@Cartile Mariei – Raftul Denisei
Astazi am vazut cu totii la televizor un spectacol al arogantei si suficientei. Un spectacol trist prin care una din institutiile democratice, fara mare popularitate, dar totusi aleasa uninominal, Parlamentul a fost din nou umilita. Nenumaratii comentatori adusi in studiourile televiziunilor au avut un nou subiect de comentariu. Aprins, grav, acuzator, indignat…. Unul dintre acestia mi-a atras atentia numind intreaga situatie „un nou spectacol al blondei din politica romaneasca”…. Ce trist…
Ca femeie imi doresc sa fiu reprezentata de oameni care sa participe la luarea deciziilor in cunostinta de cauza. Nu ma intereseaza la prima vedere daca e femeie sau barbat. Si totusi…. in viata am avut posibilitatea sa lucrez cu factori de decizie de ambele sexe. Am observat ca sunt domenii unde instinctiv cautam sa gasesc o femeie. Astept sa gasesc o femeie care sa-mi recolteze sangele cand imi fac analizele. Caut o femeie care sa fie alaturi de copii in primii pasi pe care ii fac intr-o cresa sau scoala. Ascult cu interes prelegerile unei distinse doamne profesor universitar intr-un domeniu social. Si atunci… astept ca aceste femei responsabile, cu pregatire si prestanta sa fie mai mult decat spectatoarele unui show ieftin. Sa devina actori nu spectatori. Sa fie acolo unde vocea lor poate fi auzita. La Natiunile Unite, la Bruxelles si Strasbourg… si da … in Romania. In Curtea Constitutionala a acestei tari, in Parlament si in Guvern.
Cartea pe care v-o propun astazi se refera la o astfel de persoana. Intamplator blonda. Si foarte inteligenta. Doamna in cauza, astazi la o varsta la care isi poate scrie cu demnitate memoriile, poate da oricand lectii de politica externa dar si de prestanta si demnitate in sfera politica. Se numeste Madeleine. Madeleine Albright.
Fiica unui inalt diplomat cehoslovac, nascuta cu putin inaintea celui de-al doilea razboi mondial emigreaza alaturi de familia sa in Statele Unite ale Americii cand avea 11 ani. Aveau sa mai treaca 9 ani pana va deveni cetatean american. Plecarea din Cehoslovacia, exilul in perioada razboiului in Anglia si viata dificila de emigrant in SUA anilor 50 aveau sa ii marcheze intreaga viata, lucru simtit in abordarile ulterioare de politica externa precum drepturile emigrantilor sau atitudinea fata de problema palestiniana.
Studiaza la Universitatea de Ştiinţe Politice Wellesley College şi apoi Dreptul la Columbia University. Se casatoreste cu Joseph Albright, fiul unei familii burgheze ce reprezenta imaginea vechiului Chicago, cu numeroase conexiuni in lumea politica dar si de afaceri, spre surprinderea familiei acestuia, care o primeste cu raceala (cu cateva exceptii). La scurt timp devine mama a trei fete, care devin una din preocuparile marcante ale tineretii sale.
Mutarile dese de domiciliu pentru a fi alaturi de cariera jurnalistica a sotului sau ii dau posibilitatea sa studieze pentru doctorat si sa obtina o diploma la Institutul Rus al Universitatii Columbia. Si totusi o alta schimbare de domiciliu este cea care ii va schimba si viata. In 1968 aveau sa se mute la Washington, pentru ca sotul sau jurnalist sa fie mai aproape de locul unde se misca lucrurile. Intre timp d-na Albright isi consuma energia adunand fonduri pentru scoala si deschizand o mica gazeta scolara.
Si totusi vocatia sa alaturi de o doza de noroc pe care o recunoaste (este prima carte de memorii pe care o citesc si care are un capitol doar de multumiri si de recunostinte pentru persoanele care i-au fost alaturi, inclusiv agentii de securitate, carora in treacat fie spus le facea clatite) fac ca lucrurile sa nu stagneze. Capacitatea organizatorica dovedita la diversele strangeri de fonduri pentru cauze caritabile fac sa se indrepte spre ea atentia pentru a ajuta la strangerea de fonduri pentru campania prezidentiala din 1972 a senatorului de Maine, Edmund Muskie. Pierdea in alegeri a acestuia nu schimba cu mult trendul ascendent pe care d-na Albright se afla, astfel ca 4 ani mai tarziu se regaseste in campania aceluiasi politician pentru alegerile interne din Partidul Democrat. Desi candidatul ales este Jimmy Carter, reusita in alegeri a acestuia ii ofera posibilitatea d-nei Albright de a se alatura echipei de consilieri a lui Muskie de la Senat, prin plecarea principalului consilier al acestuia in echipa de la Casa Alba. Cu umor doamna Albright povesteste cum mama a 3 copii, la 39 de ani obtine prima slujba platita cu norma intreaga si cum incearca sa se integreze colectivului de consilieri cu 10-15 ani mai tineri, dar cu mult mai multa experienta.
Vacanta de Craciun din 1976 ii aduce un cadou neasteptat. Profesorul sau polonez Brzezinski devine consilierul pe probleme de aparare al presedintelui Carter si ii propune sa ii devina asistenta la Casa Alba. Un an de activitate in Senat o familiarizase cu activitatea departamentelor de stat, dar acum rolul ei devine mai consistent si anume de a gestiona relatiile Consiliului Securitatii Nationale cu Congresul. In perioada proiectului Salt II al presedintelui Carter, in plin razboi rece si deschiderea unui nou front de lupta in Afghanistan nu fac deloc usoara activitatea d-nei Albright.
In iarna anului 1982 are loc separarea si apoi divortul de sotul sau, eveniment care a marcat-o ca femeie. La 45 de ani, cu 3 fiice la colegiu dar singura, se simte lipsita de busola. Cauta si alte activitati cu care sa-si umpe timpul, mai ales ca perioada opozitiei nu ofera prea multe activitati politice. Preia astfel o catedra de relatii internationale la Universitatea Georgetown.
Luptele interne pentru alegerea candidatului la prezidentialele din 1987 o gasesc in tabara senatorului de Massachusetts, Michael Dukakis si devine consilierul de politica externe al acestuia. Activitatea lui Madeleine in timpul Conventiei determina decizia pentru alegerea lui Dukakis si fac sa se intoarca reflectoarele dupa ea. Apare in presa si e prezentata ca fiind principalul consilier de politica externa. Din pacate pierderea in alegeri a candidatului democrat o readuc in conul de umbra politic.
In acest timp blocul comunist se dezintegra iar deplasarile in Cehia natala o fac sa devina o sustinatoare a disidentului si apoi presedintelui Havel, contribuind decisiv la vizita acestuia in America in 1990.
Cartea a doua este dedicata activitatii ca reprezentant al SUA la ONU. Castigarea de catre echipa democrata a lui Bill Clinton a alegerilor din 1992 ii ofera posibilitatea de a accepta reintoarcerea dupa 12 ani la Washington. Pentru inceput pentru coordonarea procesului de predare a responsabilitatii catre Consiliul National al Securitatii. Cum activitatea aceasta nu presupunea decat cateva zile, se reintoarcere acasa cu speranta ca telefonul va suna si va primi o oferta de munca. Aceasta vine abia pe 20 decembrie 1992 si este cea de reprezentant la Natiunile Unite. Madeleine se muta din nou, de data asta la New York, preluand un post dificil, reprezentand cea mai puternica natiune a lumii de la care intreaga umanitate are asteptari, si cu siguranta nu unele mici. Dificultatea este marita de lipsa fondurilor acestei organizatii la care insasi SUA contribuie prin neplata contributiei. Conflictul din Somalia si moartea unor soldati americani o pun pentru prima data in fata unei prese revoltate. Asteptarile de la cineva care o functie de demnitate publica sunt mari, si asteptam ca acesta sa poata surmonta neasteptatul, sa aiba solutii inainte sa existe problema si sa poata gestiona orice tip de criza. Motiv pentru care reactia in conflictul din Ruwanda este diferita, dar nu fara costuri umane, Crucea Rosie apreciind ca fiind 500.000 de victime. Cei patru ani ca reprezentant la Organizatia Natiunilor Unite nu ii ofera doar momente de tensiune. Devine o activa sustinatoare a integrarii tarilor din fostul bloc comunist european in NATO si propune metode concrete de a se ajune acolo.
A treia parte a cartii este dedicata activitatii ca secretar de stat. Castigarea unui nou mandat a lui Clinton si popularitatea de care se bucura Madeleine il determina pe presedintele american sa o numeasca secretar de stat. Este prima femeie care a ocupat aceasta functie, fiind urmata de Condoleezza Rice si acum Hillary Clinton. Una din cele mai importante sustinatoare a pacii in Orientul Mijlociu este artizana intalnirii dintre Bibi Netanyahu si Yasser Arafat din Maryland si a semnarii Tratatului NATO-Rusia. Mandatul sau a facut istorie creand istorie pentru multe tari, daca ne gandim la participarea la Conferinta pentru Drepturile Femeilor la Beijing sau la Tratatul Anti-Racheta semnat cu Rusia. Dar poate opinia publica americana isi aminteste mai mult decat de aceste momente cele ale bombardarii ambasadelor americane din Kenya si Tanzania unde au murit peste 200 de persoane. Momentele de groaza produse de actele teroriste vor reveni in mintea lor peste cativa ani, odata cu fatidica zi de 11 septembrie 2001. Doamnei Albright i se datoreaza implementarea primei strategii de lupta antiterorista si in afara Statelor Unite prin colaborarea sauditilor si a EAU si eforturilor de prindere a lui Osama bin Laden si de izolare a acestuia in relationarea cu statele islamice.
Diplomatia, tenacitatea si feminitatea aveau sa ramana, asa cum singura recunoaste, armele cu care a luptat indiferent de pozitia pe care a avut-o in statul american.
Va invit sa cititi aceasta carte. O carte despre o persoana care a contribuit la realitatea in care traim. Care merita citita pentru a intelege de ce si cum. Dar si pentru a vedea in spatele unei functii, omul cu emotii, incertitudini, temeri, neputinte, griji familiale si orgolii profesionale, cu zile bune si mai putin bune, mai inspirate sau nu, dar la sfarsitul carora doamna Albright stie ca si-a facut datoria. Ramane sa ne-o facem si noi pe a noastra. Va doresc lectura placuta!
http://cartilemariei.wordpress.com/2009/09/02/doamna-secretar-de-stat-madeleine-albright-memorii/
Filed under: Politica, Recenzii cărți | 1 Comment »
Denisapatrascu's Blog 