Criza financiară, deficitele bugetare și mobilitatea forței de muncă

Criza reprezintă o manifestare de moment, violentă, a unor realități dificile. Apărută oficial în iulie 2007, criza financiară actuală  nu mai este o criză. 5 ani reprezintă deja o perioadă de depresiune economică al cărui final nu este cunoscut.

Denumită adesea criza W, datorita momentelor de platou urmate de alte caderi ale pietelor financiare, situatia actuala nu o regasim in niciun manual de economie. Sunt 5 ani de criza a monedei euro, 5 ani de deficite bugetare care au dus la retrogradarea a ratingurilor celor mai importante economii ale lumii. Cu 5 ani in urma ideea ca SUA nu are triplu A era de neconceput. Acum un an John Ogg scria un articol interesant „The Last Countries with Triple-A Ratings” iar la o recitire a articolului vedem ca o parte din aceste tari in perioada care a trecut de la scrierea articolului si pana in prezent deja l-au pierdut.

Solutia nu a fost gasita. Au fost 5 ani de nenumarate summit-uri G8, G20, consilii europene, ECOFIN-uri avand aceeasi tema: criza euro/criza financiara. Pentru ziua de astazi, dna Merkel solicita un nou plan financiar pentru zona euro, dl. Monti face noi taieri de bonusuri si schimbari ale legislatiei pensiilor, dl.Hollande suprataxeaza marile averi si tranzactii financiare iar in Spania si Grecia sunt greve nationale. In concluzie nu avem o abordare unitara in zona euro si nu se intrevede acea luminita de la capatul tunelului.

Europa e confruntata cu decizii dificile, pentru salvarea economiilor si finantelor statelor membre. Cu toate ca Europa nu se reduce la zona euro, 328 mil locuitori traiesc in tarile din zona euro din totalul de 500 mil. si reprezinta ca pondere a cheltuielilor un procent majoritar din consumul european. Poate tocmai acest consum a determinat o disfunctionalitate a pietei financiare, bazata pe o acumulare fara sustenabilitate financiara. A vedea si a vrea sunt elemente care tin de psihologia consumatorului. A putea tine insa de capacitatea sistemului financiar de a ramane sustenabil. Cand acesta din urma decide ca venitul imediat e mai important decat capacitatea pe termen lung de a recupera imprumutul atunci piata se distorsioneaza, aparand un surplus de bani fictivi fara acoperire in cash.

Economiile EU15 sunt obisnuite cu un nivel al consumului care daca scade creeaza spirale de criza economica, care influneteaza toate pietele, inclusiv cea de sanatate, asigurari si pietele de valori si financiare. Cresterea unor costuri sociale in bugetele nationale pe un astfel de fond sunt firesti, dar daca acestea depasesc un anumit prag devin la randu-le creatoare de alte spirale de criza atat pentru beneficiari (prin crearea dependentelor de stat) dar si pentru restul populatiei si investitorilor carora taxele majorate aplicate ii fac necompetitivi pe piete.

In acest complex de factori apar deficitele structurale majore ale economiei. Solutionarea acestuia se face prin infuzie de lichiditati care pot veni din surse proprii (vanzarea activelor statului), stabilirea unui regim de austeritate (reducerea costurilor statului – afaceri neperformante, reducere de salarii si eventual de personal) sau prin venituri externe sistemului, din imprumuturi interbancare sau de la institutiile internationale de credit. Nici o infuzie de capital nu va da roade daca nu se fac investitii in sustenabilitatea economiei. A o face productiva inseamna mai multe lucruri: sa vezi unde sunt sincopele sistemului (fonduri structurale blocate, TVA platit anterior incasarii, evaziune fiscala cu cele 3 vulnerabilitati sistemice: frauda, eroare, coruptie), sa anticipezi nevoile viitoare ale pietelor si sa te adaptezi acestor nevoi atat prin investitii in tehnologie cat si in formarea profesioanala. Fara doar si poate fiecare din acestea presupun abordari specializate si a caror finalitate nu se intrevede pe termen foarte scurt.

Caderea pietelor finaciare in zona euro nu inseamna doar falimente si somaj, ci si caderea sistemelor de asigurari (de viata, batranete, sanatate) private bazate pe investitii si piata imobiliara. O piramida demografica intoarsa, fara perspective optimiste pe termen mediu determina o presiune suplimentara pe bugetele speciale. Acestea isi arata acum, mai mult ca oricand limitele. Pe de o parte sunt reduse veniturile ca urmare a intrarii in faliment a multor investitori, care la randu-le produc somaj (deci cost si nu venit) pe de alta parte avem un somaj structural mare in randul tinerilor (in Spania a ajuns la 50%) ale caror modele generale de viata nu se suprapun cu realitatile pietelor. Asteptarile nerealiste, inexistenta unei experiente practice si inadaptabilitatea curiculei scoalare la nevoile pietei sunt elemente cu care se confrunta in mai mare sau mai mica masura intreaga Europa.

Este firesc ca investitorii sa se uite spre est. La inceput au fost statele din fostul bloc comunist, care odata intrate in UE devin din ce in ce mai putin atractive datorita costurilor mari. De ce exista aceste costuri? Tocmai ca urmare a standardelor de viata stabilite de reglementarile europene. O paine preparata fara atingere presupune un cost mai mare decat o paine facuta de la zero de o persoana, faina neaditivata si ambalata presupune alte costuri decat cea produsa in conditii empirice in India. Dar India si China reprezinta concurenta pentru lucratorii din Europa, asa cum mirajul unui alt stil de viata, cu ore libere si drept de vot real il reprezinta pentru cetatenii din Pakistan si China- mirajul stilului de viata din Europa.

Vedem cum investitiile migreaza spre est iar populatiile spre vest. Acest aflux migratoriu incepe sa ne sperie cu cat vedem ca in scolile europene sunt mai multi copii de alte rase decat cea alba, preponderenta cu 20 de ani in urma. Ne intrebam daca din punct de vedere cultural se adapteaza, daca rezoneaza cu principiile noastre. Apoi apar alte intrebari: avem somaj, ce facem cu un aflux migratoriu care face „turism de prestatii” (nu-mi apartine sintagma, dar devine tot mai folosita).

Sunt analisti care spun ca migratia este singura salvare a sistemelor de pensii bazate pe sistemul pay-as-you-go. Atunci e de bine.

Romanii, la randul lor sunt astazi in fata unui curs valutar care ii sperie. Pietele financiare care au reactionat la criza politica se vor linisti, probabil dupa referendum. Raman insa probleme de rezolvat dupa ziua de duminica. Unele masuri sunt deja anuntate precum TVA redus la alimentele de baza, TVA achitat la momentul incasarii, axa speciala de finantare pentru irigatii. Din pacate asta insa nu va avea impact direct asupra celor care au picat bac-ul sau a celor 300.000 de firme care au dat faliment dupa introducerea impozitului forfetar. Nu va avea impact direct nici asupra numarului de asistente de la reanimare, cele ramase in sistem si care si ele sunt cu gandul la a pleca in UK sau Franta. Nu va avea impact nici asupra atractivitatii sistemului de invatamant, unde in continuare vor fi angajati suplinitori dintre persoanele care au picat definitivatul.

Ca toate acestea sa se faca e nevoie de reforme, de bani investiti pe termen lung si de o acceptare ca am ajuns la un prag de la care, ca sa mergem mai departe e nevoie de un acord al tuturor. Criza constanta politica, finalizata acum cu un indemn la boicot electoral a presedintelui unei tari, stat membru UE nu are cum sa nu ne afecteze pe fiecare din noi, direct sau indirect.

Trebuie sa privim in jur si sa intelegem ca Europa pe care o imaginam ca salvatoare are ea insasi propriile probleme. Are somaj, are relocari de investitii, are populatii din statele fostelor colonii care poate sunt la prima, a doua sau chiar a treia generatie de emigranti, inca neintegrati in societatea statului de resedinta. Entuziasmul anilor 90 fata de statele estice a disparut odata cu aparitia instalatorului polonez care l-a lasat fara activitate pe instalatorul britanic mult mai scump, acum 8-9 ani. Astazi presiunea populara pentru pastrarea restrictiilor pe piata muncii e mai mare decat considerentele de natura economica ale investitorilor sau trezoreriei nationale. De altfel nici analizele “la rece” nu ajuta prea mult in schimbarea perceptiilor, analize care arata ca nivelul maximal in tarile cele mai tentante pentru migratie si mobilitate au o populatie formata din imigranti de sub 1% din total populatie la nivelul anului 2010. Din pacate aceasta este realitatea de azi.

Din fericiere, majoritatea romanilor care lucreaza in Europa sunt oameni bine integrati in societate, care nu au creeat probleme de natura sociala. Cu mici exceptii nu putem vorbi de retele de crima organizata. Acesta a fost unul din marile atuu-ri ale discutiilor cu diversi oameni politici, investitori dincolo de ponderea insemnata in PIB-ul statului de rezidenta a muncii lor.

Reusita deschiderii unor noi piete (Germania, partial; Norvegia) nu schimba in mare masura faptul ca a reinceput sa se vorbeasca despre migratie cand e vorba de cetatenii din Bulgaria si Romania si nu despre mobilitate. Asta e o tema la care avem datoria sa meditam si sa reamintim ca indiferent de criza, guvernantii nu au voie sa incalce principiile tratatelor constitutive ale UE si trebuie sa gaseasca solutii ca fiecare din cei 500 mil locuitori sa se poata bucura de aceleasi drepturi.

Cartea Munca prin agent de munca temporara, editia II-a

Perioadele de recul economic obligă angajatorii la găsirea celor mai ieftine soluții de susținere a afacerii cu efect economice maxime. Eficiența economică se bazează pe această formulă.

Pe o piață unică interconectată financiar și bancar un declin într-o ramură a economiei produce reverberații în întreg sistemul. Observăm cu ușurință cum o scădere a vânzărilor în industria auto are efect în industria de mase plastice care produce subcomponente pentru mașini. Astfel cum o scădere a investițiilor și construcțiilor duce la o stagnare pentru producătorii de profile metalice.

Soluțiile flexibile ale relațiilor de muncă încep timid să intre și în atenția angajatorilor români. Diferențele de context istoric și economic față de alte economii bazate de relații flexibile de muncă (Marea Britanie, SUA, Olanda) determină încă o reticență față de contractele de muncă atipice.

Nu doar angajatorii și angajații sunt reticenți ci întreaga societate. Fără a fi acuzatoare pot observa că printre cele mai afectate de deficitele economice sunt băncile comerciale bazate pe creditele de consum/ipotecar sau societățile de asigurări dar care rămân neprietenoase încă față de alte tipuri de contracte de muncă decât cele pe durată nedeterminată, care nu oferă nici ele garanția păstrării locului de muncă pe o durată de 25 de ani (durata medie a unui credit ipotecar).

Orice reviriment de moment îi va face pe angajatorii care au fost nevoiți o dată să reducă personalul să se gândească de două ori ce vor face pe viitor. Angajarea pe termen scurt (contractele pe perioadă determinată) este o soluție pe care o parte o vor utiliza-o. O altă parte însă va căuta alte soluții. Una din ele este angajarea prin intermediul agentului de muncă temporară.

În 2004 când am început doctoratul și mi-am ales ca temă de cercetare instituția juridică a agentului de muncă temporară acest domeniu era la începuturi atât în România cât și la nivelul reglementărilor UE. A fost o provocare care m-a obligat să cercetez cum funcționează în Franța, Marea Britanie, Belgia și alte state membre această relație triunghiulară în care angajatorul de facto este un terț, beneficiarul, iar angajatorul de jure este agentul de muncă temporară. La acel moment instituția agentului de muncă temporară exista doar la nivel de enunț în câteva articole din Codul Muncii, care făceau trimitere la o legislație subsecventă inexistentă.

Cu puțin înaintea susținerii tezei de doctorat (2007) a apărut și legislația subsecventă motiv pentru care, probabil, am fost printre primii care am analizat această instituție juridică din legislația română bazată pe 2 tipuri de contracte (unul de muncă și altul de natură comercială) dar și o relație cvasi-contractuală (născută între salariatul temporar și beneficiarul în folosul căruia muncește).

Ulterior am urmat sfaturile profesorilor universitari specialiști în dreptul muncii prezenți la susținerea tezei de doctorat de a folosi cercetarea ca baza unei  lucrări publicate. Astfel, în anul 2009, la puțin timp (5 luni) după apariția directivei UE care reglementează acest domeniu (Directiva 2008/104 CE privind munca prin agent de muncă temporară) a apărut ediția I a cărții de astăzi care propunea soluţii de armonizare a Codului muncii cu directiva.

Astăzi  vă propun cea de a 2-a ediție a cărții, prezentând atât modificările apărute în instituția agentului de muncă temporară  (HG 1256/2011) dar și cele ce țin de dreptul comercial, complet modificat de noul cod civil dar și de codul muncii, care între timp a suferit 2 modificări și o republicare. Față de prima ediție sunt analizate situația detașării transnaționale sau cea a agentului de muncă temporară grup de interes economic și sunt oferite formulare de contracte.

Fără a-l prezenta ca un panaceu economic, agentul de muncă temporară poate fi soluția pentru angajarea internă dar și detașarea internațională (iar plus valoarea atât socială cât și economică se resimte, 11 mil. de europeni lucrând astăzi folosind detașarea transnațională într-un alt stat membru, motiv de promovare a celui de al doilea pachet legislativ la nivel european de către dl. Monti, în vederea acoperii mai bune a aspectelor de protecție a salariatului detașat transnațional).

Cartea pe care ve-o propun reprezintă un ghid pentru angajatori și un reper pentru consultanții din domeniul resurselor umane, având în vedere unicitatea abordării acestui subiect pe piața internă. În cadrul lucrării sunt analizate:

– agentul de muncă temporară ca agent economic de la înființare, autorizare și până la dizolvare (societate comercială sau grup de interes economic);

– raporturile juridice dintre cei trei actori: agentul de muncă temporară – salariatul temporar; agentul de muncă temporară- beneficiar; salariatul temporar – beneficiar, de la elementele obligatorii ale unui contract legal încheiat, la drepturile și obligațiile părților până la modalitatea de încetare a raporturilor dintre părți și efectele juridice ale acestora.

– detașarea transnațională a salariaților prin intermediul agentului de muncă temporară;

– istoricul instituției juridice a agentului de muncă temporară în reglementările internaționale (ale Biroului Internațional al Muncii și aquis-ul comunitar în domeniu);

– reglementarea instituției agentului de muncă temporară în Belgia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Ungaria.

Cartea are o dublă prezentare, atât în format scris cât și electronic, CD-ul conținând atât cadrul legal al muncii temporare cât și propuneri de contracte utilizate în acest domeniu, elemente utile în activitatea curentă a angajatorilor.

Cred că piața a demonstrat viabilitatea acestui tip de afacere, dacă în 2009 (data publicării primei ediții) erau 48 de agenți de muncă temporară și în jur de 5.600 de contracte de muncă temporară în derulare astăzi sunt 212 agenți și aproximativ 19.000 de astfel de contracte de muncă, pe un fond de deficit economic accentuat față de anul de referință.

%d bloggers like this: