Mica reforma in justitie si medierea

Astazi presedintele Basescu a promulgat legea privind Mica reforma in justitie care incearca sa decongestioneze instantele de judecata inclusiv prin solutionarea alternativa a disputelor.

Un subiect care este adesea mentionat, este evident medierea. Voi prezenta prevederile din aceasta reglementare care fac referire la aceasta modalitate de soluționare alternativa a conflictelor.

Art. XVIII. – Codul de procedură penală republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum  urmează:

1. La articolul 10 alineatul 1, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”

2. După articolul 16 se introduce un nou articol, art. 161, cu următorul cuprins: „Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile

Art. 161. – În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.

Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.

În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe.”

Art. XV. – La articolul 26 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:

„(3) Pentru activitatea de informare şi consiliere a părţilor cu privire la procedura medierii şi avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu.”

6141, cu următorul cuprins:

„Art. 6141. – În faţa instanţei de fond, aceasta va stărui pentru soluţionarea divorţului prin înţelegerea părţilor. În cazul în care judecătorul recomandă medierea, iar părţile o acceptă, acestea se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea divorţului prin mediere. Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.

Prevederile alin. 2 şi 3 nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea divorţului prin mediere anterior introducerii acţiunii.

47. Articolul 7207 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7207. – În cursul judecăţii asupra fondului procesului, instanţa va stărui pentru soluţionarea lui, în tot sau în parte, prin înţelegerea părţilor.

În cazul în care judecătorul recomandă medierea, iar părţile o acceptă, acestea se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere.

Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare. Prevederile alin. 2 şi 3 nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea litigiului prin mediere anterior introducerii acţiunii.

Înţelegerea părţilor se constată prin hotărâre irevocabilă şi executorie.”

Art. I. – Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial, al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

15. Articolul 131 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 131. – În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispoziţiile art. 1321 alin. 2 sunt aplicabile.

În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi. Dacă, în condiţiile alin. 1 sau 2, părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 271-273 sunt aplicabile.”

4 Responses

  1. buna daniela, as vea sa stiu unde pot gasii si mai multe informatii despre acest subiect, as vrea sa sustin o licenta despre acest subiect … multumesc anticipat

  2. scuze te am botezat

  3. Mica reforma va aduce numai beneficii justitiei romane si profesiei de mediator. Daca instantele vor implementa si vor lua in considerare faptul ca medierea este cea mai utila forma de solutionare a conflictelor nu numai ca instantele nu vor mai fi ingropate indiferite “cazuri” care pot fi solutionate prin mediere dar mediatorii din Romania isi vor putea exercita profesia.

  4. Perfect de acord cu Robert.

Leave a reply to Robert Cancel reply