip de evaluare cunoscut prin care se poate stabiliimăsura în care programul este pregătit să realizeze rezultatel stabilite. Se foloseşte pentru a stimula acordul asupra unor obiective măsurabile, indicatori de performanţă adaptaţi programului. O altă percepţie[11] asupra acestui tip de evaluare permit mangrului să decidă măsura în care este posibilă o evaluare corspunzătoare şi rezonabilă a programului prin evaluarea fezabilitaţii aplicării metodologiei de evaluare intenţionate.
Metavaluarea[12] reprezintă evaluarea evaluării şi a evaluatorului, reali-zând un control al subictivismului şi verifică validitatea, credibilitatea şi relevanţa. Dezavantajul este costul destul de ridicat şi posibilitatea inserării neprofesionalismului cât timp posibilităţile de evaluare sunt aproape nelimitate.
Analiza previzională[13] se relizeză anterior stabilirii demarării programului şi cuprinde întrebări corespunzătoare etapei de formulare a politicii.
Evoluarea procesului poate fi întreprinsă atât separat cât şi împreună cu alte metode. Când e întreprinsă separat cuprinde analiza proceselor imple-mentării.
Evaluarea impactului realizază o mai bună responsabilizare şi caută să determine gradul de funcţionare al programului, prin demonstrarea faptului că procesele analizat sunt efectele exclusiv ale programului.
Monitorizarea programului urmăreşte progresul produs în soluţionrea problemei ce a generat programul. Metodele sunt cvasiexperimentale.
Modelul tradiţional se baza mai mult pe intuiţia şi experienţa evaluatorului decât pe modelele formalizate..
Modelul cercetării sociale se formulează pe analiza grupurilor experimentale şi de control pentru a stabili diferenţele de efect.
Modelul cutiei negre evaluează rezultatul programului fără a lua în calcul procesele şi operaţiile interne ale acestuia.
Evaluarea fiscală se foloseşte când obiectivul evaluat depinde de anumite standarde de calitate, contând suma de bani investită şi efectele produse.
Evaluarea responsabilizării este folosită pentru a afla în ce măsură fondurile pus la dispoziţie de finanţator sunt utilizat conform proiectului.
Modelul opinia expertului reprezintă recunoaştrea subiectivităţii evaluării prin acea că inclusiv evaluatorul este om şi are judecăţi de valoare la care se raportează când face o evaluare.
Evaluarea comprehensivă[14] combină analiza procesului şi a impactului programului în concordanţă cu obiectivele specificate, putând fi înţelese şi relaţiile de cauzalitate.
Evaluarea deductivă încearcă să clarifice relaţiile cauzale care au generat influenţe asupra programului, accentul fiind pus pe cauzalitate.
Evalurea cu obiective multiple permite evaluarea mai multor rezultate potenţial. Evaluatorul observă atât obiectivele proggrmului cât şi efectele legate de acestea, indiferent dacă au fost sau nu programate.
True evaluation identifică valoarea unor politici cunoscute, într-o abordare mai completă subiectului, are în vedere implicaţiile unei game largi de valori. Sunt evaluate costurile si beneficiile programului social.
Evaluare teoretică a deciziei, în cadrul acesteia rezultatele sunt valoruizte în mod explicit de mai mulţi stakeholderi. Aceştia pot avea şi alte obiecctive decât cele declarate pe are evaluatorii trebuie să le evalueze.
Evaluarea interactivă devine o reesponsabilitate pe care iniţiatorii şi evaluatorii şi-o asumă, fiind posibilă o înţelegre a abordării celor 2 grupuri.
Evaluarea pentru învăţare[15] este un hibrid al celorlalte forme de evaluare, cu scopul de a îmbunătăţi procesele, programele şi politicile.
Evalurea specifică[16] este un tip de evaluare cu orizont limitat direcţionat spre furnizarea de informaţii specifice, diferită de evluare difuză ce este orientată spre o varietate de aspecte a progrmului.
Evaluarea rapidă[17]est o formă de valure prin care se poate creiona o estimare a performanţelor programului prin raaportare la obiectivl şi indicatorii săi.
Evaluara bazată pe teorie[18] presupune elborre unor modele pentru ghi-darea evluatorilor.
În funcţie de momentul în care se face evaluarea există mai multe tipuri:
Evaluarea retrospectivă[19] atestă modul şi gradul de implemntare al programului şi cu ce rezultate.
Evaluarea prospectivă indică modul de derulare al programului viitor.
Evluarea formativă se realizează de-a lungul programului atestând modificările survenite de la o etapă la alta.
Evaluarea permanentă este un hibrid de evaluare formativă şi retrospectivă.
Evaluarea integrativă[20]se întreprinde atât înainte cât şi după implementarea programului.
Evaluarea inteermediară se realizează în timpul implementării programului astfel încât să fie utilă administrării proiectului.
În funcţie de relaţia cu evaluatorul se disting:
Autoevaluarea ce se realizază de inţiatorul programului.
Evaluarea încorporată este o formă de autoevaluare la care participă principalii actori : iniţiatori şi benficiari, având ca indicatori de performanţă gradul de satisfacere al obiectivelor propuse.
Evaluarea internă se realizează de către organele centrale ale agenţiei de implementare.
Evaluarea externă se realizează de către persoane din afara personalului implicat într-una din etapele derulării procesului.
Un alt segment al evaluărilor îl constituie evaluările care nu se pot încadra în totalitate în acest termen. Dintre acestea semnalăm:
Pseudoevaluările[21] sunt cele care pretind că studiază procesul fără să o facă. Acestea pot fi cele controlate politic –iniţiate de beneficiari care doresc să-şi păstreze sfera de influenţă, cele inspirate de relaţiile publice bazate pe nevoile de informare a celor care se ocupă de prezentarea unui imagini pozitive a programului.
Cvasievaluarea[22] este orientată către identificarea responsabilităţilor celor implicaţi în program când lucrurile nu merg prea bine. Variabilele care pot afecta implementarea sunt ignorate, important fiind atingerea obiectivelor fărăa se urmării dezirabilitatea acestora. După unele păreri există 6 forme de pseudoevaluare : spălarea ochilor –limitarea atenţiei la aspectele favorabile, spălarea totală –evitarea oricărei evaluări obiective, submarină –evaluarea are ca scop eliminarea unui alt program, poză –adoptarea unie imagini ştiinţifice lipsite însă de suport real, amânarea –întârzierea oricărei acţiuni aşteptând o evaluare de care nu e nevoie, substituţia –acoperirea eşecului unei etape a programuluiprin focalizare atenţiei asupra altor aspecte mai puţin relevante dar mai uşor de justificat.
[1] Epstein şi Tripoldi, 1977 ,,Reserch Tehniques for Program Planning”
[2] Epstein, Tripoldi, op.cit.
[3] Stake ,,The Countenence of Eductional Evaluation”
[4] Posavac , Carey ,,Program Evaluation –Methods and Case Studies”
[5] Michael Scriven ,,The Evoluation Taboo”
[6] Guba şi Lincoln ,,Fourth Generation Evaluation”
[7] Robert Stake op.cit.
[8] Michel Quinn Patton ,,Practical Evaluation”
[9] Tripoldi, Fellin, Epstein ,,Social ProgramEvaluation”
[10] Rossi ,,Standaards for Evaluation Practice”
[11] Rutman, Mowbray ,,Undersstanding Program Evaluation”
[12] Michael Scriven ,,The Methodology of Evaluation”
[13] ERS
[14] Browne, Wildavsky ,,Wht Should Evaluation Mean to Implemention?”
[15] Hargrove ,,The Missing Link : the study of implementation of Social Policy”
[16] Thompson ,,Evaluation for Decision in Social Programmes”
[17] Wholey ,,Evaluation and Effective Public Management”
[18] Rossi op.cit.
[19] Browne, Wildavsky op.cit.
[20] Dunn op.cit.
[21] Dunn ,,Public Policy Analysis : an Introduction”
[22] Browne, Wildavsky op.cit.
Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: asistenta sociala, evaluare, tipuri de evaluari | Leave a comment »
Denisapatrascu's Blog 