De ce este medierea o soluție?

Medierea este o modalitate de soluționare a disputelor pe cale amiabilă, voluntară care implică un terț imparțial, neutru, acceptat de toate părțile implicate în diferend, care asistă părțile în conflict, în cadrul unor întâlniri față în față, să ajungă la un acord acceptat de ele, în beneficiul ambelor părți.

În acest scop mediatorul ajută părțile în conflict să accepte responsabilitatea de a comunica și de a lucra împreună pentru a-și găsi soluțiile proprii la nevoile lor, bazându-se pe încrederea cu care părțile l-au învestit la momentul alegerii lui.

Medierea se bazează pe o serie de reguli și principii, fiind un proces complex, dar care se desfășoară într-un mediu informal, fără presiunea unor proceduri greu de înțeles de către persoanele neinițiate (cum se întâmplă în cazul procesului judiciar).

Avantaje:

  • Decizia îți aparține: Responsabilitatea și autoritatea de a ajunge la un acord rămân celor care sunt părți în conflict. Mediatorul nu ia decizii și nici nu dă consultanță părților, fiind cel care facilitează comunicarea dintre parți și le ajută să negocieze pentru a ajunge la o soluție acceptată de către părți.
  • Se concentrează asupra nevoilor și intereselor părților: Medierea analizează cauzele de fond ale problemei și caută soluțiile care se potrivesc cel mai bine nevoilor pentru satisfacerea intereselor, iar soluția răspunde intereselor părților.
  • Relația dintre părți este mai ușor de îmbunătățit decât în cazul procesului: Dacă se adresează instanței, relația se deteriorează, deoarece o parte câștigă, iar cealaltă pierde, dar și datorită presiunilor exterioare la care sunt supuși suplimentar (termene lungi, procedură complicată, stresul găsirii unui apărător) .
    Medierea privește în viitor, atât la rezolvarea problemelor, cât și la păstrarea relațiilor.
  • Informală: Medierea poate fi un proces mai puțin intimidant spre deosebire de o instanța judecătorească. Din moment ce nu exista reguli stricte de procedură, această flexibilitate le permite persoanelor implicate să-și găsească cea mai buna cale spre un acord.
  • Rezolvare mai rapidă decât in instanță: unde pot trece ani până se finalizează un proces de judecată, pe când un acord prin mediere poate fi obținut și în câteva ore. Durata unei medieri depinde, în principal, de stadiul disputei, de voința părților de a rezolva problemele și de capacitatea de a negocia a acestora.Disputa se poate soluționa într-o sesiune de mediere sau în mai multe, în funcție de complexitate. Părțile, împreuna cu mediatorul, vor agrea planificarea ședințelor de mediere.
  • Costuri mai mici: Un proces in instanta este costisitor, iar costurile pot depăși beneficiile.  Într-un proces de mediere costurile sunt reduse și suportate egal de ambele părți, cu excepția unei alte înțelegeri a părților. Dacă nu puteți ajunge la un acord prin mediere, alte opțiuni legale sunt încă posibile. Chiar și un acord parțial poate scădea din taxele litigiului care ar urma pentru rezolvarea problemelor nerezolvate la mediere.
  • Confidențialitate: Majoritatea cazurilor din instanța judecătorească se discută în ședințe publice, ceea ce expun părțile unei presiuni suplimentare, în mediere  discuțiile au loc într-un cadru care asigură confidențialitate. La mediere participă doar mediatorul cu părțile, și eventual asistenții parților (avocați, rude, consultanți, fără ca aceștia să intervină în proces). Mediatorul este obligat să păstreze confidențialitatea tuturor informațiilor aflate pe parcursul medierii, cu excepția cazurilor prevazute de lege și să restituie părților orice înscrisuri folosite de către acestea în timpul medierii. Părțile pot decide să păstreze și ele confidențialitatea asupra informațiilor din cadrul medierii. Toți participantii vor semna acorduri de păstrare a confidențialității.
    Mediatorul nu poate fi chemat ca martor, decât în cazuri excepționale prevăzute de lege.
Drepturile părților în mediere:
·         sunt libere să decidă dacă acceptă procesul de mediere și acordul rezultat;
·         se pot retrage oricând din procesul de mediere;
·         sunt libere să aleagă mediatorul;
·         au dreptul de a fi informate cu privire la procesul de mediere înainte de a accepta participarea la mediere;
·         au dreptul de a-și defini problemele și interesele, au control total asupra soluției de rezolvare a disputei;
·         au dreptul de a beneficia de serviciile unui mediator neutru și imparțial;
·         au dreptul la confidențialitate din partea mediatorului.
În principiu, toate cauzele asupra cărora părțile se pot înțelege prin negociere pot fi soluționate prin mediere.
·         Dispute civile: grănițuire, revendicare, probleme locative, executarea unui contract, despăgubiri etc.
·         Dispute de familie: neînțelegerile dintre soți privind continuarea căsătoriei, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copiilor, contribuția părinților la întreținerea copiilor, precum și orice alte neînțelegeri.
·         Comerciale (de afaceri): Executarea  și interpretarea contractelor, încetarea unor înțelegeri, pretenții etc
·         Organizaționale: dispute în cadrul unor companii, asociații, organizații sindicale, patronale, federații.
·         Victima-agresor (penale): fapte pedepsite de legea penala în România pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
·         În comunitate: vecini, asociații de proprietari, dispute în școală, dispute de mediu, etc.
·         Relații de muncă.