Denisapatrascu's Blog

Potrivit prevederilor art.167-168[1] din Codul Muncii, angajatorul are obligaţia de a contribui la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale care rezultă din contractele individuale de muncă, în condiţiile legii. Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale asigură plata creanţelor care privesc salarizarea. La constituirea şi la utilizarea fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale se vor respecta următoarele principii:

a)     patrimoniul instituţiilor de administrare a fondurilor trebuie să fie independent de capitalul de exploatare al unităţilor şi trebuie să fie constituit astfel încât asupra acestuia să nu poată fi pus sechestru în cursul procedurii în caz de insolvabilitate;

b)    angajatorii trebuie să contribuie la finanţare în măsura în care aceasta nu este acoperită integral de către autorităţile publice;

c)     obligaţia de plată a instituţiilor de administrare a fondurilor va exista independent de îndeplinirea obligaţiei de contribuţie la finanţare.

Principiile de mai sus sunt preluate din art.5 al Directivei Consiliului 80/987/CEE din 20 octombrie 1980 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului.

Conform  art.2 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2002/74/CE din 23 septembrie 2002 de modificare a Directivei Consiliului 80/987/CEE un angajator este considerat a fi în stare de insolvabilitate în cazul în care a fost formulată o cerere privind deschiderea unei proceduri colective fondate pe insolvabilitatea angajatorului, prevăzută de dispoziţiile legale, administrative sau pe reglementarea statului membru, implicând deposedarea parţială sau totală a angajatorului de activele sale şi numirea unui judecător sindic sau a unei persoane care exercită o funcţie similară, iar autoritatea care este competentă în temeiul dispoziţiilor menţionate a hotărât instituirea procedurii sau a constatat că unitatea angajatorului a fost definitiv închisă şi că activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica instituirea procedurii.

Având în vedere că este o problematică de actualitate, din perspectiva dezbaterilor publice privind proiectul de lege privind fondul de garantare a creanţelor salariale, consider că o analiză a dreptului comparat poate oferi soluţii viabile ce pot fi adaptate de legiuitorul român. În acest sens, propun spre analiză situaţia existentă în Franţa, Republica Slovenă, Lituania şi Letonia.

1.      Franţa

Potrivit dispoziţiilor art.1 din Legea nr. 73/1973 privind asigurarea, în caz de reorganizare judiciară sau de lichidare a bunurilor, a plaţii creanţelor rezultate din contractul individual de munca, toţi angajatorii având calitatea de comercianţi sau de persoană fizică care angajează unul sau mai mulţi salariaţi în condiţiile prevăzute de Codul muncii, trebuie să-i asigure pe aceştia contra riscului neplăţii sumelor care le sunt datorate, în executarea unui contract individual de muncă, la data deciziei prin care s-a pronunţat reorganizarea judiciară sau lichidarea bunurilor.

Această prevedere se aplică şi în cazul întreruperilor intervenite în situaţia pre-pensionarii sau a ajutorului de pensie stabilit sau în curs de stabilire datorate unui salariat sau unui fost salariat ca urmare a unui contract colectiv de muncă sau unui acord profesional sau inter-profesional de catre un angajator aflat in reorganizare judiciare sau lichidare de  bunuri.

Rezultă că toate persoanele juridice de drept privat trebuie să achite cotizaţia chiar dacă administrează un serviciu public. Totuşi există şi excepţii:

–         SEITA (ţigări şi chibrituri) întrucât textele care reglementează funcţionarea sunt inconciliabile cu dispoziţiile Legii din 25 ianuarie 1985 privind redresarea şi lichidarea judiciară a întreprinderilor;

–         Compania Air France;

–         societăţile care au ca obiectiv serviciul public de radiodifuziune şi televiziune al cărui unic acţionar este statul;

–         SNCF[2];

Conform art.2 al actului normativ menţionat, regimul asigurării plaţii drepturilor salariale va fi organizat de o asociaţie de creanţă, în termen de o lună de la data publicării legii, de către organizaţii reprezentative ale angajatorilor, agreate de ministrul muncii. Aceasta asociaţie (ASSEDIC) va încheia un contract de gestionare cu Asociaţile pentru Gestiunea Regimului de Asigurare a Salariilor (AGS). Articolul 7 al Directivei Consiliului 80/987/CEE a fost preluat prin art.3 de către reglementarea franceză, astfel, dreptul salariatilor este independent de respectarea de catre angajator a dispoziţiilor legale sau a obligaţiilor de contribuţie la fond la care este obligat. Conform art.4 al Legii nr. 73/1973 asigurarea este finanţată  din  cotizaţiile angajatorilor aplicate asupra remuneraţiilor care servesc ca bază de calcul pentru stabilirea contribuţiilor la fondul asigurărilor de şomaj. Procentul cotizaţiilor este fixat la 0,15% începând cu data de 1 iulie 2000.

Potrivit prevederilor directivei procedura de alocare a surselor din fondul de garantare a creanţelor salariale precum şi definirea termenilor de „salariat”, „angajator”, „remuneraţie”, „drept dobândit”, „drept în cursă de a fi dobândit” este lăsată la latitudinea fiecărui stat membru.

Legea nr. 73/1973 privind asigurarea, în caz de reorganizare judiciară sau de lichidare a bunurilor, a plaţii creanţelor rezultate din contractul individual de munca, stabileşte că judecatorul sindic, poate plăti, în tot sau în parte, în termen de 10 zile de la apariţiei situaţiei de insolvabilitate, creanţele garantate de lege şi transmite, înainte de expirarea acestui termen Asociaţiei pentru Gestiunea Regimului de Asigurare a Salariilor (AGS), o lista a acestor creanţe precizând calitatea de salariat-creditor şi specificând eventualele sume platite, vizate de judecatorul-comisar. Listele cu salariaţii-creditori se stabilesc de judecătorul sindic, după consultarea comitetului de întreprindere sau, în lipsa acestuia, de reprezentanţi ai salariaţilor, pe baza mijloacelor de probă prevăzute de dispoziţiile legale sau convenţionale.

In termen de 5 zile AGS va vărsa sumele rămase neplatite care figurează pe lista ASSEDIC, chiar dacă creanţa salariaţilor este contestată. Obligaţia transmiterii fiecărui salariat-creditor al unei creanţe salariale îi revine judecatorului sindic.

Creantele de aceeaşi natură, prezentate după expirarea termenului  de 10 zile, fac obiectul unei cereri complementare, căreia i se aplică procedura menţionată. În situaţia în care, după concediere, salariaţii au continuat să lucreze (în timpul perioadei de obsevaţie pentru care a fost prelungită activitatea), creanţele salariale ale salariaţilor interesaţi trebuie să fie înscrise în pasivul lichidării judiciare.

Judecatorul sindic trebuie, în termen de 3 luni de la data hotărârii prin care s-a pronunţat reorganizarea judiciară sau lichidarea bunurilor, să remită ASSEDIC o cerere cuprinzând creanţele salariale stabilite, verificate atât de judecătorul sindic  cât şi de judecătorul –comisar, inaintea oricăror alte creanţe.

Mandatorul lichidator este obligat, în această calitate, să plătească sumele corespunzătoare creanţelor care sunt născute înainte de începerea procedurii colective şi care trebuie plătite la termenul de scadenţă. Pentru alte creanţe, judecătorul sindic nu poate obliga un mandatar lichidator să plătească sume datorate salariaţilor. Din acest motiv, trebuie să se stabilească sumele pt a fi înscrise pe statul  creanţelor depuse la grefa tribunalului de comerţ.

AGS acoperă crenţele rezultate din încetarea contractului individual de muncă care intervin:

–         în timpul perioadei de observaţie;

–         în termen de 1 luna de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti prin care este oprit planul de redresare;

–         în termen de 15 zile de la pronunţarea sentinţei de lichidare;

–         în timpul menţinerii provizorii a activităţii autorizate de judecătorul sindic.

Aplicarea acestor dipoziţii a generat o bogată jurisprudenţă care exclude garanţia AGS atunci când lichidatorul pronunţă concedierile după termenul de 15 zile de la pronunţarea sentinţei de lichidare. În acest caz, responsabilitatea mandatarului-lichidator poate fi angajată, în condiţiile dreptului comun, dacă absenţa concedierii în termenul legal determină o pasivitate culpabilă, iar consecinţele sunt la originea prejudiciului suferit de salariat, privat astfel, în lipsa garanţiei acordate de AGS de toate prosibilităţile de recuperare a crenţei sale.

Gestionarea fondului revine ASSEDIC, atât în privinţa strângerii cotizaţiilor, stabilită în angajamentul cu AGS cât şi în privinţa vărsării sumelor de bani ce reprezintă creanţele salariale ale salariaţilor pe care le alocă AGS către reprezentanţii creditorilor care le vor oferi salariaţilor. AGS are rolul şi obligaţia de a pune în aplicare dispoziţia reprezentantului creditorilor prin intermediul ASSEDIC. ASSEDIC care a efectuat acest avans de fonduri se va subroga în drepturile salariaţilor-creditori, pentru sumele pe care le-a vărsat.

Creanţele garantate

a) Sume născute din executarea unui contract individual de muncă

1. 1. orele suplimentare: pentru a fi acoperite de AGS, orele suplimentare trebuie să fie probate;
2. 2. concediul de odihnă: la momentul depunerii bilanţului, salariaţii sunt creditori în tot sau în parte asupra concediilor plătite pentru o perioadă lucrată. Sunt garantate indemnizaţiile de concediu remunerând concedii efectuate după deschiderea procedurii dar corepunzând unor zile lucrătoare efectuate anterior acestei date;
3. 3. al 13-lea salariu: garantarea acestuia de AGS depinde de exigibilitatea datei deschiderii procedurii. Dacă derptul la acesta nu s-a născut la data de 31 decembrie a anului, iar deschiderea procedurii a avut loc până în data de 10 dececmbrie a anului, prima nu este garantată;
4. 4. diurnele de deplasăre: sunt garantate de AGS fiind în executarea unui contract de muncă;
5. 5. reclamarea tardivă a salariilor:  faptul că un salariat nu a primit şi nu a făcut demersuri pentru a primii salariile sale pe o durată de minim 14 luni pentru a nu pune în dificultate întreprinderea, acest fapt nu îl decade din dreptul de a o solicita şi nici că acestă creanţă s-a prescris. În absenţa unei manifestări de voinţă echivocă a salariatului de a stinge obligaţia de plată a salariilor izvărâtă din executarea unui contract individual de muncă. Aceste creanţe sunt garantate;
6. 6. planul de economii a întreprinderii: sumele vărsate în baza unui plan de economii de către întreprindere alimentat din acţiunile şi vărsămintele complementare ale întreprinderii dar şi voluntarea ale salariaţilor, sunt garantate de AGS.
7. 7. fondul salarial: sumele datorate în aplicarea unui acord ce generează un fond salarial sunt acoperite de AGS cu condiţia ca convenţia sau acordul ce a creat fondul şi care a prevăzut viramentele a fost agreat de Ministerul muncii.
8. 8. vărsămintele ulterioare închiderii perioadei de observaţie: salariile corespunzând perioadei dintre data închiderii perioadei de observaţie şi data efectivă a lichidării judiciare nu sunt garantate de AGS
9. 9. contul de depozit şi contul curent: gratificaţiile anuale care au ţinut cont de depozitul deschis pe numele salariatului în evidenţele/registrele angajatorului, dacă nici o altă sumă n-a fost înscrisă şi salariatul putea să se retragă/pensioneze în orice moment, dobânda percepută de lucrător nu constituie decât un element accesoriu, nu stabileşte că crenaţa rezultată a fost străină de executarea contractului individual de muncă. AGS trebuie deci să garanteze.
10. 10. salariile şi primele păstrate de salariat într-un cont curent nu sunt garantate de AGS decât în măsura în care judecătorul, apreciind intenţia comună a părţilor, estimează că aceasta nu reprezintă voinţa de modificare a naturii creanţei originii salariale.
11. 11. fondurile vărsate de un salariat în vederea obţinerii de părţi sociale ale întreprinderii nu sunt garantate în cazul unei proceduri de reorganizare sau lichidare judiciară.
12. 12. ajutorul de deces este garantat de AGS.

b) Sume născute din încetarea unui contract individual de muncă

1. 1. Indemnizaţia de concediere ilegală: daunele interese vărsate în baza L. 122-14-5 din Codul muncii pentru repararea prejudiciului cauzat de concedierea fără cauze reale şi serioase, care a fost pronunţată înaintea deschiderii procedurii colective, sunt garantate de AGS;
2. 2. Indemnizaţia tranzacţională:  vărsată în temeiul unei tranzacţii semnate cu mai mult de 6 luni înaintea deschiderii procedurii;
3. 3. indemnizaţia de ieşire la pensie:  este vărsată după îndeplinirii vârstei de 60 de ani. Chiar şi în acest caz, dacă termenii unui acord cu angajatorul se obligă să acorde salariaţilor, care îşi încetează contractul individual de muncă prin pre-pensie, o indemnizaţie de ieşire la pensie la 60 de ani, această indemnizaţie nu este garantată de AGS decât pentru persoanele care ating vârsta de 60 de ani înainte de deschiderea procedurii de reorganizare sau lichidare judiciară. Dacă în cursul procedurii, salariatul atinge vârsta de pensionare, judecătorul sindic poate să transforme cererea de indemnizaţie de concediere în indemnizaţie de ieşire la pensie. În acest caz, indemnizaţie de concediere fiind făcută în timp util, indemnizaţia de ieşire la pensie nu poate fi declarată inadmisibilă sub pretextul că nu ar fi fost produsă în termenul legal.

c) Daune interese şi plăţi diverse

1. 1. Daune-interese în cazul încetării anticipate a contractul individual de muncă pe durată determinată: contractul individual de muncă pe durată determinată poate înceta înainte de expirarea termenului în cazul acordului între salariat şi angajator. De asemenea, poate înceta în cazul culpei grave sau forţei majore. Angajatorul care are iniţiativa încetării acestuia fără să fie îndeplinite condiţiile de mai sus, datorează salariatului daune-interese într-o sumă egală cu remuneraţia pe care salariatul ar fi în drept să o primească până la expirarea contractului. Dacă concedierea are loc într-o perioadă de maxim 15 zile de la lichidare, AGS garantează creanţa;
2. 2. Daune-interese în cazul privării de salariu sau întârzierea plăţii: este o creanţă garantată de AGS întrucât aceste sume sunt datorate în temeiul nerespectării contractului individual de muncă de către angajator;
3. 3. daune interese acordate datorită rezistenţa abuzivă la cererea salariaţilor: sumele alocate salariaţilor prin decizie judecătorească cu titlu de daune interese din cauza rezistenţei abuzive a angajatorului la cererea lor de a le plăti, spre ex. orele suplimentare datorită absenţei pt a participa la o grevă nu sunt garantate de AGS;
4. 4. daune-interse pentru încălcarea legislaţiei privind repausul duminical: sunt garantate de AGS;
5. 5. neremiterea certificatelor/adeverinţelor de muncă: nu sunt sume datorate în executarea unui contract individual de muncă dar rezultă din neglijenţa angajatorului. Nu sunt acoperite de AGS.

Posibilitatea de plafonare oferită de art.4 (3) din Directiva Consiliului 80/987/CEE pentru a evita plată a sumelor ce depăşescă obiectivul social al prezentei directive, conform căreia statele membre pot stabili un plafon de garantare a plăţii drepturilor neachitate salariaţilor, a fost instituită prin preocuparea, pe de o parte,  de a păstra un echilibru financiar al AGS şi pe de altă parte de a limita fraudarea.

Potrivit L. 143-11-8 şi D. 143-2 din Codul Muncii francez sunt stabilite două plafoane distincte: a) plafonul 13 (13 X 4 plafonul lunar de securitate socială) trebuie să fie aplicat creanţelor rezultând din dispoziţii legale, reglementări sau convenţii şi care sunt născute dintr-un contractul individual de muncă încheiat cu cel puţin 6 luni înainte de pronunţarea procedurii judiciare. b) plafonul 4 (4 X 4 plafonul lunar de securitate socială, în cazul în care contractul individual de muncă a fost încheiat de mai puţin de 6 luni în raport de data deschiderii procedurii. Legea prevede că garantarea se aplică tuturor creanţelor astfel, un singur plafon se aplică ansamblului creanţelor unui salariat.

Până în cursul anului 1998, interpretarea Camerei sociale a Curţii de Casaţie a adoptat  plafonul 4 în majoritatea cazurilor. Pentru salariu, a fost eliminat plafonul 1 pentru că suma remuneraţiei a fost liber dezbătută între părţi şi, în consecinţă, nu mai corespunde exact salariului minim fixat obligatoriu prin lege, reglementare sau contract colectiv.

2. Republica Slovenă

Legea privind constituirea fondului de garantare a creanţelor salariale, denumit în această ţară Fondul de Garantare şi Întreţinere, a apărut în data de 09.05.1997 şi a suferit 3 modificări, publicate în Gazeta oficială în data de 29.01.1999, 21.05.1999, respectiv 23.06.1999. Analiza prezentată mai jos include şi aceste modificări aduse Legii Fondului de Garantare şi Întreţinere.

Spre deosebire de reglementarea franceză, slovenii au optat pentru un fond de garantare a creanţelor salariale, persoană juridică de drept public, cu o conducere tripartită. Astfel, fondul este condus de un director şi un Consiliu de conducere format din Preşedinte şi 10 membri, din care 3 membri vor fi desemnaţi de organizaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, 3 membri de către organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional; 3 membri de către Guvern din care 2 vor reprezenta Ministerul Muncii şi 1 membru Ministerul Finanţelor; 2 membri numiţi de către centrele de muncă sociale. Fondul  este reprezentat, iar operaţiunile conduse, de către Director desemnat de către Consiliul de conducere pentru un mandat de 4 ani.

Prin statutul fondului se stabileşte că o parte a atribuţiilor de expertiză, administrative şi tehnice privind exerciţiul drepturilor la care salariaţii sunt îndreptăţiţi în cazul insolvabilităţii angajatorului lor vor fi îndeplinite de Serviciul de Ocupare din Slovenia.

În art.12 al legii se stabileşte că procedura de faliment nu poate fi iniţiată împotriva Fondului. În cazul în care Fondul este incapabil să stabilească obligaţiile sale, Republica Slovenia este responsbilă pentru plata în solidar cu Fondul.

Resursele pentru plata drepturilor lucrătorilor în cazul insolvabilităţii vor fi asigurate de angajatori, din buget şi din Fondul de Recuperare a Pretenţiilor prevăzut de lege. Pentru plata drepturilor copiilor pentru înlocuirea neplăţii pensiei de întreţinere, resursele vor fi asigurate din bugetul de stat şi prin recuperarea acestor drepturi. Astfel, statul va furniza resursele prevăzute anterior din bugetul său, oricând fondul este deficitar, în Planul financiar al Fondului pe care Adunarea Naţională a Republicii Slovenia îl va discuta când  adoptă bugetul de stat.

Conform art.17 din lege un angajator este insolvabil dacă se regăseşte într-una din următoarele situaţii:

a) procedura de faliment a început împotriva sa;

b) o rezoluţie legală a luat forma unui act obligatoriu incluzând un plan de reorganizare financiară a angajatorului.

Beneficiarii dreptului la plata creanţelor de natură salarială de la fond vor dobândi acest drept  începând din ziua încetării raportului lor de muncă, datorită insolvabilităţii angajatorului. Beneficiază de drepturile acestea şi salariaţii al căror raport de muncă a încetat datorită insolvabilităţii angajatorlui cu care au avut raport de muncă neîntrerupt pentru cel puţin 3 luni înaintea datei încetării raportului de muncă.

Prestaţiile ce pot fi plătite din fond sunt:

a)     drepturile salariale neplătite pentru 3 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă, până la suma reprezentând de 3 ori salariul minim stabilit de lege de la data efectuării plăţilor, mai puţin contribuţiile prevăzute de lege ;

b)    compensaţiile salariale neplătite pentru absenţa de la lucru pentru 3 luni anterioare, datei încetării contractului individual de muncă, din motive ce nu ţin de salariat, până la suma reprezentând de 3 ori salariul minim stabilit de lege de la data efectuării plăţilor, mai puţin contribuţiile prevăzute de lege;

c)     compensaţia salarială pentru perioada de concediu de odihnă anual plătit şi neefectuat la care salariatul era îndreptăţit într-un an calendaristic, până la suma reprezentând jumătate din salariul minim stabilit de lege pentru perioada pentru care plata este pretinsă, mai puţin contribuţiile prevăzute de lege;

d)    plăţile compensatorii la concediere, până la suma reprezentând salariul minim stabilit de lege pentru perioada pentru care plata este pretinsă conform acestei legi, mai puţin contribuţiile prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 20 din lege drepturile de care beneficiază salariaţii potrivit prezentei legi sunt inalienabile şi personale şi nu pot fi transferate către altă persoană sau moştenite.

Beneficiarii îşi vor pierde drepturile prevăzute de lege, în cazul în care:

a)     cererea născută din drepturile acordate de prezenta lege a fost stabilită ca fiind cel puţin mai mică decât suma determinată anterior înainte de implementarea deciziei născută din prezenta procedură;

b)    au fost oferite informaţii false referitor la îndeplinirea condiţiilor de dobândire sau scopul de a beneficia de aceste drepturi;

c)     nu s-au notificat modificările care pot afecta dobândirea sau scopul pentru a beneficia de aceste drepturi;

Cererile ce izvorăsc din dreptul la plata creanţelor salariale ca urmare a insolvabilităţii angajatorului sunt scutite de taxe de timbru.

Organul de conducere al angajatorului este obligat să pună la dispoziţia Fondului, la cererea acestuia, toate informaţiile solicitate de Fond pentru a analiza cererilor referitoare la stabilirea creanţele salariale, prevăzute de prezenta lege.

Creanţele pe care o persoană îndreptăţită să le aibă înpotriva unui angajator precum şi pretenţiile copilului faţă de persoana obligată la plata întreţinerii în limita drepturilor garantate de această lege vor fi transferate Fondului la momentul punerii în executare a deciziei prin care este recunoscută creanţa. După transferul pretenţiilor către Fond, acesta se va subroga în drepturi salariatului împotriva angajatorului sau debitorului falimentar, în calitate de creditor pentru sumele plătite în baza deciziei. Fondul trebuie să informeze angajatorul în scurt timp despre subrogarea în drepturi, în calitate de creditor, având obligaţia să pună la dispoziţie toate documentele ce pot constitui probe în acest sens. În procedurile de recuperare a pretenţiilor transferate potrivit prezentului articol, fondul nu va fi scutit de plata costurilor legale. Excepţie de la principiul neretroactivităţii legii îl constituie prevederea de la art. 30, conform căreia, de drepturile prevăzute de prezenta lege vor beneficia şi  persoanelor al căror contract individual de muncă a încetat datorită insolvabilităţii angajatorului lor, în perioada cuprinsă între 02.01.1994 până în ziua în care Fondul va deveni operabil. Beneficiarii acestei prevederi trebuie să depună o cerere pentru exercitarea drepturilor lor în termen de 90 de zile de la începerea operaţiunilor Fondului. Fondul trebuie să se pronunţe asupra cererii în termen de maxim 6 luni de la primirea acesteia. Fondul îşi va începe activitatea nu mai târziu de 60 de zile după înregistrarea sa în registrul judecătoresc, legea devenind aplicabilă de la momentul publicării ei în Gazeta Oficială (09.05.1997).

1. 3. Lituania Legea privind Fondul de Garantare a fost publicată în data de 12.09.2000 şi modificată în ulterior în 27.09.2001.

Potrivit acestei reglementări, resursele Fondului de Garantare se compun din:

a)     contribuţiile întreprinderilor prevăzute la art. 1 alin.(2), însumând 0,2% din salariu baza de calcul fiind cea stabilită pentru plata contribuţiilr la fondul de asigurăriilor sociale de stat;

b)    resurse ale Fondului de Privatizare şi ale Bugetului de Stat alocate printr-un capitol separat;

c)     fonduri primite de la întreprinderi falimentare sau aflate în curs de faliment, în favoarea pretenţiilor creditorilor Fondului de Garantare;

d)    contribuţii voluntare ale persoanelor fizice sau juridice;

Din fondul de garantare sunt plătite următoarele creanţe, de natură salarială:

a)     suma salariilor restante, în toate cazurile limitate la cuantumul fixat de Guvern, la recomandarea Consiliului Fondului de Garantare, fără a putea fi mai mică decât cuantumul a 3 salarii lunare minime.

b)    compensaţiile băneşti pentru concediul de odihnă anual neefectuat, acordate pentru o perioadă mai scurtă decât concediul de odihnă anual minim stabilit prin lege;

c)     plaţi compensatorii în cuantumul fixat în contractul individual de muncă;

d)    daune datorate ca urmare a accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale, în cuantumul stabilit de legea specială în domeniu, în situaţia în care obligaţia nu se transferă statului;

e)     plata sumelor restante la fondul asigurărilor de şomaj în cuantumul stabilit de Guvern, la recomandarea Fondului de Garantare.

Sumele de plată la care este obligat Fondul de Garantare se calculează pe baza creanţelor salariaţilor întreprinderii falimentare sau în curs de faliment, izvărâte dintr-un contract individual de muncă, existente anterior deschiderii procedurii de faliment şi/sau pentru o perioadă de maxim 2 luni după deschiderea acestei proceduri.

Potrivit prevederilor art.6 alin.(2) din lege, documentele referitoare la creanţele salariaţilor rezultând din relaţiile de muncă se înaintează administratorului fondului de garantare, de către adminsitratorul unei întreprinderi falimentare sau în curs de faliment sau de către preşedintele comisiei de lichidare a acesteia, în termen de 2 săptămâni de la data aprobării pretenţiilor creditorului.

Alocarea resurselor Fondului de Garantare este iniţiată de administratorul fondului şi în situaţia în care după prescrierea unui termen de 2 luni de la aprobarea pretenţiilor creditorului,  salariatul/salariaţii întreprinderii falimentare sau în curs de faliment sau o organizaţie care îi reprezintă, notifică în scris Consiliul Fondului de Garantare despre faptul că administratorul întreprinderii respective sau preşedintele comsiei de lichidare nu a solicitat alocarea resurselor, cu condiţia prezetării dovezii că au notificat, cu cel puţin 15 zile înainte administratorului întreprinderii respective sau preşedintelui comsiei de lichidare, solicitarea de alocare a resurselor.

După ce Consiliul Fondului de Garantare adoptă decizia alocării resurselor, adminsitratorului Fondului şi adminsitratorului întreprinderii în cauză, respectiv Preşedintele Comsiei de Lichidare, încheie un acord asupra transferului resurselor către întreprinderea falimentară sau în curs de faliment.

Potrivit prevederilor art.8 din lege, Fondul de Garantare este condus de Consiliu, tripartit, alcătuit din 12 membri după cum urmează: 4 membri reprezentând sindicatele reprezentative; 4 membri reprezentând patronatele reprezentative şi 4 membri reprezentând instituţiile adminsitraţiei de stat. Activităţile Consiliului sunt conduse de către un preşedinte care va fi numit de guvern, dintre repezentanţii instituţiilor administraţiei de stat.

Actul normativ a intrat în vigoare la data de 01.10.2000, dar alocarea resurselor s-a realizat după 3 luni de la data intrării în vigoare a legii, perioada respectivă reprezentând o perioadă de acumulare de resurse pentru fondul de garantare.

1. 4. Letonia

În Letonia reglementarea privind fondul de garantare al creanţelor salariale se aplică doar în cazul falimentului angajatorului, declarat de instanţa judecătorească.

De asemenea, o particularitate a transpunerii directivei Consiliului 80/987/CEE, astfel cum a fost modificată de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2002/74/CE, este prevăzut de art.3, conform căruia, un salariat are dreptul la satisfacerea drepturilor din resursele fondului de garantare a salariilor doar dacă angajatorul nu are restanţe la fondurile sociale.

Conform art.5 din fondul de garantare vor fi plătite:

1)    salariul, aferent ultimelor 3 luni ale relaţiei de muncă din ultimele 12 luni de la data efectivă a insolvabilităţii angajatorului;

2)    rambursarea concediului de odihnă anual plătit, la care avea dreptul în ultimele 12 luni înainte de data insolvabilităţii angajatorului;

3)    rambursarea pentru alte tipuri de concedii plătite, prevăzute de contractul individual de muncă, în ultimele trei luni ale contractului individual de muncă;

4)    plăţi compensatorii datorate încetării contractului individual de muncă;

5)    plăţi compensatorii în caz de accidente de muncă sau pentru boali profesionale, potrivit legii;

6)    obligaţiile angajatorului privind plăţile obligatorii de asigurări sociale de stat, corespunzătoare sumelor enumerate anterior.

Dacă angajatorul nu a achitat drepturile salariale pentru o perioadă mai mare de trei luni, salariatul are dreptul să aleagă cele mai favorabile trei luni din ultimele 12 luni înainte de data insolvabilităţii angajatorului pentru care va fi calculată remuneraţia aferentă.

O altă particularitate este în privinţa formării resurselor fondului, dacă în celelalte state analizate, angajatorii plătesc o contribuţie la acest fond, în Letonia fondul este format din contribuţia statului care alocă o sumă stabilită anual din bugetul statului, motiv pentru care există posibilitatea legală de a-şi recupera crenaţele de la angajatorii aflaţi în faliment, în măsura în care acest lucru este posibil.

Denisa Pătraşcu, articol publicat in Revista Română de Dreptul Muncii nr.04/2005, pag.196-204

---

[1] Modificat prin art.57-58 din OUG nr.65/2005, conform căruia constituirea şi utilizarea fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale se vor reglementa prin lege specială, iar art. 168 se abrogă. Aceste prevederi nu produc schimbări la nivelul obligaţiei de armonizare legislativă a Directivei Consiliului 80/987/CEE şi a Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2002/74/CE.

[2] Societatea Nationala de Cai Ferate

Filed under: Analize juridice | Tagged: Codul Muncii, Directiva 2002/74/CE, Directiva 80/987/CEE, drept comparat, Fond Garantare creante salariale |