Mica reforma in justitie si medierea

Astazi presedintele Basescu a promulgat legea privind Mica reforma in justitie care incearca sa decongestioneze instantele de judecata inclusiv prin solutionarea alternativa a disputelor.

Un subiect care este adesea mentionat, este evident medierea. Voi prezenta prevederile din aceasta reglementare care fac referire la aceasta modalitate de soluționare alternativa a conflictelor.

Art. XVIII. – Codul de procedură penală republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum  urmează:

1. La articolul 10 alineatul 1, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”

2. După articolul 16 se introduce un nou articol, art. 161, cu următorul cuprins: „Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile

Art. 161. – În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.

Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.

În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe.”

Art. XV. – La articolul 26 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:

„(3) Pentru activitatea de informare şi consiliere a părţilor cu privire la procedura medierii şi avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu.”

6141, cu următorul cuprins:

„Art. 6141. – În faţa instanţei de fond, aceasta va stărui pentru soluţionarea divorţului prin înţelegerea părţilor. În cazul în care judecătorul recomandă medierea, iar părţile o acceptă, acestea se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea divorţului prin mediere. Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.

Prevederile alin. 2 şi 3 nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea divorţului prin mediere anterior introducerii acţiunii.

47. Articolul 7207 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7207. – În cursul judecăţii asupra fondului procesului, instanţa va stărui pentru soluţionarea lui, în tot sau în parte, prin înţelegerea părţilor.

În cazul în care judecătorul recomandă medierea, iar părţile o acceptă, acestea se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere.

Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare. Prevederile alin. 2 şi 3 nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea litigiului prin mediere anterior introducerii acţiunii.

Înţelegerea părţilor se constată prin hotărâre irevocabilă şi executorie.”

Art. I. – Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial, al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

15. Articolul 131 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 131. – În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispoziţiile art. 1321 alin. 2 sunt aplicabile.

În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi. Dacă, în condiţiile alin. 1 sau 2, părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 271-273 sunt aplicabile.”

Când, cum, unde este prevăzută în legislația română medierea

Pentru că în ultimele zile am fost întrebată, în legătură cu ultimele mele postări despre mediere am ajuns și la discuții referitoare la sediul materiei. Mai exact unde legislația face trimitere la mediere. Voi face o scurtă trecere în revistă a prevederilor referitoare la mediere din noile coduri de procedură civilă și penală.

Codul de Procedură Civila, adoptat 2010

Art. 21. – (1) Judecătorul va recomanda părţilor soluţionarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale.

(2) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii.

Art. 432. – (1) Părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească tranzacţia lor.

(2) Dacă părţile se înfăţişează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un singur judecător.

(3) Dacă părţile se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da hotărârea în camera de consiliu.

Art. 433. – Tranzacţia va fi încheiată în formă scrisă şi va alcătui dispozitivul hotărârii.

Art. 434. – Hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită între părţi poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară.

Art. 435. – Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care tranzacţia părţilor este urmarea procedurii de mediere.

Art. 904. – (1) Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de aceştia.

(2) Dacă nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere această împrejurare.

(3) La cerere se vor alătura o copie a certificatului de căsătorie şi, după caz, câte o copie a certificatelor de naştere ale copiilor minori.

(4) La cerere se poate alătura, după caz, înţelegerea soţilor rezultată din mediere cu privire la desfacerea căsătoriei şi, după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.

Codul de Procedura Penala, 2010

Art. 16. – (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;

d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) şi j), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior, în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 23. – (1) În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.

(2) Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.

(3) În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.

Art. 275. – (1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează:

2. în caz de încetare a procesului penal, de către:

a) inculpat, dacă există o cauză de nepedepsire;

b) persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă;

c) partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală;

Art. 312. – (1) În cazul când se constată printr-o expertiză medico-legală că suspectul sau inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la procesul penal, organul de cercetare penală înaintează procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmăririi penale.

(2) Suspendarea urmăririi penale se dispune şi în situaţia în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană.

(3) Suspendarea urmăririi penale se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii.

Art. 367. – (1) Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea judecăţii până când starea sănătăţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecată.

(2) Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul suspendării priveşte numai pe unul dintre ei şi disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze.

(3) Suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii.

(4) Încheierea dată în primă instanţă prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru procuror, părţile şi persoana vătămată prezente, şi de la comunicare, pentru părţile sau persoana vătămată care lipsesc. Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

(5) Contestaţia nu suspendă executarea şi se judecă în termen de 3 zile de la primirea dosarului.

(6) Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată sau la încheierea procedurii de mediere, potrivit legii.

Art. 483. – (1) După încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul sesizează instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond şi trimite acesteia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, însoţit de dosarul de urmărire penală.

(2) În situaţia în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpaţi, iar pentru celelalte fapte sau inculpaţi se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanţei se face separat. Procurorul înaintează instanţei numai actele de urmărire penală care se referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

(3) În cazul în care sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin. (1), procurorul înaintează instanţei acordul de recunoaştere a vinovăţiei însoţit de tranzacţie sau de acordul de mediere.

Art. 486. – (1) În cazul în care între părţi s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa ia act de aceasta prin sentinţă.

(2) În celelalte cazuri instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi trimiterea ei la instanţa competentă potrivit legii civile, când soluţionarea laturii civile ar întârzia soluţionarea procesului penal.

România, ca stat membru și medierea

Directiva 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala a fost adoptata la 23 aprilie 2008 si are ca obiectiv facilitarea accesului la soluționarea alternativă a litigiilor și promovarea soluționarii pe cale amiabilă a acestora prin încurajarea utilizării medierii și asigurarea unei relații echilibrate între mediere și procedurile judiciare, cât și condițiile desfășurării medierii transfrontaliere.

Prin art.4-5 din aceasta directiva se stabilește obligația statelor membre de a încuraja, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, elaborarea unor coduri voluntare de conduită și acceptarea acestora de către mediatori și organizațiile care furnizează servicii de mediere, precum și a altor mecanisme eficace de control al calității privind furnizarea serviciilor de mediere. O instanță la care a fost introdusă o acțiune poate, atunci când este cazul și având în vedere toate circumstanțele cazului respectiv, să invite părțile să recurgă la mediere pentru a soluționa litigiul. Instanța poate, de asemenea, invita părțile să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere dacă astfel de sesiuni sunt organizate și sunt ușor accesibile.

O altă obligație a statelor membre vizează încurajarea, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, punerea la dispoziția publicului larg, în special pe internet, a informațiilor privind modalitățile de contactare a mediatorilor și a organizațiilor care oferă servicii de mediere.

Directiva 2008/52/CE trebuie sa fie transpusă până la 21.05.2011.

Pana in prezent doar patru tari (Estonia, Franța, Italia si Portugalia) au informat Comisia asupra faptului ca au transpus in dreptul intern normele UE in materie de mediere.

Referitor la acest aspect comisarul pentru justiție, d-na Viviane Reding a declarat aceste masuri ale UE sunt foarte importante pentru ca promovează un acces alternativ si suplimentar la justiție in viața de zi cu zi. Sistemele de justiție dau oamenilor posibilitatea de a pretinde respectarea drepturilor lor. Accesul efectiv la justiție este protejat in conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Cetățenilor si întreprinderilor nu ar trebui sa li se îngrădească drepturile doar pentru ca le este greu sa apeleze la sistemul de justiție, pentru ca nu își pot permite acest lucru, nu pot sa aștepte derularea procesului sau nu fac fata birocrației. Fac apel la statele membre sa dea dovada de hotărâre in punerea in aplicare neîntârziata a normelor UE in materie de mediere: minimul necesar este de a permite litigiilor transfrontaliere sa fie soluționate pe cale amiabila. Dar de ce sa nu mergem mai departe? De ce aceste masuri sa nu fie disponibile la nivel național? In final, de acest lucru vor beneficia cetățenii si întreprinderile, societățile si economiile, precum si sistemul juridic in sine.

Conform unui studiu recent finanțat de UE, timpul pierdut prin neutilizarea medierii este estimat, in medie, intre 331 si 446 de zile suplimentare, in UE, iar costurile juridice suplimentare variază de la 12.471 de euro la 13.738 de euro pe caz.

Elementul crucial in orice mediere este încrederea in proces, in special atunci când cele doua parți provin din tari diferite. Prin urmare, normele UE încurajează statele membre sa prevadă controlul calității, sa elaboreze coduri deontologice si sa ofere cursuri de formare mediatorilor, pentru a se asigura de existenta unui sistem eficient de mediere. Un cod deontologic european pentru mediatoria fost dezvoltat cu sprijinul Comisiei Europene si a fost lansat la data de 2 iulie 2004. Codul deontologic european stabilește câteva principii la care mediatorii pot decide sa adere in mod voluntar;  aceste principii se refera la competenta, numire, taxe de mediere, promovarea serviciilor mediatorilor, independenta si imparțialitate, acordul de mediere si obligatia de confidențialitate. Lista organizațiilor semnatare ale Codului deontologic european este publicata aici.

Medierea poate rezolva problemele dintre întreprinderi, angajatori si angajați, proprietari si chiriași sau familii, astfel incit relațiile dintre aceștia sa se poată menține si chiar consolida, intr-un mod constructiv – un rezultat care nu poate fi întotdeauna realizat prin intermediul procedurilor judiciare. Soluționarea litigiilor in afara instanței economisește resursele sistemelor de justiție si poate reduce in mod potențial cheltuielile aferente. Soluționarea litigiilor pe cale electronica face medierea la distanta din ce in ce mai accesibila.

De ce este medierea o soluție?

Medierea este o modalitate de soluționare a disputelor pe cale amiabilă, voluntară care implică un terț imparțial, neutru, acceptat de toate părțile implicate în diferend, care asistă părțile în conflict, în cadrul unor întâlniri față în față, să ajungă la un acord acceptat de ele, în beneficiul ambelor părți.

În acest scop mediatorul ajută părțile în conflict să accepte responsabilitatea de a comunica și de a lucra împreună pentru a-și găsi soluțiile proprii la nevoile lor, bazându-se pe încrederea cu care părțile l-au învestit la momentul alegerii lui.

Medierea se bazează pe o serie de reguli și principii, fiind un proces complex, dar care se desfășoară într-un mediu informal, fără presiunea unor proceduri greu de înțeles de către persoanele neinițiate (cum se întâmplă în cazul procesului judiciar).

Avantaje:

  • Decizia îți aparține: Responsabilitatea și autoritatea de a ajunge la un acord rămân celor care sunt părți în conflict. Mediatorul nu ia decizii și nici nu dă consultanță părților, fiind cel care facilitează comunicarea dintre parți și le ajută să negocieze pentru a ajunge la o soluție acceptată de către părți.
  • Se concentrează asupra nevoilor și intereselor părților: Medierea analizează cauzele de fond ale problemei și caută soluțiile care se potrivesc cel mai bine nevoilor pentru satisfacerea intereselor, iar soluția răspunde intereselor părților.
  • Relația dintre părți este mai ușor de îmbunătățit decât în cazul procesului: Dacă se adresează instanței, relația se deteriorează, deoarece o parte câștigă, iar cealaltă pierde, dar și datorită presiunilor exterioare la care sunt supuși suplimentar (termene lungi, procedură complicată, stresul găsirii unui apărător) .
    Medierea privește în viitor, atât la rezolvarea problemelor, cât și la păstrarea relațiilor.
  • Informală: Medierea poate fi un proces mai puțin intimidant spre deosebire de o instanța judecătorească. Din moment ce nu exista reguli stricte de procedură, această flexibilitate le permite persoanelor implicate să-și găsească cea mai buna cale spre un acord.
  • Rezolvare mai rapidă decât in instanță: unde pot trece ani până se finalizează un proces de judecată, pe când un acord prin mediere poate fi obținut și în câteva ore. Durata unei medieri depinde, în principal, de stadiul disputei, de voința părților de a rezolva problemele și de capacitatea de a negocia a acestora.Disputa se poate soluționa într-o sesiune de mediere sau în mai multe, în funcție de complexitate. Părțile, împreuna cu mediatorul, vor agrea planificarea ședințelor de mediere.
  • Costuri mai mici: Un proces in instanta este costisitor, iar costurile pot depăși beneficiile.  Într-un proces de mediere costurile sunt reduse și suportate egal de ambele părți, cu excepția unei alte înțelegeri a părților. Dacă nu puteți ajunge la un acord prin mediere, alte opțiuni legale sunt încă posibile. Chiar și un acord parțial poate scădea din taxele litigiului care ar urma pentru rezolvarea problemelor nerezolvate la mediere.
  • Confidențialitate: Majoritatea cazurilor din instanța judecătorească se discută în ședințe publice, ceea ce expun părțile unei presiuni suplimentare, în mediere  discuțiile au loc într-un cadru care asigură confidențialitate. La mediere participă doar mediatorul cu părțile, și eventual asistenții parților (avocați, rude, consultanți, fără ca aceștia să intervină în proces). Mediatorul este obligat să păstreze confidențialitatea tuturor informațiilor aflate pe parcursul medierii, cu excepția cazurilor prevazute de lege și să restituie părților orice înscrisuri folosite de către acestea în timpul medierii. Părțile pot decide să păstreze și ele confidențialitatea asupra informațiilor din cadrul medierii. Toți participantii vor semna acorduri de păstrare a confidențialității.
    Mediatorul nu poate fi chemat ca martor, decât în cazuri excepționale prevăzute de lege.
Drepturile părților în mediere:
·         sunt libere să decidă dacă acceptă procesul de mediere și acordul rezultat;
·         se pot retrage oricând din procesul de mediere;
·         sunt libere să aleagă mediatorul;
·         au dreptul de a fi informate cu privire la procesul de mediere înainte de a accepta participarea la mediere;
·         au dreptul de a-și defini problemele și interesele, au control total asupra soluției de rezolvare a disputei;
·         au dreptul de a beneficia de serviciile unui mediator neutru și imparțial;
·         au dreptul la confidențialitate din partea mediatorului.
În principiu, toate cauzele asupra cărora părțile se pot înțelege prin negociere pot fi soluționate prin mediere.
·         Dispute civile: grănițuire, revendicare, probleme locative, executarea unui contract, despăgubiri etc.
·         Dispute de familie: neînțelegerile dintre soți privind continuarea căsătoriei, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copiilor, contribuția părinților la întreținerea copiilor, precum și orice alte neînțelegeri.
·         Comerciale (de afaceri): Executarea  și interpretarea contractelor, încetarea unor înțelegeri, pretenții etc
·         Organizaționale: dispute în cadrul unor companii, asociații, organizații sindicale, patronale, federații.
·         Victima-agresor (penale): fapte pedepsite de legea penala în România pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
·         În comunitate: vecini, asociații de proprietari, dispute în școală, dispute de mediu, etc.
·         Relații de muncă.
%d bloggers like this: