Filed under: Analize juridice, Societate | Tagged: AOSR, demografie, imbatranirea populatiei, inlocuire generationala, mediana varstei, sistem pensii, sistem privat de pensii, sistem public de pensii, solutii pronataliste, transfer intergenerational, venit de inlocuire | Enter your password to view comments.
Protected: Posibile soluţii la provocările actuale ale sistemului de pensii din România
Explicaţii privind indemnizaţia de creştere a copilului
În această săptămână deputaţii au votat legea de aprobare a OUG 124/2011 prin care sunt modificate mai multe legi, printre care şi OUG 111/2010 privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
Prin amendamentele aduse şi sprijinte de Guvern, în consens cu programul de guvernare, s-a îmbunătăţit cadrul legal, prin:
1. flexibilizarea condiției de achitare a impozitelor și taxelor locale. Astfel, verificarea se va face doar în cazul familiilor și persoanelor singure care au dreptul stabilit de cel puțin 6 luni și vor fi excluse de la această verificare familiile monoparentale. De asemenea, se reglementează o perioadă de grație de 60 zile în care se pot plăti aceste datorii către bugetele locale, timp în care beneficiarul își va primi drepturile de asistență socială;
2. stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copiilor la 85% din media veniturilor nete ale persoanei, cu menținerea plafoanelor maxime reglementate în prezent, de 1200 lei pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani și 3400 lei pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an;
3. acordarea stimulentului de inserție și pentru persoanele care au optat pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani;
4. eliminarea limitării la 3 nașteri a situațiilor pentru care se acordă concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor și acordarea indemnizației pentru creșterea copiilor pentru toate situațiile care conduc la acordarea acestui drept;
5. acordarea sumei suplimentare de 600 lei, pe perioada suprapunerii cazurilor în care persoana se află cu un copil în perioada de concediu şi indemnizaţie în baza OUG nr.148/2005 și naște/adoptă/ia in plasament sau tutelă un copil, în baza OUG nr.111/2010. Această reglementare va asigura aplicarea unitară a Deciziei Curții Constituționale nr.495/2012 și va avea efecte doar pentru situațiile aflate în plată sau pentru cele care se vor produce după adoptarea legii.
Ascultând dezbaterile ulterioare votului am observat că multe persoane nu cunosc istoricul acestui act normativ şi consideră incorect acests drept de asistență socială ca fiind unul de natură asiguratorie. Este un drept corelat cu veniturile asigurate dar nu este un drept de asigurări sociale.
Istoric
În 1957 apare prima reglementare privind libertatea avortului dar şi a concediului de maternitate de 112 zile, incluzând şi perioada prenatală.
Politica prodemografică specifică celei de-a doua jumătaţi aanilor 60 a determinat adoptareaunor acte normative, cele mai multe controversate şi care au ridicat dezbateri nu doar interne ci şi la nivelul OIM şi OMS. Printre acestea s-a numărat şi Decretul 1086/1966[1] privind majorarea impozitului pe veniturile persoanelor de peste 25 ani fără copii, tranşele fiind modificate în 1985[2], şi prevedeau aplicarea unui impozit suplimentar pentru această categorie, în funcţie de venit, de la 80 lei (la venituri de până la 1.650 lei) la 925 lei (venituri peste 8000 lei). Acest act normativ a fost aborgat în 1991 (prin Legea 32/1991 privind impozitul pe salarii).
Un aspect interesant viza la acel moment acordarea alocaţiei pentru copii celor care aveau un loc de muncă, acordându-se copiilor de până la 14 (ulterior 16) ani diferenţiat în funcţie de venitul lunar al susținatorului legal (s-au fixat 5 grupe de venituri); rangul copilului în cadrul familiei pâna la al treilea născut, dupa aceea acționând și alte categorii de prestaţii; respectiv mediul (urban sau rural) de domiciliu.
Prin Legea 10/1972-Codul Muncii se păstrează dreptul la concediul parental de 112 zile şi garantarea locului de muncă pe această perioadă. În acelaşi an, prin Decretul 411 se acordă mamelor care au opt sau nouă copii dreptul la acordarea de ajutoare băneşti lunare de 200 de lei, iar celor cu 10 sau mai mulţi copii, în vârstă de până la 18 ani – 300 de lei. Prin Decretul 197/1977 se stabileşte ajutorul pentru mamele cu mai mult de 5 copii (200 lei), până la 500 lei pentru mai mult de 10 copii şi ajutorul pentru soţiile de militari în termen, în sumă fixă în funcţie de mediul de locuire, 350 lei mediu urban, respectiv 200 lei mediu rural, iar mamelor care au născut mai mult de doi copii li se acordă o indemnizaţie de naştere de 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut ulterior, viu sau mort. Prin Decretul 409/26.12.1985, mamele care aveau în îngrijire trei sau patru copii primeau ca ajutoare băneşti 400 de lei pe lună, iar cele cu cinci sau mai mulţi copii – 500 de lei. De asemenea, după prima naştere, pentru fiecare nou copil adus pe lume, femeile primeau o indemnizaţie de naştere de 1.500 de lei.
Prin Legea 3/1977 indemnizaţia pentru concediul parental şi pentru cel pentru îngrijirea copilului bolnav se plătesc din fondurile de asigurări sociale de stat, aceasta fiind sursa de finanţare până în anul 2006. Concediul de maternitate se împărţea într-o perioadă pre- şi postnatală, totalizând 112 zile lucrătoare (săptămâna de muncă fiind de şase zile): 52 de zile înainte de naştere, respectiv 60 zile după. Femeile nu erau obligate să respecte strict aceste intervale; ele îşi puteau lua maximul de zile după preferinţă. Marea majoritate considerau că două luni de concediu postnatal erau insuficiente, iar majoritatea îşi luau toate cele 112 zile după naştere. După expirarea acestei perioade şi până cînd copilul ajungea la vârsta de un an, mamele aveau dreptul să lucreze cu program redus, de şase ore pe zi în loc de opt. Ori de cîte ori medicul pediatru certifica faptul că copilul (în vârstă de până la trei ani) suferea de probleme de sănătate şi necesita prezenţa mamei la domiciliu, mamele continuau să primească concediu medical, plătit la nivelul de 50% pînă la 80 % din salariu, din nou în funcţie de vechimea în muncă.
Taxarea celor fără copii continuă prin Legea 1 din 8 iulie 1977 prin care este inventata o taxă cu dedicaţie – “contribuţia persoanelor angajate în unităţile de stat şi care nu au copii”. În 1985, prin Decretul 409 din 26 decembrie, contribuţia este majorată fiind între 5 şi 10% din salariu (80 lei pentru un salariu de până la 1.650 lei, respectiv 825 lei pentru unul de 8.000 de lei).
Post-’89
Prin Decretul-Lege 31/19.01.1990 se insitituia dreptul la concediul plătit pentru îngrijirea copilului de până la 1 an, în afara concediului plătit pentru sarcină şi lehuzie de 112 zile. Indemnizaţia pe durata acestui concediu era 65% din salariul tarifar lunar.
Legea 120/09.07.1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor aduce 2 noutăţi: femeile asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de stat şi femeile cadre militare în activitate beneficiază de un concediu de creştere a copilului de până la 2 ani (majorarea faţă de 1 an apărută în 1990) pe durata căruia primesc o indemnizaţie de creştere a copilului reprezentând 85% din salariul de bază şi celelalte venituri salariale pe baza cărora se stabileşte contribuţia de asigurări sociale, respectiv din venitul de asigurare; femeile asigurate în cadrul sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor beneficiază, pe durata concediului pentru îngrijirea copilului, de o indemnizaţie reprezentând 80% din media lunară a venitului asigurat din ultimele 6 luni pentru care a fost achitată contribuţia prevăzută de reglementările în vigoare.
Nesustenabilitatea financiară a acestei indemnizaţii face ca prin Legea nr.19/ 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale să se modifice baza de calcul, cuantumul lunar al indemnizaţiei rămâne 85% dar aplicat la media veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective, iar baza de calcul nu poate depăşi plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie.
O nouă modificare apare prin OUG 9/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale prin care se extinde baza de calcul și se majorează plafonul. Astfel, cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani este de 85 % din baza de calcul care se determină din media veniturilor lunare din ultimele 10 luni anterioare datei naşterii copilului, pe baza cărora s-a achitat contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective. Suma netă reprezentând indemnizaţia pentru creşterea copilului nu poate fi mai mare decât 85 % din salariul mediu net prognozat anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Baza de calcul nu poate depăşi plafonul a de 5 ori salariul mediu brut.
Două luni mai târziu, prin OUG nr. 23 din 10 aprilie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000, pentru drepturile care se stabilesc după data de 31 decembrie 2003 cuantumul brut lunar al indemnizaţiei este de 85% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Deficitul bugetului de pensii obligă la luarea unor măsuri de corectare, astfel, prin OUG 148/2005 indemnizaţia pentru creşterea copilului este preluată în plată de bugetul de stat şi scoasă de sub incidenţa sistemului de asigurări sociale. Sunt stabilite de asemenea criterii de eligibilitate determinate de realizarea, în ultimul an înainte de naşterea copilului, timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. În această situaţie sunt incluse şi perioade asimilate (şomaj, concedii medicale, perioada de facultate cu condiţia absolvirii acesteia etc.). Cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului devine unul fix, fiind stabilit la 800 lei pentru anul 2006 și începând cu anul 2007, 600 lei indemnizația și 200 lei alocația de stat pentru copii până la 2 (3) ani. Un alt element de noutate adus de acest act normativ este introducerea unei noi prestaţii sub formă de stimulent lunar de 100 lei pentru părinţii care în perioada de până la împlinirea de către copil a vârstei de 2, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, dacă aceştia se reîntorc la activitatea profesională.
În anul 2008 au loc 2 modificări ale OUG 148/2005, astfel prin Legea nr. 257/2008 de la 1 ianuarie 2009 se modifică cuantumul fix al indemnizației cu un procent de 85% din veniturile medii nete lunare ale persoanei îndreptățite, iar prin OUG 226/2008 este introdusă plafonarea, prin limitarea cuantumului maxim al indemnizației la 4.000 lei.
Prin Legea nr.118/2010 cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului este diminuat cu 15% . Dacă din calcul rezultă o sumă mai mică de 600 lei, atunci se acordă 600 lei.
Ultimul act normativ important în acest domeniu este Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor care aduce ca noutatereglementarea de măsuri opţionale la dispoziţia părinţilor, pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an, 2 ani sau 3 ani în cazul copilului cu handicap, în funcție de care este stabilită valoarea indemnizației.
Astfel, în situaţia în care părintele optează pentru rămânerea în concediul pentru creşterea copilului până la data la care acesta împlineşte vârsta de 1 an: va primi o indemnizaţie lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, care nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei; va beneficia de un stimulent de inserţie pe piaţa muncii în cuantum lunar de 500 de lei, dacă părintele se întoarce la activitatea profesională până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an. în acest caz, stimulentul se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani; în situaţia în care părintele nu revine pe piaţa muncii, acesta va putea opta pentru acordarea unui concediu fără plată pentru îngrijirea copilului cu vârsta între 1 an şi 2 ani. În situaţia în care părintele optează pentru rămânerea în concediul pentru creşterea copilului până la data la care acesta împlineşte vârsta de 2 ani, părintele va primi o indemnizaţie lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, care nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 1.200 lei; pentru această opţiune stimulentul de inserţie nu se acordă.
Alte drepturi prevăzute de OUG 111/2010 sunt:suplimentarea cu suma de 600 lei a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în situaţia în care pe perioada concediului de creştere a unui copil se naşte un alt copil – reglementare ce nu era prevăzută în OUG nr.148/2005; menţinerea, ca şi în cazul OUG nr.148/2005, a suplimentării cu suma de 600 lei a indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cazul sarcinilor multiple; acceptarea pentru perioada de eligibilitate a unui număr de cel mult trei fracţiuni de lună constituite dintr-un număr mai mic decât jumătate din numărul zilelor lucrătoare ale lunii; creşterea duratei concediului fără plata indemnizaţiei, acordat după primele 3 naşteri, de la 3 luni la 4 luni; introducerea de reglementări conform cărora angajatorului îi este interzis să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, în cazul salariatei/salariatului care se află în concediu pentru creşterea copilului, timp de 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.
Concluzii
După cum se observă, niciodată dreptul la indemnizația de creștere a copilului nu a fost un drept de asigurări sociale, persoana asigurată necontribuind suplimentar pentru acest risc (asemeni riscurilor clasice de natură socială), ci este o prestație de asistență socială pentru susținerea familiei, acordată persoanelor care au venituri supuse impozitului pe venit.
De asemenea, este un drept acordat mamei și nu copilului, ca venit de înlocuire pe perioada în care, pentru îngrijirea copilului, nu lucrează. De aceea nu era corectă limitarea la numărul de nașteri.
Acordarea beneficiului de a alege întoarcerea la serviciu oricând în perioada celor 2, respectiv 3 ani (în cazul copilului cu handicap) permite asiguratului dreptul de a primi stimulentul de inserție. Șansele ca unul din părinți să se întoarcă ulterior vârstei de un an a copilului sunt mult mai mari, motiv pentru care este îndreptățită modificarea legii în acest sens. Din păcate, serviciile de zi pentru copiii de vârstă antepreșcolară sunt reduse (sub 400 creșe la nivelul țării), iar stimulentul de inserție poate ajuta familia să găsească soluții alternative de creștere a copilului prin intermediul bonelor, creând astfel locuri de muncă pentru o categorie de femei pentru care piața forței de muncă nu este foarte permisivă. Dacă analizăm nivelul salariului minim pe economie în valoare netă care este de 580 lei, cuantumul stimulentului de inserție este destul de apropiat (500 lei). Presiunea asigurărilor de pensii și mai ales de sănătate va albi multe din aceste contracte, aducând astfel mai multă responsabilitate atât în privința propriilor venituri pe termen lung, dar și în raport cu activitatea desfășurată în îngrijirea copilului, în analiză imediată.
Deși foarte disputate aspectele privind presiunea bugetară, prognoza arată o creștere de 67 mil. lei bazată pe o estimare a nașterilor viitoare, cu o intrare în plată a 175.000 de beneficiari (anul 2013), faţă de 170.662 beneficiari astăzi. O sumă pe care trebuie să o corelăm cu o alta: deficitul structural al sistemului de pensii, cu impact asupra generațiilor viitoare, care se bazează în special pe deficitul demografic. Cu alte cuvinte ne costă mai mult să nu susținem politicile pentru creșterea demografiei, având în vedere faptul că numărul de naşteri a scăzut constant.
[1] În acelaşi an fusese incriminat avortul prin Decretul 770/1966, abrogat prin Decretul-Lege 1/26.12.1989.
[2] 60 lei pentru venituri anuale de până la 3.000 lei şi până la 6.000 lei pentru venituri anuale de peste 96.000 lei.
grafice INS
Filed under: Analize juridice, Politica, Societate | Tagged: 85%, Camera Deputatilor, concediu creștere copil, demografie, impact bugetar, indemnizatia de crestere a copilului, istoricul reglementărilor pronataliste, OUG 111/2010, OUG 124/2010 | 4 Comments »
Raportul Comisiei de la Helsinki 2011. Demografie vs. resurse
Astazi, 11 iulie este Ziua Internationala a Demografiei. Fara a fi o fana a celebrarilor zilelor stabilite aleator de UN, sesiunea de la sfarsitul lui iunie 2011 a Comsiei US de la Helsinki a reafirmat lucruri de mult stiute privind tendintele demografice mondiale, doar ca impactul analizelor prezentate a fost, de aceasta data, mult mai mare datorita (in special) notorietatii autorilor lor.
Intr-un post anterior vorbeam despre sfarsitul unei ere a asigurarilor de sanatate si batranete in formatul post-Bismark si Beveridge, precum si de concluziile summit-ului de la Goteborg din 2010, cand Consiliul UE a mandatat Comitetul pentru Protecţie Socială şi Comitetul pentru Politici Economice să aplice metoda deschisă de coordonare în domeniul pensiilor. Proiect ambitios omorat deocamdata de birocratia made in Bruxelles.
Fara o dezvolta prea mult raportul directorului Global Aging Initiative, dl. Richard Jackson, (pe care il puteti analiza aici) nu pot sa nu observ diferentele de raportare de la momentul aparitiei modificarilor Cartii Verzi Europene a Pensiilor (la sf. anului 2009) si raportul Comisiei de la Helsinki de luna trecuta, pe un fundal de adancire a deficitului bugetar in toate statele EU17.
Declinul demografic al Europei e drastic. In 1935 populatia Europei constituia 25% din populatia lumii, scazind la 13% in 2010. Se preconizeaza ca va continua sa descreasca si sa ajunga la doar 10% pina in 2050. Puterea economica a tarilor dezvoltate va scadea si ea de la o pondere de 72% din economia mondiala in 2009 la doar 40% in 2050. In decada actuala si cea a anilor 2020 procesul de imbatrinire a populatiei se va accelera si mai mult.
Daca in 1980 varsta medie a populatiei in Europa Occidentala si Japonia era de 34 si respectiv 32 de ani, in 2030 ea va fi de 47 de ani in Europa Occidentala si de 52 de ani in Japonia. In Italia, Spania si Japonia mai mult de jumatate din populatia acestor tari va ajunge la varsta de pensionare sau va fi deja pensionata in anul 2030, si tot atunci in aceste tari vor avea mai multe persoane in decada a 7 a vietii decit de cei in varsta de 20 ani.
Rata natalitatii e deasemenea sub nivelul optim de 2.1 de copii de femeie in intreaga Europa. In Franta si Pen.Scandinava e cea mai ridicata, de 1.9 copii de femeie, dar doar datorita imigratiei si nu a sporului natural al populatiei. E insa mult mai scazuta in Italia si Sudul Europei (1.4), iar in Germania si Europa Centrala e si mai scazuta (doar 1.3) Declinul demografic va cauza si un declin al fortei de munca. Pina in 2050, forta de munca va scadea cu 22% in Sudul Europei, si cu pina la 29% in Germania si Europa Centrala.
De fapt, forta de munca va scadea in mai toate tarile curent asa zise dezvoltate, in special in Germania si Japonia, unde se va diminua cu 0.5% – 1.5% pe an. Simultan, insa, forta de munca va imbatrini, muncitorii trebuind sa lucreze mai multi ani inainte de a iesi la pensie. Imbatrinirea fortei de munca va atrage dupa sine si un declin in productivitatea muncii, fiind bine cunoscut faptul ca productivitatea muncii descreste cu inaintarea in varsta. In plus, volumul economiilor va scadea si in consecinta vor fi mai putine fonduri disponibile pentru investitii si consum.
De asemenea, tarile dezvoltate vor fi constrinse sa cheltuie o proportie mai mare din PIB pentru generatia in varsta, (de exemplu ingrijirea medicala), decit pe cea tinara, (de exemplu educatia si invatamintul).
Raportul prezice ca in 2030 tarile dezvoltate vor trebui sa aloce cu 7% mai mult din venitul national in comparatie cu cel actual pentru a mentine sistemul de pensii si beneficii sociale alocate in prezent celor in varsta. Asta nu are cum sa nu aiba impact asupra taxelor si impozitele impuse generatiei tinere, care vor creste si ele tocmai pentru a asigura nevoile generatiei imbatrinite. Se preconizeaza deasemenea si suprimarea programelor publice costisitoare, cum ar fi asistenta internationala alocata tarilor sarace sau apararea nationala si programele militare.
Imigratia nu va fi suficienta pentru a rezolva criza demografica a Europei sau de a-i asigura nivelul actual de beneficii sociale, afirma Jackson. Trendurile actuale denota ca pina in 2030 populatia musulmana se va dubla in Franta si se va tripla in Germania. Este posibil deasemenea ca pina in 2030 Amsterdam, Marseilles, Bimingham si Cologne sa fie populate in majoritate de musulmani. Unele tari europene sunt pe cale de a-si pierde jumatate din populatia curenta pina la sfarsitul acestui secol. Impactul acestei crize demografice asupra pensiilor si al costului de asistenta medicala va fi devastator. Presiunile care vor fi facute asupra guvernelor pentru a satisface nevoile generatiei imbatrinite vor fi si ele enorme.
Problemele demografice nu se limiteaza la granitele Europei. China cunoscuta ca fiind o tara cu natalitate crescuta, are propriile probleme. Avorturile selective privind fetusii de sex femimin aduc in intreg Orientul indepartat o nevoie de peste 160.000 de femei, pentru a se pastra echilibrul intre sexe minim pastrarii numarului actual de locuitori. Din pacate politica de reducere fortata a natalitatii promovate de guvernul chinez afecteaza populatia actuala, care imbatranind (in trendul de analiza), va reprezenta o povara covarsitoare pentru generatia tanara.
Nici Japonia nu o duce mai bine. Aceasta s-a transformat de buna voie intr-o tara fara copii, in special prin adoptarea unui stil de viata profesionala incompatibil cu cel de familie. Japonia se confrunta cu cea mai vizibila “criza a depopularii”, astfel in anul 2050 Japonia va avea doar 92 de milioane de locuitori, cu 35 de milioane mai putini ca astazi. Varsta medie a celor 92 de milioane de japonezi va fi de 54 de ani, iar fiecarui pensionar japonez ii va corespunde doar o singura persoana incadrata in munca. In absenta unui miracol al fertilitatii, colapsul demografic al Japoniei va fi ireversibil. Pentru a-si mentine nivelul actual al populatiei, pornind din acest an si pina in 2050 Japonia va trebui sa importe anual aproximativ 600.000 de imigranti tineri care sa aiba un spor natural de 2.1%. Numarul e covarsitur iar asta ar schimba radical intreaga civilizatie nipona.
Singurul semnal pozitiv vine din SUA, potrivit acestui raport, care isi pastreaza rata a natalitatii de peste 2.1. Varsta medie a Americii va creste de la 37 de ani in prezent, la doar 39 de ani in 2030.
Pe un fond de spaima economica pe toate pietele financiare ca urmare a recunoasterii de catre presedintele Obama a deficitului istoric bugetar, raportul Jackson vine cu o prognoza luminoasa pentru America, care va continua sa dispuna de resursele naturale si umane pentru a-si mentine si pe viitor rolul actual de lider al societatii mondiale. In 2050 se preconizeaza ca ponderea economiei americane in economia mondiala va fi de 25%, aproximativ atita cit este si astazi. In contrast, Uniunea Europeana, Japonia si Canada vor constitui doar 16% din economia mondiala a anului 2050.
Concluzia este veche, aceea a imposibilității realizării unor politici macroeconomice (de la cheltuielile/ la veniturile unui buget suprastatal la cel national, pana la politicile de consum ale pietei bancare pana la marii operatori ai pietei de retail) fara o analiza de demografie (nici măcar Goebbels nu a fost original aici) si fara a actiona asupra variabilelor demografice in vederea atat a pastrarii echilibrului de resurse, dar si pentru a reduce suprasolicitarea asupra tinerilor si nu in ultima instanta a supravietuirii unor culturi.
Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: demografie, post-era asigurarilor clasice, US Helsinki Commission, Ziua Internationala a Demografiei | Leave a comment »