Când, cum, unde este prevăzută în legislația română medierea

Pentru că în ultimele zile am fost întrebată, în legătură cu ultimele mele postări despre mediere am ajuns și la discuții referitoare la sediul materiei. Mai exact unde legislația face trimitere la mediere. Voi face o scurtă trecere în revistă a prevederilor referitoare la mediere din noile coduri de procedură civilă și penală.

Codul de Procedură Civila, adoptat 2010

Art. 21. – (1) Judecătorul va recomanda părţilor soluţionarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale.

(2) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii.

Art. 432. – (1) Părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească tranzacţia lor.

(2) Dacă părţile se înfăţişează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un singur judecător.

(3) Dacă părţile se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da hotărârea în camera de consiliu.

Art. 433. – Tranzacţia va fi încheiată în formă scrisă şi va alcătui dispozitivul hotărârii.

Art. 434. – Hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită între părţi poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară.

Art. 435. – Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care tranzacţia părţilor este urmarea procedurii de mediere.

Art. 904. – (1) Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de aceştia.

(2) Dacă nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere această împrejurare.

(3) La cerere se vor alătura o copie a certificatului de căsătorie şi, după caz, câte o copie a certificatelor de naştere ale copiilor minori.

(4) La cerere se poate alătura, după caz, înţelegerea soţilor rezultată din mediere cu privire la desfacerea căsătoriei şi, după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.

Codul de Procedura Penala, 2010

Art. 16. – (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;

d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) şi j), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior, în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 23. – (1) În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.

(2) Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.

(3) În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.

Art. 275. – (1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează:

2. în caz de încetare a procesului penal, de către:

a) inculpat, dacă există o cauză de nepedepsire;

b) persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă;

c) partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală;

Art. 312. – (1) În cazul când se constată printr-o expertiză medico-legală că suspectul sau inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la procesul penal, organul de cercetare penală înaintează procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmăririi penale.

(2) Suspendarea urmăririi penale se dispune şi în situaţia în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană.

(3) Suspendarea urmăririi penale se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii.

Art. 367. – (1) Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea judecăţii până când starea sănătăţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecată.

(2) Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul suspendării priveşte numai pe unul dintre ei şi disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze.

(3) Suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii.

(4) Încheierea dată în primă instanţă prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru procuror, părţile şi persoana vătămată prezente, şi de la comunicare, pentru părţile sau persoana vătămată care lipsesc. Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

(5) Contestaţia nu suspendă executarea şi se judecă în termen de 3 zile de la primirea dosarului.

(6) Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată sau la încheierea procedurii de mediere, potrivit legii.

Art. 483. – (1) După încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul sesizează instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond şi trimite acesteia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, însoţit de dosarul de urmărire penală.

(2) În situaţia în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpaţi, iar pentru celelalte fapte sau inculpaţi se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanţei se face separat. Procurorul înaintează instanţei numai actele de urmărire penală care se referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

(3) În cazul în care sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin. (1), procurorul înaintează instanţei acordul de recunoaştere a vinovăţiei însoţit de tranzacţie sau de acordul de mediere.

Art. 486. – (1) În cazul în care între părţi s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa ia act de aceasta prin sentinţă.

(2) În celelalte cazuri instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi trimiterea ei la instanţa competentă potrivit legii civile, când soluţionarea laturii civile ar întârzia soluţionarea procesului penal.

România, ca stat membru și medierea

Directiva 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala a fost adoptata la 23 aprilie 2008 si are ca obiectiv facilitarea accesului la soluționarea alternativă a litigiilor și promovarea soluționarii pe cale amiabilă a acestora prin încurajarea utilizării medierii și asigurarea unei relații echilibrate între mediere și procedurile judiciare, cât și condițiile desfășurării medierii transfrontaliere.

Prin art.4-5 din aceasta directiva se stabilește obligația statelor membre de a încuraja, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, elaborarea unor coduri voluntare de conduită și acceptarea acestora de către mediatori și organizațiile care furnizează servicii de mediere, precum și a altor mecanisme eficace de control al calității privind furnizarea serviciilor de mediere. O instanță la care a fost introdusă o acțiune poate, atunci când este cazul și având în vedere toate circumstanțele cazului respectiv, să invite părțile să recurgă la mediere pentru a soluționa litigiul. Instanța poate, de asemenea, invita părțile să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere dacă astfel de sesiuni sunt organizate și sunt ușor accesibile.

O altă obligație a statelor membre vizează încurajarea, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, punerea la dispoziția publicului larg, în special pe internet, a informațiilor privind modalitățile de contactare a mediatorilor și a organizațiilor care oferă servicii de mediere.

Directiva 2008/52/CE trebuie sa fie transpusă până la 21.05.2011.

Pana in prezent doar patru tari (Estonia, Franța, Italia si Portugalia) au informat Comisia asupra faptului ca au transpus in dreptul intern normele UE in materie de mediere.

Referitor la acest aspect comisarul pentru justiție, d-na Viviane Reding a declarat aceste masuri ale UE sunt foarte importante pentru ca promovează un acces alternativ si suplimentar la justiție in viața de zi cu zi. Sistemele de justiție dau oamenilor posibilitatea de a pretinde respectarea drepturilor lor. Accesul efectiv la justiție este protejat in conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Cetățenilor si întreprinderilor nu ar trebui sa li se îngrădească drepturile doar pentru ca le este greu sa apeleze la sistemul de justiție, pentru ca nu își pot permite acest lucru, nu pot sa aștepte derularea procesului sau nu fac fata birocrației. Fac apel la statele membre sa dea dovada de hotărâre in punerea in aplicare neîntârziata a normelor UE in materie de mediere: minimul necesar este de a permite litigiilor transfrontaliere sa fie soluționate pe cale amiabila. Dar de ce sa nu mergem mai departe? De ce aceste masuri sa nu fie disponibile la nivel național? In final, de acest lucru vor beneficia cetățenii si întreprinderile, societățile si economiile, precum si sistemul juridic in sine.

Conform unui studiu recent finanțat de UE, timpul pierdut prin neutilizarea medierii este estimat, in medie, intre 331 si 446 de zile suplimentare, in UE, iar costurile juridice suplimentare variază de la 12.471 de euro la 13.738 de euro pe caz.

Elementul crucial in orice mediere este încrederea in proces, in special atunci când cele doua parți provin din tari diferite. Prin urmare, normele UE încurajează statele membre sa prevadă controlul calității, sa elaboreze coduri deontologice si sa ofere cursuri de formare mediatorilor, pentru a se asigura de existenta unui sistem eficient de mediere. Un cod deontologic european pentru mediatoria fost dezvoltat cu sprijinul Comisiei Europene si a fost lansat la data de 2 iulie 2004. Codul deontologic european stabilește câteva principii la care mediatorii pot decide sa adere in mod voluntar;  aceste principii se refera la competenta, numire, taxe de mediere, promovarea serviciilor mediatorilor, independenta si imparțialitate, acordul de mediere si obligatia de confidențialitate. Lista organizațiilor semnatare ale Codului deontologic european este publicata aici.

Medierea poate rezolva problemele dintre întreprinderi, angajatori si angajați, proprietari si chiriași sau familii, astfel incit relațiile dintre aceștia sa se poată menține si chiar consolida, intr-un mod constructiv – un rezultat care nu poate fi întotdeauna realizat prin intermediul procedurilor judiciare. Soluționarea litigiilor in afara instanței economisește resursele sistemelor de justiție si poate reduce in mod potențial cheltuielile aferente. Soluționarea litigiilor pe cale electronica face medierea la distanta din ce in ce mai accesibila.

%d bloggers like this: