Metode de evaluare a programelor de asistenta sociala

Posted on December 30, 2009 by denisapatrascu

Orice proces sau acţiune umană este comparată cu o altă, asemănătoare, cunoscută evaluatorului. Evaluarea programelor ete procesul prin care sunt determinate eficienţa şi eficacitatea programului, implicând colectarea, analiza şi interpretarea datelor despre îndeplinirea obiectivelor programului[1].

Programele de asistenţă socială sunt instituite de guvernanţi, urmărind planul propriu de guvernare, în sprijinul acelei părţi a populaţiei aflate în nevoie. De multe ori ajutorul dat creşte dependenţa socială a segmentului de populaţie căruia i se adresează.

Studiul de evaluare a programelor de asistenţă socială implică cunoaşterea fenomenului, a segmentului de populaţie căruia i se adresează, caracteristicile acestui grup şi stimulii interni şi externi la care reacţionează, sursa de finanţare, limitele de timp între care trebuie să se încadreze etapele programului social, personalul implicat în proiect, dispunerea acestuia în teritoriu.

În sens larg, evaluarea poate privi fiecare etapă a programului, fiind un proces ce se poate desfăşura continuu. În sens restrâns evaluarea este o fază distinctă la sfârşitul programului.

Personalul care face evaluarea nu trebuie să fie implicat într-o altă etapă a proiectului.

Scopul evaluării este planificarea viitoare a progrmului, dezvoltarea abilităţilor personlului, raportarea către grupurile interesate în desfăşurarea programului. Pot fi scopuri ale evaluării : obţinerea de informaţii pentru luarea deciziilor în domeniu, îmbunătăţirea practicilor programului, pentru a demonstra anumite aspecte legate de program, consolidarea unor structuri birocratice.

Posavac şi Carey (1992) disting 4 posibile obiecte, fiecare cu un set propriu de întrebări :

  1. evaluarea nevoilor

a)     care este profilul socio-economic al comunităţii

b)    care sunt nevoile nesatisfăcute ale populaţiei-ţintă în relaţie cu programul

c)     ce servicii pot fi considerate atractive pentru un grup social

  1. evoluarea procesului

a)     este programul atractiv pentru un număr suficient de clienţi

b)    sunt clienţii reprezentativi pentru populaţia-ţintă

c)     în ce măsurăă se află personalul în contact cu clienţii

d)    este încărcarea cu activităţi a personalului conformă cu cea planificată

e)     există diferenţe între eforturile depuse de membrii peronalului

  1. evaluarea rezultatului

a)     au fost satisfăcute nevoile grupului-ţintă

b)    ce diferenţe există între aceştia şi cei care nu au beneficiat de program

c)     ce dovezi există că nevoile au fost satisfăcute de program şi nu de alţi factori

d)    ce probe există că programul poate fi aplicat oricând, în orice alt loc

  1. evaluarea eficienţei

a)     sunt fondurile folosite pentru scopurile propuse

b)    îşi atinge programul obiectivele cu costurile propuse

c)     pot fi exprimate rezultatele în unităţi monetare

d)    este succesul programului mai mare decât al altor programe cu buget mai mic sau egal

Tipuri de evaluări

Cele mai des evocate tipuri de evaluare sunt formativă şi sumativă. Cla-sificarea a fost realizată după scopul evaluării.[2] Evaluarea sumativă este cea care poate furniza informaţii cu putere de generalizare aplicabile şi altor programe. Reprezintă proiectarea şi utilizarea evoluării pentru a judeca performanţa programului pentru a fundamenta decizii cu privire la eficacitate/ineficacitatea programului continuarea/întreruperea lui.

Evaluarea formativă reprezintă proiectarea şi utilizarea evaluării pentru a îmbunătăţii programul. Scopul lor este îmbunătăţirea conducerii şi rezultatelor porgramului, creşterea eficienţei, ajutând la formarea progra-mului.

Clasificarea evaluărilor raportată la obiective[3] este tipul clasic de evaluare şi constă din definirea obiectivelor programului şi raportarea la acestea pentru a observa gradul în care programul le-a realizat.

Evaluarea prestabilită consideră obiectivele programului criterii de evaluare în funcţie de care foloseşte standarde, teste de colectare a datelor asemănătoare cu cele din cercetare.

Evaluarea cu obiective fixate[4] se centrază pe rezultatel oficial exprimate, ce îngustază limitel evaluării, nerăspunzând la întrebarea de ce s-a întâmplat.

Evaluarea fără obiective[5] este acea evaluare în care se ignoră scopul programului urmărindu-se prin strângerea de date să se afle ce a făcut programul social. Evaluatorul nu participat la vreuna din activităţile desfă-şurate ale programului şi i se cere chiar evitarea contctului cu personalul participant, şi trebuie să identifice toate efectele fără prejudecăţi. Acesta cere mult timp, fără a exista limite de definire. Aspectele pozitive sunt : nu se scapă din vedere efectele neanticipate, înlăturarea conotaţiei negative care însoţeşte aceste efecte în cadrul unei evaluări cu obiective, sunt eliminate predispoziţiile perceptuale care însoţesc evaluarea cu obiective şi păstrarea obiectivităţii şi imparţialităţii evaluatorului.

Evaluarea naturistă nu este la o distanţă prea mare de evaluarea fără obiective[6]. Evaluatorul nu doreşte să-şi limiteze viziunea concentrându-se exclusiv pe obiectivele oficiale ale proiectului. Evaluatorul işi limitează propriile preconcepţii şi încearcă să înţelagă atât personlul implicat cât şi programul folosind cunoştiinţele intuitiv, care reflectă mai degrabă paternul evaluatorului, fiind mai degrabă un cadru natural decât exprimental.

În aceaşi categorie se află şi evaluarea receptivă[7]. Esenţa acestui tip con-stă în acea că evaluatorul identifică nevoile de informaţie al clienţilor, fiind opusul evaluării prestabilite. Aspectele evaluate şi modelele folosite se conturează pe măsura observării programului. Iniţial se proiectează un plan de observare, se constată aspectele valorizate pozitiv de public, apoi se cere personalului şi publicului să confirme relevanţa constatărilor.

Evaluarea centrată pe utilizare[8] presupun identificarea decidenţilor şi a celor cre vor utiliza informaţia. Utilizatorii sunt implicaţi într-un dialog continuu. De la proiectarea evaluării această trebuie să aibă configurată componenta de utilizare.

Evaluarea diferenţiată[9] constă în formularea obiectivelor şi metodelor de evaluare în funcţie de etapele de dezvoltare a programului, reuşind să elucideze diferite aspecte ale programului pentru a alege cea mai bună tehnică de evaluare.

Evaluarea adaptată[10] repreezintă matrializarea concepţiei conform căreia aspectle evoluate şi mtodl d cercetare depind de tipul programului.

Estimarea evaluabilităţii este un tip de evaluare cunoscut prin care se poate stabiliimăsura în care programul este pregătit să realizeze rezultatel stabilite. Se foloseşte pentru a stimula acordul asupra unor obiective măsurabile, indicatori de performanţă adaptaţi programului. O altă percepţie[11] asupra acestui tip de evaluare permit mangrului să decidă măsura în care este posibilă o evaluare corspunzătoare şi rezonabilă a programului prin evaluarea fezabilitaţii aplicării metodologiei de evaluare intenţionate.

Metavaluarea[12] reprezintă evaluarea evaluării şi a evaluatorului, reali-zând un control al subictivismului şi verifică validitatea, credibilitatea şi relevanţa. Dezavantajul este costul destul de ridicat şi posibilitatea inserării neprofesionalismului cât timp posibilităţile de evaluare sunt aproape nelimitate.

Analiza previzională[13] se relizeză anterior stabilirii demarării programului şi cuprinde întrebări corespunzătoare etapei de formulare a politicii.

Evoluarea procesului poate fi întreprinsă atât separat cât şi împreună cu alte metode. Când e întreprinsă separat cuprinde analiza proceselor imple-mentării.

Evaluarea impactului realizază o mai bună responsabilizare şi caută să determine gradul de funcţionare al programului, prin demonstrarea faptului că procesele analizat sunt efectele exclusiv ale programului.

Monitorizarea programului urmăreşte progresul produs în soluţionrea problemei ce a generat programul. Metodele sunt cvasiexperimentale.

Modelul tradiţional se baza mai mult pe intuiţia şi experienţa evaluatorului decât pe modelele formalizate..

Modelul cercetării sociale se formulează pe analiza grupurilor experimentale şi de control pentru a stabili diferenţele de efect.

Modelul cutiei negre evaluează rezultatul programului fără a lua în calcul procesele şi operaţiile interne ale acestuia.

Evaluarea fiscală se foloseşte când obiectivul evaluat depinde de anumite standarde de calitate, contând suma de bani investită şi efectele produse.

Evaluarea responsabilizării este folosită pentru a afla în ce măsură fondurile pus la dispoziţie de finanţator sunt utilizat conform proiectului.

Modelul opinia expertului reprezintă recunoaştrea subiectivităţii evaluării prin acea că inclusiv evaluatorul este om şi are judecăţi de valoare la care se raportează când face o evaluare.

Evaluarea comprehensivă[14] combină analiza procesului şi a impactului programului în concordanţă cu obiectivele specificate, putând fi înţelese şi relaţiile de cauzalitate.

Evaluarea deductivă încearcă să clarifice relaţiile cauzale care au generat influenţe asupra programului, accentul fiind pus pe cauzalitate.

Evalurea cu obiective multiple permite evaluarea mai multor rezultate potenţial. Evaluatorul observă atât obiectivele proggrmului cât şi efectele legate de acestea, indiferent dacă au fost sau nu programate.

True evaluation identifică valoarea unor politici cunoscute, într-o abordare mai completă  subiectului, are în vedere implicaţiile unei game largi de valori. Sunt evaluate costurile si beneficiile programului social.

Evaluare teoretică a deciziei, în cadrul acesteia rezultatele sunt valoruizte în mod explicit de mai mulţi stakeholderi. Aceştia pot avea şi alte obiecctive decât cele declarate pe are evaluatorii trebuie să le evalueze.

Evaluarea interactivă devine o reesponsabilitate pe care iniţiatorii şi evaluatorii şi-o asumă, fiind posibilă o înţelegre a abordării celor 2 grupuri.

Evaluarea pentru învăţare[15] este un hibrid al celorlalte forme de evaluare, cu scopul de a îmbunătăţi procesele, programele şi politicile.

Evalurea specifică[16] este un tip de evaluare cu orizont limitat direcţionat spre furnizarea de informaţii specifice, diferită de evluare difuză ce este orientată spre o varietate de aspecte a progrmului.

Evaluarea rapidă[17]est o formă de valure prin care se poate creiona o estimare a performanţelor programului prin raaportare la obiectivl şi indicatorii săi.

Evaluara bazată pe teorie[18] presupune elborre unor modele pentru ghi-darea evluatorilor.

În funcţie de momentul în care se face evaluarea există mai multe tipuri:

Evaluarea retrospectivă[19] atestă modul şi gradul de implemntare al programului şi cu ce rezultate.

Evaluarea prospectivă indică modul de derulare al programului viitor.

Evluarea formativă se realizează de-a lungul programului atestând modificările survenite de la o etapă la alta.

Evaluarea permanentă este un hibrid de evaluare formativă şi retrospectivă.

Evaluarea integrativă[20]se întreprinde atât înainte cât şi după implementarea programului.

Evaluarea inteermediară se realizează în timpul implementării programului astfel încât să fie utilă administrării proiectului.

În funcţie de relaţia cu evaluatorul se disting:

Autoevaluarea ce se realizază de inţiatorul programului.

Evaluarea încorporată este o formă de autoevaluare la care participă principalii actori : iniţiatori şi benficiari, având ca indicatori de performanţă gradul de satisfacere al obiectivelor propuse.

Evaluarea internă se realizează de către organele centrale ale agenţiei de implementare.

Evaluarea externă se realizează de către persoane din afara personalului implicat într-una din etapele derulării procesului.

Un alt segment al evaluărilor îl constituie evaluările care nu se pot încadra în totalitate în acest termen. Dintre acestea semnalăm:

Pseudoevaluările[21] sunt cele care pretind că studiază procesul fără să o facă. Acestea pot fi cele controlate politic –iniţiate de beneficiari care doresc să-şi păstreze sfera de influenţă, cele inspirate de relaţiile publice bazate pe nevoile de informare a celor care se ocupă de prezentarea unui imagini pozitive a programului.

Cvasievaluarea[22] este orientată către identificarea responsabilităţilor celor implicaţi în program când lucrurile nu merg prea bine. Variabilele care pot afecta implementarea sunt ignorate, important fiind atingerea obiectivelor fărăa se urmării dezirabilitatea acestora. După unele păreri există 6 forme de pseudoevaluare : spălarea ochilor –limitarea atenţiei la aspectele favorabile, spălarea totală –evitarea oricărei evaluări obiective, submarină –evaluarea are ca scop eliminarea unui alt program, poză –adoptarea unie imagini ştiinţifice lipsite însă de suport real, amânarea –întârzierea oricărei acţiuni aşteptând o evaluare de care nu e nevoie, substituţia –acoperirea eşecului unei etape a programuluiprin focalizare atenţiei asupra altor aspecte mai puţin relevante dar mai uşor de justificat.

[1] Epstein şi Tripoldi, 1977 ,,Reserch Tehniques for Program Planning”

[2] Epstein, Tripoldi, op.cit.

[3] Stake ,,The Countenence of Eductional Evaluation”

[4] Posavac , Carey ,,Program Evaluation –Methods and Case Studies”

[5] Michael Scriven ,,The Evoluation Taboo”

[6] Guba şi Lincoln ,,Fourth Generation Evaluation”

[7] Robert Stake op.cit.

[8] Michel Quinn Patton ,,Practical Evaluation”

[9] Tripoldi, Fellin, Epstein ,,Social ProgramEvaluation”

[10] Rossi ,,Standaards for Evaluation Practice”

[11] Rutman, Mowbray ,,Undersstanding Program Evaluation”

[12] Michael Scriven ,,The Methodology of Evaluation”

[13] ERS

[14] Browne, Wildavsky ,,Wht Should Evaluation Mean to Implemention?”

[15] Hargrove ,,The Missing Link : the study of implementation of Social Policy”

[16] Thompson ,,Evaluation for Decision in Social Programmes”

[17] Wholey  ,,Evaluation and Effective Public Management”

[18] Rossi op.cit.

[19] Browne, Wildavsky op.cit.

[20] Dunn op.cit.

[21] Dunn ,,Public Policy Analysis : an Introduction”

[22] Browne, Wildavsky op.cit.

Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: , , | Leave a comment »

Modalitatea de reglementare a normei de muncă în unele state ale Uniunii Europene

Posted on December 30, 2009 by denisapatrascu

Norma de muncă, astfel cum este aceasta definită în cuprinsul Codului muncii, exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operaţiunilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinate.

Potrivit aceluiaşi act normativ, norma de muncă se exprimă, în funcţie de caracteristicile procesului de producţie sau de alte activităţi ce se normează, sub formă de norme de timp, norme de producţie, norme de personal, sferă de atribuţii sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei activităţi.

În studiul ce urmează a fost urmărită cu precădere una dintre formele de normă de muncă: norma de producţie, datorită tipului de informaţii disponibile şi faptului că nu există o definiţie standard a acestei noţiuni şi nici măcar o terminologie unică la nivel european.

Din analiza efectuată privind condiţiile de muncă, aşa cum sunt prezentate pe site-urile oficiale ale Comisiei Europene, termenul cel mai des referit este cel de unitate de muncă, în directă legătură cu sistemele de plată bazate pe rezultatele muncii.

Comisia Europeană a fost solicitată sa-şi exprime poziţia cu privire la utilizarea unităţii de muncă, la începutul anului 2000, prin întrebarea scrisă nr. 92000E0169 adresată de către un cetăţean al Germaniei, ca urmare a reintroducerii de către firma germană Volkswagen a unităţii de muncă în industria producătoare de maşini. Conform acestuia, Planul 5000 x 5000 introdus de către Volkswagen conţine o condiţie fără precedent, deoarece timpul de lucru devine un element variabil, salariaţii fiind direct responsabili de durata acestuia şi introduce un nou aranjament de muncă care presupune un salariu fix pentru o durată variabilă a timpului de lucru.

Comisia Europeană, prin răspunsul formulat la această întrebare, consideră că utilizarea unităţii de muncă are mai mari şanse de reuşită atunci c|nd este reglementată prin acorduri între partenerii sociali. Totodată introducerea unor noi forme de organizare a muncii trebuie să aibă în vedere asigurarea echilibrului între flexibilitatea şi securitatea muncii. Acestea pot conduce la creşterea gradului de ocupare, dar ele depind foarte mult de circumstanţe particulare.

1.2. Astfel, în toatele statele membre ale Uniunii Europene, există „sisteme de plată variabilă” care au ca rezultat condiţionarea plăţii cuvenite salariaţilor de performanţa individuală sau colectivă a acestuia/acestora.

Această performanţă poate fi măsurată atât din perspectivă cantitativă, cât şi calitativă. În măsura în care este aplicat criteriul cantitativ, o parte sau tot salariul cuvenit este legat de producţie, sau de rezultatele financiare ale angajatorului. Criteriul calitativ este folosit atunci când plata salariului sau a unei părţi a acestuia este legată de performanţa salariatului, calitatea produselor, şi/sau dobândirea de către acesta a unor competenţe sau abilităţi profesionale suplimentare.

1.3. Criteriul cantitativ a fost considerat criteriul dominant; acesta continuă să fie un important instrument dar, în mod sigur, începe să nu mai fie singurul, întrucât angajatorii consideră calitatea produselor drept un criteriu din ce în ce mai important. În toatele statele aceste criterii sunt folosite împreună, ceea ce diferă fiind ponderea fiecăruia în analiza performanţei salariatului.

Mutarea accentului de pe formele tradiţionale de „plată variabilă” precum plata în funcţie de numărul de produse finite rezultate în urma muncii prestate („piecework”) pe alte sisteme implică o schimbare în ceea ce priveşte criteriul folosit în măsurarea performanţei, de la cel cantitativ la cel calitativ sau la cel legat de economisirea timpului de lucru alocat.

1.4. „Sistemele de plată variabilă” pot fi următoarele:

– plata în funcţie de rezultate; în acest caz există o relaţie directă între salariul persoanei şi rezultatul muncii sale. Utilizarea acestei forme este în descreştere în tări precum Austria, Spania şi Suedia

– plata în funcţie de performanţă; în acest caz salariaţii sunt încurajaţi să lucreze la anumite standarde de calitate, fără să existe o relaţie directă cu producţia „performance – related schemes” (Spania, Portugalia Italia, Olanda, Marea Britanie şi Germania)

– plata de bonusuri la salariul persoanei care dobândeşte calificări profesionale sau se specializează pe parcursul executării contractului individual de muncă „employability related schemes” (Olanda şi Marea Britanie)

– participarea salariaţilor la profitul companiei/angajatorului

În acest studiu ne-am axat pe prima sau a doua formă de plată întrucât în România astfel de forme sunt folosite, în mod tradiţional.

1.5. Modul în care salariul persoanei este afectat de această analiză diferă, astfel:

–         variaţia acestuia poate fi limitată sau nelimitată (de obicei, aceasta este limitată)

–         salariul poate varia atât în sensul creşterii acestuia „upword variation”, dar şi în sensul scăderii lui „downword variation”, cu stabilirea unui plafon.

Este foarte important de precizat că plata variabilă este asociată în mod curent cu creşterea salariului, scăderea acestuia fiind acceptată numai în cazuri excepţionale. De regulă, sindicatele agreează numai „variaţii pozitive”, scăderea salariului fiind în mod explicit interzisă cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă. Aceasta este situaţi în Spania – ramură chimie – , Marea Britanie, Austria.

2. Implicarea sindicatelor în norma de muncă

Şi în acest domeniu, sistemul de stabilire a schemelor de plată variabilă (care pot fi legate de o normă de muncă, astfel cum este definită de legislaţia română) poate varia de la lipsa implicării salariaţilor sau a reprezentanţilor acestora la procesul de luare a deciziei, la existenţa unor proceduri specifice de negociere colectivă.

2.1 Următoarele părţi pot fi implicate, fie singure, fie împreună, în procesul de stabilire a normelor de muncă:         conducerea unităţii,  salariaţii, comitetul/consiliu de muncă („ works council”), sindicatele.

2.2. Ceea ce poate fi concluzionat este că, din analiza întreprinsă, nu reiese existenţa unei legături automate între „plata variabilă” şi negocierea colectivă. Această concluzie trebuie să fie înţeleasă numai pornind de la faptul că sistemele de plată sunt diferite, numai în unul din cazurile menţionate mai sus (vezi pct. 1.4) acesta se bazează pe „norme de muncă”, astfel cum sunt definite de legislaţia română.

În concluzie, toate referirile din acest studiu sunt făcute la noţiunea de „plată variabilă”, nu la norme de muncă, la care nu au fost găsite informaţii relevante.

Astfel, în măsura în care există negociere colectivă, aceasta se poartă asupra oportunităţii introducerii de sisteme de plată variabilă, indiferent de forma aleasă.

În următoarele state, stabilirea sistemelor de plată variabilă constituie prerogativa exclusivă a angajatorului: Grecia, Marea Britanie, Finlanda, Portugalia. Totuşi, în Marea Britanie, prin intermediul unor acorduri colective (de natură diferită faţă de contractul colectiv), angajatorul introduce aceste sisteme, iar sindicatul încearcă să influenţeze această decizie.

În cazul în care aceste sisteme fac parte din sfera subiectelor supuse negocierii colective, rolul de reprezentare a salariaţilor îl poate avea fie sindicatul, fie, în unele state, „comitetul de muncă”. Ţările în care sistemele de plată variabilă sunt reglementate prin negociere colectivă sunt: Luxembourg, Austria, Danemarca, Franţa, Italia, Germania, Olanda, Norvegia, Suedia.

2.3. Cele mai multe dintre negocierile colective pe acest subiect au loc la nivel de angajator.

Totuşi, există astfel de prevederi şi în contractele colective de muncă încheiate la nivel sectorial sau naţional, dar mai degrabă acestea au un caracter de recomandare (cazul Danemarcei), sau stabilesc doar procedurile de urmat la nivelul angajatorului (cazul Spaniei şi Italiei).

2.4. Punctul de vedere al sindicatelor referitor la sistemele de plată variabilă diferă de la o ţară la alta, existând cazuri în care sindicatele sprijină acest sistem (Irlanda), precum şi cazuri în care se opun sistematic, acceptându-l numai în situaţia în care acest lucru nu poate fi evitat, şi sub condiţii strict prevăzute (Belgia, Franţa). Este bine de precizat totuşi că dezbaterile se poartă în special pe una dintre formele de plată variabilă, participarea salariaţilor la profitul companiei prin bonusuri sau prin cumpărarea de acţiuni. Nu există referiri exprese pentru plata variabilă legată de realizarea normei de muncă.

3. În ceea ce priveşte existenţa normatorilor şi natura avizului acestora, nu există informaţii precise în acest sens.

3.1. Totuşi, în Irlanda, analiza muncii se foloseşte ca tehnică pentru evaluarea muncii şi determinarea salariului conform unităţii de muncă sau altor forme de plată după rezultate. Aceste studii analizează sarcinile de serviciu sau diferitele modificări şi metode implicate de realizarea sarcinilor individuale, dar şi timpul necesar pentru realizarea fiecărei sarcini. Rezultatele studiului pot fi folosite pentru stabilirea unu timp ideal pentru realizarea sarcinilor şi, ca urmare, a salariilor în conformitate cu cantitatea de muncă ce poate fi realizată de un lucrător mediu care lucrează cu un ritm constant. Evaluarea muncii se realizează de către Centrul Irlandez privind Productivitatea şi Institutul Administraţiei Publice, precum şi de către numeroase firme de consultanţă managerială.

3.2. Şi în România, unele institute din România pot realiza, la cerere, studii de stabilire sau expertizare a normelor de muncă. Una dintre aceste instituţii este Institutul Naţional de Cercetări ştiinţifice în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, care a realizat în anul 2003 un Studiu de normare a muncii pentru operaţiuni de încărcare-descărcare manuale şi mecanizate la întreprinderea S.C. Comceh S.A. – Călăraşi.

Filed under: Analize juridice | Tagged: , , | Leave a comment »

Din nou despre Summit-ul CO15 de la Copenhaga…

Posted on December 17, 2009 by denisapatrascu

15.000 de delegatii din 192 de tari se intalnesc zilele acestea la Copenhaga pentru CO15 unde sunt programate 150 de dezbateri. Un summit despre care se vorbeste mult si care suscita multa atentie din partea tuturor statelor. De mult timp o problema nu a avut un asemenea grad de globalitate.

In 1992 a avut loc primul summit pentru Pamant la Rio de Janeiro unde s-a dezbatut problema incalzirii globale. Acesta a fost baza de pornire la momentul negocierii Protocolului de la Kyoto, in 1997, prin care se prevede, o reducere a emisiilor poluante cu 5,2% în perioada 2008-2012 în comparaţie cu cele din 1990 pentru ţările industrializate. Abia in octombrie 2004 acordul a intrat in vigoare, dupa ratificarea sa si de catre Rusia, responsabilă pentru 17,4% din emisiile de gaze de seră, lucru care a dus la îndeplinirea cvorumului necesar pentru intrarea sa în vigoare. La acel moment acordul era ratificat de 124 de state, printre care Canada, China, India, Japonia, precum si cele 25 de state membre ale UE si de Romania. Marele nesemnatar al acordului era SUA, in conditiile in care in martie 2001 expertiza realizata a demonstrat ca era responsabila de 40% din nivelul total al emisiilor de gaze cu efect de sera.

Ce inseamna aceasta? Imaginile cu tinuturi desertificate, lipsa apei in tarile africane (20 din cele mai afectate state de schimbarile cliamtice din primele 24 de state aflate in aceasta situatie se regasesc pe continentul african), inundarea zonelor de coasta ca urmare a cresterii nivelului marii, consecinta directa a dezgetarii calotei glaciare… toate acestea nu fac parte din decorul unui film apocaliptic ci din realitatea inconjuratoare. Raportul prezentat de catre cei 100 de cercetatori maritimi si oceanografi si experti climatici la summit este cu mult mai apocaliptic.

Imaginea idilica a cascadei spectaculoase care se formeaza vara pe peretele Austfonnei (a doua calota glaciara din Europa, aflata in Norvegia si care a reprezentat suportul imagistic de incepere al summit-ului) nu este un motiv de incantare… reprezinta doar „varful aisbergului” efectelor incalzirii globale… iar spotul publicitar cu ursii polari care se prebusesc intr-un oras modern poluat… reprezinta o metafora la care nu mai putem ramane indiferenti, pentru ca nu ei sunt primele victime ci cei aproape 23 de milioane de oameni care sufera de foame in Africa ca urmare a secetei.

Dioxidul de carbon reprezinta cel mai important ca pondere gaz cu efect de sera si elementul cel mai important al schimbarilor climatice. In prezent se elimina mai mult de 8 miliarde de tone de CO2 in atmosera/an. Expertii estimeaza ca pentru a pastra incalzirea gloala sub pragul de 2 gr. Celsius este nevoie de o reducere de 25-40% a nivelului emisiilor cu efect de sera existente in 1990, crescand acest prag cu 80-95% pana in 2050. Acest lucru insa presupune o reasezare completa a economiei globale…iar investitia in tehnologii verzi este costisitoare.

Premierul britanic, dl. Gordon Brown cu sustinerea UE a propus constituirea unui fond din care sa fie suportate cheltuilile necesare pentru suportarea efectelor schimbarilor climatice precum si pentru cercetarea in gasirea de solutii pentru industrii verzi in valoare de 100 miliarde $/ an incepand cu anul 2020.

Solutiile propuse implica eliberarea unui numar de permise de poluare pentru fiecare stat in functie de anumite criterii, astfel incat la nivel global sa se pastreze o pondere constanta. Aici a aparut un fenomen cunoscut de catre navigatorii venetieni… cumpararea de licente. Astfel statele cu economii dezvoltate si implicit, poluante, cumpara licentele de poluare de la statele a caror industrii polueaza mai putin sau care au nevoie de finantare pe termen scurt.

Negocierile dure din aceste zile pornesc de la aceste premize. UE si-a propus o scadere cu 20% a propriile emisii de gaze cu efect de sera pana in 2020 si chiar cu 30% in cazul unui acord international pe aceasta tema. Prezenta SUA si disponibilitatea acesteia de negociere a reprezentat un element salutar, cu atat mai mult cu cat presedintele Obama si-a stabilit o tinta de 17% de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2020, apoi de 30% pana in in 2025 si 42% pana in 2030, fata de nivelul din 2005. Dar toate acestea pot fi puse sub semnul intrebarii avand in vedere tensiunile din aceste zile intre China si SUA. China, unul din cei 3 mari poluatori si-a propus sa reduca chiar la 45% nivelul emisiilor poluante din 2005 pana in 2020, dar nu este dispusa sa accepte o monitorizare internationala a acestora. Reactia SUA la aceasta solicitare a fost ca fara monitorizarea Chinei nu mai e dispusa sa accepte nicio formula.

Ultimele zile ale summit-ului vor fi cu siguranta si cele mai tensionate. Ramane sa vedem evolutia lor. La fel si presedintele Maldivelor, statul cel mai afectat schimbarile climatice, unde 80% din insule sunt sub nivelul marii iar cea mai inalta insula se afla la 3 m deasupra marii si care si-a terminat discursul amintind un proverb din Maldive: ”fericirea este fragila ca un recif de corali”…

Filed under: Politica | Tagged: , , , | Leave a comment »

Perspectivele financiare ale anului 2010

Posted on December 14, 2009 by denisapatrascu

Criza financiara a inceput ca urmare a spargerii a balonului imobiliar din SUA in 2005-2006 si a fost agravata de o gestionare ingenioasa dar imposibil de perpetuat a instrumentelor derivate financiare a bancilor de investitii americane (5 din cele mai importante dintre acestea au acumulat in 2007 o datorie egala cu valoarea a 30% din economia SUA). HSBC a fost prima banca care in februarie 2007 a raporta o pierdere de 10,5 miliarde USD, iar in luna septembrie 2007 doua institutii de credit ipotecar sustinute de guvernul SUA, Fannie Mae (Federal National Mortgage Association) si Freddie Mac (Federal National Mortgage Association), intra sub control guvernamental, in incercarea de a fi slavate de la faliment. O saptamana mai tarziu, ca intr-un joc de domino Lehman Brothers, una dintre cele 5 mari banci de investitii, demareaza procedurile de faliment dupa ce FED (Federal Reserve Bank) refuza sa o ajute financiar ca urmare a neregulilor observate in raportul de auditare (cunoscute se pare inca din 2005) si a volumului mare de active toxice.

Alegerile prezidentiale ale SUA au indreptat putin atentia de la acest subiect, in asteptarea unui presedinte providential care sa ofere un pachet de solutii. Specialistii in macroeconomie au apreciat programul de masuri propus de John McCain, candidatul republicat, dar carisma si invazia publicitara a lui Obama au schimbat balanta in favoarea acestuia, pe 4 noiembrie 2008, la momentul votului.

Anul 2008 a fost anul asteptarii si al masurilor de redresare cu ajutorul statului, administratia Bush fiind la finalul mandatului sau mai degraba „incremenita in proiect” si mult prea sifonata imagistic pentru a oferi incredere atat investitorilor cat si cetatenilor americani. Acest an a reprezentat momentul recunoasterii existentei crizei financiare de catre cele mai puternice economii ale lumii.

Globalizarea a adus criza financiara in toate colturile lumii, dar cele mai afectate de scaderea llichiditatilor sunt economiile dezvoltate: Marea Britanie, Japonia, Germania, Franta s-au vazut nevoite sa ia masuri de ajutorare a consortiilor producatoare in special, pentru a nu genera somaj dar si regres economic derivat.

Anul acesta pentru UE a fost anul alegerii unui nou parlament european si a schimbarii garniturii de comisari europeni. Presiunea statelor importante europene s-a resimtit puternic in acest an. Daca in anii ’80 d-na Margaret Thatcher lansa celebra frazǎ : «I want my money back !», referindu-se la contibutia UK la buget acum presiunea interna obliga pe fiecare dintre principalii actori ai bugetului UE sa priveasca spre Comisie. Consiliile acestui an ale ministrilor de finante din statele UE si a presedintiilor de stat si de guvern s-au centrat in special pe gasirea de solutii pentru sprijinirea economiei sociale de piata, dar si pentru constuirea unei economii bazate pe emisii mai reduse de carbon.

Proiectele de supraveghere a pietei de asigurari si a celei financiare propuse de Comisia UE sunt prezentate de dl. Barroso ca fiind un succes. Dincolo de Atlantic presedintele Obama ne anunta de ceva vreme inceputul sfarsitului crizei.

In acest context ramane sa privim mai atent prezentul pentru a vedea ce ne rezerva din punct de vedere financiar anul 2010. Sansele ca sistemul bancar sa se sustina exclusiv pe propriile forte raman in continuare mici. Vor ramane probleme in pivinta migratiei economice in interiorul UE care vor pastra discrepantele economice intre regiuni. Din punct de vedere energetic Europa nu este independenta, iar resurselor de energie din Marea Nordului le lipseste interconectivitatea. Barierele nontarifare continua sa reprezinte un obstacol pentru exportatorii din UE.

Daca acestea sunt premizele comune fiecare din cele 27 de state se confrunta cu problemele proprii. Perspective de crestere exista pentru Austria (bazata pe o politica de sustinerea consumului), Belgia (in functie de atentia factorilor politici focalizata in prezent pe delegarea competentelor de la guvernul federal catre institutiile locale), Cehia (dar aici vor fi alegeri in iunie, iar anul electoral reprezinta o sursa de stres asupra bugetului), Danemarca (desi are in prezent un guvern minoritar se poate baza pe o crestere economica ca urmare a scaderii taxelor si dobanzilor pentru a sprijini consumul), Elvetia (revenirea la guvernare a Partidului Poporului Elvetian poate opera schimbarile cerute de UE privind legea secretului bancar, ceea ce ar permite guvernului negocierea unor facilitati), Germania (schimbarea garniturii guvernamentale prin alianta dintre CDU/CSU, partidul d-nei Merkel cu PDL ar putea schimba viziunea politicii fiscale spre dreapta, prin eliminarea unora din masurile de stimulare a pietei auto si a pietei muncii), Olanda se poate baza pe un usor reviriment (desi programul de sprijinire al somerilor a adus o crestere a deficitului bugetar, la fel ca si achizitionarea pachetului majoritar a doua importante banci, iar increderea in premier este in scadere dupa ancheta referitoare la sprijinul oferit SUA in problema irakiana), Portugalia datorita masurilor de reducere a taxelor pentru salariatii cu inalta calificare ce vor intra in vigoare de la 01.01.2010 (desi instabilitatea datorita unui guvern minoritar ca urmare a fortelor apropiate ca pondere dupa alegerile din toamna acestui an poate reduce acest efect), Slovenia prin masurile luate de tinere sub control a datoriei publice si a masurilor de sprijinire a pietei pare teoretic sub cele mai bune auspicii.

Recesiunea va continua probabil sa fie simtita de economiile importante din interiorul UE, dar cu o scadere a intensitatii fata de 2010. Franta va continua o politica de sprijinire a consumului prin implementarea unui program larg de investitii, concomitent cu programul de reforme care au stat la baza cresterii incedereii electoratului in administratia Sarkozy, chiar daca una din masurile nepopulare este cresterea varstei de pensionare. Finlanda se afla pentru prima oara dupa mult timp intr-o stare de instabilitate guvernamentala iar un guvern format dintr-o coalitie de 4 partide consuma multe energie, iar reducerea exporturilor si scaderea increderii cetatenilor in propria economie face ca produsele financiare oferite in ultima perioada de catre institutiile bancare sa nu aiba succesul scontat, cu efecte de recul asupra bugetului. Italia nu ofera semnale de crestere economica, datorita intarzierii reformelor structurale si austeritatii politicii fiscale care nu sustin stimulentele financiare, dar inflatia de 0,9% este unul din elementele pozitive alaturi de majoritatea solida a guvenului Berlusconi in Parlament. Suedia, de asemenea, ramane intr-o situatie statica, desi increderea in guvern este mare, dar masurile prezentate de reducere a taxelor si a cheltuielilor bugetare se lasa asteptate iar expunerea bancilor suedeze in statele baltice vor putea necesita sustinerea financiara a guvernului. Polonia se afla intre pastrarea situatiei actuale si o agravare a ei, in primul rand datorita instabilitatii guvernamentale si a alegerilor prezidentiale din luna octombrie, de asemenea scaderea sporului natural pe care s-a bazat in ultimul deceniu vor crea probleme sistemice intregului spectru economic.

Vor ramane in recesiune statele a caror crestere s-a bazat intr-o proportie covarsitoare pe consum si cu un deficit de cont curent masiv. Ungaria si Romania se afla in mare parte in situatii apropiate ca urmare a acordurilor incheiate cu FMI, diferenta consta in stadiul implemetarii masurilor de austeritate impuse de acesta. Un alt punct comun este instabilitatea guvernamentala datorita guvernului minoritar. Bulgaria a evitat pana acum un acord cu FMI dar probabil nu pentru mult timp avand in vedere indatorarea externa si instabilitatea guvernamentala datorita guvernului minoritar (dupa alegerile din iulie) care fac sa intarzie masurile anticriza dar si cele impotriva crimei organizate si coruptiei, avand in vedere monitorizarea Comisiei Europene asupra acestor dosare. Tarile baltice vor fi in continuare afectate de efectele crizei financiare globale. Estonia a declarat in acest an o scadere a economiei cu 13%, iar infrangerile partidelor de la guvernare la scrutinul pentru PE nu sunt de bun augur pentru guvernul coalitiei. Letonia a avut o scadere a economiei cu 17% in 2009, iar coalitia formata din 5 partide aflata la guvernare dupa alegerile din acest an nu a avut pana in acest moment un program coerent, cee a ce a dus la manifestatii in strada. Lituania se confrunta de asemenea cu instabilitate politica datorita coalitiei guvernamentale si a nemultumirii cetatenilor care au manifestat in strada de mai multe ori in acest an, ca urmare a scaderii economiei cu 15%. Grecia continua sa amane luarea masurilor de reducere a cheltuielilor bugetare iar masurile anuntate de premierul socialist (prin care a si castigat in acest an alegerile) de crestere a salariilor bugetarilor si a subventiilor acordate de stat sunt ingrijoratoare. Marea Britanie se lupta cu propriile probleme ca urmare a scaderii increderii populatiei in propria moneda si a reducerii investitiilor ce au dus la cresterea inflatiei la 2,3%, in acest an. Sa nu uitam ca in mai vor fi alegeri, care pot schimba configuratia parlamentara avand in vedere scaderea popularitatii Partidului Laburist. Spania nu da semnale de redresare a propriei economii, efectele prabusiri pietei imobiliare a dus al cresterea somajului si a neincrederii populatiei in propria economie. De asemenea fragilitatea guvernului poate duce la instabilitate guvernamentala daca partidele regionale isi retrag sprijinul informal fata de guvernul Zapatero. Irlanda este condusa in prezent de o coalitie guvernamentala care nu a gasit cea mai eficienta formula pentru scaderea somajului si a deficitului bugetar ambele avand in prezent 2 cifre. Daca in acest an scaderea economiei a fost de 2,5%, unii analisti prevad ca anul viior se va pastra o rata a somajului de peste 15%. Elementul pozitiv este totusi inflatia redusa de 0,4%.

Filed under: Politica | Tagged: , , | Leave a comment »

Asteptarile Summit-ului de la Copenhaga

Posted on December 11, 2009 by denisapatrascu

Pregatit de ceva vreme Summit-ul de la Copenhaga reprezinta un moment transat al relationarii cu mediu. Fara doar si poate incalzirea globala ne afecteaza pe toti, dar in special statele emergente si in curs de dezvoltare. Poluarea apelor, desertificarea ca urmare a taierii padurilor, poluarea solului prin agricultura industrializata dar slab tehnologizata, alaturi de o industrie poluanta sunt elemete ce contribuie la efectul de sera.

Statele cu cea mai mare pondere in emisile poluante sunt China, USA, UE si Rusia. Daca primele trei si-au stabilit declarativ anumite target-uri (China sa reduca chiar la 45% nivelul emisiilor poluante din 2005 pana in 2020, SUA a promis o scadere de 17% a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2020, apoi de 30% pana in in 2025 si 42% pana in 2030, fata de nivelul din 2005, UE si-a propus o scadere cu 20% propriile emisii de gaze cu efect de sera pana in 2020 si chiar cu 30% in cazul unui acord international pe aceasta tema), prezenta presedintelui Medvedev este asteptata si pentru a defini limitele pe care Rusia si le propune in viitorul imediat, avand in vedere declaratiile facute pe aceasta tema de Emanuel Barroso privind intentia Rusiei de a reduce cu 20-25% pana in 2020 in raport cu 1990, a emisiilor cu efect de sera, fata de 15% pana acum.

Ieri unul din marii sustinatori din societatea civila a luptei pentru un mediu mai curat, miliardarul George Soros a cerut suplimentarea fondului pentru mediu cu 100 milioane $. O suma foarte generoasa, dar pe care este greu de crezut ca in acest moment Congresul USA va fi dispus sa o aloce, avand in vedere problemele pe care trebuie sa le solutioneze  (suplimentarea armata pe frontul din Orientul Mijlociu si nu in ultimul rand reformarea sistemului sanitar).

Asteparile de la acest summit sunt foarte mari si este timpul asa cum a spus reprezentanta Partidului Verzilor din Australia d-na senator Christine Milne, sa trecem de la retorica crizei la actiunile crizei.

Filed under: Politica | Tagged: , , , | Leave a comment »

Labirintul lui Putin, Steve LeVine

Posted on December 4, 2009 by denisapatrascu

@Cartile Mariei – Raftul Denisei

Discutiile de pe diverse medii de informare despre Rusia si relatiile oamenilor politici si de afaceri din Romania cu aceasta, dar mai ales aratarea unei fantome a comunismului de propaganda de partid, m-au facut sa ma gandesc din ce in ce mai mult la o atmosfera a la Kafka…

Poate ca niciuna din societatile actuale nu se apropie mai mult de atmosfera lugubra si de neputinta personala ca cea a Rusiei actuale. Multe carti s-au scris in ultima vreme pe aceasta tema, unele mai pasionale, altele mai documentate iar altele care iti permit tie ca cititor sa concluzionezi. Sunt adepta celor din urma, de aceea va propun cartea lui Steve LeVine “Labirintul lui Putin”.

O carte scrisa in stil de reportaj care prezinta un colaj de evenimente si persoane din care cititorul sa inteleaga organizarea si raportul de forte actual al Kremlin-ului. Cartea desi aparuta anul trecut se opreste la sfarsitul mandatului prezidential al lui Vladimir Putin, amintind doar in postfata situatia incordata din timpul summit-ului NATO privind integrarea Ucrainei in alianta Nord-Atlantica sau crizei gazelor din iarna trecuta cand administratia Putin a santajat cu inchiderea gazelor catre Europa. Cu sinceritate recunosc ca astept continuarea acestei carti…

Autorul acestei carti locuieste la Washington si este redactorul-sef al departamentului de stiri externe al cotidianului Business Week, aspect care mi s-a parut important de mentionat avand in vedere profilul celui care iti descrie o societate pe care a cunoscut-o punctual la anumite paliere. Nu sunt adepta generalizarilor si a etichetarilor, asa ca nu ma raliez la punctul sau de vedere ca cetatenii rusi prefera lideri autocrati. Prezentarea istoriei Rusiei cu lideri doar precum Ivan cel Groaznic si Stalin poate crea o astfel de imagine… uitand-o pe parca intentionat pe o figura mai luminoasa precum Ecaterina cea Mare. Istoria rusa are o nota de tragism in contextul drepturilor omului asa cum le cunoastem din Declaratia din 1948 dar ele nu erau respectate nici in statele europene contemporane lui Ivan cel Groaznic.

O societate multiculturala si multietnica, intinsa teritorial pe 2 continente, cu zone discrepant dezvoltate a trecut de la un ev mediu direct la comunism iar apoi la o economie de piata “pragmatica” cum o denumeste autorul sau. Diferenta, din punctul meu de vedere, intre Rusia si Europa este revolutia industriala, revolutia burgheza, cea care schimba perceptia asupra capitalului si a circulatiei acestuia in societate. Pentru a te dezvolta intr-o economie bazata pe liber schimb trebuie sa se ajunga la o stare de incredere, pornind de la statul de drept si continuand cu drepturile cetatenesti. Nu vei cumpara un produs daca il poti fura (aici e o larga discutie inca actuala, vezi softurile pirat). Codul civil al lui Napoleon (pentru care era sigur ca va ramane in istorie mai mult decat pentru strategiile militare) a venit din aceasta nevoie…

Acest episod al istoriei cred ca a disciplinat mai mult societatea decat ghilotina, cum ar spune un prieten de-al meu. Uciderea adversarilor politici nu a fost o practica doar a Rusiei, diferenta este insa ca aceasta practica nu a ramas intr-un ev mediu indepartat ci este prezenta in viata acestei tari. Autorul este uimit de reactia rusilor de compasiune fata de evenimentele teroriste de la 11 septembrie 2001, dar mult mai putin interesati de evenimentele asemanatoare care au avut loc in august si septembrie 1999 cand 4 blocuri au fost distruse in urma unor explozii care au ucis 300 de moscoviti. La fel si reactia autoritatilor, Putin fiind primul lider care si-a transmis compasiunea sa si a poporului rus fata de tragedia americana, dar in cazul evenimentelor din capitala in care era premier nu a demarat decat cu intarziere o ancheta, si aceasta dupa ce locul exploziilor fusesera compromis din punctul de vedere al anchetatorilor…

Totusi acest episod, pus pe seama teroristilor ceceni l-a facut pe necunoscutul sef al FSB-ului, in acel moment premier, sa declare stare de asediu, ceea ce a creat panica in intreaga Rusie, iar 6 luni mai tarziu a fost ales cu 52,6% din voturi. Cariera lui Putin destul de romantata de propaganda iconografiei liderului care a readus Rusia in cercul strans al polilor de putere, nu este cel putin in prima parte foarte glorioasa. Ca agent al KGB maximul carierei sale a fost o detasare de 6 luni in Germania de Est, la Dresda, loc considerat un satelit sovietic care a luat sfarsit in 1990, odata cu caderea Zidului Berlinului. La intoarcerea acasa a fost trimis la Sankt Petersburg, si nu la Moscova.

Preluarea puterii de catre Boris Eltan a dus la o diminuare a controlului centalizat in favoarea unor persoane aflate in serviciile de informatii (nu doar KGB) dar si in sferele de influenta ale acestora care au preluat conducerea marilor companii comuniste, capitalizarea facandu-se doar prin schimbarea proprietarului. In aceasta perioada inflatia crestea, multi oameni si-au pierdut locurile de munca (in prezent ca urmare a crizei financiare a fost declarata in 2009 o rata a somajului de 12%, datele din acea perioada fiind secretizate) iar economiile rusilor depozitate in banci au disparut de 2 ori. Intr-un climat de crestere a criminalitatii, in care bandele isi rezolvau disputele prin impuscaturi in plina strada siguranta personala era mai importanta decat analiza cine ce a preluat pentru cetatenii de rand.

De aceea eu nu as fi prea categorica in a-i eticheta pe rusi ca servili unei conduceri autocrate, ci cred ca raman in continuare prizonierii unei istorii pe care nu si-o pot decide, si in care siguranta personala si a familiei pot depinde inca de o lume corupta, in care statul nu e partenerul care sa te apere.

Anul 1998 a reprezentat o adancire a crizei economice, pretul petrolului a scazut la mai putin de 10 dolari pe baril. Presedintele Eltan intr-o stare din ce in ce mai grava de sanatate este tot mai absent, desi schimba 3 premieri in acest an. Isi cauta un succesor care sa nu-i creeze probleme, cum ar fi punerea sub acuzare a sa sau a membrilor familiei sale. Numirea recenta a lui Putin venit de la Sankt Petersburg la conducerea FSB-ului il aduce pe acesta in apropierea lui Eltan care la scurt timp (in 1999) il numeste premier, probabil considerandu-l prea putin carismatic. Dar exploziile din Moscova il aduc in prim plan si ii cresc popularitatea. Totusi un episod denumit cazul Ryazan pun semne de intrebare si asupra evenimentelor din Moscova, dupa ce cativa locuitori din orazul Ryazan alerteaza politia referitor la un potential atac cu bomba, care este gasita. Ancheta demonstreaza ca cecenii acuzati de atacurile din cele 2 luni ale anului 1999 nu au nicio legatura ca bomba, pentru ca apoi sa se declare ca nu a fost decat un exercitiu al fortelor antitero, desi bomba era armata, la momentul gasirii ei.

Cartea analizeaza cateva dosare de morti suspecte prin care administratia Putin, careia i se recunoaste meritul de a aduce Rusia in G8 si de a obliga NATO sa ia decizii dupa propriile interese, este una care nu se sfieste sa scape de persoanele non-grata, intr-un stil care sa inspire teama si altora. Lichidarea unor jurnalisti, descrisa cu amanunte, care au avut o pozitie fata de razboaiele cecene sau chiar a unuia din sustinatorii ideii de Marea Rusia dar devenit dezirabil, uciderea prin folosirea unui element radioactiv foarte rar a unui fost agent prea vorbaret cazul Litvinenko sau reactia autoritatilor in cazul atacului terorist din teatrul din Moscova din 2002 sau a submarinului Kursk sunt descrise in aceasta carte prezentand elemente de conexiune intre personaje si evenimente intr-un stil jurnalistic care capteaza.

Dincolo de fictiune raman multe elemente de ancheta ramase nefinalizate si la care autoritatile ruse nu au raspuns. Este dimineata din nou in Rusia, dar doar pentru un numar limitat de persoane. Moscova, unul din cele mai scumpe orase ale lumii ramane un oras cu discrepante sociale in care drama personala a cetatenilor nu intra inca in atributiile administratiei. Acest lucru nu pare prea curand sa se schimbe atat timp cat nu exista o separatie a puterilor in stat. Rusia este considerata una din cele mai corupte tari ale lumii, sa nu uitam ca singura miliardara a acestei tari este sotia primarului Moscovei fara de care nicio investitie imobiliara nu are sanse de succes, lucru cunoscut de investitorii din capitala rusa.

Privind la evolutia societatii romanesti din ultimii 20 de ani trebuie sa remarc ca in ciuda unor evenimente tragice cum este lista mineriadelor, Romania nu si-a cladit capitalismul si statutul actual pe pistolete ascunse in portigaret sau bombe ascunse in sapun. Ziaristii nu sunt gasiti morti in lift sau cand isi plimba catelul in parc. Sa nu uitam aceste lucruri cand din diverse interese e simplu sa cataloghezi si sa generalizezi.

Cat despre carte pentru o parere completa asupra societatii ruse va recomand aceasta carte, dar si altele care au teme asemanatoare precum cele scrise de 2 din victimele analizate de aceasta carte si anume Rusia lui Putin scrisa de Anna Politkovkaya (s-ar putea sa vedeti razboiul cecen dincolo de ingustimea unor lideri drama unor musulmani dar si compasiunea fata de soldatii de rand rusi, fara ca atrocitatea crimelor sa schimbe fondul problemei) si Blowing Up Russia scrisa de Alexander Litvinenko.

Filed under: Politica, Societate | Tagged: , , , , , | Leave a comment »

România electorală azi

Posted on December 4, 2009 by denisapatrascu

Traim intr-o tara in care serviciile de informatii intercepteaza ilegal telefoanele si isi aloca resursele pentru urmarirea candidatilor prezidentiali… dincolo de imoralitatea demersului vorbim de o structura bugetara, platita din banii contribuabililor pentru a apara interesele nationale care isi foloseste resursele de putere pentru a deveni unelta de santaj, incalcand Constitutia si legile proprii de organizare si functionare. Sunt convinsa ca sunt ofiteri din aceste structuri demoralizati de astfel de practici si care nu se regasesc moral in acest tip de activitate, care au idealuri si datorita acestora si-au imaginat cariera in folosul Romaniei si a cetatenilor sai.

Din pacate jocul de-a dosarele, filmuletele compromitatoare,  urmaririle si interceptarile ilegale (fara nicio relevanta in instanta judecatoreasca, atata timp cat nu sunt in cadrul unei anchete legale) dar capabile sa decredibilizeze adversarul fac parte din ce in ce mai des din armamentul greu al unei campanii electorale. Acceptarea acestei situatii ne face complicii adancirii intr-o situatie in care statul de drept paleste si ne apropiem tot mai mult de o tara ca cea din Labirintul lui Putin de Steve LeVine. Sper sa nu ajungem la asasinarea si nationalizarea avutului celor care indraznesc sa aiba alta opinie decat a conducerii autocrate sau la generarea de evenimente tragice pentru a justifica un conducator jucator.

Dezinformarea cu titlul de informare nu poate fi benefica pe termen lung nici macar celor care o practica azi cu succes. M-a intristat sincer titlul unui articol (de altfel intreg articolul) despre dezbaterea candidatilor prezidentiali de aseara de pe hotnews.ro.. ca sa nu spun ca e neprofesionist sa faci un colaj de declaratii scoase din context pentru a sustine unul din candidati… Dezgustul fata de clasa politica creste pe zi ce trece, lasand in urma ignoranta pe care se cladesc monstrii din cele mai negre frici ale noastre… evocarea unor fantome ale trecutului (trebuie privit ca parte a unui istorii pe care nu putem sa acceptam sa se intoarca)… trebuie sa fie valabil pentru toti actorii sai… Daca vorbim de mineriade si comunism sa analizam toti actorii implicati in aceste tragice momente ale istoriei noastre, fara a privi doar intr-o singura directie.

Dezbinarea sociala pe care am observat-o in ultimele saptamani cuplata mai ales de pasiunea argumentelor ma fac sa cred ca la 20 de ani de la Revolutie, si la 18 ani de la aprobarea unei Constitutii bazata pe principiile statului de drept, o mare parte a electorilor sunt inca inocenti politic si inca sunt in cautarea unui stat si lider paternal.

Imi pare rau sa ii dezamagesc pe acestia spunandu-le ca nu exista negru si alb in zona politica doar mii de nuante de gri mai aproape de una sau alta din cele 2 non-culori. Nu exista doctrina politica a unui partid politic (nescos in afara cadrului legal) care sa fie total buna sau total rea. Nu exista partid care sa nu aiba macar un membru controversat… asa cum nu exista politica fara mediu de afaceri. Politica se adreseaza societatii si nu se afla in afara ei, intr-un turn de fildes. Creearea de politici se face pornind de la o nevoie si cu o adresabilitate prestabilita, nu generala, ceea ce ii va face pe unii beneficiari ai acelui tip de politica (a se vedea situatia asistentei sociale: toti contribuim la bugetul de stat dar banii se intorc la cei aflati in nevoie)… Politiciile macroeconomice au la randul lor acelasi tip de gandire, dar la o alta scara. Lobby-ul mediului de afaceri nu este malign si nu trebuie etichetat negativ, sa nu uitam ca acesta este furnizorul unei mari parti din veniturile bugetului si e creatorul locurilor de munca.

Sper ca ziua de duminica sa imi arata ca ma insel si ca electoratul roman este mai intelept decat ma lasa sa vad starea mea de spirit de azi.

Filed under: Politica, Societate | Leave a comment »

Lobby-ul in context european

Posted on November 3, 2009 by denisapatrascu

In spaţiul UE, activitatea de lobby s-a făcut remarcata la sfârşitul anilor ’70, evenimentul care a marcat explozia acesteia fiind primele alegeri directe pentru Parlamentul European din anul 1979.

In dorinta de a creştere gradul de transparenţa a procesului de luare a deciziilor la nivel comunitar, Comisia Europeană a lansat în anul 2008 Registrul reprezentanţilor grupurilor de interese – termen generic desemnând toate organismele care încearcă să influenţeze elaborarea politicilor la nivel comunitar.

Acum, la un an de la infiintarea registrului Comisia Europeana a prezentat zilele trecute (28.10.2009) un raport privind aceasta activitate conform caruia numărul organizaţiilor şi al persoanelor fizice care s-au înregistrat este de 2.100 şi continuă să crească. Deosebit de încurajator este şi faptul că numărul organizaţiilor înscrise este mai mare decât cel al persoanelor fizice.

In prezentarea Raportului Comisarul UE Siim Kallas a apreciat faptul că Registrul a schimbat cultura corporatistă a Comisiei. Oficialii UE se gândesc acum de două ori înainte de a se întâlni cu reprezentanţi ai grupurilor de interese neînregistrate. De asemenea, unele departamente ale instituţiilor UE au eliminat din bazele lor de date organizaţiile neînregistrate sau au luat măsuri similare.

Cu siguranta nu toata lumea este multumita de existenta lui. Multe firme de avocatură şi grupuri de reflecţie au încercat să-l boicoteze. Avocaţii se tem că Registrul încalcă regulile privind confidenţialitatea, în vreme ce grupurile de reflecţie susţin că activitatea lor nu intră în sfera acţiunilor de lobby.

Ca raspuns la aceste temeri reprezentantii Comisiei au precizat ca prin  clarificarea terminologiei folosite în Registru şi creând o categorie separată pentru grupurile de reflecţie speră să se rezolve aceste probleme. De asemenea, va revizui regulile privind comunicarea informaţiilor financiare pentru a ameliora transparenţa. Reprezentanţii grupurilor de interese care se înregistrează trebuie să precizeze ce costuri implică activitatea lor şi să adere la un cod de conduită pe care trebuie să-l respecte în relaţiile cu personalul Comisiei. Până în prezent, au fost înaintate zece plângeri şi doar într-un singur caz a fost impusă o sancţiune, constând în suspendarea temporară din Registru.

În prezent, eforturile Comisiei se concentrează pe elaborarea unui registru împreună cu Parlamentul European. Cele două instituţii au lansat deja o pagină comună de internet de unde se poate accesa registrul fiecăreia dintre ele. În acest sens, a fost aprobat un set de orientări privind elaborarea viitorului  registru comun şi a unui cod de conduită revizuit pentru reprezentanţii grupurilor de interese. Mai multe informatii gasiti aici: Raportul http://ec.europa.eu/commission_barroso/kallas/doc/news68_en.pdf; Registrul lobby-stilor inregistrati la Comisia Europeana https://webgate.ec.europa.eu/transparency/regrin/consultation/listlobbyists.do?reset ; si cei de la Parlamentul European http://www.europarl.europa.eu/parliament/expert/lobbyAlphaOrderByOrg.do?language=RO

Ce este lobby-ul?

Activitatea de lobby reprezintă promovarea legitima a intereselor unor companii, prin activităţi de comunicare profesionista, care implica expertiza legislativa, tehnici discursive si abilităţi strategice, astfel încât deciziile autorităţilor sa concorde, in sectoarele de activitate ale firmelor reprezentate, cu interesele economice ale acestora si, bineînţeles, cu interesul societăţii.
Lobby-ul poate fi legiferat sau reglementat prin coduri de conduita sau coduri de bune practici, cel mai important lucru fiind transparenţa decizionala.
Lobby-ul poate fi direct sau indirect.

In România, atâta timp cât nu exista o reglementare clara, lobby-ul direct, respectiv contactul direct cu reprezentanţii autorităţilor, nu se poate realiza, cel puţin teoretic. Cel indirect, mult mai eficient, in opinia mea, se poate realiza sub forma comunicării instituţionale, a relaţiilor publice, a activităţilor de marketing, care sa conducă la crearea unei mase critice, necesara luării anumitor decizii de către autoritati, in functie de interesele companiilor implicate.

Pentru exemplificare, iata 4 situatii in care activitatea de lobby s-ar putea realiza in mod indirect:

1. O asociatie patronala dintr-un anumit domeniu de activitate este interesata in anularea accizei la produsul de baza al companiilor membre, urmarind diminuarea contrabandei. Pretul fara acciza ar deveni competitiv, eliminănd natural contrabanda, produsul acesteia fiind rejectat de piata, ca urmare a unui pret neatractiv. Urmare: operatiunile economice ale companiilor membre ale patronatului cresc, veniturile si profiturile cresc, toate pe circuite albe, fiscalizate. Deci, chiar daca accizele sunt eliminate, de fapt, veniturile bugetare cresc intr-o masura cu mult mai mare, din taxe si impozite aferente operatiunilor comerciale.

2. Mai multe companii transnationale intentioneaza sa concesioneze serviciile de parking, restaurante, benzinarii, moteluri de-a lungul autostrazilor din România. Urmare: civilizarea zonelor aferente autostrazilor, aflate astazi in mare suferinta, cu efecte benefice, inclusiv pentru bugetul de stat.

3. Constructia de autostrazi similare celor din UE, in pofida unor experimente locale atât de bine-cunoscute. Urmare: accesul marilor constructori mondiali pe piata romăneasca a autostrazilor si, odata cu ei, iesirea din empirism si intrarea intr-o noua faza, a calitatii si durabilitatii acestor foarte importante mijloace de comunicatie.

4. Modernizarea garilor din Romănia, astfel ca acestea sa dispuna de spatii comerciale moderne si alte facilitati. Urmare: conditii mult mai bune pentru calatori in perioadele, venituri mai mari la bugetul statului.

Se poate observa deci ca activitatea de lobby are o finalitate pozitiva, atât pentru companiile implicate, cat si pentru societate, in general.

Exista si critici care considera ca, de fapt, lobby-ul este un gen de trafic de influenta. Complet greşit, chiar daca pot exista lobby-isti care sa incalce legea sau codurile de conduita, trecănd granita de la lobby la trafic de influenta. In orice domeniu de activitate pot exista incalcari ale legii, sanctionate ca atare, dar nu inseamna ca acele activitati reprezinta in totalitatea lor infractiuni. Traficul de influenta desemneaza primirea sau acceptarea de bani sau alte foloase materiale, fapte savărsite de o persoana care are influenta sau care lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar pentru a-l determina pe acesta sa faca sau sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu. Codul Penal pedepseste fapta cu inchisoare de la 2 la 10 ani.

Romania are nevoie de lobby. Fara o astfel de activitate, pierderile la nivel national sunt foarte mari. Doar nu degeaba activitatea de lobby este atăt de prezenta in marile democratii. Sa nu ne inchipuim insa ca activitatea de lobby poate fi desfasurata de oricine. Ar fi o greseala, o pierdere de timp si de capital pentru neavizati sa creada ca orice companie de lobby poate fi o intreprindere de succes. De regula, in lobby actioneaza profesionisti recunoscuti la nivelul societatii, respectati, admisi si acceptati in sferele politice, economice, financiare, media, sociale etc. Acest lucru pare certificat si de cele 4 propuneri legislative initiate din 2000 pana in prezent, respinse insa din varii motive.

Referitor la cadrul legal existent astazi in România, consider ca art. 7414 – Activitati de consultanta pentru afaceri si management – din Clasificarea CAEN este necorespunzator desfasurarii unei activitati de lobby profesionist si de succes.

In perspectiva elaborării unei legi privind lobby-ul, orice forma de autoreglementare este bine-venita. De altfel, codurile de conduita sunt indispensabile.

Abordarea activităţii de lobby in mod inteligent va aduce câştiguri mari economiei si companiilor româneşti, la fel ca in cazul omoloagelor europene, care practica lobby-ul de mai bine de 25 de ani.

Filed under: Politica | Tagged: , , , | 1 Comment »

Recenzie “Arhitect sub comunism”, Ion Mircea Enescu

Posted on October 9, 2009 by denisapatrascu

@Cartile Mariei – Raftul Denisei

Televiziunea Română a lansat de puţină vreme o campanie vizând restaurarea monumentelor istorice, creând o competiţie între 30 de clădiri  aflate in stare de degradare, la sfârşitul căreia publicul o va alege pe cea care va fi restaurată.

Evident iniţiativa nu poate fi decât salutară, dar cu o floare nu se face primăvară. România are foarte multe clădiri reprezentative, chiar unele dintre ele monumente istorice, aflate într-o stare de degradare avansată, ceea ce periclitează în ansamblu patrimonial cultural. Pare uşor patetic să discut în aceşti termeni despre o cladire parte a patrimonial cultural, dar, aşa cum am mai spus şi într-un articol recent, cred că arhitectura poate aduce imagine unei ţări şi implicit mai mulţi banii, decât căutarea unui brand de ţară cvasiagricol.

Pentru cei care văd în România un stat pitoresc îi rog să privească mai atent în jur. Ţăranii nu se îmbracă de mai bine de 3 generaţii în ii şi iţari, nu aşteaptă nimeni cu ardoare hora din sat, când există alte metode de petrecerea timpului, iar programele tv specializate de muzică vizionate la sat nu transmit etnologie şi folclor, ci o muzică la limita kitch-ului. Cred că vânzarea unei imagini care nu are legătură cu realitatea nu poate fi decât păguboasă.

Căutarea frenetică a unui brand de ţară face ca în clipurile de promovare să vedem puse laolaltă imagini care nu aparţin aceluiaşi registru: Poarta Sărutului a lui Brâncuşi pare să aibă nevoie de alt cadru decât păsările de baltă din Delta Dunării iar Castelul Peleş este alăturat ouălor încondeiate bucovinene… Cred că promovarea imaginii unei ţări trebuie gândită la fel ca promovarea unui produs. Alegi publicul ţintă, stabileşti evenimentele în care îţi promovezi produsul şi alegi campania publicitară ţintită. Pentru cei intreresaţi de agroturism vei alege un tip de mesaj, care va fi altul decât turismul de bussines, ecumenic şi cel mai important cel pentru turismul cultural. Acesta din urmă se face în localităţile mari, nu la sat. Aici promovezi muzeele şi galeriile de artă, clădirile cu obiectiv cultural (Ateneul, Filarmonica, Opera, Teatrul Naţional), proiectele urbane simbol (clădiri, bulevarde, parcuri şi zone de recreere) semnate de marii arhitecţi.

Din păcate cultura urbană este precară. Puţini din locuitorii unui oraş îţi pot identifica 10 monumente istorice din oraşul în care trăiesc. De aici şi stima scăzută faţă de patrimoniul comunităţii respective, ce rezultă şi în slaba reacţie la devastare sau furt al obiectelor aparţinând patrimoniului primăriei.

Comunismul a adus “omul nou” cu rădăcini sănătoase, iar generaţiile care au reuşit să creeze o acumulare culturală au reprezentat un pericol asupra dogmei proletare, motiv pentru care a fost necesară înlocuirea “elementelor distrubatoare”. Cu toţii trăim, la o generaţie distanţă chiar după încetarea comunismului, efectele acestui experiment istoric. Uitati-vă în jur: blocuri care strivesc individualitatea, cu spaţii meschine, atât de dese încât reprimă intimitatea, fără spaţii verzi, fără retrageri de la stradă… Nu voi aborda şi problema traficului şi a locurilor de parcare.

M-am întrebat adesea cum a fost posibil să construieşti aşa? România are o şcoala de arhitectură bună, iar clădirile de pe arterele principale ale marilor oraşe confirmă asta. Ieşiţi la plimbare în zonele frumoase ale oraşului în care locuiţi şi priviţi clădirile construite în perioada interbelică, şi imi veti da dreptate.

Pentru a găsi un răspuns la întrebarea asta vă propun lectura unei cărţi, puţin cunoscută, la fel ca şi autorul său, “Arhitect sub comunism” scrisă de Ion Mircea Enescu.

Am citit pe nerăsuflate cartea aceasta la momentul apariţiei sale în 2006 şi a fost tema multor dezbateri cu prietenii mei, arhitecţi de generaţie post 2000. De curând am recitit-o şi m-am gândit că într-o perioadă în care atenţia tuturor este îndreptată spre lucruri concrete precum şomajul şi devalorizarea leului şi a clasei politice nimeni nu mai are timp să citească ceva atât de superfluu. Totuşi reacţiile la articolul precedent în care vorbeam despre arhitectură în contextul comisiilor prezidenţiale m-a făcut să mă gândesc că nu e un demers inutil să vă propun această carte.

Autorul s-a născut la Cluj la puţin timp după unirea din 1918, într-o familie de intelectuali si a urmat Facultatea de Arhitectură din Bucureşti între 1939-1946. Stilul cărţii te atrage de la primele paragrafe. Deşi este o carte pe care autorul său a gândit-o cu adresabilitate limitată, prin care să îi familiarizeze pe tinerii arhitecţi cu situaţia acestei profesii nobile in special în perioada 1947-1989, este o lectură necesară tuturor celor care vor să înţeleagă de ce trăiesc în oraşe în care nu se regăsesc.

O carte în care descoperi natura umană atemporală: creativitate şi invidie, imitantism şi respingere a noului alături de inovaţie, capacitate de sacrificiu şi muncă volunară. Vei descoperi din nou, că nimic nou sub soare în ceea ce priveşte oamenii şi faptele lor. Numai că, dacă eroarea profesională în cazul unui medic poate duce la decesul pacientului, cea a arhitectului siluieşte ansamblul urban în care e încadrată rămânând ca o rană pe retină pentru multe generaţii. Arhitectura trebuie să ofere soluţii de locuire într-un context dat, dar trebuie să ofere mai mult decât simple funcţiuni locatarilor sau imagini de perspectivă unui oraş, fără a fi  transformată în scenografie, deoarece consecinţele le vor suporta cei care locuiesc în acea clădire (vezi cazul Muzeului de Artă Medievală al soţilor Minovici).

Pornind de la o prezentare a anilor de facultate, subliniind importanţa practicii din timpul facultăţii, domnul Enescu ne oferă şi o imagine umana a marilor arhitecţi din perioada interbelică (Ion Mincu, Horia Creangă, Duiliu Marcu, Petre Antonescu, George Matei Cantacuzino, Haralambie Georgescu, Octav Doicescu, Richard Bordenache, Mircea Alifanti[1]), unii dintre ei fiindu-i profesori. Anii premergători celui de al doilea război mondial, deşi în plină dictatură regală, cu o cenzură a presei şi o limitare a posibiltăţilor de exprimare politică, nu disturbă posibiltăţile de afirmare în domeniile creaţiei artistice. Au fost anii cei mai rodnici poate, pentru dramaturgia românească, pentru muzică (atât cea clasică cât şi jazz-ul atât de in vogă) dar şi pentru arhitectură. Să nu uităm că atunci s-au construit cele mai multe programe arhitecturale care au schimbat ireversibil faţa Bucureştiului.

Pentru generaţiile ulterioare oameni precum Duiliu Marcu echivalează cu Palatul Victoria, Palatul Telefoanelor, Academia Militară, Casa Magistraţilor, Palatul CFR, în timp ce pentru generaţia domnului Enescu era pe lângă un mare architect şi profesorul de istoria arhitecturii. O persoană tangibilă, deci… de la care poţi fura de la cum să te îmbraci şi să te comporţi la cum să priveşti o soluţie de arhitectură…

Orice student este interesat să-şi decripteze profesorul şi cum e vârsta potenţialului creativ maxim, este şi vârsta marilor provocări intelectuale. Ce poate fi mai savuros decât să descoperi că unul din profesorii celebri are o lacună sau că nu e la curent cu o nouă tehnologie…. Cu siguranţă însă demitizarea marelui profesor lasă în urmă şi gustul amar al unui succes prea uşor obţinut.

Generaţia domnului Enescu a început facultatea înaintea celui de-al doilea război mondial, într-o febrilitate culturală şi informaţională extraordinară. În aceea perioadă se schimbă faţă celor mai multe oraşe din lume. America locativă se schimbă la “faţă” cu ajutorul lui Frank Lloyd Wright iar după apariţia teoriilor din anii 30 ale lui Le Corbusier, imaginea despre arhitectură se schimbă total în special in Europa. Perioada războiului şi reconstrucţia de după război impun restricţii financiare la care arhitectura epocii găseşte soluţii: utilizarea prefabricatelor şi a betonului armat aparent, precum şi construcţiile metalice cu noi soluţii de armonizare urbană.

Ideologia comunistă este „vizionară” însă. În epoca construcţiei Operei din Sidney sau a Centrului Pompidou în România programele de arhitectură publică trebuie să insufle puterea şi dominaţia. Casa Presei Libere este o dovadă, pe care o regăsim în multe state foste comuniste…

Autorul prezintă greşelile făcute de generaţia sa fără a individualiza vinovaţii. Nici nu e acesta obiectul cărţii. Cel care are în portofoliu lucrări precum Maternitatea Polizu, sălile de sport din Cluj, Piteşti, Iaşi, Deva (în carte este relatată modalitatea de realizare şi soluţiile constructoare inovatoare la acel moment) , Facultatea de Mecanică din Cluj-Napoca ne prezintă pe multe pagini un proiect de inimă: complexul taberei studenţeşti de la Costineşti, realizat într-un colectiv restrâns de câţiva prieteni, cu artişti plastici care aveau poate singura ocazie să realizeze lucrări de anvergură în stil abstract si non-figurativ, folosind unul din cele mai ieftine materiale de construcţie: betonul armat aparent…

Dorinţa de inovare leagă prietenii care pot dezvolta soluţii constructive. Autorul ne prezintă cum discuţiile cu specialiștii diverselor fabrici de materiale de construcţii (betoane dar şi sticlă) reuşesc uneori să aibă şi rezultate precum cărămida de sticlă sau geamul termopan sau construcţii metalice bazate pe travee spectaculoase… Toate acestea ascunse in devize dar cu sentimentul ca încerci sa îţi faci meseria…

Vă recomand sincer sa cititi această carte care are fără îndoiala adresabilitate generală.  Iar arhitecţilor în devenire le recomand să fie mai avizi în a descoperi si inova decât în a imita iar pentru asta trebuie să îşi cultive cultura arhitecturală şi urbană prin lecturi de calitate.

[1] Facultatea de Arhitectura, Aerogara Baneasa, APACA, Palatul Sindicatelor (azi Ministerul de Externe)

Filed under: Recenzii cărți, Societate | Tagged: , , | 1 Comment »

Agenţia de plasament navigant – formă particulară a agentului de muncă temporară

Posted on October 5, 2009 by denisapatrascu

Capitolul V din cartea „Munca prin agent de munca temporara”, editura CermaPrint, 2009,

autor Denisa Patrascu

1. Definirea instituţiei juridice a agenţiei de personal navigant

O formă particulară a muncii temporare este cea realizată de personalul maritim pus la dispoziţia armatorilor de către agenţia de plasament navigant. Din anul 1887 şi până în prezent, activitatea prestată de membrii echipajului unei nave maritime şi fluviale a fost reglementată pe rând: de dispoziţiile art. 531-536 din Codului comercial privind contractul de înrolare, reglementată apoi de art. 27-51 din Decretul nr.443/1972 privind navigaţia civilă şi ulterior de art. 52-83 din Ordonanţa Guvernului nr.42/1997, republicată . În prezent, activitatea personalului navigant se realizează în baza contractului de îmbarcare încheiat de marinar cu armatorul direct, potrivit art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr.83/2003 , sau în baza unui contract de furnizare de personal încheiat de armator cu o agenţie de plasament navigant, potrivit art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr.83/2003. Potrivit art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, persoanele juridice legal constituite cu drept de funcţionare pe teritoriul României, care desfăşoară activităţi de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial pe nave care arborează pavilion român ori străin, denumite agenţii de personal navigant, vor putea desfăşura această activitate numai în baza autorizaţiei emise de Autoritatea Navală Română şi cu respectarea prevederilor privind condiţiile tehnice specifice de funcţionare, cuprinse în caietul de sarcini întocmit de Autoritatea Navală Română, ca anexă la autorizaţie, potrivit metodologiei prevăzute de lege. Încălcarea acestei prevederi constituie contravenţie. Agenţiile de personal navigant prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin, denumit personal navigant, pe baza ofertelor ferme de locuri de muncă transmise de armatori.

Conform art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, prin personal navigant se înţelege, orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile pentru a fi angajată la bordul oricărei nave maritime sau fluviale, altele decât navele militare ori destinate unor activităţi necomerciale. Potrivit art. 2 alin. (2) din actul normativ menţionat prin armator se înţelege, o persoană juridică, română sau străină, care efectuează activităţi de transport maritim ori fluvial şi care, asumându-şi responsabilitatea exploatării unei nave, a acceptat să se achite de toate sarcinile şi obligaţiile aferente. Agenţia de plasament navigant realizează activităţi de selectare a forţei de muncă, conform dispoziţiilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003 în baza unui contract încheiat cu armatorul solicitant, denumit contract de intermediere, prin care sunt stabilite condiţiile de selecţie şi de plasare a personalului navigant la bordul navelor armatorului. Personalul navigant încheie contract individual de îmbarcare direct cu armatorul sau cu reprezentantul legal al acestuia, prin care sunt stabilite durata şi natura îmbarcării, indemnizaţia, despăgubirile în cazul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale, transportul la şi de la bordul navei, condiţiile specifice de muncă şi de viaţă la bordul navei, precum şi obligaţiile personalului navigant, corespunzător funcţiei, având la bază contractul colectiv de muncă, dar nu sub nivelul standardelor acceptate de Organizaţia Internaţională a Muncii.

Agenţia de plasament navigant realizează activităţi de selecţie şi plasare a forţei de muncă, potrivit art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, în situaţia în care detaşează personalul navigant, pe care l-a angajat în prealabil, la armatorul solicitant în baza unui contract de furnizare personal, prin care sunt stipulate obligaţiile reciproce ale agenţiei şi ale armatorului. La bordul navei, personalul navigant încheie cu armatorul sau cu reprezentantul acestuia un contract de îmbarcare, în care sunt stabilite condiţiile specifice de muncă şi viaţă de la bordul navei.

2. Autorizarea agenţiei maritime de plasament

Pentru a desfăşura activităţi de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român sau străin, agenţiile de personal navigant trebuie să fie societăţi comerciale constituite în temeiul Legii nr. 31/1990, republicată, sau filiale ale societăţilor comerciale străine, înfiinţate în România potrivit art. 42 din actul normativ menţionat, care au prevăzut în actul constitutiv, în cadrul obiectului de activitate, selecţia şi plasarea forţei de muncă. Normele legale nu cer un obiect de activitate exclusiv, dar impun ca acestea să aibă în cadrul obiectului de activitate selecţia şi plasarea forţei de muncă , potrivit art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003. În plus, acestea pot desfăşura activitatea menţionată numai în baza autorizaţiei de funcţionare eliberată de către Autoritatea Navală Română şi cu respectarea condiţiilor tehnice specifice de funcţionare, cuprinse în caietul de sarcini întocmit de Autoritatea Navală Română ca anexă la autorizaţie. În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, agenţia de personal navigant se va adresa Autorităţii Navale Române, organ tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor prin care acesta îşi exercită funcţia de autoritate de stat în domeniul navigaţiei.

Autorizaţia de funcţionare pentru desfăşurarea activităţii de selecţie şi plasare a personalului navigant se eliberează la solicitarea reprezentantului legal al agenţiei de personal navigant. Activitatea de selecţie şi plasare a personalului navigant trebuie să fie condusă de o persoană de specialitate din domeniul transporturilor maritime sau fluviale . Potrivit art. 2 alin. (3) din Metodologia privind eliberarea autorizaţiei de funcţionare a societăţilor comerciale care prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin, precum şi instituirea unor măsuri de securitate financiară în caz de abandonare a acestuia în afara României , pentru eliberarea autorizaţiei agenţia de personal navigant prezintă următoarele documente: a) cererea de eliberare a autorizaţiei de funcţionare; b) actul constitutiv al societăţii comerciale, din care să rezulte că în obiectul de activitate este inclusă activitatea pentru care se solicită autorizaţia; c) certificatul de înmatriculare la Oficiul registrului comerţului, care să conţină codul unic de înregistrare; d) diploma de studii şi/sau brevetul/certificatul conducătorului activităţii specifice din cadrul agenţiei de personal navigant, care să ateste pregătirea profesională necesară executării acestei funcţii; e) memoriul privind activitatea pe care o va desfăşura societatea comercială respectivă în legătură cu activitatea de selecţie şi plasare a personalului navigant; f) copie de pe contractul de intermediere încheiat cu armatorul sau o formă precontractuală; g) dovada constituirii garanţiei într-un cont de depozit deschis la o bancă sau copie legalizată de pe poliţa de asigurare, în valoare de minimum 100.000 dolari S.U.A., cu toate riscurile şi clauzele prevăzute la art. 7-9 din Hotărârea Guvernului nr.83/2003; h) declaraţie notarială, dată pe propria răspundere, conform prevederilor art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003.

Potrivit modificărilor aduse de Hotărârea Guvernului nr.2183/2004 Hotărârii Guvernului nr. 83/2003 autorizaţia emisă de Autoritatea Navală Română are valabilitate 5 ani de la data eliberării, cu condiţia reconfirmării anuale. Reconfirmarea autorizaţiei se face prin aplicarea vizei anuale. În situaţia în care nu se efectuează reconfirmarea anuală, autorizaţia se retrage din oficiu. Autorizaţia poate fi suspendată pentru cel mult 30 de zile în cazurile în care se constată că agentul economic nu mai îndeplineşte criteriile în baza cărora aceasta i-a fost acordată şi/sau nu au fost respectate reglementările legale privind desfăşurarea activităţilor pentru care a fost autorizat, termen în care se vor remedia neregulile constatate, în caz contrar. Potrivit art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, agenţia de personal navigant trebuie să facă dovada instituirii unei măsuri de securitate financiară pentru cazurile de abandonare în afara României a personalului navigant plasat de aceasta, prin constituirea unei garanţii, denumită garanţie de securitate financiară, în valoare de minimum 100.000 dolari S.U.A. Garanţia de securitate financiară constituită trebuie să acopere cheltuielile de repatriere a personalului navigant, plasat de agenţia de personal navigant, şi două luni de neplată a drepturilor sale băneşti cuvenite, stabilite prin contractul individual de îmbarcare sau prin contractul de intermediere, în situaţia neplăţii de către armator a acestora. Garanţia prevăzută la art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003 se poate constitui fie prin depunerea sumei respective într-un cont de depozit deschis la o bancă din România, autorizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fie sub forma unei poliţe de asigurare, încheiată în acest scop, eliberată de o societate românească de asigurare, cu respectarea reglementărilor legale, cu condiţia ca sumele necesare să poată fi disponibilizate la solicitarea Autorităţii Navale Române. Conform prevederilor art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003 agenţiile de personal navigant au obligaţia de a extinde sistemul de securitate financiară pentru cazurile de abandonare în afara României a personalului navigant, astfel încât personalul navigant selectat şi plasat ulterior autorizării să fie efectiv şi nominal acoperit pentru astfel de riscuri. Agenţiile de personal navigant vor extinde garanţia într-un cuantum suficient, astfel încât aceasta să acopere, din momentul ordonării de către agenţie a deplasării la navă pentru îmbarcare şi până la repatriere, orice membru al personalului navigant plasat la bordul navelor. Agenţiile de personal navigant vor trimite către Autoritatea Navală Română, într-o perioadă de 5 zile de la data constituirii garanţiei suplimentare, copii legalizate de pe documentele de constituire a acesteia. Încălcarea acestei prevederi constituie contravenţie. Conform art. 8 din Metodologia privind agenţia maritimă de plasament, în situaţia în care agenţia de personal navigant îşi încetează activitatea, aceasta este obligată să predea autorizaţia, în original, organului emitent, în vederea scoaterii din evidenţă, după care va putea solicita eliberarea garanţiei constituite la obţinerea autorizaţiei. Garanţia se va putea elibera după prezentarea documentelor prin care să se dovedească că nu mai există nicio persoană plasată pe nave sub pavilion străin sau român, prin agenţia de personal navigant respectivă. În acord cu prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, agenţia de personal navigant va prezenta pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare şi o declaraţie notarială, dată pe propria răspundere de acţionar/administrator, prin care se atestă faptul că, în cazul imposibilităţii executării garanţiei de 100.000 dolari S.U.A. din vina exclusivă a agenţiei de personal navigant, aceasta va susţine pe cheltuială proprie plata drepturilor băneşti neachitate de armatori, pentru o perioadă de două luni de îmbarcare, şi plata cheltuielilor aferente repatrierii personalului navigant.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Metodologia privind autorizarea agenţiei maritime de plasament, pe toată durata de valabilitate a autorizaţiei, agenţia de personal navigant este obligată: a) să respecte prevederile condiţiilor tehnice specifice de funcţionare, care sunt cuprinse în caietul de sarcini întocmit de Autoritatea Navală Română ca anexă la autorizaţie; b) să constituie garanţia stabilită pentru a asigura cheltuielile de repatriere şi plata drepturilor băneşti cuvenite pe două luni tuturor navigatorilor plasaţi de agenţia de personal navigant, în cazul în care proprietarul sau operatorul navei nu îşi îndeplineşte această obligaţie. Conform art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, caietul de sarcini va fi semnat pe fiecare pagină de şeful compartimentului cu atribuţii în eliberarea autorizaţiilor din cadrul Autorităţii Navale Române. Caietul de sarcini este structurat astfel: a) menţionarea cadrului legislativ care trebuie respectat de agenţiile de personal navigant, actele normative interne cu privire la legislaţia muncii, precum şi convenţiile internaţionale şi acordurile bilaterale la care România este parte, aplicabile. b) condiţii tehnice specifice de funcţionare: agenţia de personal navigant poate plasa personal navigant numai pe baza unor oferte ferme de locuri de muncă, făcute de armatori sau de asimilaţii acestora. Prin ofertă fermă de locuri de muncă la bordul navelor, făcută de armatori sau de asimilaţii acestora, se înţelege precizarea unor elemente cu caracter minimal, astfel: a) durata şi natura îmbarcării; b) funcţia la bordul navei, salariul, inclusiv sporurile şi alocaţiile ce trebuie transferate în ţară, indemnizaţiile de străinătate, durata timpului de muncă şi de repaus, orele suplimentare, concediul de odihnă plătit, condiţiile de muncă, măsurile de protecţie şi de securitate a muncii; c) datele de plată a salariului şi a celorlalte drepturi băneşti cuvenite; d) datele de plată a indemnizaţiilor de străinătate; e) acordarea de despăgubiri personalului navigant în cazul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale; f) obligaţiile personalului navigant; g) condiţiile de cazare şi hrană pe durata contractuală de îmbarcare; h) asigurarea formalităţilor, suportarea cheltuielilor şi stabilirea condiţiilor de transport din România la navă şi retur, pentru personalul navigant şi membrii de familie care îi pot însoţi sau vizita. Agenţia de personal navigant trebuie să dispună de o dotare corespunzătoare desfăşurării activităţii (telefon, fax, calculatoare, birotică etc.). c) condiţii pentru raportarea activităţii agenţiile de personal navigant vor trimite, până la data de 25 aprilie a anului următor perioadei de raportare, la Autoritatea Navală Română informaţii privind: a) veniturile realizate din activitatea pentru care s-a obţinut autorizaţia, profitul/pierderea, astfel cum au fost comunicate prin bilanţul contabil anual la direcţia generală a finanţelor publice din teritoriu; b) numărul de persoane selectate şi plasate – personal navigant trimis pe nave cu pavilion român sau străin pe parcursul perioadei de raportare, structurat pe pavilioane şi funcţii. Controlul agenţiilor de personal navigant privind modul de respectare a condiţiilor de funcţionare asumate la autorizare se face de persoane împuternicite în acest scop, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, de către Autoritatea Navală Română, denumite agenţi constatatori. În urma controlului agenţii constatatori întocmesc procesul-verbal care trebuie să reflecte situaţia controlului. Agenţii constatatori verifică dacă agenţia de personal navigant a luat măsurile necesare în vederea încadrării în prevederile caietului de sarcini şi propune suspendarea sau retragerea autorizaţiei emise pe numele agenţiei de personal navigant, după caz. Conform art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, autorizaţiile se înmânează agenţiei de personal navigant pe baza semnăturii conducătorului activităţii respective sau a unui delegat împuternicit în acest scop, dată pe angajamentul semnat în două exemplare, din care unul rămâne la agentul economic. Modelul autorizaţiei şi al angajamentului sunt prevăzute în anexa.

Potrivit art. 11 alin. (4) şi alin. (7) din Metodologia privind autorizarea agenţiei de personal navigant decizia de suspendare sau de retragere a autorizaţiei revine directorului general al Autorităţii Navale Române. Măsura de suspendare a autorizaţiei se propune în toate cazurile când se constată următoarele: a) nu mai sunt îndeplinite condiţiile iniţiale în baza cărora a fost acordată autorizaţia; b) nu mai sunt îndeplinite condiţiile de încadrare în normele internaţionale recunoscute sau adoptate în ţară; c) în cazul suspendării autorizaţiei, se stabileşte un termen în care agenţia de personal navigant are obligaţia de încadrare în prevederile caietului de sarcini. Măsura de retragere a autorizaţiei se propune în toate cazurile când se constată următoarele: a) nu se iau măsurile de încadrare în prevederile caietului de sarcini, în limita termenului de suspendare a autorizaţiei; b) nu s-a reînnoit garanţia financiară, atunci când a fost executată sau când a expirat termenul de valabilitate. Decizia de suspendare sau de retragere a autorizaţiei se comunică agenţiei de personal navigant în termen de 10 zile de la data încheierii procesului-verbal de control. Decizia de suspendare sau de retragere a autorizaţiei revine directorului general al Autorităţii Navale Române. În concordanţă cu prevederile art. 12 din Metodologia privind autorizarea agenţiei de personal navigant agenţia de personal navigant care este nemulţumită de neacordarea autorizaţiei sau de măsura suspendării ori retragerii autorizaţiei se poate adresa instanţelor judecătoreşti competente, în condiţiile legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003 pentru autorizarea agenţilor de plasament navigant, Autoritatea Navală Română are dreptul să perceapă tarife care sunt aprobate prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. Potrivit Ordinului nr.217/2006 al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea tarifelor pentru activităţile şi operaţiunile specifice desfăşurate sau pentru activităţile efectuate în legătura cu acestea, de către Autoritatea Navala Română, pentru autorizarea agenţilor de plasament naval, Autoritatea Navală Română percepe o taxă de 300 de euro, pentru reinspectarea acestora pentru remedierea neregulilor constatate la controlul privind respectarea condiţiilor de autorizare şi pentru vizarea anuală a autorizaţiilor de selecţie şi plasare de personal navigant, taxa este de 100 de euro, iar pentru înscrierea de alte activităţi pe autorizaţiile existente şi pentru emiterea de duplicate ale autorizaţiilor de selecţie şi plasare de personal navigant, 50 de euro.

3. Desfăşurarea activităţii agenţiei de plasament navigant

Potrivit art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, agenţiile de personal navigant prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin, denumit personal navigant, pe baza ofertelor ferme de locuri de muncă transmise de armatori. În cazul în care agenţia de personal navigant prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant realizează o activitate asemănătoare agentului munca temporară. Astfel, potrivit art. 3 din Hotărârea Guvernului nr.83/2003 agenţiile de personal navigant pot să angajeze personalul navigant pe o perioadă determinată, prin contract individual de muncă încheiat în baza contractului colectiv de muncă negociat cu sindicatul reprezentativ, în condiţiile legii.

Agenţia de personal navigant detaşează personalul navigant la armatorul solicitant în baza unui contract de furnizare personal, prin care sunt stipulate obligaţiile reciproce ale agenţiei şi ale armatorului. La bordul navei, personalul navigant încheie cu armatorul sau cu reprezentantul acestuia un contract de îmbarcare, în care sunt stabilite condiţiile specifice de muncă şi viaţă de la bordul navei. Conform art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, agenţiile de personal navigant la care personalul navigant este angajat cu contract individual de muncă au obligaţia de a stabili cu armatorul beneficiar modul de transfer către agenţia de personal navigant al fondurilor necesare prin care să se asigure plata salariilor, a contribuţiei de asigurări sociale, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, a contribuţiei asigurărilor pentru şomaj şi a contribuţiei de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Ca şi în cazul muncii temporare, activitatea desfăşurată de personalul navigant pus la dispoziţia armatorului de către agenţia de personal navigant implică o relaţie triunghiulară care se bazează pe un contract individual de muncă pe durată determinată şi un contract de natură comercială, în care personalul este pus la dispoziţia unui terţ. În cazul activităţii desfăşurate de personalul navigant pus la dispoziţia armatorului de către agenţia de personal navigant există însă câteva elemente distincte faţă de munca prin agentul de muncă temporară: 1) părţile trebuie să îndeplinească anumite criterii: a) agenţia de plasament navigant este o societate comercială care prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin; b) personalul navigant este personalul care îndeplineşte următoarele condiţii, prevăzute de Decretul Consiliului de Stat nr.25/1976 de ratificare a Convenţiei nr.108/1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii: vârstă minimă de 18 ani, apt din punct de vedere medical, posesor al unui certificat de competenţă/document de atestare a competenţei emis de autorităţile române, în termen de valabilitate sau pentru personalul navigant auxiliar – certificatul de calificare în meseria pe care o va exercita la bordul navei şi adeverinţa de finalizare a unui curs de iniţiere pentru personalul fluvial şi maritim; c) armatorul este o persoană juridică, română sau străină, care efectuează activităţi de transport maritim ori fluvial şi care, asumându-şi responsabilitatea exploatării unei nave, a acceptat să se achite de toate sarcinile şi obligaţiile aferente; 2) personalul navigant angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de către agenţia de plasament navigant este detaşat la un armator în baza unui contract de furnizare personal, prin care sunt stipulate obligaţiile reciproce ale agenţiei şi ale armatorului. Potrivit prevederilor art. 45 din Codul muncii detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului.

Conform art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.83/2003 la bordul navei personalul navigant încheie cu armatorul sau cu reprezentantul acestuia un contract de îmbarcare, în care sunt stabilite condiţiile specifice de muncă şi de viaţă de la bordul navei. Deoarece agenţia de plasament navigant are atribuţii de selecţie şi plasare a personalului şi nu activităţi maritime, consider îndeplinită cerinţa art. 45 din Codul muncii prin semnarea contractului de îmbarcare. Dacă detaşarea reprezintă o cesiune a contractului individual de muncă, prin acea că pe durata detaşării angajator în locul agenţiei de plasament navigant este armatorul . Este important însă de cunoscut temeiul juridic al contractului de îmbarcare, considerat de doctrină a fi un act adiţional la contractul individual de muncă, prin care acesta se completează cu clauze specifice muncii şi vieţii la bordul navei. Această situaţie nu se regăseşte în cazul muncii temporare.

Potrivit art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, agenţiile de personal navigant la care personalul navigant este angajat cu contract individual de muncă, au obligaţia de a stabili cu armatorul beneficiar modul de transfer către agenţia de personal navigant al fondurilor necesare prin care să se asigure plata salariilor, a contribuţiei de asigurări sociale, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, a contribuţiei asigurărilor pentru şomaj şi a contribuţiei de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Ca şi în cazul muncii temporare, agenţia de plasament navigant are obligaţia plăţii salariului şi a contribuţiilor la bugetele de asigurări sociale. Totuşi există o distincţie între cele două, şi anume faptul că în cazul muncii temporare nu se precizează faptul că salariatul este detaşat, ci pus la dispoziţie. Această precizare a legiuitorului creează dificultăţi de a stabili cadrul normativ aplicabil, deoarece potrivit art. 47 din Codul muncii, drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detaşarea. Angajatorul care detaşează are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detaşarea să îşi îndeplinească integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat. Dacă angajatorul la care s-a dispus detaşarea nu îşi îndeplineşte integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea. Totuşi având în vedere faptul că Hotărârea Guvernului nr.83/2003 reprezintă o lege specială se va aplica, în acest caz, aceasta. În ceea de a doua situaţie, potrivit art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, agenţiile de personal navigant pot desfăşura activităţi de intermediere a angajării personalului navigant numai în baza unui contract încheiat cu armatorul solicitant, denumit contract de intermediere, prin care sunt stabilite condiţiile de selecţie şi de plasare a personalului navigant la bordul navelor armatorului. Personalul navigant încheie un contract individual de îmbarcare direct cu armatorul sau cu reprezentantul legal al acestuia, prin care sunt stabilite durata şi natura îmbarcării, indemnizaţia, despăgubirile în cazul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale, transportul la şi de la bordul navei, condiţiile specifice de muncă şi de viaţă la bordul navei, precum şi obligaţiile personalului navigant, corespunzător funcţiei, având la bază contractul colectiv de muncă, dar nu sub nivelul standardelor acceptate de Organizaţia Internaţională a Muncii. În acest caz contractul individual de îmbarcare reprezintă un contract individual de muncă pe perioadă determinată, de tip special, datorită clauzelor specifice . Ca şi în cazul agentului de muncă temporară, agenţia de plasament navigant are obligaţii specifice unui angajator tipic, şi anume: 1) suportarea, potrivit art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.83/2003 a tuturor cheltuielilor destinate selecţiei şi plasării personalului navigant, cu excepţia costurilor aferente examinărilor medicale naţionale obligatorii, certificatelor, documentului personal de călătorie şi documentelor naţionale care atestă calitatea şi capacitatea profesională care sunt în sarcina personalului navigant; 2) obligaţia de a lua, potrivit legii, măsuri de protejare a confidenţialităţii datelor personale şi pregătirii profesionale a personalului navigant; 3) obligaţia de a stabili criterii clare privind colectarea, păstrarea, verificarea sau comunicarea lor unor terţi ; 4) obligaţia de a elibera o adeverinţă din care să reiasă denumirea armatorului, denumirea navei, numărul de înregistrare al navei la Organizaţia Maritimă Internaţională (numărul IMO), tonajul brut al navei, puterea motorului de propulsie al navei, funcţia şi durata îmbarcării. Aceasta alături de o caracterizare eliberată de comandantul/şeful mecanic al navei sau de armator vor fi depuse de personalul navigant la sosirea din voiaj la Autoritatea Navală Română, pentru ca perioadele în care a fost îmbarcat pe nave care arborează pavilion român sau străin să fie luate în considerare stagiile efectuate pe funcţii şi perioadele în care a fost îmbarcat. Conform art. 9 din metodologia privind autorizarea agenţilor de plasare navigant, acestea sunt obligate să ţină o evidenţă a personalului navigant selectat şi plasat prin intermediul lor. Agenţiile de personal navigant au obligaţia să se asigure că: a) personalul navigant selectat şi plasat prin intermediul lor posedă calificările cerute şi deţin documentele necesare pentru exercitarea funcţiilor respective; b) contractele de muncă şi contractele de îmbarcare sunt conforme cu legislaţia şi cu contractele colective aplicabile; c) în prealabil sau în cursul angajării personalul navigant este informat asupra drepturilor şi obligaţiilor lui, conferite de legislaţia în vigoare, de contractul individual de muncă şi de contractul de îmbarcare; d) personalul navigant cunoaşte prevederile contractului individual de muncă şi ale contractului de îmbarcare; e) după semnarea de către părţi personalul navigant primeşte copii de pe contractul individual de muncă şi de pe contractul de îmbarcare. De asemenea, potrivit art. 10 din metodologia privind autorizarea agenţilor de plasare navigant acestea vor informa Autoritatea Navală Română despre personalul navigant îmbarcat prin intermediul acestora pe nave sub pavilion străin. Informarea va conţine următoarele date: a) numele şi prenumele persoanei îmbarcate; b) numărul carnetului de marinar şi căpitănia de port emitentă; c) funcţia şi nava pe care este îmbarcat; d) numărul IMO al navei; e) tonajul brut şi puterea motorului de propulsie; f) denumirea şi sediul armatorului; g) data îmbarcării şi durata contractului. Autoritatea Navală Română va transmite aceste informaţii la căpităniile de port unde personalul navigant se află în evidenţă. Organizaţiile sindicale reprezentative, legal constituite, pot solicita şi pot primi din partea Autorităţii Navale Române informaţiile menţionate. Potrivit art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, Autoritatea Navală Română va solicita disponibilizarea sumelor prevăzute a fi acoperite de garanţia de securitate financiară pentru cazurile de abandonare a personalului navigant, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) personalul navigant reclamă abandonarea şi nevoia de repatriere, confirmată de reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Lucrătorilor din Transporturi (ITF) şi/sau de reprezentantul sindicatului reprezentativ; b) personalul navigant abandonat, reprezentantul ITF şi/sau reprezentantul sindicatului reprezentativ dovedesc că s-au depus toate diligenţele pentru repatriere şi plata drepturilor. Prin abandonarea personalului navigant se înţelege neîndeplinirea de către armator a obligaţiilor asumate prin contract cu privire la repatrierea la timp şi plata salariilor restante, precum şi asigurarea condiţiilor de viaţă minime necesare, cum ar fi: alimente, cazare, asistenţă medicală etc. Se consideră abandonare şi lăsarea comandantului navei fără mijloacele băneşti necesare plăţii cheltuielilor pentru operarea navei. Sumele disponibilizate din garanţia de securitate financiară a agenţiei de personal navigant, la cererea Autorităţii Navale Române, vor fi depuse în contul indicat de fiecare navigator îndreptăţit sau în contul indicat de organizaţiile sindicale reprezentative, legal constituite, dacă aceste organizaţii prezintă, în formă scrisă, angajamentul ferm de a repatria respectivul personal navigant şi de a achita drepturile băneşti pentru acesta. În situaţia în care a fost executată garanţia, parţial sau total, agenţia de personal navigant are obligaţia reconstituirii acesteia, în termen de 10 zile, până la nivelul de 100.000 dolari S.U.A, potrivit art. 6 din metodologie. Conform art. 7 din aceasta în cazul imposibilităţii executării garanţiei din vina exclusivă a agenţiei de personal navigant, pentru orice membru din personalul navigant plasat la bordul navelor de către respectiva agenţie, plata drepturilor băneşti neachitate de armator pentru o perioadă de două luni şi repatrierea vor fi făcute pe cheltuiala proprie a agenţiei de personal navigant.

Anexa nr.1

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

– AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ –

AUTORIZAŢIE

de funcţionare a societăţilor comerciale care prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin Seria APN …… Nr. ……

În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, aprobată prin Legea nr.412/2002, şi ale Hotărârii Guvernului nr.367/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.133/2002 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Navale Române şi a documentelor prezentate, Societatea Comercială …………………….., în calitate de agenţie de personal navigant, înmatriculată la Oficiul registrului comerţului din judeţul ……………….. sub numărul …….., codul unic de înregistrare ………, este autorizată să presteze servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial pe nave care arborează pavilion român ori străin, cu obligativitatea respectării prevederilor legislaţiei în vigoare şi a caietului de sarcini anexat la prezenta autorizaţie.

Director general, ………………… Data emiterii: Valabilă până la:

Anexa nr.2

ANGAJAMENT

Subscrisa ………………………………………., persoană juridică cu sediul în …………………………, str. ………………. nr. ….., înmatriculată la Oficiul registrului comerţului din judeţul ……………….. sub nr. ……, codul unic de înregistrare ………., în calitate de agenţie de personal navigant, prin reprezentantul său ………………………………, domiciliat în ………………………….., str. ……………………… nr. …., posesor al actului de identitate seria ……………. nr. ………, eliberat de ……………., având funcţia de ……….. în cadrul agenţiei de personal navigant, mă oblig să respect prevederile legale în vigoare şi Caietul de sarcini seria APN ………… nr. …….. pentru autorizaţia de funcţionare a societăţilor comerciale care prestează servicii de selecţie/plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin şi mă oblig să conduc şi să organizez corespunzător această activitate şi să prezint datele statistice prevăzute în caietul de sarcini.

Data …………………… Semnătura şi ştampila conducătorului/reprezentantului agenţiei de personal navigant —————

Filed under: Analize juridice | Tagged: , , | 1 Comment »

« Previous Page — Next Page »
  • March 2026
    M T W T F S S
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 50 other subscribers

  • Toate blogurile

    Bloguri, Bloggeri si Cititori

  • NetworkedBlgs