Recomandarea CE 112/2013 Investiţia în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării

       IMG_0788 - Copie Astăzi fiind ziua internațională a lucrătorilor sociali, care merită omagiul nostru pentru munca lor de a încerca să facă această lume mai bună, mai egală și incluzivă, voi aborda un subiect despre care am mai scris, dar subsecvent principiilor de bunăstare socială, și anume sărăcia în rândul copiiilor, ca cei mai vulnerabili în fața dezechilibrelor sociale, fie ele culturale sau financiare.

         Cred cu tărie că prevenirea situațiilor de excluziune socială sunt soluția, iar ca aceasta să fie eficientă în cazul copiilor, trebuie utilizate strategii integrate prin care să fie sprijiniți părinţii în dobândirea accesului pe piaţa muncii cu ajutoare pentru venit adecvate şi cu acces la serviciile esenţiale pentru viitorul copiilor, cum ar fi o educaţie (preşcolară) de calitate, sănătate, locuinţe şi servicii sociale, precum şi cu posibilitatea de a participa şi de a-şi exercita drepturile, toate acestea ajutându-i pe copii să-şi atingă întregul potenţial şi dezvoltându-le adaptabilitatea.

         La inceputul acestei luni a fost publicata Recomandarea 112/2013 Investiţia în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării a Comisiei Europene.  Voi cita din cuprinsul acesteia, elementele cele mai relevante.

         Pornind de la principiul ca intervenţia timpurie şi prevenţia sunt esenţiale pentru dezvoltarea unor politici mai eficace şi mai eficiente, întrucât cheltuielile publice implicate de remedierea consecinţelor sărăciei şi excluziunii sociale a copiilor tind să fie mai mari decât cele necesare pentru intervenţii la o vârstă timpurie și că în perioada crizelor financiare şi economice, cum este cea actuală, au un impact considerabil asupra copiilor şi a familiilor, cu o creştere a proporţiei celor care trăiesc în condiţii de sărăcie şi excluziune socială în mai multe ţări, se recomandă statelor membre să dezvolte şi să pună în aplicare politici pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale a copiilor şi pentru promovarea unei mai bune calităţi a vieţii, prin strategii multidimensionale, conform următoarelor orientări:

1.  PRINCIPII ORIZONTALE

– abordarea problemei sărăciei şi excluziunii sociale a copiilor prin strategii integrate, astfel încât toţi copiii să-şi poată realiza pe deplin potenţialul;

– abordarea problemei sărăciei şi excluziunii sociale a copiilor din perspectiva drepturilor copiilor, pentru a se garanta că aceste drepturi sunt respectate, protejate şi aplicate;

– aşezarea în prim plan a interesului superior al copilului şi considerarea copiilor drept deţinători de drepturi independenţi, recunoscând, în acelaşi timp, importanţa susţinerii familiilor ca entităţi cu rol prioritar în îngrijirea copiilor;

– păstrarea echilibrului cuvenit între politicile universale, menite să promoveze o bună calitate a vieţii pentru toţi copiii, şi abordările direcţionate înspre susţinerea celor mai defavorizaţi;

– concentrarea atenţiei asupra copiilor expuşi unui risc sporit din cauza defavorizărilor multiple, cum este cazul copiilor romi, al copiilor imigranţilor sau ai membrilor minorităţi etnice, al copiilor cu nevoi speciale sau cu handicap, al copiilor aflaţi în îngrijire alternativă sau al copiilor străzii, al celor cu părinţi încarceraţi, precum şi al copiilor din gospodării expuse unui risc crescut de sărăcie, cum sunt cele cu un singur părinte sau cele ale unor familii numeroase;

– susţinerea investiţiilor în copii şi familii şi asigurarea cadrului pentru continuitatea politicilor şi planificarea pe termen lung; evaluarea modului în care reformele politice îi afectează pe cei mai defavorizaţi şi luarea de măsuri pentru compensarea eventualelor efecte negative.

2. DEZVOLTAREA DE STRATEGII INTEGRATE, BAZATE PE TREI PILONI PRINCIPALI

2.1. Accesul la resursele adecvate

Susţinerea participării părinţilor pe piaţa muncii

 – Recunoaşterea legăturii strânse dintre participarea părinţilor pe piaţa muncii şi condiţiile de trai ale copiilor;

– asigurarea faptului că munca “merită efortul”, prin identificarea şi compensarea dezavantajelor specifice cu care se confruntă părinţii atunci când intră, rămân sau progresează pe piaţa muncii, inclusiv a celor legate de conceperea sistemelor fiscale şi de prestaţii sociale şi de interacţiunea dintre acestea;

– încurajarea inserţiei profesionale şi a participării la munca remunerată a părinţilor singuri şi a celei de a doua persoane care contribuie la venitul familiei pe piaţa muncii remunerate, promovarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi pe piaţa muncii şi în ceea ce priveşte responsabilităţile familiale;

– asigurarea unui sprijin mai amplu pentru reintegrarea părinţilor pe piaţa muncii după un concediu parental, prin măsuri de formare profesională şi ajutor pentru găsirea unui loc de muncă, acordând o atenţie deosebită celor aflaţi în situaţii de risc;

– intensificarea eforturilor de asigurare a accesului efectiv pentru toate familiile, inclusiv pentru cele aflate în situaţii vulnerabile şi care locuiesc în zone defavorizate, la educaţie şi îngrijire accesibile financiar şi de bună calitate pentru copiii de vârste mici;

– adaptarea criteriilor de concepere şi eligibilitate pentru serviciile de îngrijire a copiilor la tipologii tot mai diverse ale programului de lucru, ajutându-i astfel pe părinţi să-şi respecte angajamentele profesionale sau să-şi găsească un loc de muncă, păstrând, în acelaşi timp, în centrul atenţiei interesul superior al copilului;

– promovarea calităţii, inclusiv a locurilor de muncă şi a unui mediu profesional care să le permită părinţilor să găsească un bun echilibru între muncă şi rolul de părinte, printre altele, prin concedii parentale, sprijin la locul de muncă şi programe de lucru flexibile.

         Asigurarea unui nivel de trai adecvat printr-o combinaţie de tipuri de prestaţii – copiii ar putea să se bucure de un nivel de trai adecvat, compatibil cu o viaţă demnă, printr-o combinare optimă a prestaţiilor băneşti cu cele în natură:

– sprijinirea veniturilor familiilor prin prestaţii adecvate, coerente şi eficiente, inclusiv prin stimulente financiare, alocaţii familiale sau pentru copiii aflaţi în întreţinere, alocaţii pentru locuinţe şi sisteme de venit minim;

– completarea programelor de ajutoare băneşti pentru venit cu prestaţii în natură, în special în legătură cu nutriţia, îngrijirea copilului, sănătatea, locuinţa, transportul şi accesul la activităţi sportive şi socioculturale;

– asigurarea faptului că sprijinul financiar pentru copii şi criteriile de eligibilitate pentru acesta reflectă evoluţia condiţiilor de trai şi garantează o redistribuire echitabilă în funcţie de grupurile de venituri;

– asigurarea posibilităţii de a beneficia efectiv de prestaţiile la care au dreptul copiii sau familiile lor prin facilitarea accesului la acestea şi prin oferirea de servicii de informare aflate la dispoziţia beneficiarilor;

– furnizarea de prestaţii acordate pe baza veniturilor sau de alte prestaţii specifice, în aşa fel încât să se evite stigmatizarea, prestaţiile să fie adaptate la nevoile diferite ale copiilor şi să se reducă riscul de sărăcie, evitându-se, în acelaşi timp, descurajarea intrării pe piaţa muncii a celei de a doua persoane care contribuie la venitul familiei sau a părintelui singur;

– folosirea cu discernământ a prestaţiilor familiale condiţionate de comportamentul părinţilor sau de frecventarea şcolii de către copii şi evaluarea impactului potenţial negativ al unor astfel de măsuri;

– instituirea de mecanisme regulate şi adaptabile de livrare a prestaţiilor, care să asigure o acoperire maximă şi să ofere copiilor maximul de beneficii, cum ar fi plăţile în avans.

2.2. Accesul la servicii accesibile financiar şi de calitate

         Reducerea inegalităţii la vârste mici, prin investiţii în educaţia şi îngrijirea copiilor preşcolari – valorificarea potenţialului de incluziune socială şi de dezvoltare al educaţiei şi îngrijirii preşcolarilor, folosind aceste instrumente ca pe investiţii sociale menite să reducă inegalităţile şi problemele cu care se confruntă copiii defavorizaţi, printr-o intervenţie timpurie:

– asigurarea accesului la educaţie şi îngrijire de bună calitate şi incluzive pentru copiii preşcolari; garantarea faptului că acestea rămân accesibile financiar şi sunt adaptabile la nevoile familiilor;

– încurajarea participării copiilor proveniţi din medii defavorizate (în special a celor mai mici de trei ani), indiferent de situaţia ocupaţională a părinţilor lor, şi evitarea stigmatizării şi a segregării;

– sprijinirea părinţilor în asumarea rolului lor de educatori principali ai propriilor copii în timpul primilor ani de viaţă şi încurajarea serviciilor de educaţie şi îngrijire în direcţia colaborării strânse cu părinţii şi cu actorii din comunitate implicaţi în creşterea copiilor (cum ar fi serviciile de sănătate sau cele de sprijin pentru părinţi);

– informarea părinţilor pentru a-i ajuta să conştientizeze beneficiile participării la programe de educaţie şi îngrijire atât pentru copii, cât şi pentru ei înşişi; utilizarea sistemelor de educaţie şi îngrijire ca sisteme de alertă timpurie pentru identificarea problemelor fizice sau psihologice, a nevoilor speciale sau a abuzului, în familie sau la şcoală.

– compensarea variaţiilor sociale ale stilului de viaţă nesănătos şi abuzului de droguri şi alcool prin oferirea accesului la diete echilibrate şi la activităţi fizice tuturor copiilor;

– acordarea unei atenţii speciale copiilor cu handicap sau cu probleme de sănătate mintală, copiilor fără acte sau neînregistraţi, adolescentelor însărcinate şi copiilor din familii în care se abuzează de droguri sau alcool;

– Asigurarea unor locuinţe şi a unui mediu de viaţă sigur şi adecvat pentru copii – oferirea posibilităţii, pentru toţi copiii, de a creşte într-un mediu sigur, sănătos şi propice copiilor, care să răspundă nevoilor lor de dezvoltare şi de învăţare:

– oferirea accesului, pentru familiile cu copii, la locuinţe accesibile financiar şi de calitate (inclusiv la locuinţe sociale) şi remedierea situaţiilor de expunere la pericole de mediu, la supraaglomerare şi la precaritate energetică;

– sprijinirea familiilor şi a copiilor expuşi riscului de a rămâne fără locuinţă prin evitarea evacuărilor, a mutărilor care nu sunt necesare şi a separării de familie, precum şi prin oferirea de adăposturi temporare şi de locuinţe pe termen lung;

– luarea în considerare a interesului superior al copiilor în planurile de urbanism; evitarea ghetoizării şi segregării prin promovarea diversităţii sociale şi prin asigurarea unui acces adecvat la transportul public;

– reducerea expunerii dăunătoare a copiilor la un mediu social şi de viaţă deteriorat, pentru a evita transformarea lor în victime ale violenţei şi abuzului.

– asigurarea faptului că sărăcia nu este niciodată singurul motiv pentru luarea unui copil din grija părinţilor; scopul ar trebui să fie rămânerea sau întoarcerea copilului în familie, de exemplu prin remedierea lipsurilor materiale ale acesteia;

– asigurarea unei filtrări corespunzătoare pentru evitarea plasării copiilor în instituţii şi revizuirea cu regularitatea a cazurilor dacă astfel de plasări au avut totuşi loc;

– oprirea extinderii serviciilor de îngrijire instituţională pentru copiii lipsiţi de îngrijire părintească; promovarea, în schimb, a unei îngrijiri comunitare de calitate şi a asistenţei maternale într-un mediu familial, în care vocea copilului să se poată face auzită;

– asigurarea faptului că şi copiii lipsiţi de îngrijirea părintească au acces la servicii de calitate (atât la cele standard, cât şi la servicii specifice) în ceea ce priveşte sănătatea, educaţia, locurile de muncă, asistenţa socială, securitatea şi locuinţele, inclusiv în perioada de tranziţie spre vârsta adultă;

– oferirea de sprijin adecvat copiilor lăsaţi în urmă atunci când unul sau ambii părinţi emigrează în altă ţară în vederea găsirii unui loc de muncă, precum şi persoanelor care îşi asumă îngrijirea acestor copii.

– realizarea de eforturi pentru integrarea politicilor din domeniu şi a drepturilor copiilor în politicile

  EXPLOATAREA PE DEPLIN A INSTRUMENTELOR RELEVANTE ALE UE

         Abordarea cu prioritate în cadrul Strategiei Europa 2020 a problemei sărăciei şi a excluziunii sociale a copiilor

– mobilizarea gamei de instrumente şi indicatori disponibili în cadrul Strategiei Europa 2020 pentru a da un nou elan eforturilor comune de rezolvare a problemei sărăciei şi excluziunii sociale a copiilor:

         – sprijinirea elaborării unor politici şi a inovării sociale bazate pe fapte, prin intermediul Programului pentru schimbări sociale şi inovare socială, al Fondului social european şi al iniţiativei Orizont 2020 şi utilizarea acestor programe pentru testarea, evaluarea şi extinderea posibilelor inovaţii politice;

– utilizarea la maximum a Fondului european de ajutor pentru persoanele cele mai defavorizate (pentru combaterea penuriei alimentare şi a lipsurilor care afectează copiii), a programelor europene de distribuire de lapte şi de fructe în şcoli (care furnizează produse cu valoare nutriţională pozitivă şi încurajează bunele obiceiuri alimentare) şi a programului Erasmus pentru toţi (care promovează accesul copiilor la educaţie, învăţarea informală şi sport);

– folosirea posibilităţilor oferite de fondurile structurale pentru sprijinirea copiilor şi a familiilor pentru elaborarea programelor operaţionale pentru 2014-2020 din cadrul Fondului social european şi al Fondului european de dezvoltare regională, conform recomandărilor specifice fiecărei ţări;

– folosirea corespunzătoare a obiectivelor tematice legate de promovarea ocupării forţei de muncă şi de sprijinirea mobilităţii acesteia, de promovarea incluziunii sociale şi de combaterea sărăciei, de investiţiile în educaţie şi competenţe şi de învăţarea pe tot parcursul vieţii, precum şi a priorităţilor pentru investiţii corespunzătoare fiecărui domeniu. Acestea cuprind în special educaţia copiilor preşcolari, reducerea abandonului şcolar timpuriu, reconcilierea vieţii private cu cea profesională, accesul la servicii, inclusiv la serviciile sociale şi de asistenţă medicală, strategiile de dezvoltare locală ale comunităţilor, sprijinirea regenerării zonelor defavorizate şi trecerea de la servicii instituţionale la servicii comunitare;

– pentru asigurarea faptului că intervenţiile fondurilor structurale din perioada 2014-2020 sunt eficace, urmărirea unor strategii bazate pe fapte pentru reducerea abandonului şcolar timpuriu, prin implicarea părţilor interesate relevante şi prin măsuri de sprijinire a trecerii de la îngrijirea instituţională la cea comunitară;

– promovarea parteneriatelor în programarea fondurilor structurale şi în accesul la acestea, prin implicarea părţilor interesate relevante la nivel naţional, regional şi local, în special a autorităţilor publice, a partenerilor sociali şi a organizaţiilor neguvernamentale relevante, în vederea mobilizării pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor.

Rezumat după prima lună

La reluarea mandatului de secretar de stat, acum o lună, am vorbit de subdimensionarea departamentului de asistență socială. Este o problemă a întregii administrații, chiar dacă la nivel macro, din analize per capita nu avem puțini funcționari, cred, ca distribuirea lor este reala problemă. Totuși, cu acești oameni – deloc mulți, care au trecut prin 5 reorganizări și schimbarea a 6 miniștrii într-un an, se fac politici publice în domeniul social.

Reprezentanții unui for economic internațional au vorbit frumos ieri despre eforturile vizibile în rezultatele limitate de dead-line-uri din ultimele 3 săptămâni dar mai ales de calitatea echipei actuale. Iar când spun echipă, ea are un colaj de fețe, unele obosite iar altele dezamăgite, dar pe care în această lună le-am văzut zâmbind la unison cu câteva ocazii.

Unul din ele a fost organizarea zilei de 1 Iunie în cadrul ministerului. 33 de copii ai personalului din minister, 21 de copii din centrele de plasament Sf. Ana și Cireșarii de la DGASPC Sector 5 și 48 de copii de la Școala 141- sector 5 (clasele I și a VIII) au fost miniștrii muncii pentru o zi. Au propus legi pentru organizarea timpului liber al copiiilor, pentru organizarea Zilei Bunicilor, pentru alimentație sănătoasă și educație atractivă.

Zilele acestea am avut discuții privind capacitatea noastră de a ne implica și altfel în viața comunității. Și de această dată am văzut acea sclipire în ochi care îmi dă speranță că administrația nu e total plafonantă. Asistența socială nu înseamnă doar hârtii, legi sau răspuns la petiții, dar la nivelul ministerului adesea cam aici s-a oprit. Întâlnirea cu oamenii pentru care faci politicile publice e uneori mai relevantă decât multe studii seci cu diagrame pe care le uiți după nici o săptămână. A fi în slujba cetățeanului trebuie să fie egal cu a fi în sprijinul oamenilor.

În această lună am avut 187 de întâlniri, uneori și 18 pe zi. Ședințe operative, dezbateri, analize privind legile aflate în curs de elaborare, rezolvări punctuale de aspecte administrative, unele lăsate în așteptare de 4-5 luni dar și audiențe. Deocamdată rezultate nu pot oferi, decât mici victorii de etapă.

Vorbeam de întâlnirile cu oamenii care provin din grupurile țintă ale asistenței sociale: persoane cu dizabilități, copii aflați în dificultate, tineri ieșiți din sistemul de protecție a copilului după împlinirea vârstei de 18 ani, mame singure, victime ale violenței în familie, romi. Aceste categorii se regăsesc în chintila persoanelor cele mai sărace din România.

Nu știu de ce, dar în mentalul colectiv dizabilitatea e încă ceva tabu. Parcă nu trebuie să știi că există oameni pentru care a te încheia la șireturi poate fi o problemă pe care nu o pot rezolva singuri. V-ați gândit că există o legătură între inexistența rampelor pentru fotolii rulante în școli (și acum nu vorbesc doar de intrarea în școală, dar și accesul la etajul al 2-lea unde se află clasa/ laboratorul în care ar trebui să învețe un copil în fotoliu rulant) și gradul scăzut de educație pe care multe din persoanele cu handicap din România îl au? Și de aici un lung șir de alte inadevări și sincope în integrarea pe piața muncii. Apoi există dificultăți culturale la nivelul angajării. O persoană cu dizabilități absolvent de 2 facultăți, s-a înscris la a 3-a pentru că nimeni nu i-a dat o șansă să se angajeze. Interviurile la care a participat s-au finalizat cu umilințe, doar pentru că e altfel. Odată angajat e nevoie să ajungă zilnic la birou. Asta presupune accesibilitate pe traseu dar și la locul de muncă, iar orașele din România sunt total unfriendly cu persoanele cu dizabilități. Sper să putem demara schimbarea și la acest capitol.

A spune că sunt mulți șomeri fără dizabilități care au nevoie de locul ală de muncă este nu doar politically incorrect dar înseamnă că nu vedem întreaga imagine: sunt peste 700.000 de persoane cu handicap și 2.703.000 persoane au probleme de sănătate și limitări funcționale în România iar la nivel mondial sunt peste 1 miliard. Un accident (de mașină/ motocicletă/ antrenament sau o cădere dintr-un cireș) te poate aduce într-un scaun cu rotile și atunci perspectiva asupra acestor lucruri va fi alta. Iar obligația de plată a contribuției la Fondul pentru Persoane cu Handicap în cazul neangajării unui număr de minim 4% de persoane cu handicap din total salariați nu arată o creștere a ratei de angajare a acestora. De altfel rata ocupării persoanelor cu handicap în România este una din cele mai mici din UE. Cultura pentru angajare nu se poate face doar coercitiv în lipsa unor campanii de conștientizare și informare la nivelul întregii populații nu doar a angajatorilor.

Anul acesta Londra va găzdui la sfârșitul lui august Jocurile Paralimpice (Olimpiada Persoanelor cu Dizabilități). Lotul olimpic al României pentru Paralympics este format din 9 persoane (cea mai numeroasă echipă de până acum) care s-au calificat la atletism, paraciclism, haltere, natație și tenis de masă. Poate nu știați dar printre ei se află și triplul campion mondial la paraciclism și vicecampionul olimpic de la Beijing, Eduard Novak.

Popularizarea Jocurilor Paralimpice și mândria de a ne auzi imnul intonat și la aceste jocuri olimpice este poate cea mai bună campanie de conștientizare că persoanele cu dizabilități reprezintă o resursă umană nevalorificată la întregul potențial în prezent în România. Dar asta trebuie să se schimbe.

Vorbim de incluziunea romilor și de soluții de creștere a ratei de educație și angajare formală. Fără servicii complementare pentru familie o femeie romă, devenită mamă încă din adolescență nu va putea să-și continue școala iar ea și copiii ei vor rămâne – într-un elipsoidă a neputinței – dependenți de familia lărgită, adesea victime ale violențelor domestice dar mai ales dependenți de prestațiile sociale oferite de stat.

Creșe, grădinițe, centre de zi pentru copii și vârstnici dependenți sunt indispensabile pentru ca populația de vârstă activă să poată chiar fi activă pe piața muncii. Într-un cuvânt servicii sociale. Asta trebuie să facem, deși serviciile sociale sunt mai dificil de realizat, iar comunitatea locală trebuie să se implice și ea, acordând și de la bugetul local o parte de finanțare și locații pentru a le înființa.

Abandonul familiei de catre guvernanti, in timpul crizei financiare

Ultimul raport al Institutului pentru Cercetarea Calitatii Vietii privind impactul crizei economice asupra populatiei observa faptul ca sărăcia este percepută nu atât ca o stare a unui segment marginal al populaţiei, ci mai degrabă ca o stare a majorităţii. Este asociată cu grupuri largi ale populaţiei: şomeri (al caror numar a depasit la sfarsitul lunii februarie 2010, 758.500 persoane ), familii cu copii, pensionari, tineri si chiar familii active cu unul/ două salariu(i).

Sărăcia este percepută pe fondul general al căderii economice, iar printre factorii incriminaţi cel mai adesea citaţi sunt efectele domino ale crizei economice şi proasta guvernare, factori obiectivi externi segmentelor marginalizate.

În orice economie de piaţă, programul de protecţie socială trebuie să însoţească reforma economică pentru a atenua costurile sociale mari ce ar determina dezechilibrul social.

În perioadele de stress social şi economic, există o tendinţă de întărire a familiei datorită funcţiile acesteia de suport social. Intervenţia unui complex de factori specifici perioadei de tranziţiei din România face să acţioneze şi importamţi factori cu influenţă negativă asupra constituirii, coeziunii şi stabilităţii familiei.

Lipsa unor condiţii socio-economice şi culturale de viaţă care blochează satisfacerea lor normală, duce la tensiuni intrafamiliale, la frustrări succesive, care nesoluţionate la timp duc la transformarea familiei normale într-una vulnerabilă şi o împing spre o situaţie de criză, cu alt tip de costuri sociale pe termen mediu si lung.

Riscul se transferă automat asupra copilului, având în vedere statutul lui aparte în familie, ca persoană ce trebuie ocrotită, pentru că nu se poate apăra singur. Deşi copilul este un element central al familiei el nu este o sursă de venit a acesteia ci, privita din perspective economica, una de consum. Acesta este şi motivul pentru care familiile cu copii sunt mai vulnerabile social şi economic.

În elaborarea oricărei strategii în faza de proiect trebuiesc stabilite sursele de finanţare, grupul-ţintă, perioada pe care se vor desfăşura etapele programului, momentul de la care se vor resimţi efectele benefice, personalul implicat[1].

Privitor la sursele de finanţare, o strategie antisărăcie poate miza pe un aflux mai mare de resurse deoarece motivează comunitatea să reconsidere priorităţile, mobilizeză unele resurse existente în mod difuz în societate, eliberează resurse ea însăşi printr-o eficientă utilizare, prin soluţionarea unor nevoi şi prin micşorarea cheltuielilor pentru controlul şi reabsorţia proceselor negative produse de sărăcie.

Grupul-ţintă al strategiei cu impact benefic asupra familiei poate fi stabilit după[2]:

– insuficienţa resurselor, în:  persoane lipsite de resurse minimale de supravieţuire şi persoane aflate într-un ciclu de dezvoltare lipsite de resurse minimale necesare satisfacerii nevoilor de dezvoltare;

– situaţii de lipsuri extreme ce nu pot fi rezolvate prin venituri curente: persoane fără locuinţă/cu locuinţă improprie, femei cu copii alungate din locuinţă, copii ieşiţi din instituţii fără suport din partea familiei, infractori eliberaţi din închisori;

– situaţii personale de dificultate absolută: copii abandonaţi, copiii străzii, copii abuzaţi fizic, sexual şi emoţional, copii cu dificultăţi de adaptare, persoane cu dizabilităţi;

– nevoi de resocializare, reintegrare şi recuperare: delincvenţi juvenili, condamnaţi care rămân în comunitate, dependenţi de droguri, alcool,tineri care părăsesc instituţiile de protecţie persoanele varstnice, sau cu capacitate mică de viaţă autonomă, victime ale catastrofelor naturale sau sociale;

– capacităţi limitate sau distorsionate de viaţă socială normală şi rsponsabilă: familii dezorganizate, incapacitatea de a asista formarea şi dezvoltarea copiilor, incapacitae de soluţionare a situaţiilor conflictuale, excluziune socială, atitudini de abandon al controlului propriei vieţi.

O politică socială activă şi eficientă antisărăcie trebuie să aibă în vedere prevenirea, recuperarea şi sprijinul celor care au nevoie de el[3].

Prevenirea are în vedere complexul de acţiuni orientate spre eliminarea factorilor generatori de sărăcie. Producera sărăciei este un element natural al societăţii care-l crează. Nu există societate fără sărăcie, iar dispozitivele de prevenire sunt necesare fiecăreia, nu doar în situaţii de risc. Indicat ar fi să se acţioneze simultan asupra prevenirii căderii veniturilor sub un anumit nivel minim (compensarea pierderilor naturale de venit şi a lipsei de venit /venit insuficient datorat unor situaţii naturale), crearea de locuri de muncă prin stimularea investiţiilor în domenii eficiente, cerute de piaţă, formarea şi dezvoltarea capacităţilor prin mecanisme de socializare, forme de educaţie, formare şi reciclare profesională continuă,creşterea spiritului de disciplină şi responsabilitate în muncă; controlul proceselor generatoare de sărăcie, stimularea revigorării economiei naţionale, protecţia participanţilor vulnerabili în sistemul economic, prevenirea infracţionalităţii.

Recuperarea din sărăcie trebuie realizată având în vedere crearea de posibilităţi de producere a veniturilor, în cazul în care există un deficit în acest sector, corectarea deficitelor de capacităţi economice, motivaţionale şi a deficitelor de socializare, crearea unui sistem de suport social care să evite dependenţa şi să stimuleze bunăstarea autonomă, minimalizarea proceselor sociale care întreţin sărăcia, programe de corectare a efectelor durabile ale sărăciei: eliminarea deficitului de educaţie, eliminarea pattern-urilor comportamentale generate de economia subterană şi criminală, reinserţia socială a victimelor criminalităţii şi a condamnaţilor care au săvârşit pedeapsa.

Sprijinul pentru cei sărăci, este obligatoriu în special în situaţiile în care sărăcia nu poate fi prevenită şi nici recuperarea din sărăcie nu poate fi realizată eficient pentru toate grupurile sociale. Acest sprijin poate îmbrăca diverse forme: ajutor social în bani/natură pentru cei aflaţi în situaţie de nevoie acută şi pentru cei care nu pot să-ţi producă bunăstare proprie, dar poate fi şi suport pentru cumpărare de locuinţe şi locuinţe sociale.

O strategie de suport al familiei trebuie să prezinte următoarele componente: direcţii de acţiune –pornind de la diagnoza principalelor vulnerailităţi ale familiei, vor fi formulate principalele biective pe care strategia trebuie să le aibă în vedere; mijloace de acţiune – programe şi insituţii care urmează a le realiza şi resursele neceare ; desfăşurarea în timp –obiective pe termen scurt, mediu şi lung.

Factorii de risc asupra cărora trebuie să se aplece o strategie de suport pentru familie şi copil sunt: deteriorarea severă a standardului de viaţă al marii majorităţi a familiilor şi în special în cele cu copii, insecuritatea resurselor economice, dificultăţi în constituirea şi menţinera familiei –venituri mici, lipsa locuinţei, eroziunea valorilor familiei – scăderea responsabilizării faţă de familie, de naşterea şi creşterea copiilor, de  respectarea drepturilor copilului, tendinţe de disoluţie a familiei –în special prin migraţia temporară pentru obţinere de venituri, boli ce afectează sănătatea reproducerii, dar şi la degradarea sănătăţii mamei şi copilului, creşterea tensiunilor şi conflictualităţii în familii pe fondul frustrării socio-economice, creşterea consumului de alcool şi droguri, creşterea mortalităţii masculine şi scăderea natalităţii, -toate acestea reprezintă doar câteva din problemele cu care se confruntă familia românească contemporană.

În aceste condiţii rezolvarea trebuie să vină din partea mai multor programe sectoriale, realizate de organismele guvernamentale în parteneriat cu societatea civilă, în paralel cu materializarea efectelor unei strategii de sustinere a familiei in perioada crizei economice la nivel naţional şi proiectele de dezvoltare regională realizate în parteneriat cu foruri monetare internaţionale şi autoritatea locală. Acestea trebuie sa cuprinda:

  1. Strategii pentru susţinerea economică a familiilor cu copii, prin care să se stabilească cadrul în care copii proveniţi din familii cu venituri sub un anumit cuantum sau lipsiţi de ocrotire să primească ei înşişi o sumă egală cu venitul minim pe economie/ sau diferenţa până la acesta, realizarea unor programe comunitare de suplimentare a hranei în şcoli, gratuitatea unor produse necesare copiilor – renunţarea la taxele de timbru pentru obţinerea unor acte, vaccinuri şi analize medicale anuale gratuite, renunţarea la taxele de admitere în învăţământul de stat de toate gradele, renunţarea la impozite pentru veniturile lunare sub un anumit cuantum.
  2. Strategio pentru prevenirea abandonului copilului şi reintegrarea acestuia în familie prin care să se treazească interesul comunităţii pentru situaţiile de risc maxim la care sunt expuşi copii, creşterea responsabilizării activităţii reproductive, a celei privind valoarea copilului, susţinerea mamelor singure, a familiilor expuse pericolului abandonului, publicitatea formelor de protecţie a copilului şi asigurarea condiţiilor necesare găzduirii acestuia pe perioada crizei familiei, dezvoltarea formelor alternative la sistemul instituţionalizat de protecţie.
  3. Strategii pentru prevenirea situaţiilor de neglijare, abuz trebuie realizată atât prin promovarea unui cadru legislativ care să permită intervenţia autorităţilor în interesul copilului şi în alte condiţii decât cele pe care la prevede infracţiunea de abandon al familiei, instituirea unor forme de îngrijire a copiilor abuzaţi, abandonaţi, cu traume psihice.
  4. Strategii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie prin includerea în educaţia copiilor a unor elemente cu efecte de responsabilizare, respect faţă de alte persoane dar şi faţă de sine însuşi, consiliere psihologică dar şi juridică pentru victime şi supunerea unor teste psihiatrice şi psihologice urmate de tratament sau/şi consiliere a agresorului, promovarea unei legislaţii flexibile care să păstreze confidenţialitatea (audierile făcute în absenţa oricărei alte persoane, dezbaterile din instanţă –în cazul intentării procesului să aibă loc în sala de consiliu şi nu public).
  5. Strategii pentru promovarea valorilor familiei şi a responsabilităţii faţă de copil este un program ce trebuie realizat cu stăruinţă pe o perioadă îndelungată de timp, şi indicat ar fi să se înceapă din perioada de fragedă copilărie. Ideea de familie şi de unitate trebuie să însoţească toate programele sociale, şi la ea să se raporteze orice modificare cu impact economic (creşteri de preţuri, inflaţie). Un impact pozitiv l-ar avea şi promovarea unor emisiuni în care să se prezinte modele de familie, de tipul aşa da, aşa nu concomitent cu reducerea spaţiului acordat emisiunilor ce promovează violenţa în familie ca mod de viaţă.
  6. Strategii pentru asigurarea accesului la locuinţe sociale sau de acordare de credite cu dobândă mică eşalonate pe perioade îndelungate pentru familiile în nevoie. Acestea trebuie să fie relizate cu costuri mici (se pot folosi persoanele care realizează ore de muncă în folosul comunităţii, condamnaţi la închisoare) astfel încât aceste locuinţe să poată fi achiziţionate de persoanele fără posibilităţi materiale care nu posedă locuinţă/cu locuinţă improprie, cu un sistem de punctaj, în care nevoile să reprezinte factorul determinant şi nu solvabilitatea.
  7. Strategii de promovarea sănătăţii reproducerii, trebuie să nu se limiteze la educaţia sexuală din licee, ci oferită încă din învăţământul obligatoriu. Un rol benefic l-ar avea parteneriatul cu firmele producătoare de mijloace de contracepţie care ar fi promovate prin publicitate contra asigurării gratuităţii acestor produse pentru persoanele fără venituri (elevi, studenţi fără bursă, alte persoane) sau sub un anumit cuantum (şomeri, pensionari), precum şi apariţia tonomatelor de prezervative în licee, zone sărace, zone aglomerate.
  8. Strategii pentru prevenirea criminalităţii prin ridicarea nivelului de trai, ore de legislaţie în şcoli care să familiarizeze cu noţiunile generale de contracte, legislaţia muncii, sistemul de pedeapsă cu accentuarea eficacităţii organelor de urmărire penală în activitatea de prindere a infractorilor, creşterea încrederii organelor de resort în aplicarea legii şi în justiţie prin prezentarea situaţiilor de fragrant în presa alături de declaraţii ale personalului implicat şi prin crearea unui respect pentru meseriile implicate în păstrarea ordinii publice, în paralel cu prezentarea facultăţilor din cadrul Academiei de Poliţie, Academiei Militare şi Institutului de Magistratură pentru a creşte prestigiul acestor meserii.
  9. Strategii pentru prevenirea şi tratarea dependenţei de alcoolism şi drog prin prezentarea efectelor nocive, interzicerea vînzării în magazine, baruri şi restaurante a băuturilor alcoolice minorilor sub presiunea unor pedepse prohibitive (ridicarea licenţei, amenzi foarte mari), implicarea şcolii în situaţiile de consum de alcool în perimetru acestei, întărirea capacităţilor de tratament şi gratuitatea acestuia, dezvoltarea sistemelor de consiliere şi terapie.

Nu putem decat sa observam ca, la mai mult de un an de la recunoasterea existentei crizei financiare in Romania niciuna din aceste masuri nu a fost luata….


[1] Gabriel Măţăoan ,,Evaluarea Sistemelor Sociale”

[2] Elena Zamfir ,,Propuneri pentru Reorganizarea Sistemului de Asistenţă Socială pentru Familie şi Copil”

[3] Cătălin Zamfir ,,Elemente penru o Strategie Antisărăcie în România”

%d bloggers like this: