Metode de evaluare a programelor de asistenta sociala

Posted on December 30, 2009 by denisapatrascu

Orice proces sau acţiune umană este comparată cu o altă, asemănătoare, cunoscută evaluatorului. Evaluarea programelor ete procesul prin care sunt determinate eficienţa şi eficacitatea programului, implicând colectarea, analiza şi interpretarea datelor despre îndeplinirea obiectivelor programului[1].

Programele de asistenţă socială sunt instituite de guvernanţi, urmărind planul propriu de guvernare, în sprijinul acelei părţi a populaţiei aflate în nevoie. De multe ori ajutorul dat creşte dependenţa socială a segmentului de populaţie căruia i se adresează.

Studiul de evaluare a programelor de asistenţă socială implică cunoaşterea fenomenului, a segmentului de populaţie căruia i se adresează, caracteristicile acestui grup şi stimulii interni şi externi la care reacţionează, sursa de finanţare, limitele de timp între care trebuie să se încadreze etapele programului social, personalul implicat în proiect, dispunerea acestuia în teritoriu.

În sens larg, evaluarea poate privi fiecare etapă a programului, fiind un proces ce se poate desfăşura continuu. În sens restrâns evaluarea este o fază distinctă la sfârşitul programului.

Personalul care face evaluarea nu trebuie să fie implicat într-o altă etapă a proiectului.

Scopul evaluării este planificarea viitoare a progrmului, dezvoltarea abilităţilor personlului, raportarea către grupurile interesate în desfăşurarea programului. Pot fi scopuri ale evaluării : obţinerea de informaţii pentru luarea deciziilor în domeniu, îmbunătăţirea practicilor programului, pentru a demonstra anumite aspecte legate de program, consolidarea unor structuri birocratice.

Posavac şi Carey (1992) disting 4 posibile obiecte, fiecare cu un set propriu de întrebări :

  1. evaluarea nevoilor

a)     care este profilul socio-economic al comunităţii

b)    care sunt nevoile nesatisfăcute ale populaţiei-ţintă în relaţie cu programul

c)     ce servicii pot fi considerate atractive pentru un grup social

  1. evoluarea procesului

a)     este programul atractiv pentru un număr suficient de clienţi

b)    sunt clienţii reprezentativi pentru populaţia-ţintă

c)     în ce măsurăă se află personalul în contact cu clienţii

d)    este încărcarea cu activităţi a personalului conformă cu cea planificată

e)     există diferenţe între eforturile depuse de membrii peronalului

  1. evaluarea rezultatului

a)     au fost satisfăcute nevoile grupului-ţintă

b)    ce diferenţe există între aceştia şi cei care nu au beneficiat de program

c)     ce dovezi există că nevoile au fost satisfăcute de program şi nu de alţi factori

d)    ce probe există că programul poate fi aplicat oricând, în orice alt loc

  1. evaluarea eficienţei

a)     sunt fondurile folosite pentru scopurile propuse

b)    îşi atinge programul obiectivele cu costurile propuse

c)     pot fi exprimate rezultatele în unităţi monetare

d)    este succesul programului mai mare decât al altor programe cu buget mai mic sau egal

Tipuri de evaluări

Cele mai des evocate tipuri de evaluare sunt formativă şi sumativă. Cla-sificarea a fost realizată după scopul evaluării.[2] Evaluarea sumativă este cea care poate furniza informaţii cu putere de generalizare aplicabile şi altor programe. Reprezintă proiectarea şi utilizarea evoluării pentru a judeca performanţa programului pentru a fundamenta decizii cu privire la eficacitate/ineficacitatea programului continuarea/întreruperea lui.

Evaluarea formativă reprezintă proiectarea şi utilizarea evaluării pentru a îmbunătăţii programul. Scopul lor este îmbunătăţirea conducerii şi rezultatelor porgramului, creşterea eficienţei, ajutând la formarea progra-mului.

Clasificarea evaluărilor raportată la obiective[3] este tipul clasic de evaluare şi constă din definirea obiectivelor programului şi raportarea la acestea pentru a observa gradul în care programul le-a realizat.

Evaluarea prestabilită consideră obiectivele programului criterii de evaluare în funcţie de care foloseşte standarde, teste de colectare a datelor asemănătoare cu cele din cercetare.

Evaluarea cu obiective fixate[4] se centrază pe rezultatel oficial exprimate, ce îngustază limitel evaluării, nerăspunzând la întrebarea de ce s-a întâmplat.

Evaluarea fără obiective[5] este acea evaluare în care se ignoră scopul programului urmărindu-se prin strângerea de date să se afle ce a făcut programul social. Evaluatorul nu participat la vreuna din activităţile desfă-şurate ale programului şi i se cere chiar evitarea contctului cu personalul participant, şi trebuie să identifice toate efectele fără prejudecăţi. Acesta cere mult timp, fără a exista limite de definire. Aspectele pozitive sunt : nu se scapă din vedere efectele neanticipate, înlăturarea conotaţiei negative care însoţeşte aceste efecte în cadrul unei evaluări cu obiective, sunt eliminate predispoziţiile perceptuale care însoţesc evaluarea cu obiective şi păstrarea obiectivităţii şi imparţialităţii evaluatorului.

Evaluarea naturistă nu este la o distanţă prea mare de evaluarea fără obiective[6]. Evaluatorul nu doreşte să-şi limiteze viziunea concentrându-se exclusiv pe obiectivele oficiale ale proiectului. Evaluatorul işi limitează propriile preconcepţii şi încearcă să înţelagă atât personlul implicat cât şi programul folosind cunoştiinţele intuitiv, care reflectă mai degrabă paternul evaluatorului, fiind mai degrabă un cadru natural decât exprimental.

În aceaşi categorie se află şi evaluarea receptivă[7]. Esenţa acestui tip con-stă în acea că evaluatorul identifică nevoile de informaţie al clienţilor, fiind opusul evaluării prestabilite. Aspectele evaluate şi modelele folosite se conturează pe măsura observării programului. Iniţial se proiectează un plan de observare, se constată aspectele valorizate pozitiv de public, apoi se cere personalului şi publicului să confirme relevanţa constatărilor.

Evaluarea centrată pe utilizare[8] presupun identificarea decidenţilor şi a celor cre vor utiliza informaţia. Utilizatorii sunt implicaţi într-un dialog continuu. De la proiectarea evaluării această trebuie să aibă configurată componenta de utilizare.

Evaluarea diferenţiată[9] constă în formularea obiectivelor şi metodelor de evaluare în funcţie de etapele de dezvoltare a programului, reuşind să elucideze diferite aspecte ale programului pentru a alege cea mai bună tehnică de evaluare.

Evaluarea adaptată[10] repreezintă matrializarea concepţiei conform căreia aspectle evoluate şi mtodl d cercetare depind de tipul programului.

Estimarea evaluabilităţii este un tip de evaluare cunoscut prin care se poate stabiliimăsura în care programul este pregătit să realizeze rezultatel stabilite. Se foloseşte pentru a stimula acordul asupra unor obiective măsurabile, indicatori de performanţă adaptaţi programului. O altă percepţie[11] asupra acestui tip de evaluare permit mangrului să decidă măsura în care este posibilă o evaluare corspunzătoare şi rezonabilă a programului prin evaluarea fezabilitaţii aplicării metodologiei de evaluare intenţionate.

Metavaluarea[12] reprezintă evaluarea evaluării şi a evaluatorului, reali-zând un control al subictivismului şi verifică validitatea, credibilitatea şi relevanţa. Dezavantajul este costul destul de ridicat şi posibilitatea inserării neprofesionalismului cât timp posibilităţile de evaluare sunt aproape nelimitate.

Analiza previzională[13] se relizeză anterior stabilirii demarării programului şi cuprinde întrebări corespunzătoare etapei de formulare a politicii.

Evoluarea procesului poate fi întreprinsă atât separat cât şi împreună cu alte metode. Când e întreprinsă separat cuprinde analiza proceselor imple-mentării.

Evaluarea impactului realizază o mai bună responsabilizare şi caută să determine gradul de funcţionare al programului, prin demonstrarea faptului că procesele analizat sunt efectele exclusiv ale programului.

Monitorizarea programului urmăreşte progresul produs în soluţionrea problemei ce a generat programul. Metodele sunt cvasiexperimentale.

Modelul tradiţional se baza mai mult pe intuiţia şi experienţa evaluatorului decât pe modelele formalizate..

Modelul cercetării sociale se formulează pe analiza grupurilor experimentale şi de control pentru a stabili diferenţele de efect.

Modelul cutiei negre evaluează rezultatul programului fără a lua în calcul procesele şi operaţiile interne ale acestuia.

Evaluarea fiscală se foloseşte când obiectivul evaluat depinde de anumite standarde de calitate, contând suma de bani investită şi efectele produse.

Evaluarea responsabilizării este folosită pentru a afla în ce măsură fondurile pus la dispoziţie de finanţator sunt utilizat conform proiectului.

Modelul opinia expertului reprezintă recunoaştrea subiectivităţii evaluării prin acea că inclusiv evaluatorul este om şi are judecăţi de valoare la care se raportează când face o evaluare.

Evaluarea comprehensivă[14] combină analiza procesului şi a impactului programului în concordanţă cu obiectivele specificate, putând fi înţelese şi relaţiile de cauzalitate.

Evaluarea deductivă încearcă să clarifice relaţiile cauzale care au generat influenţe asupra programului, accentul fiind pus pe cauzalitate.

Evalurea cu obiective multiple permite evaluarea mai multor rezultate potenţial. Evaluatorul observă atât obiectivele proggrmului cât şi efectele legate de acestea, indiferent dacă au fost sau nu programate.

True evaluation identifică valoarea unor politici cunoscute, într-o abordare mai completă  subiectului, are în vedere implicaţiile unei game largi de valori. Sunt evaluate costurile si beneficiile programului social.

Evaluare teoretică a deciziei, în cadrul acesteia rezultatele sunt valoruizte în mod explicit de mai mulţi stakeholderi. Aceştia pot avea şi alte obiecctive decât cele declarate pe are evaluatorii trebuie să le evalueze.

Evaluarea interactivă devine o reesponsabilitate pe care iniţiatorii şi evaluatorii şi-o asumă, fiind posibilă o înţelegre a abordării celor 2 grupuri.

Evaluarea pentru învăţare[15] este un hibrid al celorlalte forme de evaluare, cu scopul de a îmbunătăţi procesele, programele şi politicile.

Evalurea specifică[16] este un tip de evaluare cu orizont limitat direcţionat spre furnizarea de informaţii specifice, diferită de evluare difuză ce este orientată spre o varietate de aspecte a progrmului.

Evaluarea rapidă[17]est o formă de valure prin care se poate creiona o estimare a performanţelor programului prin raaportare la obiectivl şi indicatorii săi.

Evaluara bazată pe teorie[18] presupune elborre unor modele pentru ghi-darea evluatorilor.

În funcţie de momentul în care se face evaluarea există mai multe tipuri:

Evaluarea retrospectivă[19] atestă modul şi gradul de implemntare al programului şi cu ce rezultate.

Evaluarea prospectivă indică modul de derulare al programului viitor.

Evluarea formativă se realizează de-a lungul programului atestând modificările survenite de la o etapă la alta.

Evaluarea permanentă este un hibrid de evaluare formativă şi retrospectivă.

Evaluarea integrativă[20]se întreprinde atât înainte cât şi după implementarea programului.

Evaluarea inteermediară se realizează în timpul implementării programului astfel încât să fie utilă administrării proiectului.

În funcţie de relaţia cu evaluatorul se disting:

Autoevaluarea ce se realizază de inţiatorul programului.

Evaluarea încorporată este o formă de autoevaluare la care participă principalii actori : iniţiatori şi benficiari, având ca indicatori de performanţă gradul de satisfacere al obiectivelor propuse.

Evaluarea internă se realizează de către organele centrale ale agenţiei de implementare.

Evaluarea externă se realizează de către persoane din afara personalului implicat într-una din etapele derulării procesului.

Un alt segment al evaluărilor îl constituie evaluările care nu se pot încadra în totalitate în acest termen. Dintre acestea semnalăm:

Pseudoevaluările[21] sunt cele care pretind că studiază procesul fără să o facă. Acestea pot fi cele controlate politic –iniţiate de beneficiari care doresc să-şi păstreze sfera de influenţă, cele inspirate de relaţiile publice bazate pe nevoile de informare a celor care se ocupă de prezentarea unui imagini pozitive a programului.

Cvasievaluarea[22] este orientată către identificarea responsabilităţilor celor implicaţi în program când lucrurile nu merg prea bine. Variabilele care pot afecta implementarea sunt ignorate, important fiind atingerea obiectivelor fărăa se urmării dezirabilitatea acestora. După unele păreri există 6 forme de pseudoevaluare : spălarea ochilor –limitarea atenţiei la aspectele favorabile, spălarea totală –evitarea oricărei evaluări obiective, submarină –evaluarea are ca scop eliminarea unui alt program, poză –adoptarea unie imagini ştiinţifice lipsite însă de suport real, amânarea –întârzierea oricărei acţiuni aşteptând o evaluare de care nu e nevoie, substituţia –acoperirea eşecului unei etape a programuluiprin focalizare atenţiei asupra altor aspecte mai puţin relevante dar mai uşor de justificat.

[1] Epstein şi Tripoldi, 1977 ,,Reserch Tehniques for Program Planning”

[2] Epstein, Tripoldi, op.cit.

[3] Stake ,,The Countenence of Eductional Evaluation”

[4] Posavac , Carey ,,Program Evaluation –Methods and Case Studies”

[5] Michael Scriven ,,The Evoluation Taboo”

[6] Guba şi Lincoln ,,Fourth Generation Evaluation”

[7] Robert Stake op.cit.

[8] Michel Quinn Patton ,,Practical Evaluation”

[9] Tripoldi, Fellin, Epstein ,,Social ProgramEvaluation”

[10] Rossi ,,Standaards for Evaluation Practice”

[11] Rutman, Mowbray ,,Undersstanding Program Evaluation”

[12] Michael Scriven ,,The Methodology of Evaluation”

[13] ERS

[14] Browne, Wildavsky ,,Wht Should Evaluation Mean to Implemention?”

[15] Hargrove ,,The Missing Link : the study of implementation of Social Policy”

[16] Thompson ,,Evaluation for Decision in Social Programmes”

[17] Wholey  ,,Evaluation and Effective Public Management”

[18] Rossi op.cit.

[19] Browne, Wildavsky op.cit.

[20] Dunn op.cit.

[21] Dunn ,,Public Policy Analysis : an Introduction”

[22] Browne, Wildavsky op.cit.

Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: , , | Leave a comment »

Din nou despre Summit-ul CO15 de la Copenhaga…

Posted on December 17, 2009 by denisapatrascu

15.000 de delegatii din 192 de tari se intalnesc zilele acestea la Copenhaga pentru CO15 unde sunt programate 150 de dezbateri. Un summit despre care se vorbeste mult si care suscita multa atentie din partea tuturor statelor. De mult timp o problema nu a avut un asemenea grad de globalitate.

In 1992 a avut loc primul summit pentru Pamant la Rio de Janeiro unde s-a dezbatut problema incalzirii globale. Acesta a fost baza de pornire la momentul negocierii Protocolului de la Kyoto, in 1997, prin care se prevede, o reducere a emisiilor poluante cu 5,2% în perioada 2008-2012 în comparaţie cu cele din 1990 pentru ţările industrializate. Abia in octombrie 2004 acordul a intrat in vigoare, dupa ratificarea sa si de catre Rusia, responsabilă pentru 17,4% din emisiile de gaze de seră, lucru care a dus la îndeplinirea cvorumului necesar pentru intrarea sa în vigoare. La acel moment acordul era ratificat de 124 de state, printre care Canada, China, India, Japonia, precum si cele 25 de state membre ale UE si de Romania. Marele nesemnatar al acordului era SUA, in conditiile in care in martie 2001 expertiza realizata a demonstrat ca era responsabila de 40% din nivelul total al emisiilor de gaze cu efect de sera.

Ce inseamna aceasta? Imaginile cu tinuturi desertificate, lipsa apei in tarile africane (20 din cele mai afectate state de schimbarile cliamtice din primele 24 de state aflate in aceasta situatie se regasesc pe continentul african), inundarea zonelor de coasta ca urmare a cresterii nivelului marii, consecinta directa a dezgetarii calotei glaciare… toate acestea nu fac parte din decorul unui film apocaliptic ci din realitatea inconjuratoare. Raportul prezentat de catre cei 100 de cercetatori maritimi si oceanografi si experti climatici la summit este cu mult mai apocaliptic.

Imaginea idilica a cascadei spectaculoase care se formeaza vara pe peretele Austfonnei (a doua calota glaciara din Europa, aflata in Norvegia si care a reprezentat suportul imagistic de incepere al summit-ului) nu este un motiv de incantare… reprezinta doar „varful aisbergului” efectelor incalzirii globale… iar spotul publicitar cu ursii polari care se prebusesc intr-un oras modern poluat… reprezinta o metafora la care nu mai putem ramane indiferenti, pentru ca nu ei sunt primele victime ci cei aproape 23 de milioane de oameni care sufera de foame in Africa ca urmare a secetei.

Dioxidul de carbon reprezinta cel mai important ca pondere gaz cu efect de sera si elementul cel mai important al schimbarilor climatice. In prezent se elimina mai mult de 8 miliarde de tone de CO2 in atmosera/an. Expertii estimeaza ca pentru a pastra incalzirea gloala sub pragul de 2 gr. Celsius este nevoie de o reducere de 25-40% a nivelului emisiilor cu efect de sera existente in 1990, crescand acest prag cu 80-95% pana in 2050. Acest lucru insa presupune o reasezare completa a economiei globale…iar investitia in tehnologii verzi este costisitoare.

Premierul britanic, dl. Gordon Brown cu sustinerea UE a propus constituirea unui fond din care sa fie suportate cheltuilile necesare pentru suportarea efectelor schimbarilor climatice precum si pentru cercetarea in gasirea de solutii pentru industrii verzi in valoare de 100 miliarde $/ an incepand cu anul 2020.

Solutiile propuse implica eliberarea unui numar de permise de poluare pentru fiecare stat in functie de anumite criterii, astfel incat la nivel global sa se pastreze o pondere constanta. Aici a aparut un fenomen cunoscut de catre navigatorii venetieni… cumpararea de licente. Astfel statele cu economii dezvoltate si implicit, poluante, cumpara licentele de poluare de la statele a caror industrii polueaza mai putin sau care au nevoie de finantare pe termen scurt.

Negocierile dure din aceste zile pornesc de la aceste premize. UE si-a propus o scadere cu 20% a propriile emisii de gaze cu efect de sera pana in 2020 si chiar cu 30% in cazul unui acord international pe aceasta tema. Prezenta SUA si disponibilitatea acesteia de negociere a reprezentat un element salutar, cu atat mai mult cu cat presedintele Obama si-a stabilit o tinta de 17% de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2020, apoi de 30% pana in in 2025 si 42% pana in 2030, fata de nivelul din 2005. Dar toate acestea pot fi puse sub semnul intrebarii avand in vedere tensiunile din aceste zile intre China si SUA. China, unul din cei 3 mari poluatori si-a propus sa reduca chiar la 45% nivelul emisiilor poluante din 2005 pana in 2020, dar nu este dispusa sa accepte o monitorizare internationala a acestora. Reactia SUA la aceasta solicitare a fost ca fara monitorizarea Chinei nu mai e dispusa sa accepte nicio formula.

Ultimele zile ale summit-ului vor fi cu siguranta si cele mai tensionate. Ramane sa vedem evolutia lor. La fel si presedintele Maldivelor, statul cel mai afectat schimbarile climatice, unde 80% din insule sunt sub nivelul marii iar cea mai inalta insula se afla la 3 m deasupra marii si care si-a terminat discursul amintind un proverb din Maldive: ”fericirea este fragila ca un recif de corali”…

Filed under: Politica | Tagged: , , , | Leave a comment »

Perspectivele financiare ale anului 2010

Posted on December 14, 2009 by denisapatrascu

Criza financiara a inceput ca urmare a spargerii a balonului imobiliar din SUA in 2005-2006 si a fost agravata de o gestionare ingenioasa dar imposibil de perpetuat a instrumentelor derivate financiare a bancilor de investitii americane (5 din cele mai importante dintre acestea au acumulat in 2007 o datorie egala cu valoarea a 30% din economia SUA). HSBC a fost prima banca care in februarie 2007 a raporta o pierdere de 10,5 miliarde USD, iar in luna septembrie 2007 doua institutii de credit ipotecar sustinute de guvernul SUA, Fannie Mae (Federal National Mortgage Association) si Freddie Mac (Federal National Mortgage Association), intra sub control guvernamental, in incercarea de a fi slavate de la faliment. O saptamana mai tarziu, ca intr-un joc de domino Lehman Brothers, una dintre cele 5 mari banci de investitii, demareaza procedurile de faliment dupa ce FED (Federal Reserve Bank) refuza sa o ajute financiar ca urmare a neregulilor observate in raportul de auditare (cunoscute se pare inca din 2005) si a volumului mare de active toxice.

Alegerile prezidentiale ale SUA au indreptat putin atentia de la acest subiect, in asteptarea unui presedinte providential care sa ofere un pachet de solutii. Specialistii in macroeconomie au apreciat programul de masuri propus de John McCain, candidatul republicat, dar carisma si invazia publicitara a lui Obama au schimbat balanta in favoarea acestuia, pe 4 noiembrie 2008, la momentul votului.

Anul 2008 a fost anul asteptarii si al masurilor de redresare cu ajutorul statului, administratia Bush fiind la finalul mandatului sau mai degraba „incremenita in proiect” si mult prea sifonata imagistic pentru a oferi incredere atat investitorilor cat si cetatenilor americani. Acest an a reprezentat momentul recunoasterii existentei crizei financiare de catre cele mai puternice economii ale lumii.

Globalizarea a adus criza financiara in toate colturile lumii, dar cele mai afectate de scaderea llichiditatilor sunt economiile dezvoltate: Marea Britanie, Japonia, Germania, Franta s-au vazut nevoite sa ia masuri de ajutorare a consortiilor producatoare in special, pentru a nu genera somaj dar si regres economic derivat.

Anul acesta pentru UE a fost anul alegerii unui nou parlament european si a schimbarii garniturii de comisari europeni. Presiunea statelor importante europene s-a resimtit puternic in acest an. Daca in anii ’80 d-na Margaret Thatcher lansa celebra frazǎ : «I want my money back !», referindu-se la contibutia UK la buget acum presiunea interna obliga pe fiecare dintre principalii actori ai bugetului UE sa priveasca spre Comisie. Consiliile acestui an ale ministrilor de finante din statele UE si a presedintiilor de stat si de guvern s-au centrat in special pe gasirea de solutii pentru sprijinirea economiei sociale de piata, dar si pentru constuirea unei economii bazate pe emisii mai reduse de carbon.

Proiectele de supraveghere a pietei de asigurari si a celei financiare propuse de Comisia UE sunt prezentate de dl. Barroso ca fiind un succes. Dincolo de Atlantic presedintele Obama ne anunta de ceva vreme inceputul sfarsitului crizei.

In acest context ramane sa privim mai atent prezentul pentru a vedea ce ne rezerva din punct de vedere financiar anul 2010. Sansele ca sistemul bancar sa se sustina exclusiv pe propriile forte raman in continuare mici. Vor ramane probleme in pivinta migratiei economice in interiorul UE care vor pastra discrepantele economice intre regiuni. Din punct de vedere energetic Europa nu este independenta, iar resurselor de energie din Marea Nordului le lipseste interconectivitatea. Barierele nontarifare continua sa reprezinte un obstacol pentru exportatorii din UE.

Daca acestea sunt premizele comune fiecare din cele 27 de state se confrunta cu problemele proprii. Perspective de crestere exista pentru Austria (bazata pe o politica de sustinerea consumului), Belgia (in functie de atentia factorilor politici focalizata in prezent pe delegarea competentelor de la guvernul federal catre institutiile locale), Cehia (dar aici vor fi alegeri in iunie, iar anul electoral reprezinta o sursa de stres asupra bugetului), Danemarca (desi are in prezent un guvern minoritar se poate baza pe o crestere economica ca urmare a scaderii taxelor si dobanzilor pentru a sprijini consumul), Elvetia (revenirea la guvernare a Partidului Poporului Elvetian poate opera schimbarile cerute de UE privind legea secretului bancar, ceea ce ar permite guvernului negocierea unor facilitati), Germania (schimbarea garniturii guvernamentale prin alianta dintre CDU/CSU, partidul d-nei Merkel cu PDL ar putea schimba viziunea politicii fiscale spre dreapta, prin eliminarea unora din masurile de stimulare a pietei auto si a pietei muncii), Olanda se poate baza pe un usor reviriment (desi programul de sprijinire al somerilor a adus o crestere a deficitului bugetar, la fel ca si achizitionarea pachetului majoritar a doua importante banci, iar increderea in premier este in scadere dupa ancheta referitoare la sprijinul oferit SUA in problema irakiana), Portugalia datorita masurilor de reducere a taxelor pentru salariatii cu inalta calificare ce vor intra in vigoare de la 01.01.2010 (desi instabilitatea datorita unui guvern minoritar ca urmare a fortelor apropiate ca pondere dupa alegerile din toamna acestui an poate reduce acest efect), Slovenia prin masurile luate de tinere sub control a datoriei publice si a masurilor de sprijinire a pietei pare teoretic sub cele mai bune auspicii.

Recesiunea va continua probabil sa fie simtita de economiile importante din interiorul UE, dar cu o scadere a intensitatii fata de 2010. Franta va continua o politica de sprijinire a consumului prin implementarea unui program larg de investitii, concomitent cu programul de reforme care au stat la baza cresterii incedereii electoratului in administratia Sarkozy, chiar daca una din masurile nepopulare este cresterea varstei de pensionare. Finlanda se afla pentru prima oara dupa mult timp intr-o stare de instabilitate guvernamentala iar un guvern format dintr-o coalitie de 4 partide consuma multe energie, iar reducerea exporturilor si scaderea increderii cetatenilor in propria economie face ca produsele financiare oferite in ultima perioada de catre institutiile bancare sa nu aiba succesul scontat, cu efecte de recul asupra bugetului. Italia nu ofera semnale de crestere economica, datorita intarzierii reformelor structurale si austeritatii politicii fiscale care nu sustin stimulentele financiare, dar inflatia de 0,9% este unul din elementele pozitive alaturi de majoritatea solida a guvenului Berlusconi in Parlament. Suedia, de asemenea, ramane intr-o situatie statica, desi increderea in guvern este mare, dar masurile prezentate de reducere a taxelor si a cheltuielilor bugetare se lasa asteptate iar expunerea bancilor suedeze in statele baltice vor putea necesita sustinerea financiara a guvernului. Polonia se afla intre pastrarea situatiei actuale si o agravare a ei, in primul rand datorita instabilitatii guvernamentale si a alegerilor prezidentiale din luna octombrie, de asemenea scaderea sporului natural pe care s-a bazat in ultimul deceniu vor crea probleme sistemice intregului spectru economic.

Vor ramane in recesiune statele a caror crestere s-a bazat intr-o proportie covarsitoare pe consum si cu un deficit de cont curent masiv. Ungaria si Romania se afla in mare parte in situatii apropiate ca urmare a acordurilor incheiate cu FMI, diferenta consta in stadiul implemetarii masurilor de austeritate impuse de acesta. Un alt punct comun este instabilitatea guvernamentala datorita guvernului minoritar. Bulgaria a evitat pana acum un acord cu FMI dar probabil nu pentru mult timp avand in vedere indatorarea externa si instabilitatea guvernamentala datorita guvernului minoritar (dupa alegerile din iulie) care fac sa intarzie masurile anticriza dar si cele impotriva crimei organizate si coruptiei, avand in vedere monitorizarea Comisiei Europene asupra acestor dosare. Tarile baltice vor fi in continuare afectate de efectele crizei financiare globale. Estonia a declarat in acest an o scadere a economiei cu 13%, iar infrangerile partidelor de la guvernare la scrutinul pentru PE nu sunt de bun augur pentru guvernul coalitiei. Letonia a avut o scadere a economiei cu 17% in 2009, iar coalitia formata din 5 partide aflata la guvernare dupa alegerile din acest an nu a avut pana in acest moment un program coerent, cee a ce a dus la manifestatii in strada. Lituania se confrunta de asemenea cu instabilitate politica datorita coalitiei guvernamentale si a nemultumirii cetatenilor care au manifestat in strada de mai multe ori in acest an, ca urmare a scaderii economiei cu 15%. Grecia continua sa amane luarea masurilor de reducere a cheltuielilor bugetare iar masurile anuntate de premierul socialist (prin care a si castigat in acest an alegerile) de crestere a salariilor bugetarilor si a subventiilor acordate de stat sunt ingrijoratoare. Marea Britanie se lupta cu propriile probleme ca urmare a scaderii increderii populatiei in propria moneda si a reducerii investitiilor ce au dus la cresterea inflatiei la 2,3%, in acest an. Sa nu uitam ca in mai vor fi alegeri, care pot schimba configuratia parlamentara avand in vedere scaderea popularitatii Partidului Laburist. Spania nu da semnale de redresare a propriei economii, efectele prabusiri pietei imobiliare a dus al cresterea somajului si a neincrederii populatiei in propria economie. De asemenea fragilitatea guvernului poate duce la instabilitate guvernamentala daca partidele regionale isi retrag sprijinul informal fata de guvernul Zapatero. Irlanda este condusa in prezent de o coalitie guvernamentala care nu a gasit cea mai eficienta formula pentru scaderea somajului si a deficitului bugetar ambele avand in prezent 2 cifre. Daca in acest an scaderea economiei a fost de 2,5%, unii analisti prevad ca anul viior se va pastra o rata a somajului de peste 15%. Elementul pozitiv este totusi inflatia redusa de 0,4%.

Filed under: Politica | Tagged: , , | Leave a comment »

Asteptarile Summit-ului de la Copenhaga

Posted on December 11, 2009 by denisapatrascu

Pregatit de ceva vreme Summit-ul de la Copenhaga reprezinta un moment transat al relationarii cu mediu. Fara doar si poate incalzirea globala ne afecteaza pe toti, dar in special statele emergente si in curs de dezvoltare. Poluarea apelor, desertificarea ca urmare a taierii padurilor, poluarea solului prin agricultura industrializata dar slab tehnologizata, alaturi de o industrie poluanta sunt elemete ce contribuie la efectul de sera.

Statele cu cea mai mare pondere in emisile poluante sunt China, USA, UE si Rusia. Daca primele trei si-au stabilit declarativ anumite target-uri (China sa reduca chiar la 45% nivelul emisiilor poluante din 2005 pana in 2020, SUA a promis o scadere de 17% a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2020, apoi de 30% pana in in 2025 si 42% pana in 2030, fata de nivelul din 2005, UE si-a propus o scadere cu 20% propriile emisii de gaze cu efect de sera pana in 2020 si chiar cu 30% in cazul unui acord international pe aceasta tema), prezenta presedintelui Medvedev este asteptata si pentru a defini limitele pe care Rusia si le propune in viitorul imediat, avand in vedere declaratiile facute pe aceasta tema de Emanuel Barroso privind intentia Rusiei de a reduce cu 20-25% pana in 2020 in raport cu 1990, a emisiilor cu efect de sera, fata de 15% pana acum.

Ieri unul din marii sustinatori din societatea civila a luptei pentru un mediu mai curat, miliardarul George Soros a cerut suplimentarea fondului pentru mediu cu 100 milioane $. O suma foarte generoasa, dar pe care este greu de crezut ca in acest moment Congresul USA va fi dispus sa o aloce, avand in vedere problemele pe care trebuie sa le solutioneze  (suplimentarea armata pe frontul din Orientul Mijlociu si nu in ultimul rand reformarea sistemului sanitar).

Asteparile de la acest summit sunt foarte mari si este timpul asa cum a spus reprezentanta Partidului Verzilor din Australia d-na senator Christine Milne, sa trecem de la retorica crizei la actiunile crizei.

Filed under: Politica | Tagged: , , , | Leave a comment »

Labirintul lui Putin, Steve LeVine

Posted on December 4, 2009 by denisapatrascu

@Cartile Mariei – Raftul Denisei

Discutiile de pe diverse medii de informare despre Rusia si relatiile oamenilor politici si de afaceri din Romania cu aceasta, dar mai ales aratarea unei fantome a comunismului de propaganda de partid, m-au facut sa ma gandesc din ce in ce mai mult la o atmosfera a la Kafka…

Poate ca niciuna din societatile actuale nu se apropie mai mult de atmosfera lugubra si de neputinta personala ca cea a Rusiei actuale. Multe carti s-au scris in ultima vreme pe aceasta tema, unele mai pasionale, altele mai documentate iar altele care iti permit tie ca cititor sa concluzionezi. Sunt adepta celor din urma, de aceea va propun cartea lui Steve LeVine “Labirintul lui Putin”.

O carte scrisa in stil de reportaj care prezinta un colaj de evenimente si persoane din care cititorul sa inteleaga organizarea si raportul de forte actual al Kremlin-ului. Cartea desi aparuta anul trecut se opreste la sfarsitul mandatului prezidential al lui Vladimir Putin, amintind doar in postfata situatia incordata din timpul summit-ului NATO privind integrarea Ucrainei in alianta Nord-Atlantica sau crizei gazelor din iarna trecuta cand administratia Putin a santajat cu inchiderea gazelor catre Europa. Cu sinceritate recunosc ca astept continuarea acestei carti…

Autorul acestei carti locuieste la Washington si este redactorul-sef al departamentului de stiri externe al cotidianului Business Week, aspect care mi s-a parut important de mentionat avand in vedere profilul celui care iti descrie o societate pe care a cunoscut-o punctual la anumite paliere. Nu sunt adepta generalizarilor si a etichetarilor, asa ca nu ma raliez la punctul sau de vedere ca cetatenii rusi prefera lideri autocrati. Prezentarea istoriei Rusiei cu lideri doar precum Ivan cel Groaznic si Stalin poate crea o astfel de imagine… uitand-o pe parca intentionat pe o figura mai luminoasa precum Ecaterina cea Mare. Istoria rusa are o nota de tragism in contextul drepturilor omului asa cum le cunoastem din Declaratia din 1948 dar ele nu erau respectate nici in statele europene contemporane lui Ivan cel Groaznic.

O societate multiculturala si multietnica, intinsa teritorial pe 2 continente, cu zone discrepant dezvoltate a trecut de la un ev mediu direct la comunism iar apoi la o economie de piata “pragmatica” cum o denumeste autorul sau. Diferenta, din punctul meu de vedere, intre Rusia si Europa este revolutia industriala, revolutia burgheza, cea care schimba perceptia asupra capitalului si a circulatiei acestuia in societate. Pentru a te dezvolta intr-o economie bazata pe liber schimb trebuie sa se ajunga la o stare de incredere, pornind de la statul de drept si continuand cu drepturile cetatenesti. Nu vei cumpara un produs daca il poti fura (aici e o larga discutie inca actuala, vezi softurile pirat). Codul civil al lui Napoleon (pentru care era sigur ca va ramane in istorie mai mult decat pentru strategiile militare) a venit din aceasta nevoie…

Acest episod al istoriei cred ca a disciplinat mai mult societatea decat ghilotina, cum ar spune un prieten de-al meu. Uciderea adversarilor politici nu a fost o practica doar a Rusiei, diferenta este insa ca aceasta practica nu a ramas intr-un ev mediu indepartat ci este prezenta in viata acestei tari. Autorul este uimit de reactia rusilor de compasiune fata de evenimentele teroriste de la 11 septembrie 2001, dar mult mai putin interesati de evenimentele asemanatoare care au avut loc in august si septembrie 1999 cand 4 blocuri au fost distruse in urma unor explozii care au ucis 300 de moscoviti. La fel si reactia autoritatilor, Putin fiind primul lider care si-a transmis compasiunea sa si a poporului rus fata de tragedia americana, dar in cazul evenimentelor din capitala in care era premier nu a demarat decat cu intarziere o ancheta, si aceasta dupa ce locul exploziilor fusesera compromis din punctul de vedere al anchetatorilor…

Totusi acest episod, pus pe seama teroristilor ceceni l-a facut pe necunoscutul sef al FSB-ului, in acel moment premier, sa declare stare de asediu, ceea ce a creat panica in intreaga Rusie, iar 6 luni mai tarziu a fost ales cu 52,6% din voturi. Cariera lui Putin destul de romantata de propaganda iconografiei liderului care a readus Rusia in cercul strans al polilor de putere, nu este cel putin in prima parte foarte glorioasa. Ca agent al KGB maximul carierei sale a fost o detasare de 6 luni in Germania de Est, la Dresda, loc considerat un satelit sovietic care a luat sfarsit in 1990, odata cu caderea Zidului Berlinului. La intoarcerea acasa a fost trimis la Sankt Petersburg, si nu la Moscova.

Preluarea puterii de catre Boris Eltan a dus la o diminuare a controlului centalizat in favoarea unor persoane aflate in serviciile de informatii (nu doar KGB) dar si in sferele de influenta ale acestora care au preluat conducerea marilor companii comuniste, capitalizarea facandu-se doar prin schimbarea proprietarului. In aceasta perioada inflatia crestea, multi oameni si-au pierdut locurile de munca (in prezent ca urmare a crizei financiare a fost declarata in 2009 o rata a somajului de 12%, datele din acea perioada fiind secretizate) iar economiile rusilor depozitate in banci au disparut de 2 ori. Intr-un climat de crestere a criminalitatii, in care bandele isi rezolvau disputele prin impuscaturi in plina strada siguranta personala era mai importanta decat analiza cine ce a preluat pentru cetatenii de rand.

De aceea eu nu as fi prea categorica in a-i eticheta pe rusi ca servili unei conduceri autocrate, ci cred ca raman in continuare prizonierii unei istorii pe care nu si-o pot decide, si in care siguranta personala si a familiei pot depinde inca de o lume corupta, in care statul nu e partenerul care sa te apere.

Anul 1998 a reprezentat o adancire a crizei economice, pretul petrolului a scazut la mai putin de 10 dolari pe baril. Presedintele Eltan intr-o stare din ce in ce mai grava de sanatate este tot mai absent, desi schimba 3 premieri in acest an. Isi cauta un succesor care sa nu-i creeze probleme, cum ar fi punerea sub acuzare a sa sau a membrilor familiei sale. Numirea recenta a lui Putin venit de la Sankt Petersburg la conducerea FSB-ului il aduce pe acesta in apropierea lui Eltan care la scurt timp (in 1999) il numeste premier, probabil considerandu-l prea putin carismatic. Dar exploziile din Moscova il aduc in prim plan si ii cresc popularitatea. Totusi un episod denumit cazul Ryazan pun semne de intrebare si asupra evenimentelor din Moscova, dupa ce cativa locuitori din orazul Ryazan alerteaza politia referitor la un potential atac cu bomba, care este gasita. Ancheta demonstreaza ca cecenii acuzati de atacurile din cele 2 luni ale anului 1999 nu au nicio legatura ca bomba, pentru ca apoi sa se declare ca nu a fost decat un exercitiu al fortelor antitero, desi bomba era armata, la momentul gasirii ei.

Cartea analizeaza cateva dosare de morti suspecte prin care administratia Putin, careia i se recunoaste meritul de a aduce Rusia in G8 si de a obliga NATO sa ia decizii dupa propriile interese, este una care nu se sfieste sa scape de persoanele non-grata, intr-un stil care sa inspire teama si altora. Lichidarea unor jurnalisti, descrisa cu amanunte, care au avut o pozitie fata de razboaiele cecene sau chiar a unuia din sustinatorii ideii de Marea Rusia dar devenit dezirabil, uciderea prin folosirea unui element radioactiv foarte rar a unui fost agent prea vorbaret cazul Litvinenko sau reactia autoritatilor in cazul atacului terorist din teatrul din Moscova din 2002 sau a submarinului Kursk sunt descrise in aceasta carte prezentand elemente de conexiune intre personaje si evenimente intr-un stil jurnalistic care capteaza.

Dincolo de fictiune raman multe elemente de ancheta ramase nefinalizate si la care autoritatile ruse nu au raspuns. Este dimineata din nou in Rusia, dar doar pentru un numar limitat de persoane. Moscova, unul din cele mai scumpe orase ale lumii ramane un oras cu discrepante sociale in care drama personala a cetatenilor nu intra inca in atributiile administratiei. Acest lucru nu pare prea curand sa se schimbe atat timp cat nu exista o separatie a puterilor in stat. Rusia este considerata una din cele mai corupte tari ale lumii, sa nu uitam ca singura miliardara a acestei tari este sotia primarului Moscovei fara de care nicio investitie imobiliara nu are sanse de succes, lucru cunoscut de investitorii din capitala rusa.

Privind la evolutia societatii romanesti din ultimii 20 de ani trebuie sa remarc ca in ciuda unor evenimente tragice cum este lista mineriadelor, Romania nu si-a cladit capitalismul si statutul actual pe pistolete ascunse in portigaret sau bombe ascunse in sapun. Ziaristii nu sunt gasiti morti in lift sau cand isi plimba catelul in parc. Sa nu uitam aceste lucruri cand din diverse interese e simplu sa cataloghezi si sa generalizezi.

Cat despre carte pentru o parere completa asupra societatii ruse va recomand aceasta carte, dar si altele care au teme asemanatoare precum cele scrise de 2 din victimele analizate de aceasta carte si anume Rusia lui Putin scrisa de Anna Politkovkaya (s-ar putea sa vedeti razboiul cecen dincolo de ingustimea unor lideri drama unor musulmani dar si compasiunea fata de soldatii de rand rusi, fara ca atrocitatea crimelor sa schimbe fondul problemei) si Blowing Up Russia scrisa de Alexander Litvinenko.

Filed under: Politica, Societate | Tagged: , , , , , | Leave a comment »

România electorală azi

Posted on December 4, 2009 by denisapatrascu

Traim intr-o tara in care serviciile de informatii intercepteaza ilegal telefoanele si isi aloca resursele pentru urmarirea candidatilor prezidentiali… dincolo de imoralitatea demersului vorbim de o structura bugetara, platita din banii contribuabililor pentru a apara interesele nationale care isi foloseste resursele de putere pentru a deveni unelta de santaj, incalcand Constitutia si legile proprii de organizare si functionare. Sunt convinsa ca sunt ofiteri din aceste structuri demoralizati de astfel de practici si care nu se regasesc moral in acest tip de activitate, care au idealuri si datorita acestora si-au imaginat cariera in folosul Romaniei si a cetatenilor sai.

Din pacate jocul de-a dosarele, filmuletele compromitatoare,  urmaririle si interceptarile ilegale (fara nicio relevanta in instanta judecatoreasca, atata timp cat nu sunt in cadrul unei anchete legale) dar capabile sa decredibilizeze adversarul fac parte din ce in ce mai des din armamentul greu al unei campanii electorale. Acceptarea acestei situatii ne face complicii adancirii intr-o situatie in care statul de drept paleste si ne apropiem tot mai mult de o tara ca cea din Labirintul lui Putin de Steve LeVine. Sper sa nu ajungem la asasinarea si nationalizarea avutului celor care indraznesc sa aiba alta opinie decat a conducerii autocrate sau la generarea de evenimente tragice pentru a justifica un conducator jucator.

Dezinformarea cu titlul de informare nu poate fi benefica pe termen lung nici macar celor care o practica azi cu succes. M-a intristat sincer titlul unui articol (de altfel intreg articolul) despre dezbaterea candidatilor prezidentiali de aseara de pe hotnews.ro.. ca sa nu spun ca e neprofesionist sa faci un colaj de declaratii scoase din context pentru a sustine unul din candidati… Dezgustul fata de clasa politica creste pe zi ce trece, lasand in urma ignoranta pe care se cladesc monstrii din cele mai negre frici ale noastre… evocarea unor fantome ale trecutului (trebuie privit ca parte a unui istorii pe care nu putem sa acceptam sa se intoarca)… trebuie sa fie valabil pentru toti actorii sai… Daca vorbim de mineriade si comunism sa analizam toti actorii implicati in aceste tragice momente ale istoriei noastre, fara a privi doar intr-o singura directie.

Dezbinarea sociala pe care am observat-o in ultimele saptamani cuplata mai ales de pasiunea argumentelor ma fac sa cred ca la 20 de ani de la Revolutie, si la 18 ani de la aprobarea unei Constitutii bazata pe principiile statului de drept, o mare parte a electorilor sunt inca inocenti politic si inca sunt in cautarea unui stat si lider paternal.

Imi pare rau sa ii dezamagesc pe acestia spunandu-le ca nu exista negru si alb in zona politica doar mii de nuante de gri mai aproape de una sau alta din cele 2 non-culori. Nu exista doctrina politica a unui partid politic (nescos in afara cadrului legal) care sa fie total buna sau total rea. Nu exista partid care sa nu aiba macar un membru controversat… asa cum nu exista politica fara mediu de afaceri. Politica se adreseaza societatii si nu se afla in afara ei, intr-un turn de fildes. Creearea de politici se face pornind de la o nevoie si cu o adresabilitate prestabilita, nu generala, ceea ce ii va face pe unii beneficiari ai acelui tip de politica (a se vedea situatia asistentei sociale: toti contribuim la bugetul de stat dar banii se intorc la cei aflati in nevoie)… Politiciile macroeconomice au la randul lor acelasi tip de gandire, dar la o alta scara. Lobby-ul mediului de afaceri nu este malign si nu trebuie etichetat negativ, sa nu uitam ca acesta este furnizorul unei mari parti din veniturile bugetului si e creatorul locurilor de munca.

Sper ca ziua de duminica sa imi arata ca ma insel si ca electoratul roman este mai intelept decat ma lasa sa vad starea mea de spirit de azi.

Filed under: Politica, Societate | Leave a comment »

Lobby-ul in context european

Posted on November 3, 2009 by denisapatrascu

In spaţiul UE, activitatea de lobby s-a făcut remarcata la sfârşitul anilor ’70, evenimentul care a marcat explozia acesteia fiind primele alegeri directe pentru Parlamentul European din anul 1979.

In dorinta de a creştere gradul de transparenţa a procesului de luare a deciziilor la nivel comunitar, Comisia Europeană a lansat în anul 2008 Registrul reprezentanţilor grupurilor de interese – termen generic desemnând toate organismele care încearcă să influenţeze elaborarea politicilor la nivel comunitar.

Acum, la un an de la infiintarea registrului Comisia Europeana a prezentat zilele trecute (28.10.2009) un raport privind aceasta activitate conform caruia numărul organizaţiilor şi al persoanelor fizice care s-au înregistrat este de 2.100 şi continuă să crească. Deosebit de încurajator este şi faptul că numărul organizaţiilor înscrise este mai mare decât cel al persoanelor fizice.

In prezentarea Raportului Comisarul UE Siim Kallas a apreciat faptul că Registrul a schimbat cultura corporatistă a Comisiei. Oficialii UE se gândesc acum de două ori înainte de a se întâlni cu reprezentanţi ai grupurilor de interese neînregistrate. De asemenea, unele departamente ale instituţiilor UE au eliminat din bazele lor de date organizaţiile neînregistrate sau au luat măsuri similare.

Cu siguranta nu toata lumea este multumita de existenta lui. Multe firme de avocatură şi grupuri de reflecţie au încercat să-l boicoteze. Avocaţii se tem că Registrul încalcă regulile privind confidenţialitatea, în vreme ce grupurile de reflecţie susţin că activitatea lor nu intră în sfera acţiunilor de lobby.

Ca raspuns la aceste temeri reprezentantii Comisiei au precizat ca prin  clarificarea terminologiei folosite în Registru şi creând o categorie separată pentru grupurile de reflecţie speră să se rezolve aceste probleme. De asemenea, va revizui regulile privind comunicarea informaţiilor financiare pentru a ameliora transparenţa. Reprezentanţii grupurilor de interese care se înregistrează trebuie să precizeze ce costuri implică activitatea lor şi să adere la un cod de conduită pe care trebuie să-l respecte în relaţiile cu personalul Comisiei. Până în prezent, au fost înaintate zece plângeri şi doar într-un singur caz a fost impusă o sancţiune, constând în suspendarea temporară din Registru.

În prezent, eforturile Comisiei se concentrează pe elaborarea unui registru împreună cu Parlamentul European. Cele două instituţii au lansat deja o pagină comună de internet de unde se poate accesa registrul fiecăreia dintre ele. În acest sens, a fost aprobat un set de orientări privind elaborarea viitorului  registru comun şi a unui cod de conduită revizuit pentru reprezentanţii grupurilor de interese. Mai multe informatii gasiti aici: Raportul http://ec.europa.eu/commission_barroso/kallas/doc/news68_en.pdf; Registrul lobby-stilor inregistrati la Comisia Europeana https://webgate.ec.europa.eu/transparency/regrin/consultation/listlobbyists.do?reset ; si cei de la Parlamentul European http://www.europarl.europa.eu/parliament/expert/lobbyAlphaOrderByOrg.do?language=RO

Ce este lobby-ul?

Activitatea de lobby reprezintă promovarea legitima a intereselor unor companii, prin activităţi de comunicare profesionista, care implica expertiza legislativa, tehnici discursive si abilităţi strategice, astfel încât deciziile autorităţilor sa concorde, in sectoarele de activitate ale firmelor reprezentate, cu interesele economice ale acestora si, bineînţeles, cu interesul societăţii.
Lobby-ul poate fi legiferat sau reglementat prin coduri de conduita sau coduri de bune practici, cel mai important lucru fiind transparenţa decizionala.
Lobby-ul poate fi direct sau indirect.

In România, atâta timp cât nu exista o reglementare clara, lobby-ul direct, respectiv contactul direct cu reprezentanţii autorităţilor, nu se poate realiza, cel puţin teoretic. Cel indirect, mult mai eficient, in opinia mea, se poate realiza sub forma comunicării instituţionale, a relaţiilor publice, a activităţilor de marketing, care sa conducă la crearea unei mase critice, necesara luării anumitor decizii de către autoritati, in functie de interesele companiilor implicate.

Pentru exemplificare, iata 4 situatii in care activitatea de lobby s-ar putea realiza in mod indirect:

1. O asociatie patronala dintr-un anumit domeniu de activitate este interesata in anularea accizei la produsul de baza al companiilor membre, urmarind diminuarea contrabandei. Pretul fara acciza ar deveni competitiv, eliminănd natural contrabanda, produsul acesteia fiind rejectat de piata, ca urmare a unui pret neatractiv. Urmare: operatiunile economice ale companiilor membre ale patronatului cresc, veniturile si profiturile cresc, toate pe circuite albe, fiscalizate. Deci, chiar daca accizele sunt eliminate, de fapt, veniturile bugetare cresc intr-o masura cu mult mai mare, din taxe si impozite aferente operatiunilor comerciale.

2. Mai multe companii transnationale intentioneaza sa concesioneze serviciile de parking, restaurante, benzinarii, moteluri de-a lungul autostrazilor din România. Urmare: civilizarea zonelor aferente autostrazilor, aflate astazi in mare suferinta, cu efecte benefice, inclusiv pentru bugetul de stat.

3. Constructia de autostrazi similare celor din UE, in pofida unor experimente locale atât de bine-cunoscute. Urmare: accesul marilor constructori mondiali pe piata romăneasca a autostrazilor si, odata cu ei, iesirea din empirism si intrarea intr-o noua faza, a calitatii si durabilitatii acestor foarte importante mijloace de comunicatie.

4. Modernizarea garilor din Romănia, astfel ca acestea sa dispuna de spatii comerciale moderne si alte facilitati. Urmare: conditii mult mai bune pentru calatori in perioadele, venituri mai mari la bugetul statului.

Se poate observa deci ca activitatea de lobby are o finalitate pozitiva, atât pentru companiile implicate, cat si pentru societate, in general.

Exista si critici care considera ca, de fapt, lobby-ul este un gen de trafic de influenta. Complet greşit, chiar daca pot exista lobby-isti care sa incalce legea sau codurile de conduita, trecănd granita de la lobby la trafic de influenta. In orice domeniu de activitate pot exista incalcari ale legii, sanctionate ca atare, dar nu inseamna ca acele activitati reprezinta in totalitatea lor infractiuni. Traficul de influenta desemneaza primirea sau acceptarea de bani sau alte foloase materiale, fapte savărsite de o persoana care are influenta sau care lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar pentru a-l determina pe acesta sa faca sau sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu. Codul Penal pedepseste fapta cu inchisoare de la 2 la 10 ani.

Romania are nevoie de lobby. Fara o astfel de activitate, pierderile la nivel national sunt foarte mari. Doar nu degeaba activitatea de lobby este atăt de prezenta in marile democratii. Sa nu ne inchipuim insa ca activitatea de lobby poate fi desfasurata de oricine. Ar fi o greseala, o pierdere de timp si de capital pentru neavizati sa creada ca orice companie de lobby poate fi o intreprindere de succes. De regula, in lobby actioneaza profesionisti recunoscuti la nivelul societatii, respectati, admisi si acceptati in sferele politice, economice, financiare, media, sociale etc. Acest lucru pare certificat si de cele 4 propuneri legislative initiate din 2000 pana in prezent, respinse insa din varii motive.

Referitor la cadrul legal existent astazi in România, consider ca art. 7414 – Activitati de consultanta pentru afaceri si management – din Clasificarea CAEN este necorespunzator desfasurarii unei activitati de lobby profesionist si de succes.

In perspectiva elaborării unei legi privind lobby-ul, orice forma de autoreglementare este bine-venita. De altfel, codurile de conduita sunt indispensabile.

Abordarea activităţii de lobby in mod inteligent va aduce câştiguri mari economiei si companiilor româneşti, la fel ca in cazul omoloagelor europene, care practica lobby-ul de mai bine de 25 de ani.

Filed under: Politica | Tagged: , , , | 1 Comment »

Arhitectura si comisiile prezidentiale

Posted on September 24, 2009 by denisapatrascu

Domnul presedinte Basescu ne-a obisnuit sa ia “atitudine” (copyright EBA) in special dupa ce si-a prezentat raportul asupra activitatii din timpul mandatului sau. A fost surprins ca nici gazetele de casa nu au aplaudat realizarile prezentate. Acum se foloseste de propunerile comisiilor prezidentiale, care stiu mai bine decat guvernul (girat) ce si cum trebuie facut, pentru a oferi subiect de prim-plan in dezbaterile media.

De la reforma in educatie, la legalizarea drogurilor si a prostitutiei, la reforma pensiilor pana la estetica urbana a capitalei se pare ca aceste comisii policalificate ofera surse continue de dezbatere. Si nu numai, pentru ca in deceniile de comunism lupta de clasa era ridicata la nivel de doctrina de partid, iar domnia-sa a stiut sa o foloseasca electoral continuu in ultimii ani, iata ca ne vedem astazi pusi in situatia in care primul om in stat arata cu degetul categorii intregi de profesii, care nu mai servesc interesului sau de moment. Sa ne amintim: au fost magistratii, apoi diplomatii, acum sunt profesorii (de care s-a folosit la momentul oportun prin semnarea controvesatei legi de majorare a salariilor cu 50%) si mai nou arhitectii. Asteptam cu interes si alte categori socio-profesionale dar cu o conditie: sa fie intelectuali. Sa ne amintim ca avem nevoie de ospatari si tinichigii. Cu siguranta avem nevoie si de ei, dar eu una nu vreau sa traiesc intr-o tara fara magistrati, diplomati, profesori si arhitecti.

Daca fiecare din noi realizam anarhia ce ar rezulta intr-o lume fara magistrati, nevoia de diplomati este recunoscuta de marea majoritate a celor care s-au confruntat cu orice element de straneitate de la lipsa vizelor in calatoria in afara granitelor pana la negocierea unor acorduri internationale care sa le acorde niste drepturi avantajoase, iar lipsa profesorilor este de neimaginat, despre arhitecti se vorbeste mult prea putin.

Ce pacat ca in curicula scolara din Romania nu exista o materie care sa studieze estetica si istoria artei. Astfel poate am avea mai mult respect fata de aceasta meserie nobila. Este singura profesie care are darul de a integra proprietatea individuala intr-un context urban si de a face dintr-o aglomerare urbana un oras, in care concitadinii sa simta apartenenta si nevoie de a se integra social.

Unde se afla atunci Bucurestiul? O megaaglomerare urbana sau poate avea chiar statut de oras, de “cita”? Votez pentru oras, fara doar si poate: avem axe care impart orasul, avem bulevarde gandite de urbanisti, avem cladiri simbol. Nu ne regasim insa in el. Aici e vina tuturor si nu doar a arhitectilor “care cedeaza in fata omului cu bani”. Arhitectul propune o solutie constructiva pe care insa avize ale primariei o transforma in autorizatie de constructie. In caz ca nu va amintiti domnul Basescu a fost primar, l-am avut si pe domnul Videanu si isi mai aminteste cineva de doctorul-continuu candidat Oprescu, actualul primar? Oare in timpul carui mandat am discutat despre aparitia cladirii Milenium langa Catedrala Sf. Iosif sau cazul Parcul Bordei? E vina arhitectilor si aici?

Daca au o vina este ca poate au cedat prea usor in timpul comunismului si au lasat sa se distruga elemente de identificare ale acestui oras si am pierdut ansamblul Vacaresti, biserica Sf, Vineri, ca a fost distrusa zona Uranus. Ca au gandit cartiere-dormitor, ca nu au avut viziunea erei motorizarii, desi in aceasi epoca vestul Europei se confrunta cu problema traficului auto sufocant. Ca au transformat mici orase in poluri urbane fara legatura ca spiritul zonei, motiv pentru care poti confunda un cartier din Sibiu, cu unul din Targoviste sau din Suceava.

Daca avem poluri urbane care cresc in Nordul Bucrestiului fara nicio legatura cu infrastructura urbana nu e vina arhitectilor. Aici e treaba primariei ca avizeaza si aproba PUD-uri si PUZ-uri pe care dezvoltatorii construiesc folosind fiecare centimetru patrat de teren, iar in caz de incendiu, masina de pompieri trebuie sa aiba un furtun foarte lung, pentru ca pe roti nu va incapea pe strazile prea stramte ale cartierelor VIP. Totusi aceeasi primarie face un PUG in care apare zona forestiera acolo unde este un cartier, disparand strazi intregi… pentru ca miza electorala e mai mare decat realitatea de pe teren.

Astazi ascultam pe jumatate amuzata faptul ca echipa de la Top Gear a parcurs in 45 de minute o distanta pe care o apreciau la 15 minute. Pacat ca nu i-a salvat autostrada suspendata a domnul doctor. Probabil e mai usor sa plantezi copaci de-a lungul autostrazii intre Otopeni si intrarea in Bucuresti in plina vegetatie si care sa se usuce absolut toti. Ma intreb daca tot vina arhitectilor e si aici… probabil estetica vazuta de ei implica un decor autumnal….

Regret ca ajungem sa discutam despre aceasta profesie pe care o respect in acest context. Am crescut cu respectul pentru constructii probabil pentru ca ansamblul de blocuri construit de tatal meu crestea mai repede decat imi crestea mie la acea varsta numarul la pantof. Astazi am multi prieteni arhitecti. Este regretabil insa ca putini din absolventii facultatilor de arhitectura, dupa 6 ani de facultate si inca 2 de stagiu aleg sa practice aceasta meserie (sau sa o practice in Romania) si asta pentru ca “sistemul ticalosit” nu le-a oferit nicio sansa in afara retelei… Presa a scris mai vast si cu o penita mai ascutita despre fostul arhitect sef al capitalei… Un exemplu de care m-am lovit chiar eu: am primit un certificat de urbanism pentru o modificare minora dupa 9 luni de la depunerea documentatiei si mi se cereau avize de la toate institutiile posibile si asta pentru ca nu “am intervenit”. Pentru cineva care profeseaza din asta 9 luni… nu e mult, e sinucigas mai ales ca e o profesie liberala cu multe incompatibilitati.

Si totusi respectul pentru aceasta profesie ramane. Cei care au intrat in vreo librarie mai bine dotata au vazut albume de arhitectura ale arhitectilor celebri ai lumii: Foster, Tadao Ando, Llyod Wright, Mies van der Rohe, Calatrava, Mario Bota… si au vazut ca nu sunt niste carti foarte accesibile. Este o literatuara de nisa si totusi cu adresabilitate universala. In tari care si-au gasit identitatea culturala arhitectura aduce bani, mai multi decat turismul promovat cu traista.

Regretul meu nu se rezuma la faptul ca nu gasim astfel de albume si cu Horia Creanga, Cristofi Cerchez, Duiliu Marcu si de ce nu contemporanii Radu Teaca, Dorin Ştefan ci si ca nu reusim sa apreciem si sa identificam elementele de patrimoniu arhitectonic pe care-l avem.

Ce pacat ca atunci cand avem un vizitator din strainatate ii oferim ca meniu Palatul Parlamentului, Castelul Peles si eventual Bran. Va rog sa priviti mai atent in jurul dumneavoastra. Daca totusi nu identificati cladirile simbol in spatele mesh-urilor de zeci de metri care atarna pe cladiri facand reclama la cele mai diverse produse sau colacii de cabluri de pe stalpii de tensiune va invit sa plecati in cautarea lor insotiti de un ghid adnotat ”Bucuresti, arhitectura si modernitate”, scris de Mariana Celac, Octavian Carabela, Marius Marcu-Lepadat ce prezinta 344 de repere arhitectura din epoca moderna pana in prezent cu fotografie si o mica descriere, pentru o recunoastere usoara in teren.

Va recomand sa luati aceasta carte in peregrinarile la pas sau pe bicicleta si sa nu uitati aparatul foto. S-ar putea sa imortalizati pentru ultima oara anumite repere de arhitectura.

Filed under: Politica, Societate | Tagged: , , , | Leave a comment »

Liberalism si democratie de Noberto Bobbio

Posted on September 15, 2009 by denisapatrascu

@Cartile Mariei – Raftul Denisei

Va propun astazi o carte care a facut istorie, cunoscuta mai ales absolventilor facultatilor cu profil politic, „Liberalism si democratie” a lui Noberto Bobbio. Unul din cei mai prolifici autori de scrieri cu filon politic, senator pe viata, dl. Bobbio este una din imaginile Italiei postbelice. Autorul poate cu cel mai mare impact in gasirea unui filon doctrinar politic intr-o Italie in reconstructie dupa razboi, cu multe reminiscente fasciste si tulburata de resentimente sociale.

O carte care o recomand tuturor persoanelor care se considera si cetateni, celor care vor sa inteleaga de ce si ce presupune statul de drept, celor care isi cauta o identitate doctrinara si nu o gasesc deoarece identifica lipsa diferentelor dintre doctrine cu lipsa diferentelor dintre politicienii prezentului. O carte care explica diferentele intre statul de drept, statul democratic si principiile liberalismului.

Nu este o carte dedicata principiilor liberale asa cum ne sunt ele familiare. Este o carte-manual in care autorul, profesor de drept si filozofie politica isi demonstreaza calitatile pedagogice. Este o carte care explica fara sa te oblige sa achiesezi la punctul de vedere liberal de sorginte sociala al autorului si care iti prezinta intr-o lumina familiara principiile enuntate de ilustrii filozofi politici.

O carte pe care o recitesc atunci cand ascult discursuri mult prea demagogice si ca sa imi reamintesc ca „din statul de drept, care este propriu doctrinei liberale, fac parte toate acele mecanisme constitutionale, care impiedica si opresc exercitarea arbitrar si ilegitim, al puterii si impiedica sau descurajeaza abuzul acesteia sau exercitiul sau ilegal. Dintre aceste mecanisme cele mai importante sunt: 1) controlul puterii executive de catre puterea legislativa, sau mai exact controlul guvernului, caruia ii revine puterea executiva, de catre parlament, caruia ii apartine in ultima instanta puterea legislativa si de orientare politica; 2) eventualul control al parlamentului, in exercitiul puterii legislative ordinare de catre o curte jurisdictionala, care sa judece constitutionalitatea legilor; 3) o autonomie relativa a tuturor formelor si nivelurilor locale fata de guvernarea centrala; 4) o magistratura independenta de puterea politica”.

Autorul ne reaminteste ca mecanismele constitutionale ale statului de drept au ca scop apararea individului de abuzurile puterii, intr-o conceptie a libertatii, „predominanta in traditia liberala, conform careia libertate si putere sunt doi termeni antitetici, denumind doua realitati contrastante si deci incompatibile: in raporturile dintre doua persoane, extinderea puterii uneia dintre ele (a puterii de a interzice sau de a porunci) diminueaza libertatea negativa a celeilalte, si pe masura ce se largeste sfera de libertate a acesteia scade puterea celei dintai”.

Va recomand aceasta carte pentru a intelege de ce trebuie sa luam atitudine atunci cand puterea abuzeaza de prerogativele sale, pentru ca asta ne afecteaza intregul complex de drepturi si libertati. O carte care iti permite sa faci judecati de valoare atunci cand se va discuta despre doctrine politice. Ca sa intelegi importanta democratiei si a liberalismului, in viata ta si a celor din jurul tau!

Va doresc lectura placuta!

http://cartilemariei.wordpress.com/2009/09/16/liberalism-si-democratie/

Filed under: Politica, Recenzii cărți, Societate | Tagged: , , , , | 1 Comment »

Recenzie „Doamna Secretar de Stat. Madeleine Albright. Memorii”

Posted on September 3, 2009 by denisapatrascu

@Cartile Mariei – Raftul Denisei

Astazi am vazut cu totii la televizor un spectacol al arogantei si suficientei. Un spectacol trist prin care una din institutiile democratice, fara mare popularitate, dar totusi aleasa uninominal, Parlamentul a fost din nou umilita. Nenumaratii comentatori adusi in studiourile televiziunilor au avut un nou subiect de comentariu. Aprins, grav, acuzator, indignat….  Unul dintre acestia mi-a atras atentia numind intreaga situatie „un nou spectacol al blondei din politica romaneasca”…. Ce trist…

Ca femeie imi doresc sa fiu reprezentata de oameni care sa participe la luarea deciziilor in cunostinta de cauza. Nu ma intereseaza la prima vedere daca e femeie sau barbat. Si totusi…. in viata am avut posibilitatea sa lucrez cu factori de decizie de ambele sexe. Am observat ca sunt domenii unde instinctiv cautam sa gasesc o femeie. Astept sa gasesc o femeie care sa-mi recolteze sangele cand imi fac analizele. Caut o femeie care sa fie alaturi de copii in primii pasi pe care ii fac intr-o cresa sau scoala. Ascult cu interes prelegerile unei distinse doamne profesor universitar intr-un domeniu social. Si atunci… astept ca aceste femei responsabile, cu pregatire si prestanta sa fie mai mult decat spectatoarele unui show ieftin. Sa devina actori nu spectatori. Sa fie acolo unde vocea lor poate fi auzita. La Natiunile Unite, la Bruxelles si Strasbourg… si da … in Romania. In Curtea Constitutionala a acestei tari, in Parlament si in Guvern.

Cartea pe care v-o propun astazi se refera la o astfel de persoana. Intamplator blonda.  Si foarte inteligenta. Doamna in cauza, astazi la o varsta la care isi poate scrie cu demnitate memoriile, poate da oricand lectii de politica externa dar si de prestanta si demnitate in sfera politica. Se numeste Madeleine. Madeleine Albright.

Fiica unui inalt diplomat cehoslovac, nascuta cu putin inaintea celui de-al doilea razboi mondial emigreaza alaturi de familia sa in Statele Unite ale Americii cand avea 11 ani. Aveau sa mai treaca 9 ani pana va deveni cetatean american. Plecarea din Cehoslovacia, exilul in perioada razboiului in Anglia si viata dificila de emigrant in SUA anilor 50 aveau sa ii marcheze intreaga viata, lucru simtit in abordarile ulterioare de politica externa precum drepturile emigrantilor sau atitudinea fata de problema palestiniana.

Studiaza la Universitatea de Ştiinţe Politice Wellesley College şi apoi Dreptul la Columbia University. Se casatoreste cu Joseph Albright, fiul unei familii burgheze ce reprezenta imaginea vechiului Chicago, cu numeroase conexiuni in lumea politica dar si de afaceri, spre surprinderea familiei acestuia, care o primeste cu raceala (cu cateva exceptii). La scurt timp devine mama a trei fete, care devin una din preocuparile marcante ale tineretii sale.

Mutarile dese de domiciliu pentru a fi alaturi de cariera jurnalistica a sotului sau ii dau posibilitatea sa studieze pentru doctorat si sa obtina o diploma la Institutul Rus al Universitatii Columbia. Si totusi o alta schimbare de domiciliu este cea care ii va schimba si viata. In 1968 aveau sa se mute la Washington, pentru ca sotul sau jurnalist sa fie mai aproape de locul unde se misca lucrurile. Intre timp d-na Albright isi consuma energia adunand fonduri pentru scoala si deschizand o mica gazeta scolara.

Si totusi vocatia sa alaturi de o doza de noroc pe care o recunoaste (este prima carte de memorii pe care o citesc si care are un capitol doar de multumiri si de recunostinte pentru persoanele care i-au fost alaturi, inclusiv agentii de securitate, carora in treacat fie spus le facea clatite) fac ca lucrurile sa nu stagneze. Capacitatea organizatorica dovedita la diversele strangeri de fonduri pentru cauze caritabile fac sa se indrepte spre ea atentia pentru a ajuta la strangerea de fonduri pentru campania prezidentiala din 1972 a senatorului de Maine, Edmund Muskie. Pierdea in alegeri a acestuia nu schimba cu mult trendul ascendent pe care d-na Albright se afla, astfel ca 4 ani mai tarziu se regaseste in campania aceluiasi politician pentru alegerile interne din Partidul Democrat. Desi candidatul ales este Jimmy Carter, reusita in alegeri a acestuia ii ofera posibilitatea d-nei Albright de a se alatura echipei de consilieri a lui Muskie de la Senat, prin plecarea principalului consilier al acestuia in echipa de la Casa Alba. Cu umor doamna Albright povesteste cum mama a 3 copii, la 39 de ani obtine prima slujba platita cu norma intreaga si cum incearca sa se integreze colectivului de consilieri cu 10-15 ani mai tineri, dar cu mult mai multa experienta.

Vacanta de Craciun din 1976 ii aduce un cadou neasteptat. Profesorul sau polonez Brzezinski devine consilierul pe probleme de aparare al presedintelui Carter  si ii propune sa ii devina asistenta la Casa Alba. Un an de activitate in Senat o familiarizase cu activitatea departamentelor de stat, dar acum rolul ei devine mai consistent si anume de a gestiona relatiile Consiliului Securitatii Nationale cu Congresul. In perioada proiectului Salt II al presedintelui Carter, in plin razboi rece si deschiderea unui nou front de lupta in Afghanistan nu fac deloc usoara activitatea d-nei Albright.

In iarna anului 1982 are loc separarea si apoi divortul de sotul sau, eveniment care a marcat-o ca femeie. La 45 de ani, cu 3 fiice la colegiu dar singura, se simte lipsita de busola. Cauta si alte  activitati cu care sa-si umpe timpul, mai ales ca perioada opozitiei nu ofera prea multe activitati politice. Preia astfel o catedra de relatii internationale la Universitatea Georgetown.

Luptele interne pentru alegerea candidatului la prezidentialele din 1987 o gasesc in tabara senatorului de Massachusetts, Michael Dukakis si devine consilierul de politica externe al acestuia. Activitatea lui Madeleine in timpul Conventiei determina decizia pentru alegerea lui Dukakis si fac sa se intoarca reflectoarele dupa ea. Apare in presa si e prezentata ca fiind principalul consilier de politica externa. Din pacate pierderea in alegeri a candidatului democrat o readuc in conul de umbra politic.

In acest timp blocul comunist se dezintegra iar deplasarile in Cehia natala o fac sa devina o sustinatoare a disidentului si apoi presedintelui Havel, contribuind decisiv la vizita acestuia in America in 1990.

Cartea a doua este dedicata activitatii ca reprezentant al SUA la ONU. Castigarea de catre echipa democrata a lui Bill Clinton a alegerilor din 1992 ii ofera posibilitatea de a accepta reintoarcerea dupa 12 ani la Washington. Pentru inceput pentru coordonarea procesului de predare a responsabilitatii catre Consiliul National al Securitatii. Cum activitatea aceasta nu presupunea decat cateva zile, se reintoarcere acasa cu speranta ca telefonul va suna si va primi o oferta  de munca. Aceasta vine abia pe 20 decembrie 1992 si este cea de reprezentant la Natiunile Unite. Madeleine se muta din nou, de data asta la New York, preluand un post dificil, reprezentand cea mai puternica natiune a lumii de la care intreaga umanitate are asteptari, si cu siguranta nu unele mici. Dificultatea este marita de lipsa fondurilor acestei organizatii la care insasi SUA contribuie prin neplata contributiei.  Conflictul din Somalia si moartea unor soldati americani o pun pentru prima data in fata unei prese revoltate. Asteptarile de la cineva care o functie de demnitate publica sunt mari, si asteptam ca acesta sa poata surmonta neasteptatul, sa aiba solutii inainte sa existe problema si sa poata gestiona orice tip de criza. Motiv pentru care reactia in conflictul din Ruwanda este diferita, dar nu fara costuri umane, Crucea Rosie apreciind ca fiind 500.000 de victime. Cei patru ani ca reprezentant la Organizatia Natiunilor Unite nu ii ofera doar momente de tensiune. Devine o activa sustinatoare a integrarii tarilor din fostul bloc comunist european in NATO si propune metode concrete de a se ajune acolo.

A treia parte a cartii este dedicata activitatii ca secretar de stat. Castigarea unui nou mandat a lui Clinton si popularitatea de care se bucura Madeleine il determina pe presedintele american sa o numeasca secretar de stat. Este prima femeie care a ocupat aceasta functie, fiind urmata de Condoleezza Rice si acum Hillary Clinton. Una din cele mai importante sustinatoare a pacii in Orientul Mijlociu este artizana intalnirii dintre Bibi Netanyahu si Yasser Arafat din Maryland si a semnarii Tratatului NATO-Rusia. Mandatul sau a facut istorie creand istorie pentru multe tari, daca ne gandim la participarea la Conferinta pentru Drepturile Femeilor la Beijing sau la Tratatul Anti-Racheta semnat cu Rusia. Dar poate opinia publica americana isi aminteste mai mult decat de aceste momente cele ale bombardarii ambasadelor americane din Kenya si Tanzania unde au murit peste 200 de persoane. Momentele de groaza produse de actele teroriste vor reveni in mintea lor peste cativa ani, odata cu fatidica zi de 11 septembrie 2001. Doamnei Albright i se datoreaza implementarea primei strategii de lupta antiterorista si in afara Statelor Unite prin colaborarea sauditilor si a EAU si eforturilor de prindere a lui Osama bin Laden si de izolare a acestuia in relationarea cu statele islamice.

Diplomatia, tenacitatea si feminitatea aveau sa ramana, asa cum singura recunoaste, armele cu care a luptat indiferent de pozitia pe care a avut-o in statul american.

Va invit sa cititi aceasta carte. O carte despre o persoana care a contribuit la realitatea in care traim. Care merita citita pentru a intelege de ce si cum. Dar si pentru a vedea in spatele unei functii, omul cu emotii, incertitudini, temeri, neputinte, griji familiale si orgolii profesionale, cu zile bune si mai putin bune, mai inspirate sau nu, dar la sfarsitul carora doamna Albright stie ca si-a facut datoria. Ramane sa ne-o facem si noi pe a noastra. Va doresc lectura placuta!

http://cartilemariei.wordpress.com/2009/09/02/doamna-secretar-de-stat-madeleine-albright-memorii/

Filed under: Politica, Recenzii cărți | 1 Comment »

« Previous Page
  • March 2026
    M T W T F S S
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 50 other subscribers

  • Toate blogurile

    Bloguri, Bloggeri si Cititori

  • NetworkedBlgs