Serviciile sociale pentru vârstnici. Trecut, prezent, viitor

finante

Rezumat: Societatea umană s-a bazat din cele mai vechi timpuri pe solidaritatea dintre membrii săi, acesta fiind factorul de bază al supraviețuirii speciei umane. Copilăria lungă, precum și factorii multiplii care duceau la incapacitatea de a vâna au făcut ca încă de la formarea primelor ginte să apară forme de asistență a celor mai neputincioși membrii ai săi. Respectul acordat vârstnicilor apare de la cele mai vechi comunități atestate documentar, pentru ca astăzi să devină un punct important al programelor de politici sociale ale societăților bazate pe welfare state.

Îmbătrânirea demografică a statelor occidentale, corelată cu dimensiuni nesatisfăcătoare ale veniturilor de înlocuire la vârsta pensionării și a numărului redus de urmași care să preia sarcina socială a îngrijirii vârstnicilor, determină o obligație directă a societății de a prelua o parte din această sarcină. În acest sens este important să cunoaștem care sunt drepturile și obligațiile vârstnicilor beneficiari de servicii sociale dedicate dar și modul în care aceste drepturi au evoluat în România, pentru a înțelege mai bine contextul actual și viitor.

Abstract: Demographic aging is representing a new reality of modern society, when the level of pensions and number of successors cannot take all responsibility of social services for elderlies. In this perspective, but also in the spirit of solidarity with the ones who are in need, this analyze try to emphasize the rights of elderlies to receive dedicated social services, also in Romania.

Scurt istoric[1]

Asistenţa socială apare relativ târziu în istorie ca activitate formală. Statul devine un actor din ce în ce mai important, surclasându-se bisericii abia în epoca modernă[2].

Putem considera că începutul instituționalizat al asistenței sociale a fost creat odată cu apariția legii elisabetane a sărăciei, în 1601 „The Poor Low” (Legea săracilor) în Marea Britanie. Prin acest act normativ se instituie responsabilitatea statului pentru persoanele dependente în general, concomitent cu activitățile de prevenire a cerșitului şi de atragere a săracilor în activități lucrative care reveneau în grija comunităților locale și parohiilor.

Odată cu universalitatea votului (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) şi cu difuzarea ideilor socialiste, viziunea asupra sărăciei se schimbă, cauza acesteia fiind găsit în sistemul economic şi nu decăderea morală a indivizilor, lenea şi caracterul lor. În primele două decenii ale secolului XX, în ţările europene au apărut legi care acordau prestaţii persoanelor în vârstă,  şomerilor şi  celor care, nu puteau munci din motive de sănătate. Pentru ajutoarele acordate pensionarilor se utiliza bugetul public, iar pentru celelalte forme de sprijin economic s-a introdus sistemul cotizării și redistribuirii veniturilor, specific asigurărilor sociale.

Totusi, cu mici excepții privind activitatea sporadica a unor instituții caritabile (Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică și cea Greco-Catolică, respectiv fundații caritabile apărute în perioada interbelică) care să ofere adăpost bătrânilor fără aparținători, în Țările Române legislația nu se apleacă asupra legiferării unor drepturi pentru vârstnici. O excepție o reprezintă drepturile de pensie, bazate pe principiul  pay as you go, legiferate pentru prima oara în Prusia si care apar in Țările Române destul de timpuriu, dacă analizăm statele centrale si de est ale Europei.

Sistemul asigurărilor de bătrânețe pay as you go creat de Otto von Bismark  în 1889[3] se baza pe principiul potrivit căruia fiecare persoană trebuie sa contribuie la un sistem de pensie de-a lungul vieţii, din suma colectată plătindu-se pensionarii (aflați la acel moment în plată). Anuitatea era plătită persoanelor care împlineau vârsta de 70 de ani, în condițiile unei speranțe de viață de 45 de ani, la acel moment. Sistemul se baza și pe contribuția guvernului federal egală cu o treime din costul de subscriere. Cancelarul german și-a prezentat proiectele de reformă în celebrul mesaj adresat Reichstag-ului la data de 17 noiembrie 1881, prin care a emis ideea revoluționară la acel moment, conform căreia statul trebuie să aibă nu numai misiunea defensivă vizând apărarea drepturilor existente dar și pe cea de a promova pozitiv, prin instituții specifice și utilizând mijloacele de care colectivitatea dispune bunăstarea tuturor membrilor săi, în special a celor aflați în nevoie.

În România este adoptată Legea minelor la 21 aprilie 1895. Prin aceasta se instituie asigurarea socială obligatorie a minelor și a lucrătorilor din industria petrolieră, precum și înființarea unei case de ajutor și a uneia de pensii ale căror fonduri să fie alimentate din contribuția egală a angajatorilor și a salariaților. Calitatea de membru al acestor case era recunoscut oricărei persoane peste 16 ani sub condiția bunei purtări (neparticiparea/ neinstigarea la grevă).

Prin modificarea Codului civil in 1912[4] se creează o reglementare unitară a regimului de pensii pentru bătrânețe, boală și pierderea totală a capacității de muncă, stabilind obligația asigurării muncitorilor din toate întreprinderile care foloseau mașini la contribuțiile pentru pensia de bătrânețe prin suportarea acesteia în părţi egale de către muncitor, patron şi stat. Limita de vârstă era de 65 ani, iar perioada maximă de cotizare de 23 ani.

Perioada interbelică aduce odată cu criza financiară a anilor 1930 o întărire a relației sistem economic-nivel de trai, demonstrând că peste noapte oameni cu situație financiară bună, pentru care au muncit susținut, pot rămâne fără nimic în doar câteva ore. Cozile la cantinele sociale din Statele Unite ale Americii dar și în Anglia și Germania schimbă fundamental viziunea asupra sărăciei și readuce în discuție intervenția statului în programele de asistență socială dar și în stabilirea echilibrului pe piața financiară și cea sindicală. De la principiul pieței complet liberele, autoreglate, filozofia economică se îndreaptă spre neoliberalism, susținut de școala lui Keynes și implementat de reforma New Deal a lui Ronald Reagan, acest curent economic fiind și fundamentul teoretic al statului bunăstării sociale.

Influenta acestor idei economice, completate de realitățile postbelice ale celui de al doilea război mondial au dus la construcția Declarației Universale a Drepturilor Omului prin care se asigură universalitatea accesului la securitate socială. În art.22 din aceasta este menționat dreptul oricărei persoane la securitate socială: aceasta este îndreptățită ca prin efortul național și colaborarea internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalități sale.

În anul 1933 este adoptată Legea Ioanițescu, prin care este unificat sistemul de pensii. Conducerea sistemului de asigurări revine statului şi patronilor dar printre elementele negative ale legii sunt neincluderea în sistem a agricultorilor şi a pensiilor de bătrânețe şi a ajutorului de șomaj. Aceasta va fi modificată in anul 1938 şi este introdusă pensia de bătrânețe printre beneficiile salariatului.

La 1 aprilie 1938 se înființează „Fondul Muncii”, ca serviciu în Direcția Muncii. Fondul se constituia din taxele şi amenzile care formau Fondul pregătirii profesionale şi o contribuție patronală de 1% asupra totalității salariilor efectiv plătite de întreprinderile prevăzute de legea pentru unificarea asigurărilor sociale.

Modificările politico-sociale de după cel de-al doilea război mondial au impact direct asupra viziunii sociale centraliste a statului. Prin adoptarea Legii 10/1949 toate fondurile publice sau private au fost incluse în bugetul de stat. Asigurările sociale, după 1949, încep să constituie pilonul de bază al protecției sociale în România, alocațiile pentru șomaj şi cele de asistență socială fiind nerecunoscute. În aceste condiții, fondului de asigurări sociale îi era alocat un procent ridicat din cheltuielile pentru protecția socială, cheltuielile fiind centrate în special pe furnizarea de pensii (de bătrânețe, invaliditate, urmaș), dar au fost introduse şi alte beneficii cum ar fi indemnizația de boală, de deces, de maternitate etc. În legea pensiilor din 1949 era prevăzut un cuantum al pensiei de bătrânețe de 50-80% din salariul mediu lunar pe ultimele 12 luni de activitate, plafonat la o sumă maximă.

În cursul anului 1954 sunt introduse avantaje de pensionare anticipată şi creșterea pensiei pentru cei care-şi desfășoară activitatea în grupe superioare de muncă (I-II), iar baza de calcul a pensiei constituie câștigul mediu brut lunar din ultimele 12 luni de activitate. Contribuțiile sunt plătite doar de către angajatori, toate fiind unități ale statului. Astfel, 5 ani mai târziu sunt introduse în sistemul obligatoriu de asigurări personalul casnic şi muncitorii agricoli, iar legea este completată de Legea nr.27/1966 privind asigurările sociale de stat şi asistență socială prin care se stabilesc noi cuantumuri ale pensiilor prin diminuarea acestora, iar vechimea integrală necesară pentru pensionarea de bătrânețe se stabilește diferențiat pentru femei fiind 20 ani, iar pentru bărbaţi, 25 ani. Se introduce şi noțiunea de pensie suplimentară pentru care este obligatorie o contribuţie personală de 2% din salariu. Prin această lege se preiau din sistemul Ministerului Apărării Naționale pensionarii I.O.V.R. (invalizi, orfani, văduve de război) care vor fi plătiți din fondul muncii (viitorul buget al asigurărilor sociale) până în anul 2001 când aceste plăţi vor fi suportate din bugetul de stat.

Primele semne ale ineficacității sistemului apar în 1968 când, datorită politicii de creştere a natalității din acea perioadă şi a faptului că alocațiile de stat pentru copii se plăteau din fondul de asigurări sociale, s-a ajuns la cheltuieli mari ale fondului, ceea ce a dus la diminuarea cuantumului pensiei.

La 25 noiembrie 1972 este adoptată Legea nr.10/1972- Codul Muncii al Republicii Socialiste România, prin care se realizează câteva modificări de fond si anume se creşte vechimea necesară (viitorul stagiu de cotizare) pentru pensia de bătrâneţe, care, de acum se va numi pensie pentru limită de vârstă, cu 5 ani ajungându-se la 25 ani pentru femei si 30 ani pentru bărbaţi; scad sever beneficiile pentru pensie de invaliditate, iar baza de calcul a pensiei se stabileşte ca fiind cei mai avantajoşi 5 ani ani la alegere din ultimii 10 de activitate.

Legea pensiilor din 1966 se abrogă odată cu adoptarea Legii nr. 3/1977 prin care se realizează câteva modificări de fond şi anume creşterea vechimii necesare pentru pensie pentru limită de vârstă, cu 5 ani ajungându-se la 25 ani pentru femei şi 30 ani pentru bărbaţi, în condiţiile menţionate de codul muncii. Scad sever beneficiile pentru pensie de invaliditate iar baza de calcul a pensiei se stabileşte ca fiind cei mai avantajoşi 5 ani ani la alegere, din ultimii 10 de activitate.

După 1989 din punctul de vedere al legiferării drepturilor vârstnicilor situația s-a schimbat, de la o inexistenta a prevederilor la o abundență de trimiteri în texte normative, dar și acte normative dedicate. Din pacate, multe din aceste drepturi si astăzi sunt doar scriptice.

Astfel, prin Constituţie[5], statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

La sfârşitul anilor ’90 deficitul bugetului de pensii a crescut şi a fost necesară începerea reformei sistemului de pensii. Astfel, în data de 17 martie 2000 a fost adoptată Legea nr.19/2000 – Legea pensiilor şi a altor asigurări sociale prin care s-a realizat o reformă a sistemului de pensii bazat pe principiul contributivității, pensia fiind o medie a punctajului obținut de salariat ca urmare a veniturilor realizate și la care a contribuit la fondul asigurărilor sociale de stat. Pentru administrarea acestuia se înfiinţează Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), în prezent Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), instituţie care administrează şi gestionează sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale precum şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Prin Legea nr.17/2000, aprobata in acelasi timp cu Legea nr.19/2000 s-a reglementat pentru prima data asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Legea a suferit mici modificări în acești 16 ani fiind și astăzi în vigoare. Potrivit acesteia persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă socială, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, în raport cu situaţia sociomedicală şi cu resursele economice de care dispun. Măsurile de asistenţă socială prevăzute de această lege sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale.

Situația actuală

Drepturile persoanelor vârstnice sunt legate de situația lor socio-medicală. În funcție de perioada contribuită au dreptul la pensie (pensie de agricultor, pilon I și pentru, mai tinerii[6] pensionari de invaliditate, și pilonul II) și/sau servicii de asigurări sociale care nu au legătură cu asigurarea de pensie (biletele de tratament, pensii IOVR, pensia soțului supraviețuitor), respectiv, drepturi de asistență socială prevăzute de sistemul de asistență socială. Prevederile generale privind accesul la pensie și modalitatea de calcul a acesteia se regăsesc în Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Dreptul de pensie se deschide persoanelor care au contribuit minim 15 ani la sistemul public de pensii și îndeplinesc vârsta legală de pensionare (60,5 ani femei/65 ani bărbații).

Tot în această lege se regăsește dreptul pensionarilor la bilete de tratament. Au dreptul la un bilet de tratament balenear persoanele care au calitatea de: a)  pensionar al sistemului public de pensii; b)  asigurat al sistemului public de pensii; c) beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear. Din această din urmă categorie, este prevăzută o cotă de maximum 15% din totalul numărului de bilete acordate gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu. În cursul unui an calendaristic un beneficiar are dreptul la un billet de tratament balnear.

Nu toți vârstnicii sunt pensionari sau au dreptul la pensie. Pentru cei cărora veniturile le sunt reduse, acestia pot beneficia de drepturile serviciile și prestatiile sociale generale care se bazeaza pe testarea veniturilor (venit minim garantat, ajutoare de incalzire, ajutoare alimentare de la Uniunea Europeana) precum si la servicii speciale dedicate persoanelor vârstnice.

Prin Legea nr.17/2000 se stabilește principiul prin care asistenţa socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii şi prestaţii sociale. Totuși, această reglementare nu este generală, simpla îndeplinire a condițiilor de vârstă nu este suficientă pentru a putea fi subiectul drepturilor prevăzute de aceasta, ci trebuie cumulate si alte condiții precum: a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii; c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată; e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

Serviciile comunitare la domiciliu de care persoanele care îndeplinesc condițiile cumulative menționate pot beneficia, sunt servicii sociale privind îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizarii sociale şi sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică şi administrativă, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodariei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei, respectiv servicii sociomedicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacitaţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice şi antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale, precum şi îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate.

Serviciile de îngrijire personală se adreseazã persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale, necesitã ajutor semnificativ pentru a realiza activitãţile uzuale ale vieţii de zi cu zi. Situaţia de dependenţă este o consecinţă a bolii şi dizabilității şi poate fi exacerbată de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate.

Persoanele vârstnice, evaluate potrivit grilei naţionale de evaluare a persoanelor vârstnice, care nu au venituri sau acestea sunt mai mici decât triplul venitului net lunar luat în calcul pentru stabilirea ajutorului social pentru o singură persoană (aproximativ 42 lei) pot beneficia fără plata contribuţiei de serviciile comunitare la domiciliu.

Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin HG nr.886/2000, cuprinde criteriile de încadrare în grade de dependenţă care se stabilesc prin evaluarea statusului funcţional, senzorial şi psihoafectiv al persoanei vârstnice. Tipurile de servicii recomandate pentru a fi acordate la domiciliu sau în cămin pentru persoane vârstnice se stabilesc pe baza evaluării nevoilor şi încadrării în grade de dependenţă, a situaţiei economice şi sociale a persoanei vârstnice. Pentru evaluarea nevoilor persoanelor vârstnice se utilizează fişa de evaluare sociomedicală în care sunt menţionate rezultatele anchetei sociale respectiv socio-medicale a echipei formate din 2 asistenţi sociali din cadrul consiliului local şi completată cu medicul specialist al persoanei dependente.

În situaţia în care, datorită nevoilor specifice şi situaţiilor particulare ale beneficiarilor unui anumit tip de serviciu social, costurile necesare furnizării serviciului respectiv depășesc nivelul prevăzut de standardul minim de cost, consiliile judeţene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, în calitate de furnizori publici de servicii sociale, alocă sumele necesare din veniturile proprii.

În prezent, serviciile sociale şi socio-medicale se asigură fără plata contribuţiei persoanelor vârstnice care nu au venituri sau acestea sunt mai mici de 5 ori mai mici decât nivelul venitului net lunar luat în calcul pentru stabilirea ajutorului social pentru o singură persoană, respectiv 28,3 lei. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure respectiv corelat cu valoarea bunurilor pe care le deţin solicitanţii acestui sprijin financiar. Dacă din calcul rezultă un ajutor social mai mic de 10 lei, se acorda 10 lei. Nivelul lunar al venitului minim garantat este de 141,5 lei pentru o persoana singură. Contribuţia lunară prin contribuție integrală se stabileşte astfel: persoanele vârstnice care au venituri şi sunt îngrijite în cămin datorează contribuţia lunară de întreţinere în cuantum de până la 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăşi costul mediu lunar de întreţinere aprobat pentru fiecare cămin; diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere se va plăti de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămine, dacă realizează venit lunar, pe membru de familie, în cuantum mai mare de 600 lei; cuantumul prevăzut la punctul anterior se indexează prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat an/an anterior; susţinătorii legali pot acoperi din veniturile proprii contribuţia lunară integrală printr-un angajament de plată.

Potrivit grilei din Anexa nr.4 a HG nr.978/2015 standardele minime de cost/an sunt stabilite astfel:

  1. 600 lei pentru cel puţin 20 de ore pe săptămână, cu un cost de 15 lei/oră pentru sprijin pentru realizarea activităţilor de bază ale vieţii zilnice in cadrul pachetului de servicii de îngrijire personală la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice, încadrate în gradele de dependenţă IA, IB şi IC, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 precum și sprijin pentru realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice,. Serviciile constau in pricipal, potrivit prevederilor Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, în: a) asigurarea igienei corporale; b) îmbrăcare şi dezbrăcare; c) hrănire şi hidratare; d) asigurarea igienei eliminărilor; e) transfer şi mobilizare; f) deplasare în interior; g) comunicare; Sprijin pentru realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice: a) prepararea hranei; b) efectuarea de cumpărături; c) activităţi de menaj şi spălătorie; d) facilitarea deplasării în exterior şi însoţire; e) activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor; f) acompaniere şi socializare; f) deplasare în interior; g) comunicare; respectiv: a) prepararea hranei; b) efectuarea de cumpărături; c) activităţi de menaj și spălătorie; d) facilitarea deplasării în exterior şi însoţire; e) activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor; f) acompaniere şi socializare.
  2. 700 lei pentru cel puţin 10 ore pe săptămână, însă mai puţin de 20 de ore, cu un cost de 15 lei/oră, pentru servicii de îngrijire personală la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIA, IIB şi IIC, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000. Serviciile decontate sunt pentru sprijin pentru realizarea activităţilor de bază ale vieţii zilnice, în principal, potrivit prevederilor Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare (asigurarea igienei corporale; îmbrăcare şi dezbrăcare; hrănire şi hidratare; asigurarea igienei eliminărilor; transfer şi mobilizare) și sprijin pentru realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice, potrivit prevederilor Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare (prepararea hranei; efectuarea de cumpărături; activităţi de menaj şi spălătorie; facilitarea deplasării în exterior şi însoţire; activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor; acompaniere şi socializare);
  3. 800 lei pentru mai puţin de 10 ore pe săptămână, cu un cost de 15 lei/oră pentru servicii de îngrijire personală la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIIA, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000, fiind decontate serviciile anterior mentionate la pct.1-2.
  1. Propuneri de îmbunătățire a cadrului actual

Îmbunătățirea situației vârstnicilor poate veni pe mai multe paliere care să rezoneze. Creșterea nivelului veniturilor concomitent cu crearea unei piețe concurențiale a serviciilor sociale în care nu doar statul să dețină monopolul (contractarea serviciilor sociale de comunitățile locale ar deschide oportunități de dezvoltare pentru furnizorii privați de servicii sociale pentru vârstnici la standardul de calitate stabilit prin actele normative).

  • Creșterea veniturilor de pensie/înlocuire la vârsta pensionării poate fi atinsă prin următoarele mijloace: Întărirea şi creşterea gradului de conştientizare a efectelor aplicării principiului contributivității și al responsabilității individuale prin:
  1. creşterea gradului de conformare fiscală şi reducerea muncii la negru/ gri pe principiul fiecare ban contribuit contează la pensie, atât în timpul vieţii active cât şi ulterior, pentru veniturile obţinute după pensionare;
  2. creșterea responsabilității pentru veniturile de bătrânețe a persoanelor care lucrează în activități ocazionale și sezoniere, în special în agricultură, prin crearea unui sistem de asigurări complex, având în vedere specificul acestor activități, în sistemul menţionat anterior.
  • Completarea sistemului multipilon ca sursă de multiplicare a veniturilor la bătrâneţe cu încă 2 sisteme de asigurări sociale, care se urmărească eliminarea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, multiplicarea venitului la bătrâneţe dar şi în egală măsură o stimulare a creşterii economice prin investirea sumelor acumulate în fondurile de pensii private şi de dezvoltare pieţei de capital cu lichidităţi care nu sunt deloc de neglijat, ceea ce generează o creştere indirectă a consumului.
  1. Lărgirea accesului participanţilor la sistemul de pensii obligatoriu privat (Pilon 2) a persoanelor peste 45 ani, cu un minim de 60 de luni de contribuţii pentru deschiderea dreptului la pensie.
  2. Introducerea sistemului privat facultativ de pensii ocupaţionale (Pilonul IV) cu contribuția asiguratului și a angajatorului fără a fi mai mică de un raport de 1:1, stabilit prin pachetul salariat negociat la nivel colectiv aplicabil la nivelul angajatorului, în vederea fidelizării salariaţilor cu deductibilitate fiscală.
  3. Pilonul V ar putea fi un fond public de pensii care să multiplice o parte a veniturilor pilonului I şi ar putea fi bazat pe un fond special, rezultat din administrarea privată a activelor constituite din doua componente: acţiuni ale statului la diferite societăţi comerciale, respectiv, de sume în numerar, provenite din privatizari şi din care să fie plătite pensii de tip ocupaţional ale bugetarilor cu statut special (forţe armate şi siguranţă naţională, personal navigant, diplomaţi). Astfel, în funcţie de opţiunea salariatului, pentru stimularea pe termen lung a profesiilor cu grad mai mare de responsabilitate socială şi uzură, se poate aplica sistemului facultativ public de pensii ocupaţionale în raport de contribuţie 1/3 angajat 2/3 statul.
  4. Crearea de deductibilităţi fiscale, în regim fiscal echivalent pilonului III de pensii, pentru asigurarile de viaţă plătite sub forma de pensie.
  5. Crearea unui program de sanatate adaptat nevoilor persoanelor varstnice, a caror contributie la bugetul asigurarilor sociale de sanatate continua dupa varsta pensionarii (asigurari obligatorii, in conditiile obtinerii unei pensii mai mari de 1000 lei) care sa ofere un grad sporit de confort, de acces la programe de geriatrie si a altor costuri medicale in functie de recomandarea medicului precum si de acoperirere a cheltuielilor de cazare si tratament in cazul in care sunt necesare servicii socio-medicale in regim rezidential (azil, centru de zi).
  • Acordarea de scheme de ajutor pentru facilitarea adaptării la tehnologii şi a aplicării principiului învăţării de-a lungul vieţii pentru persoanele cu vârstă între 55 ani şi vârsta legală de pensionare.

Deasemenea, este necesară transformarea sistemului de coeziune socială dintr-un sistem pasiv în unul proactiv de suport în situaţiile de vulnerabilitate şi de dezvoltare pe termen lung al individului şi familiei, prin:

  • crearea unui sistem integrat de servicii şi prestații sociale pentru grupurile vulnerabile: 1. realizarea unui glosar de servicii sociale accesibil ca informație si accesare, cu focusare distincta pentru fiecare grup vulnerabil şi bazat pe principiul acordării priorității prevenției şi a susținerii serviciilor la domiciliu (costuri reduse, calitate mai bună a vieții) pentru persoanele vârstnice pornind de la nevoile multiple generate de vârsta si boli asociate acesteia; 2. crearea unui cadru legal și instituțional special privind dependența şi aducțiile, cu servicii specializate pentru dependența funcțională datorată vârstei, handicapului, aducțiilor (alcool, droguri) şi pentru bolnavii în stare terminală; 3. crearea unui sistem integrat de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pornind de la încadrarea în grad de handicap, la planul de recuperare precum și la accesul la educație şi formare profesională accesibilizată și de orientare profesională având ca scop creșterea gradului de ocupare și scăderea gradului de dependență.
  • asigurarea unei corecte utilizări a fondurilor exclusiv în scopul pentru care au fost colectate (de ex. utilizarea sumei colectate din plata angajatorilor care nu angajează persoane cu dizabilități de 4% aplicată la fondul de salarii, pentru finanțarea programelor de incluziune a acestora- scopul colectării sale), respectiv acordate (pornind de la nevoia individuală acordarea de produse, servicii sau prestații sociale sau un mix între acestea) şi reducerea costurilor administrative (inclusiv prin contractarea serviciilor sociale în condiții concurențiale între serviciile publice şi cele private); respectiv in cazul plații suplimentare la asigurările sociale de sănătate pentru pensionarii cu pensii de peste 1050 lei, prin alocarea acestor fonduri cu destinația pentru care a fost colectata si anume programe speciale pentru vârstnici, a căror creare este mai mult decât necesara având in vedere fenomenul îmbătrânirii populației.

Bibliografie

  1. Constituția României
  2. “Dreptul Social din Perspectiva Istoriei Dreptului și Societății Umane”, Denisa Oana Pătrașcu, prezentat in cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice CRIFST, octombrie 2015
  3. „Evoluţia Sistemului de Asigurări Sociale din România”, Denisa Oana Pătrașcu, prezentat in cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice CRIFST, octombrie 2014
  4. Cioabă Aristide, Păvălan Lorena, Pogăceanu Rozmari, „Societatea civilă şi drepturile omului”, pag. 5,  Ed. Institutului de Teorie Socială al Academiei Române, Bucureşti, 1997
  5. Legea nr.17/2000 privind asistenta socială a persoanelor vârstnice, republicata
  6. Legea nr.19/2000 privind sistemul de pensii
  7. Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  8. HG nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice
  9. HG nr.978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale şi a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabileşte contribuţia lunară de întreţinere datorată de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele  rezidenţiale

[1] Informatiile din aceasta lucrare au fost folosite pentru articolul cu titlul “Dreptul Social Din Perspectiva Istoriei Dreptului Și Societății Umane”, autor Denisa Oana Pătrașcu, prezentat in cadrul Sesiunii de Comunicari Știinífice CRIFST octombrie 2015

[2] Cioabă Aristide, Păvălan Lorena, Pogăceanu Rozmari, „Societatea civilă şi drepturile omului”, , p. 5  Ed. Institutului de Teorie Socială al Academiei Române, Bucureşti, 1997

[3] Încheind triada legilor de asigurări pentru muncitori începută cu Legea asigurărilor de sănătate, 1883 și Legea asigurărilor de accidente de muncă 1884

[4] Legea pentru organizarea meseriilor, a creditului și a asigurărilor sociale, 1912

[5] Art.47 din Constitutia României

[6] Care au aderat voluntar la pilonul II la varsta de pana in 45 ani, respectiv obligatoriu pentru cei de pana in 35 ani la 01.07.2007

Modificarea formei de acordare a tarifului social la energia electrica prin majorarea VMG si ASF

saracie

Postat De  pentru LegeStart

Prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, s-a reglementat acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, populației potențial vulnerabile.

Liberalizarea pieței de energie electrică, ca urmare a angajamentelor Guvernului față de instituțiile internaționale de credit, conduce la creșterea valorii prețului la energie și schimbarea formei de compensare a tarifului social, prin acordarea diferenței de preț în compensații financiare, cu adresabilitate în populația vulnerabilă. Pentru aceștia se completează mecanismul actual de protecție socială pentru încălzirea populației prevăzut de OUG nr.70/2011 pentru a acoperi și contravaloarea diferenței la plata facturii de energie electrică ce rezultă din dispariția formulei actuale a tarifului social.

Având în vedere țintele reformei în domeniul asistenței sociale, până la reglementarea venitului minim de inserție (instrument de protecție socială care va îngloba venitul minim garantat, ajutoarele de încălzire și probabil și alte prestații sociale cu adresabilitate pentru gospodărie) pentru asigurarea protecției populației vulnerabile în acest an se va opta pentru creșterea valorii prestațiilor de venit minim garantat cu 13% și ajutorului pentru susținerea familiei cu 30% . Majorarea venitului minim garantat va fi acordată în 2 tranșe: începând de la 1 iulie prim majorarea cu 8,5% , respectiv de la 1 ianuarie 2014 cu diferența de 4,5%.

Optarea pentru această soluție ține pe de o parte de țintirea către cele mai defavorizate grupuri vulnerabile, dar și de reducerea cheltuielilor administrative generate de ancheta socială pentru testarea veniturilor respectiv depunerea dosarului de către beneficiar.

Efortul bugetar pentru aplicarea acestei cresteri si pentru majorarea alocatiei de sustinere a familiei, cu 30%, este estimat de Executiv, pentru al doilea semestru din 2013, la circa 200 milioane lei,  suma necesara majorarii ajutoarelor sociale va fi asigurata din taxarea producatorilor de energie pentru veniturile suplimentare obtinute de acestia in urma liberalizarii preturilor

 

Deblocarea posturilor din asistența socială

SONY DSCPrin deblocarea posturilor publice din domeniul asistenței sociale,  vacantate după 01 ianuarie 2013 prin scoaterea acestora la concurs se va ameliora o parte a deficitului structural de personal din acest domeniu.

Este de menționat faptul că ultima analiză publică, realizată în luna noiembrie 2012, menționa un deficit de personal însemnat, 12.000 posturi vacante. Ocuparea celor care s-au vacantat după 1 ianuarie 2013 (implicit bugetate) nu compensează decât pierderile din sistem viitoare, fără a acoperi lacuna de personal istorică.

Prin completarea cadrului legislativ cu  legea subvenționării  ONG-urilor și cultelor pentru serviciile de asistență socială  prestate și cea privind contractarea serviciilor publice de asistență socială (aflate în dezbatere la Camera Deputaților) se va reduce presiunea (inclusiv de personal) pentru serviciile publice fiind pașii necesari modernizării sistemului de asistență socială.

Până atunci, este de salutat luarea acestei hotărâri a guvernului, care va salva realmente activitatea din anumite SPAS-uri, unde plecările din sistem sunt accelerate (salariul mediu per sistem asistență sociala este 912 lei).

Recomandarea CE 112/2013 Investiţia în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării

       IMG_0788 - Copie Astăzi fiind ziua internațională a lucrătorilor sociali, care merită omagiul nostru pentru munca lor de a încerca să facă această lume mai bună, mai egală și incluzivă, voi aborda un subiect despre care am mai scris, dar subsecvent principiilor de bunăstare socială, și anume sărăcia în rândul copiiilor, ca cei mai vulnerabili în fața dezechilibrelor sociale, fie ele culturale sau financiare.

         Cred cu tărie că prevenirea situațiilor de excluziune socială sunt soluția, iar ca aceasta să fie eficientă în cazul copiilor, trebuie utilizate strategii integrate prin care să fie sprijiniți părinţii în dobândirea accesului pe piaţa muncii cu ajutoare pentru venit adecvate şi cu acces la serviciile esenţiale pentru viitorul copiilor, cum ar fi o educaţie (preşcolară) de calitate, sănătate, locuinţe şi servicii sociale, precum şi cu posibilitatea de a participa şi de a-şi exercita drepturile, toate acestea ajutându-i pe copii să-şi atingă întregul potenţial şi dezvoltându-le adaptabilitatea.

         La inceputul acestei luni a fost publicata Recomandarea 112/2013 Investiţia în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării a Comisiei Europene.  Voi cita din cuprinsul acesteia, elementele cele mai relevante.

         Pornind de la principiul ca intervenţia timpurie şi prevenţia sunt esenţiale pentru dezvoltarea unor politici mai eficace şi mai eficiente, întrucât cheltuielile publice implicate de remedierea consecinţelor sărăciei şi excluziunii sociale a copiilor tind să fie mai mari decât cele necesare pentru intervenţii la o vârstă timpurie și că în perioada crizelor financiare şi economice, cum este cea actuală, au un impact considerabil asupra copiilor şi a familiilor, cu o creştere a proporţiei celor care trăiesc în condiţii de sărăcie şi excluziune socială în mai multe ţări, se recomandă statelor membre să dezvolte şi să pună în aplicare politici pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale a copiilor şi pentru promovarea unei mai bune calităţi a vieţii, prin strategii multidimensionale, conform următoarelor orientări:

1.  PRINCIPII ORIZONTALE

– abordarea problemei sărăciei şi excluziunii sociale a copiilor prin strategii integrate, astfel încât toţi copiii să-şi poată realiza pe deplin potenţialul;

– abordarea problemei sărăciei şi excluziunii sociale a copiilor din perspectiva drepturilor copiilor, pentru a se garanta că aceste drepturi sunt respectate, protejate şi aplicate;

– aşezarea în prim plan a interesului superior al copilului şi considerarea copiilor drept deţinători de drepturi independenţi, recunoscând, în acelaşi timp, importanţa susţinerii familiilor ca entităţi cu rol prioritar în îngrijirea copiilor;

– păstrarea echilibrului cuvenit între politicile universale, menite să promoveze o bună calitate a vieţii pentru toţi copiii, şi abordările direcţionate înspre susţinerea celor mai defavorizaţi;

– concentrarea atenţiei asupra copiilor expuşi unui risc sporit din cauza defavorizărilor multiple, cum este cazul copiilor romi, al copiilor imigranţilor sau ai membrilor minorităţi etnice, al copiilor cu nevoi speciale sau cu handicap, al copiilor aflaţi în îngrijire alternativă sau al copiilor străzii, al celor cu părinţi încarceraţi, precum şi al copiilor din gospodării expuse unui risc crescut de sărăcie, cum sunt cele cu un singur părinte sau cele ale unor familii numeroase;

– susţinerea investiţiilor în copii şi familii şi asigurarea cadrului pentru continuitatea politicilor şi planificarea pe termen lung; evaluarea modului în care reformele politice îi afectează pe cei mai defavorizaţi şi luarea de măsuri pentru compensarea eventualelor efecte negative.

2. DEZVOLTAREA DE STRATEGII INTEGRATE, BAZATE PE TREI PILONI PRINCIPALI

2.1. Accesul la resursele adecvate

Susţinerea participării părinţilor pe piaţa muncii

 – Recunoaşterea legăturii strânse dintre participarea părinţilor pe piaţa muncii şi condiţiile de trai ale copiilor;

– asigurarea faptului că munca “merită efortul”, prin identificarea şi compensarea dezavantajelor specifice cu care se confruntă părinţii atunci când intră, rămân sau progresează pe piaţa muncii, inclusiv a celor legate de conceperea sistemelor fiscale şi de prestaţii sociale şi de interacţiunea dintre acestea;

– încurajarea inserţiei profesionale şi a participării la munca remunerată a părinţilor singuri şi a celei de a doua persoane care contribuie la venitul familiei pe piaţa muncii remunerate, promovarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi pe piaţa muncii şi în ceea ce priveşte responsabilităţile familiale;

– asigurarea unui sprijin mai amplu pentru reintegrarea părinţilor pe piaţa muncii după un concediu parental, prin măsuri de formare profesională şi ajutor pentru găsirea unui loc de muncă, acordând o atenţie deosebită celor aflaţi în situaţii de risc;

– intensificarea eforturilor de asigurare a accesului efectiv pentru toate familiile, inclusiv pentru cele aflate în situaţii vulnerabile şi care locuiesc în zone defavorizate, la educaţie şi îngrijire accesibile financiar şi de bună calitate pentru copiii de vârste mici;

– adaptarea criteriilor de concepere şi eligibilitate pentru serviciile de îngrijire a copiilor la tipologii tot mai diverse ale programului de lucru, ajutându-i astfel pe părinţi să-şi respecte angajamentele profesionale sau să-şi găsească un loc de muncă, păstrând, în acelaşi timp, în centrul atenţiei interesul superior al copilului;

– promovarea calităţii, inclusiv a locurilor de muncă şi a unui mediu profesional care să le permită părinţilor să găsească un bun echilibru între muncă şi rolul de părinte, printre altele, prin concedii parentale, sprijin la locul de muncă şi programe de lucru flexibile.

         Asigurarea unui nivel de trai adecvat printr-o combinaţie de tipuri de prestaţii – copiii ar putea să se bucure de un nivel de trai adecvat, compatibil cu o viaţă demnă, printr-o combinare optimă a prestaţiilor băneşti cu cele în natură:

– sprijinirea veniturilor familiilor prin prestaţii adecvate, coerente şi eficiente, inclusiv prin stimulente financiare, alocaţii familiale sau pentru copiii aflaţi în întreţinere, alocaţii pentru locuinţe şi sisteme de venit minim;

– completarea programelor de ajutoare băneşti pentru venit cu prestaţii în natură, în special în legătură cu nutriţia, îngrijirea copilului, sănătatea, locuinţa, transportul şi accesul la activităţi sportive şi socioculturale;

– asigurarea faptului că sprijinul financiar pentru copii şi criteriile de eligibilitate pentru acesta reflectă evoluţia condiţiilor de trai şi garantează o redistribuire echitabilă în funcţie de grupurile de venituri;

– asigurarea posibilităţii de a beneficia efectiv de prestaţiile la care au dreptul copiii sau familiile lor prin facilitarea accesului la acestea şi prin oferirea de servicii de informare aflate la dispoziţia beneficiarilor;

– furnizarea de prestaţii acordate pe baza veniturilor sau de alte prestaţii specifice, în aşa fel încât să se evite stigmatizarea, prestaţiile să fie adaptate la nevoile diferite ale copiilor şi să se reducă riscul de sărăcie, evitându-se, în acelaşi timp, descurajarea intrării pe piaţa muncii a celei de a doua persoane care contribuie la venitul familiei sau a părintelui singur;

– folosirea cu discernământ a prestaţiilor familiale condiţionate de comportamentul părinţilor sau de frecventarea şcolii de către copii şi evaluarea impactului potenţial negativ al unor astfel de măsuri;

– instituirea de mecanisme regulate şi adaptabile de livrare a prestaţiilor, care să asigure o acoperire maximă şi să ofere copiilor maximul de beneficii, cum ar fi plăţile în avans.

2.2. Accesul la servicii accesibile financiar şi de calitate

         Reducerea inegalităţii la vârste mici, prin investiţii în educaţia şi îngrijirea copiilor preşcolari – valorificarea potenţialului de incluziune socială şi de dezvoltare al educaţiei şi îngrijirii preşcolarilor, folosind aceste instrumente ca pe investiţii sociale menite să reducă inegalităţile şi problemele cu care se confruntă copiii defavorizaţi, printr-o intervenţie timpurie:

– asigurarea accesului la educaţie şi îngrijire de bună calitate şi incluzive pentru copiii preşcolari; garantarea faptului că acestea rămân accesibile financiar şi sunt adaptabile la nevoile familiilor;

– încurajarea participării copiilor proveniţi din medii defavorizate (în special a celor mai mici de trei ani), indiferent de situaţia ocupaţională a părinţilor lor, şi evitarea stigmatizării şi a segregării;

– sprijinirea părinţilor în asumarea rolului lor de educatori principali ai propriilor copii în timpul primilor ani de viaţă şi încurajarea serviciilor de educaţie şi îngrijire în direcţia colaborării strânse cu părinţii şi cu actorii din comunitate implicaţi în creşterea copiilor (cum ar fi serviciile de sănătate sau cele de sprijin pentru părinţi);

– informarea părinţilor pentru a-i ajuta să conştientizeze beneficiile participării la programe de educaţie şi îngrijire atât pentru copii, cât şi pentru ei înşişi; utilizarea sistemelor de educaţie şi îngrijire ca sisteme de alertă timpurie pentru identificarea problemelor fizice sau psihologice, a nevoilor speciale sau a abuzului, în familie sau la şcoală.

– compensarea variaţiilor sociale ale stilului de viaţă nesănătos şi abuzului de droguri şi alcool prin oferirea accesului la diete echilibrate şi la activităţi fizice tuturor copiilor;

– acordarea unei atenţii speciale copiilor cu handicap sau cu probleme de sănătate mintală, copiilor fără acte sau neînregistraţi, adolescentelor însărcinate şi copiilor din familii în care se abuzează de droguri sau alcool;

– Asigurarea unor locuinţe şi a unui mediu de viaţă sigur şi adecvat pentru copii – oferirea posibilităţii, pentru toţi copiii, de a creşte într-un mediu sigur, sănătos şi propice copiilor, care să răspundă nevoilor lor de dezvoltare şi de învăţare:

– oferirea accesului, pentru familiile cu copii, la locuinţe accesibile financiar şi de calitate (inclusiv la locuinţe sociale) şi remedierea situaţiilor de expunere la pericole de mediu, la supraaglomerare şi la precaritate energetică;

– sprijinirea familiilor şi a copiilor expuşi riscului de a rămâne fără locuinţă prin evitarea evacuărilor, a mutărilor care nu sunt necesare şi a separării de familie, precum şi prin oferirea de adăposturi temporare şi de locuinţe pe termen lung;

– luarea în considerare a interesului superior al copiilor în planurile de urbanism; evitarea ghetoizării şi segregării prin promovarea diversităţii sociale şi prin asigurarea unui acces adecvat la transportul public;

– reducerea expunerii dăunătoare a copiilor la un mediu social şi de viaţă deteriorat, pentru a evita transformarea lor în victime ale violenţei şi abuzului.

– asigurarea faptului că sărăcia nu este niciodată singurul motiv pentru luarea unui copil din grija părinţilor; scopul ar trebui să fie rămânerea sau întoarcerea copilului în familie, de exemplu prin remedierea lipsurilor materiale ale acesteia;

– asigurarea unei filtrări corespunzătoare pentru evitarea plasării copiilor în instituţii şi revizuirea cu regularitatea a cazurilor dacă astfel de plasări au avut totuşi loc;

– oprirea extinderii serviciilor de îngrijire instituţională pentru copiii lipsiţi de îngrijire părintească; promovarea, în schimb, a unei îngrijiri comunitare de calitate şi a asistenţei maternale într-un mediu familial, în care vocea copilului să se poată face auzită;

– asigurarea faptului că şi copiii lipsiţi de îngrijirea părintească au acces la servicii de calitate (atât la cele standard, cât şi la servicii specifice) în ceea ce priveşte sănătatea, educaţia, locurile de muncă, asistenţa socială, securitatea şi locuinţele, inclusiv în perioada de tranziţie spre vârsta adultă;

– oferirea de sprijin adecvat copiilor lăsaţi în urmă atunci când unul sau ambii părinţi emigrează în altă ţară în vederea găsirii unui loc de muncă, precum şi persoanelor care îşi asumă îngrijirea acestor copii.

– realizarea de eforturi pentru integrarea politicilor din domeniu şi a drepturilor copiilor în politicile

  EXPLOATAREA PE DEPLIN A INSTRUMENTELOR RELEVANTE ALE UE

         Abordarea cu prioritate în cadrul Strategiei Europa 2020 a problemei sărăciei şi a excluziunii sociale a copiilor

– mobilizarea gamei de instrumente şi indicatori disponibili în cadrul Strategiei Europa 2020 pentru a da un nou elan eforturilor comune de rezolvare a problemei sărăciei şi excluziunii sociale a copiilor:

         – sprijinirea elaborării unor politici şi a inovării sociale bazate pe fapte, prin intermediul Programului pentru schimbări sociale şi inovare socială, al Fondului social european şi al iniţiativei Orizont 2020 şi utilizarea acestor programe pentru testarea, evaluarea şi extinderea posibilelor inovaţii politice;

– utilizarea la maximum a Fondului european de ajutor pentru persoanele cele mai defavorizate (pentru combaterea penuriei alimentare şi a lipsurilor care afectează copiii), a programelor europene de distribuire de lapte şi de fructe în şcoli (care furnizează produse cu valoare nutriţională pozitivă şi încurajează bunele obiceiuri alimentare) şi a programului Erasmus pentru toţi (care promovează accesul copiilor la educaţie, învăţarea informală şi sport);

– folosirea posibilităţilor oferite de fondurile structurale pentru sprijinirea copiilor şi a familiilor pentru elaborarea programelor operaţionale pentru 2014-2020 din cadrul Fondului social european şi al Fondului european de dezvoltare regională, conform recomandărilor specifice fiecărei ţări;

– folosirea corespunzătoare a obiectivelor tematice legate de promovarea ocupării forţei de muncă şi de sprijinirea mobilităţii acesteia, de promovarea incluziunii sociale şi de combaterea sărăciei, de investiţiile în educaţie şi competenţe şi de învăţarea pe tot parcursul vieţii, precum şi a priorităţilor pentru investiţii corespunzătoare fiecărui domeniu. Acestea cuprind în special educaţia copiilor preşcolari, reducerea abandonului şcolar timpuriu, reconcilierea vieţii private cu cea profesională, accesul la servicii, inclusiv la serviciile sociale şi de asistenţă medicală, strategiile de dezvoltare locală ale comunităţilor, sprijinirea regenerării zonelor defavorizate şi trecerea de la servicii instituţionale la servicii comunitare;

– pentru asigurarea faptului că intervenţiile fondurilor structurale din perioada 2014-2020 sunt eficace, urmărirea unor strategii bazate pe fapte pentru reducerea abandonului şcolar timpuriu, prin implicarea părţilor interesate relevante şi prin măsuri de sprijinire a trecerii de la îngrijirea instituţională la cea comunitară;

– promovarea parteneriatelor în programarea fondurilor structurale şi în accesul la acestea, prin implicarea părţilor interesate relevante la nivel naţional, regional şi local, în special a autorităţilor publice, a partenerilor sociali şi a organizaţiilor neguvernamentale relevante, în vederea mobilizării pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor.

Efectele crizei financiare in 2011 asupra ratei saraciei

     copil    Efectele crizei financiare la nivelul populatiei se reflecta si in statisticile privind saracia, a carei rata a crescut in intreaga Uniune Europeana in 2011 119,6 milioane de oameni, reprezentand 24,2% total populatie se afla in saracie, fata de 23,6% in 2010 si 2008, ne arata ultima analiza din aceasta luna realizata de Eurostat.

         Exista un pol de crestere in Bulgaria 41%, Romania 40,3% si Letonia 40,1% respectiv Lituania 33,4%, la extrema cealalta se regaseste Cehia 15,3%, Olanda 15,7% respectiv Suedia (16.1 %), Luxemburg 16.9% si Austria (16.8 %). Totusi exista o scadere a saraciei si excluziunii sociale de 3.7 pp in Italia si 3.3 pp in Grecia, Romania (-1.1 pp) si Portugalia (-0.9 pp).

         Grupul cel mai vulnerabil la saracie il reprezinta copiii cu 27 pp, cei mai expusi fiind copiii din Bulgaria (51.8%), Romania (49,1%), Letonia (43,6%) Ungaria (39,6%) la polul opus fiind Norvegia (13%), Suedia (15,9%), Finlanda (16,1pp).

Rata saraciei populatiei active este in continuare ridicata, la nivelul UE fiind de 24,3pp, cei mai expusi fiind cei din Bulgaria (45.2 pp), Letonia (40.9pp), Romania (39pp), ce cea mai redusa rata a saraciei in randul populatiei active fiind Elvetia (13,9pp),  Islanda (14,3pp), Cehia (15,1pp), Suedia (15,4pp) si Norvegia (15,9pp).

         Varsnicii, cei pe care ii identificam la prima vedere ca fiind cei mai expusi saraciei reprezinta grupul cel mai putin expus, avand in vedere ca 20,5% se confrunta saracia, avand in vedere procentul de 24,2 pp din total populatie expusa. Totusi in state precum Bulgaria (61,1 pp), Cipru (40,4 pp), Croatia (40,4%) varstnicii sunt mai expusi saraciei decat restul populatiei. Varstnicii din Romania expusi saraciei reprezinta 35,3% fata de 40,3% total populatie. La polul opus cu cea mai redusa rata de saracie in total populatie varstnica se gaseste Islanda (4,5pp), Luxemburg (4,7 pp) respectiv Olanda (6,9pp).

         Din totalul populatiei expuse saraciei in UE in 2011 16,9pp raman in zona deprivarilor severe respectiv excluziunii sociale si dupa ce au primit prestatiile sociale, cu 0,9pp mai multi decat in 2010, procentul fiind mai mare fata de anul 2010 in Estonia (1,7 pp in 2011 fata de 2010), Bulgaria (1,6pp) si Ungaria (1,5pp), Romania, Suedia si Slovacia (1,4pp). Procentul cel mai mare a populatiei sarace expuse deprivariilor si dupa transferurile sociale (financiare, pensia nefiind in aceasta categorie) se regaseste in Bulgaria (22.3pp) si Romania (22.2 %), Spania (21.8 %) si Grecia (21.4 %), cea mai redusa rata fiind in Cehia (9.8 %), Olanda (11.0 %), Austria (12.6 %), Danemarca si Slovacia (13.0 pp).

         Avand in vedere situatiile diferite cultural intre statele membre o mediana este greu de gasit, solutiile nu pot veni centralizat decat punctual (de ex. pachetul de masuri pentru tineri promovat la ultimul EPSCO), in rest politicile nationale trebuie sa aiba in vedere principiul coeziunii sociale fara de care depasirea crizei financiare va rezulta intr-un decalaj economic major intre clasele sociale, polarizand si mai mult societatea europeana.

   copil      Din punctul de vedere al Romaniei se observa o imbunatatire a situatiei, dar capacitatea actualului sistem de prestatii sociale este deja atins, motiv pentru care constructia unui sistem de colectare si procesare a datelor care sa ajute la realizarea de politici focusate pe grupuri vulnerabile si nu pachete la comun este mai mult decat necesara.

         Astazi sistemul de prestatii si-a atins apogeul, cumuland efecte din trecut si efecte punctuale care tin de capacitatea agriculturii de subzistenta pentru a produce bunuri de consum imediat. Fara o politica economica si agricola (si nu agrara) care sa utilizeze forta de munca existenta si sa reduca povara bugetara sistemul actual de asistenta dar si de asigurari sociale va ramane blocat intr-un sir de prestatii sociale reduse valoric (care nu-si ating ating scopul reducerii deprivarii materiale si riscului de excluziune sociala si cel al unei generatii viitoare cu capacitate de a produce valoare adaugata ridicata) dar acordate unui procent mare din populatie. Este important sa fie analizate nevoile gospodariei, perspectivele privind riscurile asupra copiiilor – cu un pachet focusat pe acestia din urma, peste care sa se adauge solutii financiare intr-o masura mai mare alocate serviciilor sociale decat prestatiilor sociale, care sa rezolve nevoile specifice de la caz la caz (ex. poate un frigider sa fie mai necesar decat o prestatie de VMG si ASF in acea luna pentru o familie din mediu rural cu 5 copiii).

         De asemenea o analiza atenta asupra situatiilor de excluziune sociala din Romania: persoane cu handicap, populatie rroma, tineri iesiti din sistemul de protectie speciala, victime ale traficului de persoane, persoane cu adictii – pentru care sunt necesare programe speciale, cu o finantare acoperitoare, efectele neinterventiei putand fii cu mult mai costisitoare.

tabelele apartin Eurostat

Etape

La sfârșitul anului trecut am refuzat să fac bilanțuri,  considerând asta ca fiind o linie de demarcație între ieri și mâine. Dar sunt și momente când ajungem la un final de etapă și cred ca cel mai important este să putem privi înapoi cu satisfacția lucrului bine făcut. Eu am aceasta satisfacție.

Vă mulțumesc pentru mesajele de încurajare și de felicitare primite! Mă bucură faptul că rezultatele obținute, în special privind reforma în domeniul asistenței sociale, – pe care inclusiv troica – Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondiala le-au apreciat – vor îmbunătăți viața câtorva milioane de persoane – mame, copiii lor, persoane cu dizabilitați, persoane care au nevoie de servicii sociale specifice – copii cu autism, victime ale violenței în familie sau persoane vârstnice dependente. Marturisesc că satisfacția a fost cu atât mai mare cu cât reprezentantul Comisiei Europene s-a pronunțat pentru a implementa proiecte de reformă în asistenta sociala bazate pe indicatori de performanță și în alte state membre, după modelul românesc.

Vă asigur ca voi rămâne un susținător al politicilor familiale și de asistență socială bazate pe coeziune socială, un model economic și social de sorginte liberală, iar schimbarea de curs a carierei mele nu va afecta acest lucru.

Cu drag,

Denisa

7 luni. de muncă

Denisa PatrascuAm făcut şi fac parte dintr-o echipă puternică, determinată şi pentru care interesul cetăţeanului contează. Putem vorbi fără emfază de rezultatele acestei echipe guvernamentale, dar ma voi referi în special la cele obţinute de echipa de la Ministerul Muncii. Determinarea s-a văzut încă de la început când reîntregirea salariilor bugetarilor şi a CAS-ului pensionarilor s-au materializat în mai puţin de o lună de la preluarea mandatului.

Onoarea de a fi numită secretar de stat coordonator al departamentului de politici familiale şi asistenţă socială m-a obligat să fac tot ce a fost uman (şi legal) ca activitatea din acest domeniu să redevină o prioritate a Guvernului iar cetăţenii să resimtă pozitiv aceste schimbări.

7 luni de mandat, peste 170 de întâlniri cu societatea civilă (ONG-uri, sindicate, comisii dialog social, dezbateri publice, conferinte), in jur de 150 audienţe (cu persoane cu handicap, solicitanţi de ajutoare sociale, etc), peste 40.000 km parcursi (doar Bucuresti- Hanoi- Bucuresti = 22.700 km, la care se aduaga Londra, Nicosia, Istanbul, Andalusia dar si Cluj, Iasi, Timisoara etc).

Ce se vede din toate astea?

Părinţii ştiu că pot beneficia de concediu şi indemnizaţia de creştere a copilului indiferent de numărul copiiilor (nu doar pentru primii 3), iar valoarea indemnizaţiei a revenit la 85% din media veniturilor (o creştere de 10% contează) şi pot opta pentru stimulentul de 500 lei dacă se reîntorc la serviciu înainte de împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, iar în cazul suprapunerii situaţiilor de concedii de creştere a copilului, părintele va beneficia de o suplimentare de 600 lei.

Modificările legislative au adus şi o flexibilizare a condiției de achitare a impozitelor și taxelor locale. Astfel, verificarea se va face doar în cazul familiilor și persoanelor singure care au dreptul stabilit de cel puțin 6 luni și vor fi excluse de la această verificare familiile monoparentale. De asemenea, se reglementează o perioadă de grație de 60 zile în care se pot plăti aceste datorii către bugetele locale, timp în care beneficiarul își va primi dreptul. Toate acestea se regăsesc în Legea nr.166/2012.

Modificările propuse de proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (aprobat de Guvern), care vizează: o mai bună reglementare a domeniului protecţiei şi promovării drepturilor copilului, asigurând o mai bună responsabilizare a părinţilor sau reprezentanţilor legali în îndeplinirea obligaţiilor ce le revin în asigurarea creşterii şi îngrijirii adecvate a copilului, dar şi a autorităţilor sau instituţiilor competente, prin introducerea de sancţiuni în sarcina acestora, inclusiv în cazul separării sau divorţului părinţilor; asigurarea premiselor diminuării costurilor aferente sistemului de protecţie specială a copilului, ca urmare a îndeplinirii de către serviciile publice de asistenţă socială a atribuţiilor ce le revin în domeniul prevenirii separării copilului de familie, concomitent cu eficientizarea sistemului de protecţie a copilului prin asigurarea coordonării unitare la nivel judeţean bazat pe interesul superior al copilului; asigurarea bazei legale necesare elaborării ulterioare a unor acte normative subsecvente, care vor reglementa o serie de aspecte de actualitate în acest domeniu de activitate, cum ar fi situaţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, situaţia copiilor părăsiţi în unităţile sanitare etc.

Pentru că adesea am vorbit de nevoia de servicii sociale de calitate, în acest scurt mandat a fost adoptată Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale prin care se crează un sistem unic de evaluare a serviciilor sociale prin simplificarea procedurii de acreditare,  realizarea unui sistem de coordonare și monitorizare unică a calității în domeniu, promovarea transparenței și eliminarea suprapunerilor existente în sistem.

Cred însă că serviciile de calitate fără infrastructură şi personal nu pot exista, motiv pentru care a fost aprobată HG nr.973/2012 și Ordinul MMFPS nr. 2765/ 2012 care reglementează procedura și metodologia de acordare a co-finanțării unor lucrări de investiții și reparații capitale la centre de zi și rezidențiale, din bugtul MMFPS. Prima serie a acestor solicitări a fost programată pentru luna noiembrie 2012. A fost de asemenea, elaborat Ordinul MMFPS nr.2390/2012pentru aprobarea liniilor prioritare de acordare a subvenţiilor pentru anul 2013.  În prezent s-a finalizat prima etapă a procesului de selecționare a asociațiilor și fundațiilor care vor primi subvenții în anul 2013: au fost analizate 478 de dosare de unități de asistență socială pentru cele 218 asociații și fundații care au depus solicitare de subvenționare pentru anul 2013.

Necesitatea elaborării cadrului legal pentru organizarea creşelor ca  unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară a fost generată de cererea mare pentru acest tip de servicii, comparativ cu numărul mic al acestor unităţi existent pe plan naţional şi care să sprijine iniţiativele (publice, private sau în parteneriat public-privat) care vizează înfiinţarea unor astfel de unităţi – reprezintă fără îndoială o oportunitate menită să favorizeze reîntoarcerea mamelor pe piaţa muncii şi un mod de a sprijini reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională. În acest sens, a fost elaborată în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului hotărârea de guvern privind normele metodologice  de organizare  şi funcţionare a creşelor şi a altor  unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, care vizează: asigurarea de oportunităţi egale de creştere şi îngrijire a copiilor proveniţi din diferite medii sociale şi economice, astfel încât dreptul copiilor la educaţie să fie promovat şi respectat, în timp ce prin programele de promovarea a sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor, realizate prin intermediul strategiilor adresate determinării stării de sănătate se asigură respectarea dreptului acestora la sănătate şi asigurarea premiselor necesare dezvoltării facilităţilor de îngrijire a copiilor, prin intermediul cărora să li se ofere părinţilor oportunitatea întoarcerii piaţa muncii şi continuarea activităţii lor profesionale.

Îmbunătăţirea accesului beneficiarilor şi a transparenţei procesului de evaluare a persoanelor cu handicap prin adoptarea Legii nr. 136/2012 pentru aprobarea OUG 84/2010 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, acţiune reparatorie faţă de persoanele cu handicap în ceea ce priveşte abaterile de la respectarea drepturilor omului pe care actul normativ le-a generat: a) abrogarea alin. (7) al art. 42 referitor la situaţia acordării indemnizaţiei, indiferent de opţiunea beneficiarului în care angajatorul nu poate asigura angajarea asistentului personal, optându-se pe decizia persoanei cu handicap de a beneficia de asistent persoanl sau de indemnizaţie; s-a reconsiderat procesul de reevaluare: au fost simplificate tipurile de decizii emise de CS[1] (decizii de soluţionare a contestaţiilor, decizii de reevaluare, decizii de încadrarea/ neîncadrare în grad şi tip de handicap); termenul  decizii de anulare a fost înlocuit cu termenul decizii de neîncadrare în grad şi tip de handicap, dat fiind faptul că acestea sunt acte administrative ce produc efecte retroactive creând situaţia recuperării sumelor acordate anterior emiterii acesteia (sub forma prestaţiilor sau  pensiilor). Termenul a fost înlocuit cu decizii de neîncadrare în grad şi tip de handicap. Se evită astfel nemulţumirile în rândul persoanelor cu handicap şi nu numai, cu implicaţii majore în calitatea vieţii acestor persoane, ducând chiar şi la tensiuni sociale; procedura de reevaluare a fost regândită, devenind transparentă şi mult simplificată. Reevaluarea efectuată de specialişti din Lista naţională a fost înlocuită cu reevaluarea efectuată de serviciul de evaluare complexă din cadrul DGASPC, la sediul acestora (in loc de spitalul judeţean), cu participarea unui reprezentant al structurii de specialitate din minister; a fost introdus un articol care reglementează posibilitatea soluţionării situaţiei create la Sibiu, prin reevaluarea efectuata in baza OUG 84/2010, potrivit căruia: comisia superioară (CS)  va reevalua dosarele rezultate până la data intrării în vigoare a prezentei legi iar deciziile de anulare a certificatelor de încadrare în grad de handicap emise de aceasta să producă efecte numai pentru viitor (nu şi retroactiv, conform reglementărilor guvernului Boc); debitele stabilite în baza deciziilor de anulare se constituie numai pentru perioada ulterioară emiterii deciziilor de anulare; până la data reevaluării efectuate de Comisia superioară, executarea debitelor se suspendă.

Asigurarea aplicării unitare a cadrului legislativ în vigoare în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, de o manieră clară şi funcţională, prin elaborarea şi aprobarea Hotărârii Guvernului nr. 156/2012  pentru aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie şi a Planului operaţional pentru implementarea acesteia, care vizează: adoptarea unor măsuri menite să sprijine o aplicabilitate mai eficientă a principiilor şi prevederilor Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, având în vedere atât elementele de noutate aduse de recentele modificări ale acesteia (ca de ex. ordinul de protecţie); stabilirea premiselor necesare unei colaborări mai clare şi mai strânse între autorităţile administrative cu competenţe în materie şi societatea civilă în ceea ce priveşte implementarea politicilor în domeniu prin furnizarea de sprijin şi asistenţă instituţiilor guvernamentale şi organizaţiilor non- guvernamentale; definirea  obiectivelor operaţionale care se referă la prevenirea şi diminuarea fenomenului violenţei în familie, protecţia victimelor violenţei în familie şi responsabilizarea agresorilor prin constituirea unui cadru instituţional integrat, promovarea cooperării intersectoriale pentru eliminarea violenţei în familie şi susţinerea parteneriatului cu societatea civilă în implementarea politicilor în domeniu; întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în ceea ce priveşte gestionarea violenţei în familie şi dezvoltarea unui sistem unitar de servicii sociale specializate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Un rol în asigurarea respectării dreptului la sănătate pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, la reprezentat aprobarea Ordinului 2260/2012 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 725/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora. Ordinul a avut la bază atât Clasificarea Internaţională a Bolilor, revizia a 10-a din 1990 în cuprinsul căreia se regăsesc referiri la încadrarea tulburărilor pervazive de dezvoltare cât şi  Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii pentru copii şi tineri  (CIF – CT).

Alte activităţi nu la fel de vizibile dar importante pentru domeniu au fost în această perioadă:

  • Participarea la deschiderea Jocurilor Paralimpice şi acţiuni de popularizare a fenomenului sportiv în rândul persoanelor cu handicap;
  • Participarea la actiunile specifice generate de Anul European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii între Generaţii;
  •  Monitorizarea îndeplinirii indicatorilor de rezultat propuşi în cadrul Acordului de împrumut (proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţă socială) între România şi BIRD. În această perioadă au fost deja îndepliniţi 6 indicatori şi s-a încasat la bugetul de stat suma de 150 mil. euro.
  • Prin implementarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi instruirea personalului aferent – FP 1566: s-au finalizat lucrările de construcție la 8 centre; a fost finalizată evaluarea propunerilor și aprobată prin Ordin selecția a 5 noi sub-proiecte; a fost publicată Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru 6 sub-proiecte; a fost acordată asistență, au fost date avize pentru diverse activități, pentru cele 97 de sub-proiecte aflate în diverse etape de execuție, și au fost verificate și validate documentații de plată în valoare totală de 0,77 mil. Euro.

 Monitorizarea și implementarea Proiectului privind incluziunea socială a însemnat:

  • finanţarea subproiectelor pentru persoane cu handicap, selectate pe bază de competiţie – derularea lucrărilor de construcții la 17 proiecte în 15 judeţe, aflate în diferite stadii de implementare;
  • asigurarea pregătirii personalului profesionist care va aplica noi standarde de îngrijire – în curs de selecţie
  • S-au finalizat 6 obiective de investiții.
  • S-a finalizat încheiat contractul pentru realizarea Registrului Electronic Național pentru Persoane cu Handicap.
  • S-a derulat campania de informare Caravana combaterii violenței în familie, prin care s-au realizat organizarea unor evenimente stradale de tip caravană  în 29 de municipii reşedinţă de judeţ şi în cele 6 sectoare ale municipiului Bucureşti; organizarea a 7 conferinţe regionale destinate specialiştilor, a unei conferinţe de lansare şi o conferinţă de final şi realizarea unui sondaj pentru aflarea opiniei şi conştientizării publice cu privire la fenomenul  violenţei în familie.
  • A fost acordată asistență autorităților locale beneficiare ale sub-proiectelor, au fost verificate și validate documentații de rambursare de cheltuieli, și au fost derulate proceduri de achiziție de bunuri și servicii în valoare totală de 2,37 mil. Euro.

Alte proiecte:

  • Finalizarea implementării a două proiecte ce au vizat închiderea instituţiilor de tip vechi derulate în cadrul Programului de Interes Naţional destinat protecţiei copilului de către DGASPC Sector 3 şi DGASPC Sector 5 prin care au fost închise două instituţii de tip vechi şi achiziţionate apartamente în care copiii protejaţi în cadrul acestora au fost transferaţi, asigurându-li-se astfel o îngrijire de calitate, mult mai apropiată de mediul familial.
  • Înfiinţarea a 40 de centre de consiliere şi asistenţă a persoanelor cu tulburări din spectrul autist în cadrul proiectului “Şi ei trebuie să aibă o şansă! – program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist, implementat de Fundaţia Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, “Investeşte în oameni!
  • Continuarea implementării programului „Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa şi instruirea personalului aferent”, finanţat în baza unui împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Până în prezent au fost finalizate 12 proiecte constructii şi sunt în curs de implementare 98 de proiecte.
  • Implementarea în doar 3 luni a proiectului “Întărirea capacităţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale de a asigura coordonarea procesului de implementare a Convenţiei ONU pentru drepturile copilului în România”, finanţat prin Fondul Social European – Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative prin care au fost organizate 38 de sesiuni de formare şi pregătiţi a 886 de specialişti în domeniul monitorizării drepturilor copilului, elaborate 5 manuale de formare (unul general şi 4 specifice în domeniile justiţiei, sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale) şi un ghid de monitorizare a drepturilor copilului (ce urmează a fi aprobat prin act normativ).

 De continuat:

Pentru flexibilizarea programului și asigurarea principiilor concurenţei, eficienţei şi transparenţei în alocarea fondurilor publice, a fost elaborat proiectul de Lege privind subvenţionarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociaţii, fundaţii şi cultele recunoscute de lege aflat în procedura de avizare externă (la M.J.) care va înlocui actuala reglementare, respectiv Legea nr.34/1998. De asemenea un rol important în reforma asistenței sociale îl va constitui promovarea legii contractării serviciilor sociale care va creea un spectru mai larg și mai focusat pe nevoia socială în care ONG-urile și cultele religioase pot deveni active.

Promovarea și dezvoltarea unui sistem de creștere a gradului de ocupare al persoanelor vulnerabile şi de susţinere al celui de al treilea sector – cel al economiei sociale. Din acest motiv a fost elaboratproiectul de Lege privind economia socială aflat în avizare externă.

Este necesară elaborarea Strategiei privind combaterea sărăciei, a deprivării materiale și promovarea incluziunii sociale şi Strategia privind persoanele vârstnice și îmbătrânire activă, la fel de importantă ca şi cea privind combaterea drogurilor şi substanţelor psihotrope (schimbarea filosofiei acesteia prin focalizarea pe zona de prevenție (reducerea consumului la copii si tineri trebuie să își propună ținte clare, având in vedere procentul ridicat de consumatori – 10% in rândul celor sub 16 ani, 22% in rândul studenților) dar si crearea de servicii terțiare, de consiliere si suport, inclusiv social prin serviciile de asistenta sociala ulterior parcurgerii etapei medicale de dezintoxicare).

         Este necesar crearea unui cadru legal privind stabilirea unui pachet minim de servicii sociale de bază la nivel comunitar care să asigure faptul că familiile şi copiii vulnerabili au acces garantat la servicii medicale, de educaţie şi de asistenţă socială esenţiale, având în vedere Raportul Comisiei Europene privind deprivarea materială a copiilor din UE (78%).

         Creşterea ratei de trasabilitate şi de acoperire a nevoilor pentru care au fost acordate prestaţiile sociale dar şi oferirea unui instrument de autorităţilor locale pe care îl pot utiliza pentru acordarea de prestaţii sociale se va realiza prin elaborarea legii privind tichetele sociale.

         Este esenţială îmbunătăţirea infrastructurii actuale a sistemului de asistenţă socială pentru a facilita accesul beneficiarilor la asistenţă socială şi servicii sociale care folosindu-se de cardul de asigurat vor putea şti nivelul de prestaţii de asigurări sociale respectiv asistenţă socială la care au dreptul, prin care pe de o parte se va reduce riscul de eroare, fraudă, corupţie pe de altă parte se vor putea colecta date privind resursele financiare alocate per beneficiar în sistem dual: asigurări şi asistenţă socială atât în prestaţii şi servicii sociale, putându-se elabora pe baza acestor date strategii punctuale care să soluţioneze respectiva nevoia socială. Si nu in ultimul rând va avea un rol de creștere a responsabilității individuale, cunoscând în orice moment care este nivelul de prestații de asigurări (pensie, șomaj) respectiv asistență socială (ajutor de sprijinirea familiei, de încălzire, venit minim garantat etc) la care ai dreptul.

        Pregătirea raportului de ţară privind implementarea Convenţiei ONU pentru persoanele cu dizabilităţi,  care cuprinde măsurile luate pentru punerea în aplicare a obligaţiilor ce revin României în conformitate cu prevederile Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu dizabilităţi şi asupra progresului făcut în această privinţă.

     Reorganizarea sistemului de evaluare prin armonizarea criteriilor de evaluare medicală şi funcţională prin acţiunile Grantului Japonez – de asistenţă tehnică şi dezvoltare în vederea sprijinirii persoanelor cu handicap în valoare de 1,8 mil euro.

 [1] Comisia Superioară

Activitate după 4 luni de mandat

LAW_1359_resizeCa secretar de stat in  Ministerul Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale, coordonator al Departament Asistenţă Socială, vă prezint o scurta analiză a activităţii după primele 4 luni de mandat:

Acţiuni adresate comunităţii:

–         Proiectul “Ministrul muncii pentru o zi”, de 1 Iunie 2012, pentru copiii de la Sc. 141 si cei din centrele de plasament Ciresarii si Sf. Ana, sector 5;

–         Proiectul ”Creșa și centru de zi Antante”, deschis in Str.Tunsu Petre, sector 5;

–         Proiectul ”Desene si povesti de viata”, adresat copiiilor din centrele de plasament sector 4 si 5, premiat cu 3 cursuri de limbi străine pentru cele mai bune desene, de asemenea au fost acordate ghiozdane UNICEF pentru toti participanții;

–         Proiectul ”Câinii ghizi la Ministerul Muncii”, unde copiii de la Sc. 141 si Lic. Bolintineanu au avut ocazia să interacționeze cu câinii ghizi pentru persoane cu dizabilități vizuale și/sau auditive;

–         Proiectul ”Gradinita Estivala” pentru copiii din zona Ferentari-Rahova-Salaj care nu pot ajunge la gradinita din cauza barierelor financiare, și care pot participa timp de 2 luni vara la gradinita pentru a nu avea decalaj la momentul inceperii scolii fata de alti copii. Proiectul se va continua pe o perioada de 3 ani.

 Relatii externe:

–         Responsabil de atingerea obiectivelor şi ordonator de credite în cadrul Acordului de Împrumut cu Banca Mondială privind reforma în asistenţă socială 2012-2015, 500 mil. Euro, semnat în aprilie 2012, până în prezent realizate 6 din 9 DLI/ an 1 implementare, reprezentând 150 mil. euro;

–         Responsabil şi ordonator de credite “Proiect Incluziune Sociala” (SIP) cu Banca Mondiala, 27,2 mil. Euro – prin care se va finanța construirea a 134 de centre zi pentru victimele violenţei în familie şi pentu tinerii ieşiţi din instituţii de protectie a copilului, până în februarie 2014, în prezent fiind finalizate 4, precum şi susţinerea modernizării sistemului informatic de plati prestatii sociale SAFIR, a campaniei de comunicare privind reforma în asistenţă socială şi a proiectelor coordonate de Agenţia Naţională pentru Romi;

–         Responsabil şi ordonator credite pentru Proiectul ”Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi instruirea personalului aferent”, BIRD, în valoare de 10 mil. euro, de constuire- adaptare a 130 centre, finalizate 6 si formare a 7000 de persoane.

–         Responsabil privind obligaţiile ce revin din Memorandumul cu Banca Mondială, FMI şi Comisia Europeană pentru MMFPS, participare la cele 2 runde de negocieri cu instituţiile de credit şi la cele interne conduse de vicepremier;

–         Responsabil şi ordonator de credite privind grantul de 1,8 mil. Euro pentru modernizarea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, acordat de Guvernul Japoniei, semnat în iulie 2012. În prezent, au fost finalizați termenii de referință;

–         Responsabil cu activităţile ce decurg din programarea financiară europeană viitoare 2014-2020;

–         întâlniri cu ambasadorii din Italia, Japonia, Ungaria, Franta, grupul de la Vilnius, Suedia;

 SONY DSC       – participare la deschiderea Jocurilor Paralimpice, Londra, ocazie cu care am participat la recepţia şefilor de stat sau de guvern organizata la Guildhall (Londra), care a fost prezidată de către vicepremierul britanic, Nick Clegg şi Lordul Mayor al City-ului londonez, David Wootton. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice a fost precedată, de o scurtă recepţie oferită de organizatori şefilor delegaţiilor oficiale ale statelor participante şi membrilor Comitetului Paralimpic Internaţional, la care am participat în calitate de șef al delegației României la Jocurile Paralimpice 2012 şi care a fost onorată de prezenţa Majestății Sale, Regina Elisabeta a II – a și de membrii ai familiei regale;

–         participare la o întalnire de lucru privind ”turismul în vederea prestatiilor sociale si restricţiile pe piaţa muncii” la Londra cu participarea miniștrilor muncii din Austria, Franta, Germania, Irlanda, Spania, UK. Un rezultat palpabil a fost ridicarea restricțiilor pe piata muncii din Irlanda, la 2 săptămâni după această ședință de lucru;

–         Întâlniri de lucru cu reprezentanţii guvernului regional din Andalusia, Spania privind limitările pe piața muncii pentru salariații români şi introducerea prevederilor restrictive privind suspendarea ajutorului social in cazul părăsirii temporare a Spaniei cu efect asupra conaţionalilor noştri care doresc să vină în vacanţă în România;

–         Întâlniri cu comunitatea română din Sevilla, Granada si Madrid, în data de 16, respectiv 18 iulie 2012;

–         Discuţii bilaterale cu Ambasada UK privind un posibil suport în vederea imbunatățirii legislației românești privind serviciile sociale si a internship-ului;

–         Protocol colaborare pentru asistenţa sociala a copiilor cu handicap cu fundaţia primei doamne a Ayzerbaijan-ului;

–         Întâlnire cu ministrul sănătăţii din Mongolia.

–         Protocol şi 2 proiecte începute şi finalizate cu UNICEF “Copil în România” şi “Copiii invizibili ai României”, campanie media;

Societatea civilă:

–         6 întâlniri cu sindicatele din asistenţă socială;

–         89 întâlniri cu ONG-urile din protecţia copilului, persoanele cu handicap şi asistenţii personali ai acestora şi servicii sociale;

–         Finalizarea în 2 luni a unui proiect fonduri nerambursabile privind Convenţia ONU privind protecția drepturile copilului, început în iunie 2012;

–         protocol colaborare Comitetul National Paralimpic, realizarea site-ului http://paralimpics.websiter.ro si a campaniei “Susţine echipa României! Participă şi tu!” împreună cu Ambasada UK în România;

–         protocol de colaborare IGSU privind proiectul “Copiii, focul arde!”;

–         protocol cu Fundația Lights into the Europe privind susţinerea Proiectului privind câinii ghizi pentru persoane cu dizabilităţi vizuale şi auditive;

–         promovarea unei dezbateri cu reprezentanţii MS, MEC, ANA privind consumul de etnobotanice în rândul copiiilor şi a tinerilor urmate de proiectul de Strategie privind lupta antidrog și stabilirea termenilor pentru realizarea unui grup de lucru guvernamental permanent;

–         promovarea unui proiect de accesibilizare a serviciului 112 pentru persoanele surde şi/sau mute în parteneriat cu reprezentanţii STS, MAI, MCTI – în curs de implementare;

–         protocol colaborare Telefonul Copilului 116.111 (tel. verde, nr. unic european de asistenta pentru copii);

 Legislaţie:

–         soluţionarea problemelor apărute ca urmare a controalelor (Sibiu) comisiei superioare evaluarea persoanelor cu handicap şi eliminarea arbitrarului decizional privind păstrarea asistenţilor personali sau a indemnizaţiei la nivelul primarilor şi nu a beneficiarilor;

–         proiect amendamente  OUG 124/2011 privind cresterea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 85% din venituri, eliminarea limitării la 3 naşteri pentru obţinerea acestei indemnizaţii si acordarea unei perioade de 6 luni de la intrarea in plata a prestatiilor sociale pentru plata impozitelor si taxelor locale restante;

–         acordarea la rectificarea bugetului a unei suplimentari de 100 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor cu drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare.

–         aprobarea Normelor metodologice privind procedura de evaluare a comisiei superiore privind handicapul;

–         Includerea in lista afecţinilor şi bolilor generatoare de handicap a autismului atât pentru copii cât şi pentru adulţi.

 Proiecte legislative în lucru:

–         modificarea Legii 272/2004 privind protectia drepturilor copilului;

–         Legea economiei sociale;

–         OUG privind consumatorul vulnerabil, condiţionalitate memorandum FMI;

–         HG privind normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creselor şi altor unităţi de educaţie timpurie;

–         Lege privind subvenţionarea fundaţiilor şi asociaţilor;

–         Strategie şi plan de acţiuni privind combaterea violenţei în familie;

–         Strategie si plan actiuni pentru  reducerea consum etnobotanice in randul tinerilor;

–         HG privind deblocarea posturilor vacante;

–         Lege privind tichetele sociale;

–         HG privind atestarea şi contractul asistentului maternal;

–         Ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale privind sistemul informatic integrat al MMFPS;

–         Pregatirea cadrului instituţional şi legislativ pentru introducerea din 2015 a venitului minim de inserţie.

Cam atât pentru moment :).

Denisa

Prioritatile sistemului de asistenta sociala

Reforma în domeniul asistenței sociale reprezintă atât parte a programului de reacție la criza financiară a guvernului cât și rezultatul unor schimbări structurale survenite în ultimii 6-8 ani de construcție administrativă bazată pe descentralizare.

Rezultatele reformei în domeniul asistenței sociale vizează 4 paliere:

1. focalizarea efortului bugetar către cele mai vulnerabile categorii de populație;

2. reducerea gradului de dependență a persoanelor care pot munci și protejarea veniturilor acestora;

3. dezvoltarea de oportunități egale pentru persoanele cu dizabilități;

4. acordarea prestațiilor și serviciilor sociale celor îndreptățiți și reducerea posibilităților de fraudare a sistemului de asistență socială.

 Structura bugetară în domeniul asistenței sociale este bazată pe resurse diferite care trebuie să genereze dimensionarea adecvată: bugetul de stat prin alocări directe pe capitole distincte, bugetul de stat din sume defalcate din TVA, bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor sociale de sănătate și bugetul local.

Caracteristica ultimilor 3 ani a fost o subdimensionare a capitolului asistență socială atât la nivel bugetar cât mai ales la nivelul resurselor umane. Suntem astăzi puși în fața unei realități dificil de gestionat: peste 10.000 de posturi vacante (dar blocate) la nivel național iar salariile sunt foarte mici pentru personalul care a ramas si care trebuie să îngrijească copiii și vârstnicii noștri.  Bugetul Ministerului Muncii – la asistenţă socială – a scăzut cu 1,2% faţă de 2011 (de la 8,5 miliarde lei la 8,4 miliarde lei) şi cu 8% faţă de 2010 când ministerul gestiona 9,1 miliarde lei.

Raportarea la aceste cifre trebuie să pornească și de la alte imagini: aproape 8,5 mil de români au fost expusi riscului de sărăcie în 2010, iar rata expunerii la sărăcie era de 41,4%  (2010) față de 23% media europeană; 71% din cei mai sărăci români locuiesc în mediul rural, iar din una din 10 persoane cu vârste între 18-59 ani trăiește în gospodării în care niciuna din persoane nu este ocupată pe piața muncii; 3 din 10 gospodării în România nu au apa curentă; cea mai ridicată rată a sărăciei – 49% este reprezentată de familiile cu 3 sau mai mulți copii. La nivelul regiunilor de dezvoltare, România este menționată cu 6 din cele mai sărace 20 de regiuni[1] din UE.

Având în vedere toate acestea, nu este greu să înțelegem gradul de dependență și cercul vicios pe care prestațiile sociale îl crează. O piață a muncii cu o productivitate de 46% (penultimul loc în UE) cu un șomaj în stagnare statistică (7,3-7,5%) dar care nu oglindește realitatea acelora scoși din statistici ca urmare a încetării calității de șomer, fac ca grupurile defavorizate să se integreze și mai greu pe piața muncii, ca alternativă reală la serviciile și prestațiile sociale.

De aceea unul din proiectele importante pe care Programul de Guvernare al guvernului Ponta și le-a propus pentru domeniul asistenței sociale este legea economiei sociale. Termenul de prezentare în guvern este octombrie 2012, este unul realist având în vedere că proiectul de lege este deja în lucru.

Legea privind economia socială creează cadrul juridic pentru întreprinderile sociale reprezentând un model alternativ de afaceri, bazat pe principiile echităţii, responsabilităţii sociale şi transparenţei, prin care se încurajează participarea tuturor actorilor relevanţi (grupuri vulnerabile, persoane apte de muncă şi care beneficiază de prestaţii de asistenţă socială, persoane aflate in şomaj, autorităţi locale, organizaţii neguvernamentale etc.) în procesul de luare a deciziilor. Acest model economic implică o coordonare a activităţilor de producţie cu cererea pieței, prin promovarea unei abordări bazate pe cooperare şi nu pe competiţie, pe promovarea drepturilor angajaţilor şi utilizatorilor, pe utilizarea programelor de politici publice în vederea promovării şi integrării grupurilor dezavantajate.

Nu este un proiect inventat acum, ci se bazează pe o rezoluție a Parlamentului European privind economia socială aprobată în 2009 (Rezoluția 2008/2250) și reprezintă unul din domeniile majore de intervenție în cadrul POSDRU încă din 2008, dar lipsa cadrului legal a împiedicat utilizarea acestei resurse.

Cred că acest proiect va reprezenta în timp un instrument pentru incluziunea socială a grupurilor defavorizate dar și pentru responsabilizarea tuturor actorilor sociali. Inclusiv la nivel individual cred că prezență mărcii de întreprindere socială pe un produs va reprezenta un argument de a-l cumpăra pe acesta când se află pe raft în competiție cu produse asemănătoare.

Un alt proiect aflat în programul de guvernare care va avea impact asupra calității vieții persoanelor celor mai vulnerabile îl reprezintă tichetul social. Acest instrument de plată este prevăzut de Legea Asistenței Sociale încă de anul trecut și își propune limitarea posibilității de a cumpara anumite produse sau servicii, fiind interzis achiziționarea spre exemplu a alcoolului cu acestea.

Acest lucru pornește de la interesul societății în ansamblul său ca beneficiile să fie utilizate de către persoanele vulnerabile conform scopului pentru care au fost acordate, precum și responsabilizarea din punct de vedere social a beneficiarului. Acordarea tichetelor sociale este un atribut al autorității administrației publice care asigură beneficiul de asistență socială (gestionarea făcându-se de către ANPIS pentru beneficiile de asistență socială asigurate prin bugetul MMFPS, respectiv către autoritățile administrației publice locale pentru cele asigurate din bugetele locale).

În acest moment analizăm toate aspectele tehnice astfel încât utilizarea tichetelor sociale să fie una eficientă pentru toate părțile implicate prin crearea cadrului legal și instituțional de plată a prestațiilor sociale și prin intermediul tichetelor sociale ținând cont de specificul din mediul urban și din cel rural al posibilităților practice de implementare.

Creșterea ratei de sărăcie și rata mare de dependență a populației de beneficiile de asistență socială duc la concluzia ineficienței sistemului de acordare a acestora în procent prea mare sub formă de prestații sociale în defavoarea serviciilor sociale.

Din acest motiv un alt proiect important al acestui mandat este crearea cadrului legal unitar privind serviciile sociale care să pornească de la principiul prevenției, la cel al reacției rapide la nevoile familiei, pornind de la serviciile de îngrijire a sugarului, la cele pentru persoanele cu dizabilități și servicii socio-medicale pentru vârstnici. Acest proiect reprezintă o provocare în aplicare, fiind cu siguranță mai simplu să acorzi bani decât servicii specializate, dar aceasta este una din cele mai eficiente soluții în domeniul asistenței sociale (modelele scandinave sunt un exemplu relevant).

Auditul realizat în cadrul programului de reformă a asistenței sociale arată o creștere a vulnerabilității acestui sistem la fraudă, eroare și corupție de la 1,4% (2005) la 2,86% (2011). Scăderea nivelului de trai ne arată că beneficiile acordate gratuit sunt primele accesate pentru rezolvarea imediată a situației financiare, iar creșterea de 50% a posibilității de fraudare (în sens larg) a sistemului ne arată odată în plus vulnerabiliatea sistemului de asistență socială bazat în procent mare pe prestații financiare lichide.

Una din prioritățile domeniului de asistență socială este creșterea capacității de control a Agenției Naționale de Prestații și Inspecție Socială (ANPIS) prin creșterea gradului de informare a inspectorilor sociali (am început să lucrăm acum la un suport de curs de formare profesională internă) dar și la creșterea capacității controlului din birou prin accesarea de informații încrucișate.

Pentru acest din urmă scop un instrument va fi interconectivitatea sistemului informatic al ANPIS la cele al altor instituții gestionare de prestații (CNPP, ANOFM, MAI).

Dorim să implementăm un sistem TELverde care să ajute inspectorii sociali la depistarea situațiilor de nerespectare spre exemplu a standardelor de calitate și cost de către furnizorii de servicii sociale. Acest instrument trebuie corelat cu o creștere a gradului de informare a populației cu privire la drepturile și obligațiile ce rezultă din sistemul de asistență socială în ansamblul său.

[1] INS – Tendințe Sociale, 2011

Metode de evaluare a programelor de asistenta sociala

Orice proces sau acţiune umană este comparată cu o altă, asemănătoare, cunoscută evaluatorului. Evaluarea programelor ete procesul prin care sunt determinate eficienţa şi eficacitatea programului, implicând colectarea, analiza şi interpretarea datelor despre îndeplinirea obiectivelor programului[1].

Programele de asistenţă socială sunt instituite de guvernanţi, urmărind planul propriu de guvernare, în sprijinul acelei părţi a populaţiei aflate în nevoie. De multe ori ajutorul dat creşte dependenţa socială a segmentului de populaţie căruia i se adresează.

Studiul de evaluare a programelor de asistenţă socială implică cunoaşterea fenomenului, a segmentului de populaţie căruia i se adresează, caracteristicile acestui grup şi stimulii interni şi externi la care reacţionează, sursa de finanţare, limitele de timp între care trebuie să se încadreze etapele programului social, personalul implicat în proiect, dispunerea acestuia în teritoriu.

În sens larg, evaluarea poate privi fiecare etapă a programului, fiind un proces ce se poate desfăşura continuu. În sens restrâns evaluarea este o fază distinctă la sfârşitul programului.

Personalul care face evaluarea nu trebuie să fie implicat într-o altă etapă a proiectului.

Scopul evaluării este planificarea viitoare a progrmului, dezvoltarea abilităţilor personlului, raportarea către grupurile interesate în desfăşurarea programului. Pot fi scopuri ale evaluării : obţinerea de informaţii pentru luarea deciziilor în domeniu, îmbunătăţirea practicilor programului, pentru a demonstra anumite aspecte legate de program, consolidarea unor structuri birocratice.

Posavac şi Carey (1992) disting 4 posibile obiecte, fiecare cu un set propriu de întrebări :

  1. evaluarea nevoilor

a)     care este profilul socio-economic al comunităţii

b)    care sunt nevoile nesatisfăcute ale populaţiei-ţintă în relaţie cu programul

c)     ce servicii pot fi considerate atractive pentru un grup social

  1. evoluarea procesului

a)     este programul atractiv pentru un număr suficient de clienţi

b)    sunt clienţii reprezentativi pentru populaţia-ţintă

c)     în ce măsurăă se află personalul în contact cu clienţii

d)    este încărcarea cu activităţi a personalului conformă cu cea planificată

e)     există diferenţe între eforturile depuse de membrii peronalului

  1. evaluarea rezultatului

a)     au fost satisfăcute nevoile grupului-ţintă

b)    ce diferenţe există între aceştia şi cei care nu au beneficiat de program

c)     ce dovezi există că nevoile au fost satisfăcute de program şi nu de alţi factori

d)    ce probe există că programul poate fi aplicat oricând, în orice alt loc

  1. evaluarea eficienţei

a)     sunt fondurile folosite pentru scopurile propuse

b)    îşi atinge programul obiectivele cu costurile propuse

c)     pot fi exprimate rezultatele în unităţi monetare

d)    este succesul programului mai mare decât al altor programe cu buget mai mic sau egal

Tipuri de evaluări

Cele mai des evocate tipuri de evaluare sunt formativă şi sumativă. Cla-sificarea a fost realizată după scopul evaluării.[2] Evaluarea sumativă este cea care poate furniza informaţii cu putere de generalizare aplicabile şi altor programe. Reprezintă proiectarea şi utilizarea evoluării pentru a judeca performanţa programului pentru a fundamenta decizii cu privire la eficacitate/ineficacitatea programului continuarea/întreruperea lui.

Evaluarea formativă reprezintă proiectarea şi utilizarea evaluării pentru a îmbunătăţii programul. Scopul lor este îmbunătăţirea conducerii şi rezultatelor porgramului, creşterea eficienţei, ajutând la formarea progra-mului.

Clasificarea evaluărilor raportată la obiective[3] este tipul clasic de evaluare şi constă din definirea obiectivelor programului şi raportarea la acestea pentru a observa gradul în care programul le-a realizat.

Evaluarea prestabilită consideră obiectivele programului criterii de evaluare în funcţie de care foloseşte standarde, teste de colectare a datelor asemănătoare cu cele din cercetare.

Evaluarea cu obiective fixate[4] se centrază pe rezultatel oficial exprimate, ce îngustază limitel evaluării, nerăspunzând la întrebarea de ce s-a întâmplat.

Evaluarea fără obiective[5] este acea evaluare în care se ignoră scopul programului urmărindu-se prin strângerea de date să se afle ce a făcut programul social. Evaluatorul nu participat la vreuna din activităţile desfă-şurate ale programului şi i se cere chiar evitarea contctului cu personalul participant, şi trebuie să identifice toate efectele fără prejudecăţi. Acesta cere mult timp, fără a exista limite de definire. Aspectele pozitive sunt : nu se scapă din vedere efectele neanticipate, înlăturarea conotaţiei negative care însoţeşte aceste efecte în cadrul unei evaluări cu obiective, sunt eliminate predispoziţiile perceptuale care însoţesc evaluarea cu obiective şi păstrarea obiectivităţii şi imparţialităţii evaluatorului.

Evaluarea naturistă nu este la o distanţă prea mare de evaluarea fără obiective[6]. Evaluatorul nu doreşte să-şi limiteze viziunea concentrându-se exclusiv pe obiectivele oficiale ale proiectului. Evaluatorul işi limitează propriile preconcepţii şi încearcă să înţelagă atât personlul implicat cât şi programul folosind cunoştiinţele intuitiv, care reflectă mai degrabă paternul evaluatorului, fiind mai degrabă un cadru natural decât exprimental.

În aceaşi categorie se află şi evaluarea receptivă[7]. Esenţa acestui tip con-stă în acea că evaluatorul identifică nevoile de informaţie al clienţilor, fiind opusul evaluării prestabilite. Aspectele evaluate şi modelele folosite se conturează pe măsura observării programului. Iniţial se proiectează un plan de observare, se constată aspectele valorizate pozitiv de public, apoi se cere personalului şi publicului să confirme relevanţa constatărilor.

Evaluarea centrată pe utilizare[8] presupun identificarea decidenţilor şi a celor cre vor utiliza informaţia. Utilizatorii sunt implicaţi într-un dialog continuu. De la proiectarea evaluării această trebuie să aibă configurată componenta de utilizare.

Evaluarea diferenţiată[9] constă în formularea obiectivelor şi metodelor de evaluare în funcţie de etapele de dezvoltare a programului, reuşind să elucideze diferite aspecte ale programului pentru a alege cea mai bună tehnică de evaluare.

Evaluarea adaptată[10] repreezintă matrializarea concepţiei conform căreia aspectle evoluate şi mtodl d cercetare depind de tipul programului.

Estimarea evaluabilităţii este un tip de evaluare cunoscut prin care se poate stabiliimăsura în care programul este pregătit să realizeze rezultatel stabilite. Se foloseşte pentru a stimula acordul asupra unor obiective măsurabile, indicatori de performanţă adaptaţi programului. O altă percepţie[11] asupra acestui tip de evaluare permit mangrului să decidă măsura în care este posibilă o evaluare corspunzătoare şi rezonabilă a programului prin evaluarea fezabilitaţii aplicării metodologiei de evaluare intenţionate.

Metavaluarea[12] reprezintă evaluarea evaluării şi a evaluatorului, reali-zând un control al subictivismului şi verifică validitatea, credibilitatea şi relevanţa. Dezavantajul este costul destul de ridicat şi posibilitatea inserării neprofesionalismului cât timp posibilităţile de evaluare sunt aproape nelimitate.

Analiza previzională[13] se relizeză anterior stabilirii demarării programului şi cuprinde întrebări corespunzătoare etapei de formulare a politicii.

Evoluarea procesului poate fi întreprinsă atât separat cât şi împreună cu alte metode. Când e întreprinsă separat cuprinde analiza proceselor imple-mentării.

Evaluarea impactului realizază o mai bună responsabilizare şi caută să determine gradul de funcţionare al programului, prin demonstrarea faptului că procesele analizat sunt efectele exclusiv ale programului.

Monitorizarea programului urmăreşte progresul produs în soluţionrea problemei ce a generat programul. Metodele sunt cvasiexperimentale.

Modelul tradiţional se baza mai mult pe intuiţia şi experienţa evaluatorului decât pe modelele formalizate..

Modelul cercetării sociale se formulează pe analiza grupurilor experimentale şi de control pentru a stabili diferenţele de efect.

Modelul cutiei negre evaluează rezultatul programului fără a lua în calcul procesele şi operaţiile interne ale acestuia.

Evaluarea fiscală se foloseşte când obiectivul evaluat depinde de anumite standarde de calitate, contând suma de bani investită şi efectele produse.

Evaluarea responsabilizării este folosită pentru a afla în ce măsură fondurile pus la dispoziţie de finanţator sunt utilizat conform proiectului.

Modelul opinia expertului reprezintă recunoaştrea subiectivităţii evaluării prin acea că inclusiv evaluatorul este om şi are judecăţi de valoare la care se raportează când face o evaluare.

Evaluarea comprehensivă[14] combină analiza procesului şi a impactului programului în concordanţă cu obiectivele specificate, putând fi înţelese şi relaţiile de cauzalitate.

Evaluarea deductivă încearcă să clarifice relaţiile cauzale care au generat influenţe asupra programului, accentul fiind pus pe cauzalitate.

Evalurea cu obiective multiple permite evaluarea mai multor rezultate potenţial. Evaluatorul observă atât obiectivele proggrmului cât şi efectele legate de acestea, indiferent dacă au fost sau nu programate.

True evaluation identifică valoarea unor politici cunoscute, într-o abordare mai completă  subiectului, are în vedere implicaţiile unei game largi de valori. Sunt evaluate costurile si beneficiile programului social.

Evaluare teoretică a deciziei, în cadrul acesteia rezultatele sunt valoruizte în mod explicit de mai mulţi stakeholderi. Aceştia pot avea şi alte obiecctive decât cele declarate pe are evaluatorii trebuie să le evalueze.

Evaluarea interactivă devine o reesponsabilitate pe care iniţiatorii şi evaluatorii şi-o asumă, fiind posibilă o înţelegre a abordării celor 2 grupuri.

Evaluarea pentru învăţare[15] este un hibrid al celorlalte forme de evaluare, cu scopul de a îmbunătăţi procesele, programele şi politicile.

Evalurea specifică[16] este un tip de evaluare cu orizont limitat direcţionat spre furnizarea de informaţii specifice, diferită de evluare difuză ce este orientată spre o varietate de aspecte a progrmului.

Evaluarea rapidă[17]est o formă de valure prin care se poate creiona o estimare a performanţelor programului prin raaportare la obiectivl şi indicatorii săi.

Evaluara bazată pe teorie[18] presupune elborre unor modele pentru ghi-darea evluatorilor.

În funcţie de momentul în care se face evaluarea există mai multe tipuri:

Evaluarea retrospectivă[19] atestă modul şi gradul de implemntare al programului şi cu ce rezultate.

Evaluarea prospectivă indică modul de derulare al programului viitor.

Evluarea formativă se realizează de-a lungul programului atestând modificările survenite de la o etapă la alta.

Evaluarea permanentă este un hibrid de evaluare formativă şi retrospectivă.

Evaluarea integrativă[20]se întreprinde atât înainte cât şi după implementarea programului.

Evaluarea inteermediară se realizează în timpul implementării programului astfel încât să fie utilă administrării proiectului.

În funcţie de relaţia cu evaluatorul se disting:

Autoevaluarea ce se realizază de inţiatorul programului.

Evaluarea încorporată este o formă de autoevaluare la care participă principalii actori : iniţiatori şi benficiari, având ca indicatori de performanţă gradul de satisfacere al obiectivelor propuse.

Evaluarea internă se realizează de către organele centrale ale agenţiei de implementare.

Evaluarea externă se realizează de către persoane din afara personalului implicat într-una din etapele derulării procesului.

Un alt segment al evaluărilor îl constituie evaluările care nu se pot încadra în totalitate în acest termen. Dintre acestea semnalăm:

Pseudoevaluările[21] sunt cele care pretind că studiază procesul fără să o facă. Acestea pot fi cele controlate politic –iniţiate de beneficiari care doresc să-şi păstreze sfera de influenţă, cele inspirate de relaţiile publice bazate pe nevoile de informare a celor care se ocupă de prezentarea unui imagini pozitive a programului.

Cvasievaluarea[22] este orientată către identificarea responsabilităţilor celor implicaţi în program când lucrurile nu merg prea bine. Variabilele care pot afecta implementarea sunt ignorate, important fiind atingerea obiectivelor fărăa se urmării dezirabilitatea acestora. După unele păreri există 6 forme de pseudoevaluare : spălarea ochilor –limitarea atenţiei la aspectele favorabile, spălarea totală –evitarea oricărei evaluări obiective, submarină –evaluarea are ca scop eliminarea unui alt program, poză –adoptarea unie imagini ştiinţifice lipsite însă de suport real, amânarea –întârzierea oricărei acţiuni aşteptând o evaluare de care nu e nevoie, substituţia –acoperirea eşecului unei etape a programuluiprin focalizare atenţiei asupra altor aspecte mai puţin relevante dar mai uşor de justificat.


[1] Epstein şi Tripoldi, 1977 ,,Reserch Tehniques for Program Planning”

[2] Epstein, Tripoldi, op.cit.

[3] Stake ,,The Countenence of Eductional Evaluation”

[4] Posavac , Carey ,,Program Evaluation –Methods and Case Studies”

[5] Michael Scriven ,,The Evoluation Taboo”

[6] Guba şi Lincoln ,,Fourth Generation Evaluation”

[7] Robert Stake op.cit.

[8] Michel Quinn Patton ,,Practical Evaluation”

[9] Tripoldi, Fellin, Epstein ,,Social ProgramEvaluation”

[10] Rossi ,,Standaards for Evaluation Practice”

[11] Rutman, Mowbray ,,Undersstanding Program Evaluation”

[12] Michael Scriven ,,The Methodology of Evaluation”

[13] ERS

[14] Browne, Wildavsky ,,Wht Should Evaluation Mean to Implemention?”

[15] Hargrove ,,The Missing Link : the study of implementation of Social Policy”

[16] Thompson ,,Evaluation for Decision in Social Programmes”

[17] Wholey  ,,Evaluation and Effective Public Management”

[18] Rossi op.cit.

[19] Browne, Wildavsky op.cit.

[20] Dunn op.cit.

[21] Dunn ,,Public Policy Analysis : an Introduction”

[22] Browne, Wildavsky op.cit.

%d bloggers like this: