Obţinerea vizei de muncă în Italia

Pentru a putea presta o activitate în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, pentru o perioadă mai scurtă de 99 de zile sau în cazul unui contract individual de muncă pe perioadă determinată de maxim 365 zile, în Italia, este necesară obţinerea vizei de muncă.

Potrivit prevederilor art.8 din Legea nr.943/30.12.1986 cererea pentru obţinerea vizei va fi însoţită de autorizaţia de muncă în Italia eliberată de către direcţia locală de muncă – serviciul politici de muncă şi de avizul favorabil dat de către poliţie. În cazul în care activitatea desfăşurată de către cetăţeanul străin este de servicii casnice atunci această documentaţie trebuie completată de certificatul medical[1], care să ateste aptitudinea de muncă şi lipsa bolilor infecţioase, eliberat de o instituţie competentă din ţară de origine.

Anterior prezentării cererii de viză, angajatorul persoana fizică cu domiciliul în Italia sau persoană juridică italiană va solicita Serviciului Politici de Muncă[2] autorizaţia de muncă pentru perioada stabilită. Acest serviciu are obligaţia verificării indisponibilităţii pe piaţa muncii naţionale pentru ramura de activitate solicitată.

Ulterior obţinerii autorizaţiei acesta se va adresa poliţiei pentru a primi avizul pozitiv. Acest document va fi transmis cetaţeanului străin care îl va prezenta secţiei consulare a Italiei din statul său în momentul depunerii cererii de viză.

Există anumite excepţii de la această procedură. Astfel:

  1. personalul auxiliar sau de serviciu chemat exclusiv în serviciul unei reprezentanţe diplomatice străine. Pentru aceştia cererea de viză este prezentată cu nota verbală specifică din care rezultă garantarea angajatorului a asigurărilor sociale şi a reîntoarcerii în ţara de provenienţă la sfârşitul mandatului.
  2. personalul îmbarcat pe navele de croazieră sub pavilion italian pentru activităţi complementare în serviciul unor societăţi comerciale străine în contul armatorului. Pentru aceştia cererea de viză este făcută de societăţile comerciale străine sau de către agenţii de plasare a forţei de muncă.
  3. salariaţii pentru activităţi artistice subordonate. Pentru aceştia autorizaţia va fi eliberată angajatorului pe numele salariatului de către Biroul Special de Plasare a Salariaţilor din Domeniul Artistic (U.S.C.L.S.) conform prevederilor art.14 alin.(2) din Legea nr.943/30.12.1986 pe baza avizului favorabil provizoriu din partea poliţiei.

Nu pot obţine viză de muncă cetăţenii străini pentru care există dovezi că au stat ilegal în Italia în perioada cuprinsă între data prezentării cererii de autorizare pentru muncă şi eliberarea acesteia.

O situaţie particulară o reprezintă activităţile independente. Conform dispoziţiilor art.26 şi art.39 din T.U nr.286/1998 procedura pentru obţinerea autorizaţiei de muncă pentru activităţile independente este următoarea:

1. în cazul activităţilor ce pot fi desfăşurate de persoane fizice autorizate, autorizaţia va fi eliberată de către corpul profesonal ce are competenţa de a elibera licenţele, abilitările sau de a primi declaraţia de începere a activităţii.

2. pentru activităţile ce se pot înscrie în Registul Întreprinderilor din cadrul Camerelor de Comerţ, autorizaţia va fi eliberată de către Camera de Comerţ competentă în teritoriu, pe baza competenţelor proprii în domeniul dezvoltării economice locale şi al reglementării pieţei.

3. pentru activităţile ce nu se pot înscrie în Registul Întreprinderilor din cadrul Camerelor de Comerţ,şi care nu sunt supuse unor acreditări[3] , străinii vor depune următoarele documente la administraţia competentă să elibereze declaraţia şi atestatul prevăzute de art.39 alin.(1) şi alin.(3) din D.P.R. 394/1999:

a) în cazul în care activitatea este în corelaţie cu cea desfăşurată de o societate comercială italiană, contractul semnat de aceasta din care rezultă raporturile comerciale prestabilite, certificatul de înscriere în Registrul Comerţului a celui din urmă, iar în cazul unui comisionar străin un atestat autentificat de reprezentanţa diplomatică a Italiei din ţara de origine;

b) copia declaraţiei formale de responsabilitate, eliberată preventiv de Direcţia Locală de Muncă competentă, Serviciul Inspecţiei Muncii transmisă comisionarului italian sau reprezentantului legal, în care să se indice baza legală din contract, din care să rezulte că nu va fi desfăşurat un raport de muncă subordonată;

c) o declaraţie a comisionarului, prin care să rezulte obligaţia acestuia de a asigura cetăţeanului străin prestator al activităţii autonome o retirbuţie superioară nivelului minim prevăzut de legea privind scutirea de asigurarea de sănătate;

d) copia ultimului bilanţ al comisionarului prezentat Registrului comerţului, în cazul societăţilor comerciale sau a declaraţiei pe venit în cazul persoanelor fizice, din care să reiasă că volumul câştigurilor sau al veniturilor este suficient pentru a garanta retribuţia stabilită la punctul c.

În cazul în care munca autonomă este de asociat şi/sau administrator al unei societăţi comerciale sau cooperatiste care funcţionează deja, nu este necesară depunerea acestei documentări privind parametrii financiari de referinţă, ci a certificatului de înscriere a societăţii comerciale în registrul comerţului şi a unei copii după ultimul bilanţ prezentat la Registrul Comerţului din care să reiasă că volumul câştigurilor poate garanta în plată retribuţia stabilită la punctul c.

Potrivit prevederilor art.39 alin.(4) din D.P.R. 394/1999 documentaţie mai sus prezentată va fi depusă şi la polţie în scopul obţinerii avizului favorabil pentru intrarea în Italia.

Intrat în posesia atestatului de muncă autonomă şi a avizului favorabil pentru intrarea în Italia cetăţeanul străin se va adresa reprezentanţei diplomatice a Italiei din ţara sa în scopul obţinerii vizei prevăzute de art.26 alin.(5)-(7) din T.U. 286/1998 şi art. 39 alin.(4) din D.P.R. 394/1999 însoţit şi de o declaraţie din care să rezulte disponibilitatea unei locuinţe adecvate[4] .

În cazul în care munca autonomă este în domeniul artistic documentele ce trebuiesc prezentate reprezentanţei diplomatice din ţara de origine sunt următoarele:

a)    copia contractului de muncă autonomă, cu semnătura autentificată a administratorului, titularului licenţei de activitate, în cazul în care primul nu este titularul licenţei, a impresarului prin care să rezulte obligaţia acestuia de a asigura cetăţeanului străin prestator al activităţii autonome o retribuţie superioară nivelului minim prevăzut de legea privind scutirea de asigurarea de sănătate;

b)    copia declaraţiei formale de responsabilitate, eliberată preventiv de Direcţia Locală de Muncă competentă, Serviciul Inspecţiei Muncii transmisă comisionarului italian sau reprezentantului legal, în care să se indice baza legală din contract, din care să rezulte că nu va fi desfăşurat un raport de muncă subordonată;

c)     certificatul profesional adecvat, eliberat de organisme abilitate din ţară de reşedinţă a cetăţeanuui străin confirmată de reprezentanţa diplomatică a Italiei din acest stat, care să ateste legitimitatea acestuia de a elibera astfel de atestate. În cazul în care în statul de origine nu există o reglementare asemănătoare şi nici organisme abilitate să acorde certificări profesionale, această atestare poate fi înlocuită de un curriculum profesional, însoţit de publicaţii, înregistrări audio/video, articole presă din care să rezulte tipul de activitate desfăşurată.

d)    avizului favorabil pentru intrarea în Italia acordat de poliţie potrivit art.39 alin.(4) din DPR 394/1999;

e)     o declaraţie din care să rezulte disponibilitatea unei locuinţe adecvate.

Această procedură nu este necesară în cazul artiştilor care se bucură de un mare prestigiu, cei angajaţi de instituţii teatrale celebre sau posturi de televiziune, pentru turnee scurte, fiind suficientă prezentarea copiei contractului. În acest caz există obligaţia informării acestor artişti asupra imposibilităţii desfăşurării activităţii în folosul unui alt angajator decât pentru care a fost acordată viza şi a imposibilităţii schimbării permisului de şedere în Italia pentru alte motive decât cel iniţial.

În cazul în care activitatea lucrativă este în domeniul sportiv, în cadrul unor societăţi sportive de amatori, altele decât cele stabilite de Legea nr.91/23.03.1981, sunt aplicabile prevederile art.40 alin.(17) din DPR 394/1999.

Denisa Pătraşcu

Articol apărut în Revista Română de Dreptul Muncii nr.2/2005, pag.97-99


[1] Ciculara Ministerului Muncii nr.145/95

[2] Legea nr.943/30.12.1986

[3] în aceasta categorie intră şi declaraţiile de demarare a activităţii sau de înscrierea în registre sau în liste (cazul  activităţii de consultanţă)

[4] Poate fi un contract de vânzare cumăpărare,  un contract de închiriere a unei locuinţe, rezervări la hotel sau declaraţia unui cetăţean italian sau străin cu reşedinţa în Italia, prin care atestă punerea la dispoziţia solicitantului a unei locuinţe. In toate aceste cazuri se va da o declaraţie potrivit art.2-4 din Legea nr.15/04.01.1968.

Recenzie „Doamna Secretar de Stat. Madeleine Albright. Memorii”

@Cartile Mariei – Raftul Denisei

Astazi am vazut cu totii la televizor un spectacol al arogantei si suficientei. Un spectacol trist prin care una din institutiile democratice, fara mare popularitate, dar totusi aleasa uninominal, Parlamentul a fost din nou umilita. Nenumaratii comentatori adusi in studiourile televiziunilor au avut un nou subiect de comentariu. Aprins, grav, acuzator, indignat….  Unul dintre acestia mi-a atras atentia numind intreaga situatie „un nou spectacol al blondei din politica romaneasca”…. Ce trist…

Ca femeie imi doresc sa fiu reprezentata de oameni care sa participe la luarea deciziilor in cunostinta de cauza. Nu ma intereseaza la prima vedere daca e femeie sau barbat. Si totusi…. in viata am avut posibilitatea sa lucrez cu factori de decizie de ambele sexe. Am observat ca sunt domenii unde instinctiv cautam sa gasesc o femeie. Astept sa gasesc o femeie care sa-mi recolteze sangele cand imi fac analizele. Caut o femeie care sa fie alaturi de copii in primii pasi pe care ii fac intr-o cresa sau scoala. Ascult cu interes prelegerile unei distinse doamne profesor universitar intr-un domeniu social. Si atunci… astept ca aceste femei responsabile, cu pregatire si prestanta sa fie mai mult decat spectatoarele unui show ieftin. Sa devina actori nu spectatori. Sa fie acolo unde vocea lor poate fi auzita. La Natiunile Unite, la Bruxelles si Strasbourg… si da … in Romania. In Curtea Constitutionala a acestei tari, in Parlament si in Guvern.

Cartea pe care v-o propun astazi se refera la o astfel de persoana. Intamplator blonda.  Si foarte inteligenta. Doamna in cauza, astazi la o varsta la care isi poate scrie cu demnitate memoriile, poate da oricand lectii de politica externa dar si de prestanta si demnitate in sfera politica. Se numeste Madeleine. Madeleine Albright.

Fiica unui inalt diplomat cehoslovac, nascuta cu putin inaintea celui de-al doilea razboi mondial emigreaza alaturi de familia sa in Statele Unite ale Americii cand avea 11 ani. Aveau sa mai treaca 9 ani pana va deveni cetatean american. Plecarea din Cehoslovacia, exilul in perioada razboiului in Anglia si viata dificila de emigrant in SUA anilor 50 aveau sa ii marcheze intreaga viata, lucru simtit in abordarile ulterioare de politica externa precum drepturile emigrantilor sau atitudinea fata de problema palestiniana.

Studiaza la Universitatea de Ştiinţe Politice Wellesley College şi apoi Dreptul la Columbia University. Se casatoreste cu Joseph Albright, fiul unei familii burgheze ce reprezenta imaginea vechiului Chicago, cu numeroase conexiuni in lumea politica dar si de afaceri, spre surprinderea familiei acestuia, care o primeste cu raceala (cu cateva exceptii). La scurt timp devine mama a trei fete, care devin una din preocuparile marcante ale tineretii sale.

Mutarile dese de domiciliu pentru a fi alaturi de cariera jurnalistica a sotului sau ii dau posibilitatea sa studieze pentru doctorat si sa obtina o diploma la Institutul Rus al Universitatii Columbia. Si totusi o alta schimbare de domiciliu este cea care ii va schimba si viata. In 1968 aveau sa se mute la Washington, pentru ca sotul sau jurnalist sa fie mai aproape de locul unde se misca lucrurile. Intre timp d-na Albright isi consuma energia adunand fonduri pentru scoala si deschizand o mica gazeta scolara.

Si totusi vocatia sa alaturi de o doza de noroc pe care o recunoaste (este prima carte de memorii pe care o citesc si care are un capitol doar de multumiri si de recunostinte pentru persoanele care i-au fost alaturi, inclusiv agentii de securitate, carora in treacat fie spus le facea clatite) fac ca lucrurile sa nu stagneze. Capacitatea organizatorica dovedita la diversele strangeri de fonduri pentru cauze caritabile fac sa se indrepte spre ea atentia pentru a ajuta la strangerea de fonduri pentru campania prezidentiala din 1972 a senatorului de Maine, Edmund Muskie. Pierdea in alegeri a acestuia nu schimba cu mult trendul ascendent pe care d-na Albright se afla, astfel ca 4 ani mai tarziu se regaseste in campania aceluiasi politician pentru alegerile interne din Partidul Democrat. Desi candidatul ales este Jimmy Carter, reusita in alegeri a acestuia ii ofera posibilitatea d-nei Albright de a se alatura echipei de consilieri a lui Muskie de la Senat, prin plecarea principalului consilier al acestuia in echipa de la Casa Alba. Cu umor doamna Albright povesteste cum mama a 3 copii, la 39 de ani obtine prima slujba platita cu norma intreaga si cum incearca sa se integreze colectivului de consilieri cu 10-15 ani mai tineri, dar cu mult mai multa experienta.

Vacanta de Craciun din 1976 ii aduce un cadou neasteptat. Profesorul sau polonez Brzezinski devine consilierul pe probleme de aparare al presedintelui Carter  si ii propune sa ii devina asistenta la Casa Alba. Un an de activitate in Senat o familiarizase cu activitatea departamentelor de stat, dar acum rolul ei devine mai consistent si anume de a gestiona relatiile Consiliului Securitatii Nationale cu Congresul. In perioada proiectului Salt II al presedintelui Carter, in plin razboi rece si deschiderea unui nou front de lupta in Afghanistan nu fac deloc usoara activitatea d-nei Albright.

In iarna anului 1982 are loc separarea si apoi divortul de sotul sau, eveniment care a marcat-o ca femeie. La 45 de ani, cu 3 fiice la colegiu dar singura, se simte lipsita de busola. Cauta si alte  activitati cu care sa-si umpe timpul, mai ales ca perioada opozitiei nu ofera prea multe activitati politice. Preia astfel o catedra de relatii internationale la Universitatea Georgetown.

Luptele interne pentru alegerea candidatului la prezidentialele din 1987 o gasesc in tabara senatorului de Massachusetts, Michael Dukakis si devine consilierul de politica externe al acestuia. Activitatea lui Madeleine in timpul Conventiei determina decizia pentru alegerea lui Dukakis si fac sa se intoarca reflectoarele dupa ea. Apare in presa si e prezentata ca fiind principalul consilier de politica externa. Din pacate pierderea in alegeri a candidatului democrat o readuc in conul de umbra politic.

In acest timp blocul comunist se dezintegra iar deplasarile in Cehia natala o fac sa devina o sustinatoare a disidentului si apoi presedintelui Havel, contribuind decisiv la vizita acestuia in America in 1990.

Cartea a doua este dedicata activitatii ca reprezentant al SUA la ONU. Castigarea de catre echipa democrata a lui Bill Clinton a alegerilor din 1992 ii ofera posibilitatea de a accepta reintoarcerea dupa 12 ani la Washington. Pentru inceput pentru coordonarea procesului de predare a responsabilitatii catre Consiliul National al Securitatii. Cum activitatea aceasta nu presupunea decat cateva zile, se reintoarcere acasa cu speranta ca telefonul va suna si va primi o oferta  de munca. Aceasta vine abia pe 20 decembrie 1992 si este cea de reprezentant la Natiunile Unite. Madeleine se muta din nou, de data asta la New York, preluand un post dificil, reprezentand cea mai puternica natiune a lumii de la care intreaga umanitate are asteptari, si cu siguranta nu unele mici. Dificultatea este marita de lipsa fondurilor acestei organizatii la care insasi SUA contribuie prin neplata contributiei.  Conflictul din Somalia si moartea unor soldati americani o pun pentru prima data in fata unei prese revoltate. Asteptarile de la cineva care o functie de demnitate publica sunt mari, si asteptam ca acesta sa poata surmonta neasteptatul, sa aiba solutii inainte sa existe problema si sa poata gestiona orice tip de criza. Motiv pentru care reactia in conflictul din Ruwanda este diferita, dar nu fara costuri umane, Crucea Rosie apreciind ca fiind 500.000 de victime. Cei patru ani ca reprezentant la Organizatia Natiunilor Unite nu ii ofera doar momente de tensiune. Devine o activa sustinatoare a integrarii tarilor din fostul bloc comunist european in NATO si propune metode concrete de a se ajune acolo.

A treia parte a cartii este dedicata activitatii ca secretar de stat. Castigarea unui nou mandat a lui Clinton si popularitatea de care se bucura Madeleine il determina pe presedintele american sa o numeasca secretar de stat. Este prima femeie care a ocupat aceasta functie, fiind urmata de Condoleezza Rice si acum Hillary Clinton. Una din cele mai importante sustinatoare a pacii in Orientul Mijlociu este artizana intalnirii dintre Bibi Netanyahu si Yasser Arafat din Maryland si a semnarii Tratatului NATO-Rusia. Mandatul sau a facut istorie creand istorie pentru multe tari, daca ne gandim la participarea la Conferinta pentru Drepturile Femeilor la Beijing sau la Tratatul Anti-Racheta semnat cu Rusia. Dar poate opinia publica americana isi aminteste mai mult decat de aceste momente cele ale bombardarii ambasadelor americane din Kenya si Tanzania unde au murit peste 200 de persoane. Momentele de groaza produse de actele teroriste vor reveni in mintea lor peste cativa ani, odata cu fatidica zi de 11 septembrie 2001. Doamnei Albright i se datoreaza implementarea primei strategii de lupta antiterorista si in afara Statelor Unite prin colaborarea sauditilor si a EAU si eforturilor de prindere a lui Osama bin Laden si de izolare a acestuia in relationarea cu statele islamice.

Diplomatia, tenacitatea si feminitatea aveau sa ramana, asa cum singura recunoaste, armele cu care a luptat indiferent de pozitia pe care a avut-o in statul american.

Va invit sa cititi aceasta carte. O carte despre o persoana care a contribuit la realitatea in care traim. Care merita citita pentru a intelege de ce si cum. Dar si pentru a vedea in spatele unei functii, omul cu emotii, incertitudini, temeri, neputinte, griji familiale si orgolii profesionale, cu zile bune si mai putin bune, mai inspirate sau nu, dar la sfarsitul carora doamna Albright stie ca si-a facut datoria. Ramane sa ne-o facem si noi pe a noastra. Va doresc lectura placuta!

http://cartilemariei.wordpress.com/2009/09/02/doamna-secretar-de-stat-madeleine-albright-memorii/

Recenzie „Trei intr-o barca (fara a pune la socoteala si cainele)” de Jerome K. Jerome

@Cartile Mariei – Raftul Denisei

Astazi va propun o carte usoara, de citit in timp ce asteptati sa intrati la un dentist al carui punct forte nu e chiar orarul programarilor (merge si in aeroport sau metrou, la fel de bine).

„Trei intr-o barca, fara a pune la socoteala si cainele” de Jerome K. Jerome este o carte care va va schimba imaginea despre epoca victoriana, care nu trebuie sa fie neaparat sobra si conformista, (de altfel inclusiv marea regina era considerata o persoana charismatica si plina de umor), ci plina de umor britanic, acel tip de umor care a consacrat legende vii ale show-rilor de televiziune din anii ’80-’00.

K. Jerome are un umor rafinat, al unui gentleman intr-un costum impecabil croit, cu o atitudine relativ grava intr-un salon elegant pe care ti-l imaginezi bandu-si cognacul alaturi de un trabuc pe care si l-a pregatit minutios, intr-o dupa-amiaza ploioasa londoneza, dar a carui ironie destinde orice atmosfera. Nu este acel tip de umor in care poti repovesti poanta iar cei din jur sa rada si nici umorul vulgar cu care suntem mult prea obisnuiti. Daca doresti un ceai bun alegi unul negru, britanic… are mai mult tanin decat oricare altul, fara a-si pierde aroma. La fel si umorul…. Macar din cand in cand incearca un umor fin, de salon. Garantat te vei simti mai bine iar cei din jur vor crede ca chiar ai clasa.

Titlul e cu siguranta foarte explicit. O carte dedicata unei calatorii a trei prieteni (si un fox-terrier al carui nume Montmorency m-a facut brusc sa ma felicit pentru numele din doua silabe al patrupedului din dotare) cu barca pe Tamisa. Pornita din dorinta de a iesi la aer curat si de evadare din stresanta si poluata Londra, calatoria de placere capata valentele unei expeditii in tinuturi greu accesibile, in care pregatirile implica provizii nenumarate si pregatiri din cele mai diverse, avand ca topping umor de cea mai buna calitate.

O carte care iti aminteste cat de mult ti-ai dorit o excursie in Delta dar ai vociferat din primul moment in care a trebuit sa te urci in barca rapida care te ducea acolo. Cand ti-ai luat placa de par, ca fiind un articol indisensabil al unei calatorii in sanul naturii desi accesul la curentul electric se limita la o priza de bricheta, dar de care persoane total neintelegatoare iti aminteau de fiecare data cand foamea ii facea sa se uite cu jind la conservele din dotare (fara cheita pe care tu le-ai propus in ideea unei economii fata de cele cu cheita)  doar pentru ca desfacatorul de conserve a ramas din proprie initiativa in sertarul din bucatarie desi tu stii sigur ca l-ai pus in bagaje.

Peripetiile celor trei prieteni pe Tamisa sunt spumoase iar ironia si umorul citadin ii fac sa iti para apropiati propriilor suferinte. Spre exemplu praful ridicat de pe ulita mie personal imi provoaca o tuse asmatica (nici macar nu-s originala cu tusea) in comparatie cu aerul cu plumb si dioxid de carbon din traficul din Bucuresti, evident respirat prin filtrele de polen pe care le platesc lunar la leasing. Sa nu mai vorbesc ca l-am inteles perfect pe eroul principal cand, citind o carte de medicina popularizata, dupa analiza simptomatologiilor isi descopera in istoricul medical propriu toate bolile cu exceptia apei la genunchi. Va rog sa incercati. Veti vedea cum o durere de cap descrisa in simptomatologia migrenei, a unei sinuzite sau a unei tumori maligne pe creier la ce te va face sa te gandesti? ca doar tu esti o persoana speciala, nu poti avea doar o banala migrena…

Pe langa umor care cu siguranta iti va provoca chiar hohote de ras (cu tot cu priviri dezaprobatoare ale persoanelor din jur) cartea te poate ajuta sa iti reimprospatezi informatiile de la orele de istorie, pentru ca tinuturile istorice prin care Tamisa trece ii ofera ocazia lui K. Jerome sa iti prezinte si momentele importante petrecute acolo, din perioade in care luptele personale pentru putere devin momente de istorie a unui popor (sau a fost mereu asa?).

Va recomand sa cititi aceasta carte. Stiu ca odata citita o carte de K. Jerome urmatoarea carte va fi tot una de K. Jerome, pentru ca seria peripetiilor unor oraseni din Londra sec. XIX ce-ti par atat de aproape, continua cu „Trei pe două biciclete”, “Arta de a nu scrie un roman” sau “Vacanţă cu familia mea”.

Va doresc lectura placuta!

@Cartile Mariei

„Afinitatile elective” – J.W. Goethe

@Cartile Mariei – Raftul Denisei

O promisiune e o promisiune chiar facuta printre emoticoane pe un chat. Motiv pentru care, fara a avea pretentia unei recenzii, voi incerca sa va conving de ce merita sa fie citita cartea lui J.W. Goethe, „Afinitatile elective”.

Nu… cu siguranta electiv nu are intelesul pe care t-showrile de seara ne ingurgiteaza sa-l vedem… electiv tine de alegere, care uneori e dictata de ceea ce spunem adesea, preluand din engleza, ca e “chimie”.

Un roman clasic de iubire pe care nu stiu insa cati din generatia mea ii mai dau o sansa. Numele autorului blocheaza… cam asta fac in general clasicii germani. Stim despre ei ca-s docti, profunzi si  greu de inteles… parca mai mult decat toti ceilalti clasici la un loc… Iar noi asa stim: ce e german e bun, ca e vorba de masini, de Panzere, de respectul pentru o uniforma anume promovata recent pe o scena. Totusi nu am uitat oare arta germana? Cand spunem despre cineva ca e prea profund intr-o exprimare nu il comparam intr-o ironie aroganta cu Schopenhauer? Cand evitam elegant o invitatie la Ateneu de teama ca ne intalnim cu dramatismul lui Bach? De ce ne inhiba clasicii germani, mai mult sa zicem, de cei rusi?

Subiectul ramane totusi „Afinitati elective”… un roman de iubire mai putin clasic, in care reflectiile unei societati nepregatite sa accepte altfel de relatii se simt la fiecare cuvant. Nici astazi toleranta fata de altfel de relatii nu e prea mare, sa dam exemplul relatiilor gay. De altfel, pentru generatia tabloidelor, cand divorturile cu pliciul se fac la televizor (sau oricum dar la TV sa fie), s-ar putea sa para imposibil de acceptat cu demnitate ca celalalt s-a indragostit altfel si altcumva de o alta persoana.

Nu am sa fac comentariu sportiv, desi recunosc ca nu am mai citit de mult unul de calitate, din perioada in care gazetele de profil nu se ocupau de comisii parlamentare si documente care amintesc de istorii mai vechi cu biletele roz… Deci nu am sa va spun ce a zis ala, cum a replicat aia… daca vreti sa aflati asta cititi cartea…

Am sa va spun insa ca un roman ca al lui Goethe te face sa te regasesti in fiecare personaj in etape din viata ta. S-ar putea chiar sa te suprinzi ca intelegi tumultul unei pasiuni a unui cuplu pe care nu-l aprobi. Zambesti… si iti amintesti cand o despartire pe care nu ti-ai dorit-o, facea ca fiecare coincidenta sa fie un semn, si unul de bun augur,  la fel ca paharul cu monograma EO… Eduard si Ottilie…

Sentimentele si trairile umane sunt atemporale, de la  acea “chimie”, la vanitatea de a fi cel care are ultimul cuvant, de la neresemnarea ca imbatranesti, la puterea de a te regenera dupa ce ai pierdut tot ce parea important la un moment dat. Toate la un loc le veti regasi la Goethe intr-o maniera care te face prezent intr-o scenografie care pare viata insasi.

Merita sa dati o sansa o sansa acestei carti, sa o luati din raft si sa o cititi! Va doresc lectura placuta!

@Cartile Mariei

Da, am blog :)

Discutiile din ultima vreme, de pe diverse platforme de socializare electronica, au gravitat in jurul ideei “auzi, dar tu de ce nu-ti faci blog?”.

Initial mi-au venit in minte argumente de ce sa nu ai blog. De ce ar fi cineva interesat sa citeasca ce zic altii? Si totusi vorbim de istorie doar atunci cand avem insemnari si se pare ca oamenii gasesc placere in a citi ce zic altii. Suporturile de scris au evoluat de la peretii grotelor, la papirusuri pana la mediul virtual de azi, cand se discuta de moartea unei ere, cea a presei scrise si nasterea uneia noi, in spatiul virtual.

Creste numarul cititorilor cu cat ai ceva mai interesat de spus. Asta este adevarata incercare.  Sper sa nu ii dezamagesc pe cei care m-au indemnat sa fac acest blog!

Sfera mea de interes e comuna cu a celor mai multe persoane de varsta mea. Am un job care imi place, ma intalnesc cu prietenii, calatoresc si citesc. Stau la o cafea pe chat cu prietenii si uneori reusim sa ne vedem la o cafenea adevarata :).

Incerc ca zgura care ne inconjoara sa nu ma schimbe si totusi simt de multe ori ca e greu sa iti pastrrezi traiectoria pe care ti-ai propus-o. Asta nu mi-a luat energia de a incepe cateva proiecte ambitioase. Unul dintre ele sustine schimbarea personala ca urmare a lecturii de calitate. Am sa incerc ca prin scurte recenzii sa va argumentez de ce merita sa cititi anumite carti.

Cel de al doilea proiect vizeaza un alt tip de schimbare. Una colectiva, care vizeaza pentru inceput sectorul 5. Nu merita sa fie “sectorul care este”. Alternative sunt si trebuie sa le gasim impreuna.

Ma bucur sa va pot spune ca in ambele proiecte nu sunt singura, ci alaturi de o echipa minunata de tineri foarte entuziasti. Va asigur ca au nevoie sa fie sustinuti sa simta ca munca lor nu e in zadar iar imbunatatirea realitatii care ne inconjoara nu e un vis irealizabil. Pentru asta vom avea nevoie de orice sugestie pe care ne-o puteti da.

Am sa va tin la curent cu fiecare pas pe care il facem.

O zi frumoasa,

Denisa

%d bloggers like this: