O discutie cu un prieten care lucreaza intr-o companie multinationala mi-a aratat cat de bine a operat propaganda populista impotriva bugetarilor.
Acesta era revoltat de-a dreptul pe faptul ca Romania are 1,35 mil de bugetari. Asa a auzit el la televizor. Nu intelege de ce trebuie sa tina in spate (el) toti acesti oameni. Ca el munceste si plateste impozite, si ei (bugetarii) stau si freaca menta, te plimba pe la ghisee si se poarta urat!!!
Mda… așa se văd lucrurile de partea cealaltă a ghișeului… Nu zic ca nu exista o unda de adevar…
Dar din pacate nimeni nu aude si ce spun ei (bugetarii), cei care primesc salarii de la stat.
Se vorbește despre mărimea unui corp profesional, fără a se analiza ce face acesta și din cine este compus. Italia, cu o populație de 59 de milioane de persoane are 3,4 milioane de angajați la stat, in timp ce in Franța, peste 5 milioane de bugetari deservesc 65 de milioane de cetățeni. Aceștia fac ceea ce fac si omologii lor din Romania, in mare parte. pentru ca indiferent de ce populatie ai trebuie sa primeasca un nivel minim de servicii .
Noi la 22 milioane avem aproape 1,4 milioane bugetari, care colectează taxe, oferă servicii de învățământ, servicii medicale, de apărare și ordine publică la fel ca omologii lor…… În luna februarie, in Romania erau 227.400 de angajați in administrația publică, apărare si asigurări sociale, 395.000, in învățământ si 383.400 de angajați in sănătate. Vă asigur că nu sunt mulți!
Ce nu ni se spune este faptul ca Romania are un deficit de bugetari!!! Da! Un deficit! Ati fost de curând intr-un spital? Ați văzut câți rezidenți, medici si asistente deservesc pacienții? Cei care aveți copii la școala ați observat cum se cumulează catedrele? Cum se învață mai nou științe despre natura încorporând ceea ce generația mea învăța în materii diferite: chimie și fizică? Și care este nivelul absolvenților?
Adesea mi-au fost criticați colegii din sistemul de pensii, dar s-a întrebat cineva câți funcționari lucrează la o casă de pensii? Poate că nu știați dar la un sector sunt cam 8 funcționari! Și deservesc până la 250.000 de pensionari, iar în perioada recalculării aveau o normă de 300 dosare/ săptămână… Să nu vă imaginați ca aveau salarii nesimțite! De altfel s-au făcut analize referitoare la salariile bugetarilor, și e simplu de calculat cât se economisește la nivelul țării prin reducerea cu 25% a a veniturilor acestora…
Unde este atunci surplusul? Se discută mult de numărul bugetarilor din administrația publică locală. Dar v-ați întrebat câți din salariații din aceasta sunt cu adevărat bugetari? Pentru că, de-a lungul vremii s-a perpetuat o confuzie, generată și de o legislație în domeniul resurselor umane destul de ambigua, si anume aceea de a fi considerați bugetari toți cei care primesc bani de la stat.
De exemplu sunt considerați bugetari asistenții personali ai persoanelor cu handicap si cei maternali, cei care reprezintă un număr mare de persoane din organigrama direcțiilor de asistență socială. Corect ar fi ca aceștia să fie prestatori de servicii sociale în baza unui contract specific (și atunci nu am mai avea probleme în aplicarea legislației muncii privind durata zilei de muncă, concediu de odihnă, etc). Aceștia la nivelul României sunt aproape 62.000 de persoane.
V-ați întrebat câți preoți are România? In fiecare comuna există o biserică cu cel puțin 2 preoți, indiferent de cult. Dacă nu știați pe lângă sumele acordate de la bugetul de stat pentru sprijnirea cultelor (inclusiv construcții și reparații biserici), preoții intră de asemenea în categoria bugetarilor și primesc salariu.
Totuși, vă asigur că nu aici este risipa banilor publici. Salariile bugetarilor reprezintă mai putin de 9% din PIB. Reducerea de 25% reprezintă o economie infimă raportată la datoriile existente ale României.
Propaganda și instigarea luptei de clasă a unui corp profesional împotriva altuia face parte din manipularea constanta a PDL-ului… Din păcate oberv că acest tip de mesaj prinde și rămane in conștiința colectivă.
Bugetarii primesc salariu nu pomană! Muncesc pentru acei bani poate mai mult decât cei din mediul privat care, cu siguranță au calități profesionale și eficiență, dar niciodată nu-și vor pune la dispoziție viața. Gândiți-vă ca niște bugetari se luptă pe teatrele de operațiuni externe. Alții își pierd viața, cum s-a întâmplat azi, pentru a salva de la inundații vieți și case! Când vedeți un pompier și îi cereți ajutorul, amintiți-vă ca e bugetar și trăiește din banii voștri!!!
În plus din salariul primit bugetarii nu au cum “fenta” bugetul: ei nu au colaborari, contracte de drepturi de autor… Ei pur si simplu platesc impozite si taxe… Cei care au fost disponibilizați nu fac decât să devină de acum înainte un cost… pentru de acum nu vor mai susține bugetul ci vor primi asistență din partea lui! Si mai au un efect: destabilizeaza comertul cu amanuntul, activitatea bancara, pentru ca isi vor restrange consumul si nu isi vor mai putea plati ratele la banci.. Efectul acesta de domino ar trebui calculat…
Iar daca credeti ca puteti trai fara ei, imaginati-va costurile unui sistem 100% privat… câtă încredere ati avea în serviciile de ordine publica sau de apărare națională private? Cât ne-ar costa pe fiecare individual să plătim o societate fără bugetari? În care totul să fie bazat pe servicii private de la epurarea apei, la costurile unui sistem energetic total privat, al unuia de învățământ și a celui sanitar exclusiv privat… Cât ar rămâne puterea de cumpărare a unui salariu mediu atunci?
Gândiți-vă și la asta când vă bucurați că numărul bugetarilor s-a diminuat…
Filed under: Politica | Tagged: 25%, bugetari, disponibilizari, economii, PIB, reducere |
Din pacate, perceptia despre ceea ce insemna sa fi bugetar in Romania este denaturata. Cand discuti cu cei din domeniul privat, toti se bucura ca se reduce numarul salariatilor si jubileaza ca li se reduc bugetarilor salariile cu 25%. Nimeni nu se intreaba de ce marea majoritate a bugetarilor sunt oamnei simpli, de cele mai multe ori saraci. De ce nu pot si bugetarii care au salarii “nesimtite” sa isi faca vile in orase si case de vacanta la munte, la mare, sau la tara. De ce salariatii de la privat, manageri cu salariu minim pe economie isi pot ridica locuinte scumpe, case de vacante si au masini dintre cele mai scumpe? Aici trebuie sa ne gandim serios. Ar trebui sa gandim cum se poate contracara evaziunea fiscala de orice fel. Din pacate, to’i mai mul’i tineri, dar nu numai, se gandesc cum ca ar fi cazul sa isi gaseasca o noua cale, dar nu in aceasta tara. Asta trebuie sa dea de gandit politicienilor. Dincolo de date , statistici, bai de multime, imagine, sunt dramele celor adevarati, celor care isi traiesc ultima speranta. “Sunt strâmbe de gânduri minunile toate.”
Astfel, potrivit Legii nr. 200/2006 suma totală a creanțelor salariale suportată de Fondul de garantare nu poate depăși cuantumul a 3 salarii medii pe economie pentru fiecare salariat..
Cum se calculează, metodologia?
Eu acum 8 zile am primit decât 1 salariu mediu pe economie alte persoane au primit 3 salarii?
Eu am vechime totala pe cartea de munca circa 20 de anii.
Direcția de șomaj de acord cu firma de insolventa au calculat vechimea pe unitate unde eu am circa 2 ani lucrând la alta firma anterior.
Nimeni chiar nu știe în țara asta după cum se calculează cele 1;2;3; salarii când o firma da faliment prin procedura de insolventa.
După vechimea totala pe carte de munca?
După vechimea în unitate?
Rugămintea mea este sa îmi spuneți poate am o șansă sa recuperez alte 2 salarii..
Cu respect!