Criza reprezintă o manifestare de moment, violentă, a unor realități dificile. Apărută oficial în iulie 2007, criza financiară actuală nu mai este o criză. 5 ani reprezintă deja o perioadă de depresiune economică al cărui final nu este cunoscut.
Denumită adesea criza W, datorita momentelor de platou urmate de alte caderi ale pietelor financiare, situatia actuala nu o regasim in niciun manual de economie. Sunt 5 ani de criza a monedei euro, 5 ani de deficite bugetare care au dus la retrogradarea a ratingurilor celor mai importante economii ale lumii. Cu 5 ani in urma ideea ca SUA nu are triplu A era de neconceput. Acum un an John Ogg scria un articol interesant „The Last Countries with Triple-A Ratings” iar la o recitire a articolului vedem ca o parte din aceste tari in perioada care a trecut de la scrierea articolului si pana in prezent deja l-au pierdut.
Solutia nu a fost gasita. Au fost 5 ani de nenumarate summit-uri G8, G20, consilii europene, ECOFIN-uri avand aceeasi tema: criza euro/criza financiara. Pentru ziua de astazi, dna Merkel solicita un nou plan financiar pentru zona euro, dl. Monti face noi taieri de bonusuri si schimbari ale legislatiei pensiilor, dl.Hollande suprataxeaza marile averi si tranzactii financiare iar in Spania si Grecia sunt greve nationale. In concluzie nu avem o abordare unitara in zona euro si nu se intrevede acea luminita de la capatul tunelului.
Europa e confruntata cu decizii dificile, pentru salvarea economiilor si finantelor statelor membre. Cu toate ca Europa nu se reduce la zona euro, 328 mil locuitori traiesc in tarile din zona euro din totalul de 500 mil. si reprezinta ca pondere a cheltuielilor un procent majoritar din consumul european. Poate tocmai acest consum a determinat o disfunctionalitate a pietei financiare, bazata pe o acumulare fara sustenabilitate financiara. A vedea si a vrea sunt elemente care tin de psihologia consumatorului. A putea tine insa de capacitatea sistemului financiar de a ramane sustenabil. Cand acesta din urma decide ca venitul imediat e mai important decat capacitatea pe termen lung de a recupera imprumutul atunci piata se distorsioneaza, aparand un surplus de bani fictivi fara acoperire in cash.
Economiile EU15 sunt obisnuite cu un nivel al consumului care daca scade creeaza spirale de criza economica, care influneteaza toate pietele, inclusiv cea de sanatate, asigurari si pietele de valori si financiare. Cresterea unor costuri sociale in bugetele nationale pe un astfel de fond sunt firesti, dar daca acestea depasesc un anumit prag devin la randu-le creatoare de alte spirale de criza atat pentru beneficiari (prin crearea dependentelor de stat) dar si pentru restul populatiei si investitorilor carora taxele majorate aplicate ii fac necompetitivi pe piete.
In acest complex de factori apar deficitele structurale majore ale economiei. Solutionarea acestuia se face prin infuzie de lichiditati care pot veni din surse proprii (vanzarea activelor statului), stabilirea unui regim de austeritate (reducerea costurilor statului – afaceri neperformante, reducere de salarii si eventual de personal) sau prin venituri externe sistemului, din imprumuturi interbancare sau de la institutiile internationale de credit. Nici o infuzie de capital nu va da roade daca nu se fac investitii in sustenabilitatea economiei. A o face productiva inseamna mai multe lucruri: sa vezi unde sunt sincopele sistemului (fonduri structurale blocate, TVA platit anterior incasarii, evaziune fiscala cu cele 3 vulnerabilitati sistemice: frauda, eroare, coruptie), sa anticipezi nevoile viitoare ale pietelor si sa te adaptezi acestor nevoi atat prin investitii in tehnologie cat si in formarea profesioanala. Fara doar si poate fiecare din acestea presupun abordari specializate si a caror finalitate nu se intrevede pe termen foarte scurt.
Caderea pietelor finaciare in zona euro nu inseamna doar falimente si somaj, ci si caderea sistemelor de asigurari (de viata, batranete, sanatate) private bazate pe investitii si piata imobiliara. O piramida demografica intoarsa, fara perspective optimiste pe termen mediu determina o presiune suplimentara pe bugetele speciale. Acestea isi arata acum, mai mult ca oricand limitele. Pe de o parte sunt reduse veniturile ca urmare a intrarii in faliment a multor investitori, care la randu-le produc somaj (deci cost si nu venit) pe de alta parte avem un somaj structural mare in randul tinerilor (in Spania a ajuns la 50%) ale caror modele generale de viata nu se suprapun cu realitatile pietelor. Asteptarile nerealiste, inexistenta unei experiente practice si inadaptabilitatea curiculei scoalare la nevoile pietei sunt elemente cu care se confrunta in mai mare sau mai mica masura intreaga Europa.
Este firesc ca investitorii sa se uite spre est. La inceput au fost statele din fostul bloc comunist, care odata intrate in UE devin din ce in ce mai putin atractive datorita costurilor mari. De ce exista aceste costuri? Tocmai ca urmare a standardelor de viata stabilite de reglementarile europene. O paine preparata fara atingere presupune un cost mai mare decat o paine facuta de la zero de o persoana, faina neaditivata si ambalata presupune alte costuri decat cea produsa in conditii empirice in India. Dar India si China reprezinta concurenta pentru lucratorii din Europa, asa cum mirajul unui alt stil de viata, cu ore libere si drept de vot real il reprezinta pentru cetatenii din Pakistan si China- mirajul stilului de viata din Europa.
Vedem cum investitiile migreaza spre est iar populatiile spre vest. Acest aflux migratoriu incepe sa ne sperie cu cat vedem ca in scolile europene sunt mai multi copii de alte rase decat cea alba, preponderenta cu 20 de ani in urma. Ne intrebam daca din punct de vedere cultural se adapteaza, daca rezoneaza cu principiile noastre. Apoi apar alte intrebari: avem somaj, ce facem cu un aflux migratoriu care face „turism de prestatii” (nu-mi apartine sintagma, dar devine tot mai folosita).
Sunt analisti care spun ca migratia este singura salvare a sistemelor de pensii bazate pe sistemul pay-as-you-go. Atunci e de bine.
Romanii, la randul lor sunt astazi in fata unui curs valutar care ii sperie. Pietele financiare care au reactionat la criza politica se vor linisti, probabil dupa referendum. Raman insa probleme de rezolvat dupa ziua de duminica. Unele masuri sunt deja anuntate precum TVA redus la alimentele de baza, TVA achitat la momentul incasarii, axa speciala de finantare pentru irigatii. Din pacate asta insa nu va avea impact direct asupra celor care au picat bac-ul sau a celor 300.000 de firme care au dat faliment dupa introducerea impozitului forfetar. Nu va avea impact direct nici asupra numarului de asistente de la reanimare, cele ramase in sistem si care si ele sunt cu gandul la a pleca in UK sau Franta. Nu va avea impact nici asupra atractivitatii sistemului de invatamant, unde in continuare vor fi angajati suplinitori dintre persoanele care au picat definitivatul.
Ca toate acestea sa se faca e nevoie de reforme, de bani investiti pe termen lung si de o acceptare ca am ajuns la un prag de la care, ca sa mergem mai departe e nevoie de un acord al tuturor. Criza constanta politica, finalizata acum cu un indemn la boicot electoral a presedintelui unei tari, stat membru UE nu are cum sa nu ne afecteze pe fiecare din noi, direct sau indirect.
Trebuie sa privim in jur si sa intelegem ca Europa pe care o imaginam ca salvatoare are ea insasi propriile probleme. Are somaj, are relocari de investitii, are populatii din statele fostelor colonii care poate sunt la prima, a doua sau chiar a treia generatie de emigranti, inca neintegrati in societatea statului de resedinta. Entuziasmul anilor 90 fata de statele estice a disparut odata cu aparitia instalatorului polonez care l-a lasat fara activitate pe instalatorul britanic mult mai scump, acum 8-9 ani. Astazi presiunea populara pentru pastrarea restrictiilor pe piata muncii e mai mare decat considerentele de natura economica ale investitorilor sau trezoreriei nationale. De altfel nici analizele “la rece” nu ajuta prea mult in schimbarea perceptiilor, analize care arata ca nivelul maximal in tarile cele mai tentante pentru migratie si mobilitate au o populatie formata din imigranti de sub 1% din total populatie la nivelul anului 2010. Din pacate aceasta este realitatea de azi.
Din fericiere, majoritatea romanilor care lucreaza in Europa sunt oameni bine integrati in societate, care nu au creeat probleme de natura sociala. Cu mici exceptii nu putem vorbi de retele de crima organizata. Acesta a fost unul din marile atuu-ri ale discutiilor cu diversi oameni politici, investitori dincolo de ponderea insemnata in PIB-ul statului de rezidenta a muncii lor.
Reusita deschiderii unor noi piete (Germania, partial; Norvegia) nu schimba in mare masura faptul ca a reinceput sa se vorbeasca despre migratie cand e vorba de cetatenii din Bulgaria si Romania si nu despre mobilitate. Asta e o tema la care avem datoria sa meditam si sa reamintim ca indiferent de criza, guvernantii nu au voie sa incalce principiile tratatelor constitutive ale UE si trebuie sa gaseasca solutii ca fiecare din cei 500 mil locuitori sa se poata bucura de aceleasi drepturi.
Filed under: Politica, Societate | Tagged: buget special, criza economica, criza financiara, deficit bugetar, deficit structural, mobilitate, reforma, restricții pe piața muncii, somaj, sustenabilitate, TVA | Leave a comment »
Denisapatrascu's Blog 