Noua Lege a Sănătății sau când Jurământul lui Hipocrate pierde în fața analizei de cost

Posted on January 12, 2012 by denisapatrascu

Cu totii am asistat in ultimele zile la o ampla si emotionala dezbatere privind noua lege a sanatatii. Implicarea presedintelui jucator in dezbatere alaturi de luarea de pozitie a unuia din cei mai respectati oameni ai sistemului sanitar, dl. Arafat a schimbat mult centrul discutiei asupra acestui important act normativ.

Daca despre sistemul pensiilor private mi-am expus adesea punctul meu de vedere, atat referitor la punctele pozitive (diversificarea surselor de venit la batranete sau in caz de invaliditate soldata cu pierderea capacitatii de munca), cat si cele negative (in special privind lipsa reglementarii unor garantii), despre asigurarile private obligatorii lucrurile nu sunt chiar asa simple.

Capacitatea de a prognoza starea proprie de sanatate este minima. Sigur, exista statistici de morbiditate, analize ale starii de sanatate ale parintilor, membrilor de familie, dar ideea de “casco”  presupune ca indiferent ce contributie ai avut de-a lungul vietii, importanta e cea de la momentul aparitiei bolii pe care doresti sa o tratezi. Stim ca o stare precara de sanatate determina si reducerea veniturilor (prin scaderea capacitatii de munca), ceea ce coreleaza cu o scadere  a capacitatii de plata a asigurarii private si implicit a serviciilor medicale de care poti beneficia ca sa tratezi afectiunea.

Atunci cand in legea sanatatii se vorbeste de analiza de cost trebuie sa analizam care este costul uman in Romania. Cat valoreaza cetateanul român pentru statul al cărui contribuabil este? PIB-ul pe cap de locuitor ne situeaza pe locul 66 mondial din 183 tari analizate de FMI, adica 8.666$. Piata medicala de stat este de 4.301 mil. euro (bugetul CNAS si Ministerul Sanatatii in 2011), care impartit la cei 20 mil. locuitori, revine o suma 215,05 euro. Putin sau mult, in functie de cu cine te compari. Clar extrem de putin fata de EU15, cu mult mai mult decat Burkina Faco. Dar cu siguranta medicamentele si furniturile au preturi comparabile cu cele din EU15, asta insemna ca pentru sistem costurile sunt mari, iar alternativa gasita este sa transfere povara acestora in sarcina contribuabilului care va plati mai mult pentru mai putin.

Domnul ministru Ritli ne spune ca nu exista diferente de contributie desi obliga la contributie categorii care erau asimilate pana acum contribuabililor, pachetul standard de serviciu scade cantitativ si calitativ, diferenta pana la standardul dorit fiind platita suplimentar. Ingrozitor sa te gandesti de 2 ori daca te mai operezi (daca nu este urgenta medicala) pentru ca in factura ti se va desfasura costul cu dezinfectarea salii de operatie, costul mediu per pacient al salariilor personalului, costul cu medicamentele si furniturile consumate, dupa care astepti decontul asigurarii private care poate fi partial, diferenta o vei suporta. Daca spitalul se afla in afara pachetului asiguratorului atunci vei plati integral.

Constitutia garanteaza dreptul la sanatate al populatiei conform art.34, care stabileste in sarcina statului obligatia de a lua masuri pentru asigurarea igenei si sanatatii publice, fara a vorbi despre raportul cost-rezultat. De altfel e posibil, ca rezultatul acestui sistem sa duca la o morbiditate mai mare, in special in randul celor cu venituri reduse iar statul per ansamblul sau sa piarda din masa contribuabililor.

Am sa fac o scurta analiza a continutului proiectului de lege privind sistemul sanatatii publice.

Legea este cadru – stabileşte condiţiile generale de funcţionare a sistemului sanitar, urmând să fie completată de legi speciale.

Modificarile vizeaza toate componentele sistemului, astfel pentru:

 Pacienți:

* asigurarea medicala de baza este obligatorie (acoperita ca si astazi din contributia sociala retinuta din salariu) dar asiguratul va putea alege liber compania privata de asigurari medicale cu care sa incheie un contract si spitalul in care sa se trateze (daca acesta se afla printre cele cu care lucreaza compania privata de asigurari medicale cu care pacientul a incheiat contractul);

* criteriile pe baza caruia se alcătuieste pachetul de servicii de bază nu sunt transparente, iar introducerea asigurărilor private pentru acest pachet este riscantă, pentru că pacienții cu boli costisitoare ar putea fi ușor refuzați.

* contribuţia pentru asigurarea obligatorie va fi suportată ca si pana acum de angajator în cuantum de 5,2% din venit şi de angajat-5,5% din venit. Pensionarii cu venituri peste 740 de lei vor contribui 5,5%, exact ca în prezent.  Modificarea care se va realiza, însa, vizeaza modul de alocare si gestionare a fondurilor colectate, prin introducerea caselor de asigurari private de sanatate in locul actualelor case județene de asigurari de sanatate.

* încheierea unei asigurări suplimentare  implica plata a încă 10 euro lunar (in medie), dar poate creşte în funcţie de serviciile convenite în contractul cu asigurătorul.

* asiguratorul poate fi schimbat anual, dar doar in lunile octombrie – noiembrie;

* optiunea incheierii unei asigurari medicale suplimentare; valoarea maxima a deductibilitatii din taxe pentru fiecare asigurat este de 300 de euro pe an;

* asigurarea optionala va acoperi si coplata, costurile cu medicamentele sau tratamentele stomatologice, spre exemplu.;

* nu se schimbă modul în care se colectează banii, însă asiguratorii privaţii vor fi cei care se vor ocupa de supravegherea serviciilor primite de asiguraţi.

* cei neasigurati vor putea beneficia de asistenta medicala doar in cazul unei urgente sau a unor boli cu potential epidemic;

* printre veniturile asupra carora se calculeaza contributia pentru asigurarea obligatorie se numara salariile, activitatile independente, veniturile obtinute din agricultura, din cedarea folosintei bunurilor, din investitii, etc.;

* Pacientii vor putea merge, fara costuri suplimentare, la orice furnizor de servicii care are contract cu compania la care este asigurat; daca doreste sa se trateze in afara retelei acesteia, o va putea face, dar va trebui sa suporte o contribuţie suplimentară pentru aceasta, cu exceptia cazurilor de urgenta.

* coplata (o taxa suplimentara platita medicului) se mentine pentru serviciile medicale care vor fi incluse in asigurarea medicala de baza dar nu pot depasi o suma anuala mai mare decat salariul pe o luna; dovada coplatii se va face prin “tichetul moderator pentru sanatate”.

* sistemul se bazeaza pe cardul naţional de sănătate care trebuie să conţină toate datele referitoare la asigurat. Astfel pe lângă nume şi prenume, cardul este prevăzut cu un cod de identificare, dar şi cu un cip. Cipul va conţine toate informaţiile despre istoricul medical al pacientului, dar şi grupa de sânge precum şi avizul pentru donarea de organe. Pacientul are datoria de a prezenta cardul de sănătate ori de câte ori merge la medic sau la farmacie, iar identificarea se va face pe baza amprentei digitale.

 Vor beneficia de asigurare, fără sa contribuie:

* pensionarii cu pensii mai mici de 740 lei;

* copiii si tinerii pana la 26 de ani daca sunt studenți, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu muncesc;

* tinerii cu vârstă până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă

* persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;

* gravidele si lăuzele, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară;

* bolnavii cu afecţiuni incluse în Programele Naţionale de Sănătate (cancer, HIV, diabet) până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

* sotul, sotia sau parintii fara venituri proprii aflati in intretinerea unei persoane asigurate raman asigurati doar daca persoana asigurata plateste o contributie de 5,5% din jumatate din salariul minim de baza brut;

* membrii unei familii care au dreptul la ajutor social.

 Medicii:

* vor putea negocia salariile cu spitalele in care lucreaza;

* schimbari minime in privinta malpraxisului, termenul de prescriere va scadea de la trei ani la un an;

* medicii de familie isi pot constitui o echipa de asistenta comunitara (formata din asistent medical, mediator comunitar, moasa, asistent social, fizioterapeut). In cadrul echipei multidisciplinare nucleul de baza va fi format din asistenti comunitari si mediatori sanitari.

 Malpraxisul

* termenul de prescriptie scade de la 3 ani la 1 an, cu exceptia infractiunilor.

* apare responsabilitatea furnizorilor de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceutice, prin introducerea obligaţiei acestora de a comunica orice informatie solicitată de catre persoana care se considera victima unui act de malpraxis.

* se introduce obligaţia de asigurare pentru garantarea răspunderii civile a furnizorilor de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceutice.

* se constituie comisii de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis.

* dacă Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis a reținut că s-a produs un prejudiciu pacienților, asigurătorul, care garantează răspunderea civilă a personalului medical sau furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice, transmite victimei prejudiciului sau succesorilor acesteia o ofertă pentru despăgubirea integrală a prejudiciului suferit, în limita plafonului asigurat prin contractele de asigurare. 

* dacă victima prejudiciului sau succesorii acesteia acceptă oferta, aceștia încheie în condițiile legii un contract de tranzacție privind prejudiciile produse, cu personalul medical sau furnizorul de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice, în termen de o lună de la data plății despăgubirii.  

* omisiunea încheierii asigurării de malpraxis medical sau asigurarea sub limita legală constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu suspendarea dreptului de practică sau, după caz, suspendarea autorizaţiei de funcţionare.

 Asiguratorii privați:

* pentru a fi acceptati pe piata din Romania trebuie sa aiba in portofoliul international cel putin un milion de asigurati, iar valoarea asigurarilor incheiate sa fie de cel putin 250 milioane euro si  trebuie sa fie autorizati de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor;

* asigurătorii agreaţi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au la dispoziţie opt luni în vederea înscrierii pe propriile liste a asiguraţilor şi pentru a se prezenta la CNAS în vederea contractării.

* asiguratorii au obligatia sa informeze asiguratii in mod nediscriminatoriu si corect asupra beneficiilor si serviciilor acordate in cadrul modelului de asigurare de baza oferit, precum si asupra drepturilor si obligatiilor lor, dar si sa contracteze pentru asiguratii proprii din sistemul de asigurari sociale de sanatate servicii medicale cu furnizorii selectati in baza criteriilor de evaluare stabilite de CNAS;

* in cazul asigurarilor obligatorii companiile private nu au dreptul sa refuze pacienti (invocand varsta sau istoricul sanatatii) si nu au dreptul sa rezilieze contractele odata ce ele au fost incheiate;

* angajatorii vor avea un avantaj de negociere cu companiile private de asigurari medicale fata de un individ. Angajatorul trebuie sa obtina acordul prealabil al angajatilor pentru care va incheia contractul. Avantajul oferit nu poate duce la diminuarea pachetului de servicii stabilit prin Contractul cadru;

* pot negocia cu spitalele si cabinetele medicale pretul serviciilor medicale in limita tarifului maxim stabilit de CNAS;

* asiguratorilor privati li se permite detinerea de lanturi de furnizori de sanatate, fapt care este anticoncurential si dezavantajeaza ceilalti furnizori de servicii medicale de pe piata romaneasca. Este anticoncurential ca cel care deconteaza asigurarile de sanatate sa isi plateasca lui insusi si sa ai rezultate favorabile pentru pacienti si piata medicala!

* Ministerul Finantelor va pastra rolul de colector al contributiilor obligatorii;

* 7% din banii proveniti din asigurarile medicale obligatorii vor ramane la CNAS pentru acoperirea cheltuielilor de administrare si echilibrarea riscurilor intre asiguratorii de sanatate.

 Spitalele:

* devin autonome (pozitia si raspunderea directorilor de spital vor creste) si vor putea fi organizate ca societati comerciale, fundatii sau asociatii, in vederea atragerii unei finantari diversificate;

* pot sa se asocieze/uneasca intre ele dar pot concomitent sa incheie contracte de furnizare de servicii cu unul sau mai multi asiguratori de sanatate, dar şi contracte de colaborare în furnizarea de servicii de sănătate cu alţi furnizori, inclusiv din asistenţa medicală primară şi ambulatorie.

* spitalele care accepta pacienti doar cu asigurare medicala de baza vor putea solicita tarife suplimentare pentru cel mult 30% din numarul de paturi;

* vor aparea spitalele de interes national, stabilite prin hotarare de guvern, singurele care vor putea fi finantate suplimentar direct de la bugetul de stat (o masura criticata de FMI pentru ca ar favoriza clientelismul politic);

* cheltuielile cu salariile personalului din spitale nu va putea depasi 70% din decontarile de la Fondul National de Asigurari, limitandu-se astfel cheltuielile cu personal ulne-medical din spitalele romanesti.

* legea nu reglementeaza modalitatea concreta de finanțare a spitalelor, prin negocierea bugetelor sau printr-un sistem de tip plată/serviciu și nici mecanismul concret de decontare.

 Casa Națională de Asigurari Sociale:

*  CNAS va menţine doar rol de reglementare, control şi ca un fond de distribuţie şi redistribuţie a veniturilor între casele private în funcţie de numărul de asiguraţi şi de structura de vârstă, sex, morbiditate etc. a asiguraţilor;

* este cea care stabileste un pret maxim pentru serviciile medicale pe care asiguratorii privati nu-l pot depasi;

* supravegheaza si monitorizeaza functionarea caselor private si ia masuri pentru evitarea aparitiei monopolului pe piata asigurarilor medicale private;

* decide criteriile in functie de care sunt acceptate pe piata companiile de asigurari private;

* controleaza si gestioneaza sistemul informatic prin care se tine evidenta asiguratilor romani;

* presedintele al CNAS este numit ca și până acum de primul-ministru;

* CNAS-ul nu va mai putea aloca direct fonduri pentru achizitionarea de aparatura medicala si construirea/consolidarea de unitati medicale.

* se va stabili (multi)anual prin negociere intre MS si companiile farmaceutice numarul total de pacienti ce va fi tratat cu suma disponibila; depasirea numarului de pacienti tratati va putea fi facuta cu suportarea costurilor de catre producatori, urmand ca acest numar suplimentar de pacienti tratati sa fie luat in calcul pentru negocierea urmatorului contract (adica va creste cota bugetara alocata companiilor care trateaza in plus fata de nr. de pacienti platit din fonduri publice), plata se va face in functie de atingerea anumitor parametri/rezultate agreati in contract;

* majorarea cu 20% a contribuţiilor din acciză care se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate.

* se creeaza Agentia Pentru Informatii si Calitate in Sănătate (ANCIS), rezultată prin reorganizarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), ca o structură în coordonarea MS, care va prelua respunsabilităţile actuale ale CoNAS şi va colabora, în plus, la crearea de standarde de calitate a serviciilor medicale.

 Programele Naţionale de Sănătate

* pentru programele nationale, care consuma peste 1/3 din bugetul de medicamente, se vor introduce ca regula contracte cost-volum si cost-volum-rezultat.

*  se va stabili (multi)anual prin negociere intre MS si companiile farmaceutice numarul total de pacienti ce va fi tratat cu suma disponibila;

* depasirea numarului de pacienti tratati va putea fi facuta cu suportarea costurilor de catre producatori, urmand ca acest numar suplimentar de pacienti tratati sa fie luat in calcul pentru negocierea urmatorului contract (adica va creste cota bugetara alocata companiilor care trateaza in plus fata de nr. de pacienti platit din fonduri publice), iar plata se va face doar in functie de atingerea anumitor parametri/rezultate agreati in contract (precum negativarea anumitor parametri, reducerea concetratiei virale etc.).

 

Eficientizarea unui sistem medical nu poate fi bazat exclusiv pe parametrii de cost, pentru ca vor fi evitati pacientii cu boli costisitoare pentru sistem atât de către medici, spital dar mai ales de către asiguratorul privat.

Filed under: Analize juridice, Politica, Societate | Tagged: , , | Leave a comment »

Dezechilibrele Codului de Dialog Social

Posted on November 21, 2011 by denisapatrascu

Pornind de la definitia democratiei – (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”) regim politic care se bazează pe voința poporului si având ca principii de bază votul universal si vointa natiunii– dialogul social este parte componenta a coagulării voinței națiunii.

Perioadele de recesiune economică trebuie să intensifice acțiunile de dialog social atât bipartit cât și tripartit, în vederea găsirii celor mai bune soluții pentru protecția drepturilor salariaților.

Din păcate modificările aduse de Legea 61/2011-Codul de Dialog Social creează blocaje la nivelul utilizării constructive a mecanismului dialogului social de la desemnarea participanților la el, până la capacitatea acestora de negociere. Dispariția contractului unic la nivel național – singurul izvor de drept care stabilea criteriile de protecție a unor categorii de salariați în caz de concediere colectivă – este doar unul din exemple. Prima concediere colectiva de impact, cea de la Jucu a aratat limitările acestui act normativ.

Aceasta lege mamut include reglementarile care se regaseau anterior in legea sindicatelor (L.54/2003), legea patronatelor (L356/2001), legea contractelor colective de munca (L.130/1996), legea conflictelor de munca (L.168/1999), legea de organizare a CES-ului (L.109/1997).

Nu spun ca anumite lucruri nu trebuiau sa fie modificate, dar in sensul cresterii dialogului social nu a transformarii acestuia intr-un element de décor subordonat executivului. Multe lucruri au fost luate cu preluate in noua reglementare din legile pe care le abroga (mentionate mai sus), dar exista niste diferente majore care schimbă ireversibil principiile libertății oganizațiilor sindicale și patronale dar si a echilibrului de forte intre partenerii sociali care se repercuteaza asupra raportului de forte la nivelul negocierii individuale angajat-angajator, având multiple consecințe economice și sociale, ce ne vor afecta pe fiecare dintre noi:

–         disparitia contractului colectiv de munca unic la nivel national. Pentru cei mai putin cunoscatori sistemul juridic al dreptului muncii se bazeaza pe 2 izvoare: cel normativ si cel conventional, ceea ce face ca dreptul muncii sa poata avea o flexibilitate mai mare decat alte ramuri de drept. Izvoarele conventionale sunt contractele colective si individuale de munca si pornind de la modelul francez au o structura piramidala. Până acum vârful piramidei (cel mai larg aplicabil) era contractul colectiv de munca unic la nivel national, care avea un set primordial de drepturi suplimentare celor reglementate de legislatia muncii, dar bazal pentru negocierile contractelor colective inferioare: ramura, grup unitati, unitate si contract individual de munca. Acum structura piramidala se pastreaza fara a mai avea un varf aplicabil tuturor, contractual de ramura fiind inlocuit cu cel de sector de activitate (modificarea priveste doar denumirea). Prin renuntarea la contractul colectiv de munca unic la nivel national se rupe structura pe care s-a bazat sistemul dreptului muncii românesc, pentru că limitele drepturilor negociate nu se mai aplică tuturor și aici mă refer la salariul minim pe economie, coeficienții de ierarhizare ai acestuia (care nu se mai regăsesc nicăieri, astfel spre ex. dispare obligativitatea plății la o valoare dubla a celor angajati pe studii superioare fata de muncitorul necalificat), durata suplimentara a concediilor de odihnă pentru anumite situații, zilele libere pentru evenimente ale familiei etc.

–         implicarea admistratiei publice in dosarul de reprezentativitate al organizatiilor sindicale si patronale, incalcandu-se Conventia OIM nr.87/1948 privind libertatea sindicală si Conventia 98/1948 privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă. Acesta trebuie să rămână apanajul exclusiv al puterii judecătorești, orice ingerință a puterii executive în aspectul  stabilirii cine e reprezentativ și la ce nivel duce la dispariția libertății acestor organisme.

–         negocierea salariului minim de către un nou organism: Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social condus de primul-ministru!!! Libertatea negocierii colective deși garantată prin art.41 alin.(5) al Constituției este profund încălcat prin includerea puterii executive in negocierea salariului minim pe economie. Guvernul are pârghiile juridice ale stabilirii prin hotărâre de guvern a salariului minim garantat în plată, implicarea lui într-o negociere dintre sindicate și patronate pentru salariul aplicabil pieței private încalcă orice principiu al economiei de piață.    

–         acordarea ministrului muncii a dreptului de a putea extinde la nivel național prevederile unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate. Cum rămâne atunci cu art. 41 din Constituție care garantează libertatea alegerii profesiei, dreptului la muncă și garantarea obligativității convențiilor negociate de PĂRȚI?! Imi aleg o profesie și datorită statutului socio-economic pe care îl oferă acea profesie, cu drepturile și obligațiile ce rezidă dintr-un contract pe care EU l-am negociat.  Uite ca de acum, UN TERȚ, ministru, va stabili pentru mine dacă mi se aplică prevederile negociate de alții, în contextual socio-economic al acelei ramuri de activitate, fără a se stabili prin lege niciun criteriu sau cheie de control, putere discrețională a executivului fără contraforță legală…

–         deși avem o profesie liberal reglementată juridic, acea de mediator, prin această lege se crează un corp profesional distinct acela al mediatorilor și arbitrilor conflictelor colective de muncă, inclusi in Oficiul de Mediere si Arbitraj de pe lânga Ministerul Muncii, fără a se stabili implicarea partenerilor sociali în elaborarea normativelor ulterioare. Nu înțeleg dacă formula “de pe lângă” (nu știu de ce dar mă duce cu gândul la un animal de pe lângă casa omului) exprimă o modalitate de subordonare sau coordonare…

Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: , , , , , , | Leave a comment »

Rezolutia 2026/2011 a PE privind medierea

Posted on September 16, 2011 by denisapatrascu

Zilele trecute (pe 13 septembrie) Parlamentul European a aprobat Rezolutia privind punerea in aplicare a Directivei  2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială, in care Romania (alaturi de Bulgaria si Italia) este prezentata ca exemplu de buna practica.

De mentionat ca exista un Cod deontologic european al mediatorilor (din 2002) iar directiva din 2008 reprezinta doar unul din elementele Cartii Verzi de solutionare alternativa a conflictelor adoptata in 2002 de Comisia Europeana.

Mai jos textul integral al Rezolutiei:

Rezoluția Parlamentului European din 13 septembrie 2011 referitoare la punerea în aplicare a Directivei privind medierea în statele membre, impactul acesteia asupra medierii și acceptarea sa de către instanțe (2011/2026(INI))

 Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 67 și articolul 81 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere poziția sa din 23 aprilie 2008 referitoare la poziția comună a Consiliului în vederea adoptării directivei Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială(1) ,

–  având în vedere audierile organizate de Comisia pentru afaceri juridice la 20 aprilie 2006, 4 octombrie 2007 și 23 mai 2011,

–  având în vedere Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială(2) ,

–  având în vedere articolul 48 și articolul 119 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0275/2011),

A.  întrucât unul dintre obiectivele esențiale ale politicii Uniunii Europene constă în a asigura îmbunătățirea accesului la justiție, în scopul instituirii unui spațiu de libertate, securitate și justiție; întrucât conceptul de acces la justiție ar trebui să acopere, în acest context, accesul la proceduri adecvate de soluționare a litigiilor pentru persoane fizice și întreprinderi;

B.  întrucât obiectivul Directivei 2008/52/CE este de a promova soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor, încurajând utilizarea medierii și asigurând o relație echilibrată între mediere și procedurile judiciare;

C.  întrucât, pentru a facilita accesul la mediere ca alternativă viabilă la tradiționala abordarea contradictorie și pentru a asigura că părțile care au recurs la mediere în Uniunea Europeană beneficiază de o legislație cadru previzibilă, directiva introduce principii comune care abordează îndeosebi aspecte ce țin de procedura civilă;

D.  întrucât directiva are drept scop, pe lângă caracterul previzibil, stabilirea unui cadru care să mențină principalul avantaj al medierii, flexibilității și întrucât aceste două condiții ar trebui să ghideze statele membre în momentul elaborării legilor naționale de punere în aplicare a directivei;

E.  întrucât Directiva 2008/52/CE a fost de interes și pentru statele învecinate și a avut o influență demonstrabilă asupra introducerii unei legislații similare într-unele dintre aceste țări,

F.  întrucât statele membre sunt obligate să se conformeze acestei directive până la 21 mai 2011, cu excepția articolului 10, pentru care asigurarea conformității trebuie să aibă loc până la data de 21 noiembrie 2010; întrucât, până în prezent, majoritatea statelor membre au informat că au finalizat procesul de punere în aplicare sau că îl vor finaliza până la expirarea termenului în vigoare și doar câteva state membre nu au raportat încă asigurarea conformității cu dispozițiile directivei, și anume Republica Cehă, Austria, Finlanda și Suedia;

G.  întrucât Parlamentul European consideră că este important să se examineze modalitățile în care acest act legislativ a fost pus în aplicare de către statele membre, pentru a cunoaște opinia profesioniștilor care practică medierea și a utilizatorilor acesteia și a stabili dacă și cum poate fi îmbunătățită aceasta;

H.  întrucât, în acest scop, ar trebui să se întreprindă o analiză aprofundată a principalelor abordări urmate de statele membre în materie de reglementare, astfel încât să se poată identifica bunele practici și formula concluzii în legătură cu orice nouă acțiune la nivel european;

I.  întrucât Planul de acțiune al Comisiei pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm (COM(2010)0171) prevede în 2013 o Comunicare privind punerea în aplicare a directivei privind medierea;

J.  întrucât este util să se examineze modalitățile în care statele membre au pus în aplicare principalele dispoziții ale directivei privind medierea, în ceea ce privește posibilitățile de care dispun instanțele pentru a sugera în mod direct părților să recurgă la mediere (articolul 5), garanția confidențialității (articolul 7), caracterul executoriu al acordurilor rezultate în urma medierii (articolul 6), precum și efectul medierii asupra termenelor de decădere și de prescripție (articolul 8);

K.  întrucât Comisia a inclus o propunere legislativă privind mecanismele alternative de soluționare a litigiilor în programul de lucru pentru 2011,

1.  observă că cerința privind confidențialitatea, prevăzută de directivă, a existat deja în legislația internă a anumitor state membre: în Bulgaria, Codul de procedură penală prevede că mediatorii pot refuza să depună mărturie în legătură cu un litigiu pe care l-au mediat; în Franța și Polonia, legile care reglementează medierea civilă conțin dispoziții similare; constată că, printre statele membre, Italia adoptă o abordare strictă în legătură cu confidențialitatea procedurilor de mediere, în timp ce, în această privință, normele suedeze privind medierea prevăd că părțile nu beneficiază de confidențialitate în mod automat, fiind necesar un acord între părți în acest sens; consideră că pare să fie necesară o abordare mai coerentă;

2.  observă că, în temeiul articolului 6 al directivei, majoritatea statelor membre dispun de o procedură pentru a conferi acordurilor rezultate în urma medierii aceeași autoritate ca cea a deciziilor judiciare; constată că acordul capătă această autoritate fie prin înaintarea sa către instanță, fie prin autentificarea sa de către un notar și că unele legislații naționale par să fi optat pentru această din urmă soluție, în timp ce, dimpotrivă, în numeroase state membre, autentificarea notarială constituie, de asemenea, o opțiune pusă la dispoziție în temeiul legislației naționale; deoarece, de exemplu, în Grecia și Slovenia legislația prevede că un acord rezultat în urma medierii poate fi pus în executare de către instanțe, în timp ce în Țările de Jos și în Germania acordurile pot dobândi forță executorie ca documente notariale, în alte state membre, ca, de exemplu, în Austria, acordurile pot dobândi forță executorie ca documente notariale conform situației juridice existente fără ca actul juridic național să prevadă în mod expres această posibilitate în vederea transpunerii; solicită Comisiei să asigure că toate statele membre care încă nu respectă articolul 6 din directivă procedează astfel fără întârziere;

3.  consideră că articolul 8, care abordează efectele medierii asupra termenelor de decădere și de prescripție, constituie o dispoziție esențială prin faptul că oferă asigurări potrivit cărora părțile care optează pentru mediere în încercarea de a soluționa un litigiu nu sunt împiedicate să intenteze o acțiune în justiție ca urmare a timpului consacrat procedurilor de mediere; constată că statele membre nu au semnalat nicio problemă deosebită în legătură cu acest aspect;

4.  atrage atenția asupra faptului că statele membre au ales să nu se limiteze la cerințele esențiale ale directivei în două domenii, și anume stimulentele financiare destinate participării la mediere și cerințele obligatorii privind medierea; observă că acest tip de inițiative naționale ajută la soluționarea mai eficientă a litigiilor și la reducerea volumului de lucru al instanțelor;

5.  recunoaște că articolul 5 alineatul (2) permite statelor membre să prevadă că, înainte sau după începerea procedurilor judiciare, recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancțiuni cu condiția ca, în acest mod, să nu împiedice părțile să își exercite dreptul de acces la instanțe;

6.  observă că unele state europene au întreprins o serie de inițiative cu scopul de a acorda stimulente financiare părților care recurg la mediere pentru soluționarea cauzelor: în Bulgaria, părțile beneficiază de rambursarea în proporție de 50% a taxei deja achitate statului pentru înregistrarea plângerii în instanță, dacă soluționează litigiul prin intermediul medierii, iar legislația română prevede rambursarea în totalitate a taxei de procedură, dacă părțile soluționează prin mediere un litigiu juridic pendinte; constată că în legislația ungară există prevederi similare și că în Italia toate actele și acordurile încheiate în urma medierii sunt scutite de taxele de timbru și de alte impuneri;

7.  observă că, pe lângă stimulentele financiare, anumite state membre ale căror sisteme judiciare sunt supraîncărcate au optat pentru norme care conferă caracter obligatoriu medierii; constată că, în astfel de cazuri, dosarele litigiilor nu pot fi depuse la instanța competentă până când părțile nu încearcă să soluționeze diferendul pe calea medierii;

8.  semnalează că exemplul cel mai frapant îl constituie Decretul legislativ nr. 28 din Italia, care urmărește, în acest mod, să revizuiască în mod fundamental sistemul juridic și să reducă volumul de lucru al instanțelor italiene, care sunt cunoscute pentru blocajele cu care se confruntă, reducând numărul de cauze aflate pe rol și durata minimă de nouă ani necesară pentru soluționarea definitivă a cauzelor în materie civilă; observă că, după cum era de așteptat, profesioniștii din domeniu nu au întâmpinat în mod favorabil această măsură, au atacat-o în instanță și au mers chiar până la a declara grevă;

9.  semnalează că, în pofida acestei polemici, statele membre ale căror legislații nu se limitează la cerințele esențiale ale directivei privind medierea par să fi obținut importante rezultate în promovarea soluționării pe cale extrajudiciară a litigiilor în materie civilă și comercială; observă că rezultatele obținute îndeosebi în Italia, Bulgaria și România demonstrează că medierea poate oferi o soluționare extrajudiciară a litigiilor care prezintă un raport avantajos între costuri și eficacitate și decurge rapid, prin procese adaptate la nevoile părților;

10.  observă că, în sistemul juridic italian, medierea obligatorie pare să îndeplinească obiectivul descongestionării activității instanțelor; cu toate acestea, subliniază faptul că medierea ar trebui promovată mai degrabă ca o formă alternativă de justiție viabilă, convenabilă și mai rapidă decât ca un aspect obligatoriu al procedurii juridice;

11.  recunoaște rezultatele pozitive obținute prin intermediul stimulentelor financiare prevăzute de legislația bulgară privind medierea; admite totodată că acestea se datorează și interesului de durată față de mediere de care a dat dovadă sistemul juridic bulgar, demonstrat de faptul că existența comunității de mediere datează din 1990, iar Centrul de Soluționare, al cărui personal este format din mediatori care lucrează în ture, a oferit zi de zi, începând din 2010, servicii și informații gratuite privind medierea destinate părților la procesele pendinte în instanță; constată că, în Bulgaria, două treimi din cauzele înaintate au făcut obiectul procedurii de mediere, iar jumătate din cauzele respective au fost soluționate cu succes prin intermediul medierii;

12.  constată, de asemenea, rezultatele pozitive ale legii române privind medierea: au fost puse în aplicare prevederi privind acordarea de stimulente financiare și a fost înființat Consiliul de Mediere – o autoritate națională însărcinată cu practica medierii, care are statutul de organism juridic separat și autonom; acest organism se consacră în mod exclusiv promovării activității de mediere, elaborării de standarde în materie de formare, pregătirii prestatorilor de cursuri de formare, eliberării de documente care adeveresc calificările profesionale ale mediatorilor, adoptării unui cod de etică și formulării de propuneri în vederea completării legislației;

13.  consideră că, având în vedere toate considerațiile anterioare, statele membre, în ansamblu, au avansat pe calea punerii în aplicare a Directivei 2008/52/CE până la 21 mai 2011 și că, deși statele membre urmează abordări variate în materie de reglementare, iar unele dintre ele înregistrează întârzieri minore, nu este mai puțin adevărat faptul că cele mai multe state nu doar respectă, dar, în realitate, au mers mai departe decât prevedeau cerințele directivei;

14.  subliniază faptul că este mai adecvat ca părțile care doresc să contribuie la soluționarea cauzelor lor să lucreze împreună decât una împotriva celeilalte; consideră că, prin urmare, aceste părți sunt deseori mai deschise pentru a lua în considerare poziția celeilalte părți și lucrează la problemele de fond ale litigiului; consideră că acest lucru prezintă deseori beneficiul suplimentar de a menține relația pe care părțile au avut-o înainte de litigiu, aspect care este de o importanță deosebită în chestiunile familiale care implică copii;

15.  încurajează Comisia ca, în viitoarea Comunicare privind punerea în aplicare a Directivei 2008/52/CE, să examineze de asemenea acele domenii în care statele membre au decis să extindă măsurile prevăzute de directivă dincolo de sfera de acțiune intenționată;

16.  subliniază trăsăturile pro-consumator ale sistemelor alternative de soluționare a litigiilor, care oferă o soluție practică pe măsură; solicită în acest context prezentarea promptă de către Comisie a unei propuneri legislative privind soluționarea alternativă a litigiilor;

17.  observă că soluțiile care rezultă din mediere și care s-au dezvoltat între părți nu ar putea fi prevăzute de un judecător sau de un juriu; consideră, prin urmare, că este mai probabil ca medierea să producă un rezultat convenabil ambelor părți sau o soluție reciproc avantajoasă; observă că, drept rezultat, este mai probabilă acceptarea unui astfel de acord, iar rata respectării acordurilor mediate este de obicei ridicată;

18.  consideră că este nevoie de o sensibilizare și o înțelegere sporite a medierii și solicită măsuri suplimentare referitoare la educație, creșterea conștientizării medierii, îmbunătățirea recurgerii la mediere de către întreprinderi și condițiile de acces la profesia de mediator;

19.  consideră că autoritățile naționale ar trebui să fie încurajate să dezvolte programe de promovare a cunoștințelor adecvate privind soluționarea alternativă a litigiilor; consideră că măsurile respective ar trebui să abordeze principalele avantaje ale medierii: costurile, rata de succes și eficientizarea timpului și ar trebui să se adreseze avocaților, notarilor și întreprinderilor, îndeosebi IMM-urilor, precum și comunității academice;

20.  recunoaște importanța stabilirii unor standarde comune pentru a accede la profesia de mediator în vederea promovării unei medieri de o calitate mai bună și a asigurării unor standarde înalte de pregătire profesională și de acreditare în Uniunea Europeană;

21.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor statelor membre.

Filed under: Analize juridice, Societate | Tagged: , | 2 Comments »

Raportul Comisiei de la Helsinki 2011. Demografie vs. resurse

Posted on July 11, 2011 by denisapatrascu
Astazi, 11 iulie este Ziua Internationala a Demografiei. Fara a fi o fana a celebrarilor zilelor stabilite aleator de UN, sesiunea de la sfarsitul lui iunie 2011 a Comsiei US de la Helsinki a reafirmat lucruri de mult stiute privind tendintele demografice mondiale, doar ca impactul analizelor prezentate a fost, de aceasta data, mult mai mare datorita (in special) notorietatii autorilor lor.
Intr-un post anterior vorbeam despre sfarsitul unei ere a asigurarilor de sanatate si batranete in formatul post-Bismark si Beveridge, precum si de concluziile summit-ului de la Goteborg din 2010, cand Consiliul UE a mandatat Comitetul pentru Protecţie Socială şi Comitetul pentru Politici Economice să aplice metoda deschisă de coordonare în domeniul pensiilor. Proiect ambitios omorat deocamdata de birocratia made in Bruxelles.
Fara o dezvolta prea mult raportul directorului Global Aging Initiative, dl. Richard Jackson, (pe care il puteti analiza aici) nu pot sa nu observ diferentele de raportare de la momentul aparitiei modificarilor Cartii Verzi Europene a Pensiilor (la sf. anului 2009) si raportul Comisiei de la Helsinki de luna trecuta, pe un fundal de adancire a deficitului bugetar in toate statele EU17.
Declinul demografic al Europei e drastic. In 1935 populatia Europei constituia 25% din populatia lumii, scazind la 13% in 2010. Se preconizeaza ca va continua sa descreasca si sa ajunga la doar 10% pina in 2050. Puterea economica a tarilor dezvoltate va scadea si ea de la o pondere de 72% din economia mondiala in 2009 la doar 40% in 2050. In decada actuala si cea a anilor 2020 procesul de imbatrinire a populatiei se va accelera si mai mult.
Daca in 1980 varsta medie a populatiei in Europa Occidentala si Japonia era de 34 si respectiv 32 de ani, in 2030 ea va fi de 47 de ani in Europa Occidentala si de 52 de ani in Japonia. In Italia, Spania si Japonia mai mult de jumatate din populatia acestor tari va ajunge la varsta de pensionare sau va fi deja pensionata in anul 2030, si tot atunci in aceste tari vor avea mai multe persoane in decada a 7 a vietii decit de cei in varsta de 20 ani.
Rata natalitatii e deasemenea sub nivelul optim de 2.1 de copii de femeie in intreaga Europa. In Franta si Pen.Scandinava e cea mai ridicata, de 1.9 copii de femeie, dar doar datorita imigratiei si nu a sporului natural al populatiei. E insa mult mai scazuta in Italia si Sudul Europei (1.4), iar in Germania si Europa Centrala e si mai scazuta (doar 1.3) Declinul demografic va cauza si un declin al fortei de munca. Pina in 2050, forta de munca va scadea cu 22% in Sudul Europei, si cu pina la 29% in Germania si Europa Centrala.
De fapt, forta de munca va scadea in mai toate tarile curent asa zise dezvoltate, in special in Germania si Japonia, unde se va diminua cu 0.5% – 1.5% pe an. Simultan, insa, forta de munca va imbatrini, muncitorii trebuind sa lucreze mai multi ani inainte de a iesi la pensie. Imbatrinirea fortei de munca va atrage dupa sine si un declin in productivitatea muncii, fiind bine cunoscut faptul ca productivitatea muncii descreste cu inaintarea in varsta. In plus, volumul economiilor va scadea si in consecinta vor fi mai putine fonduri disponibile pentru investitii si consum.
De asemenea, tarile dezvoltate vor fi constrinse sa cheltuie o proportie mai mare din PIB pentru generatia in varsta, (de exemplu ingrijirea medicala), decit pe cea tinara, (de exemplu educatia si invatamintul).
Raportul prezice ca in 2030 tarile dezvoltate vor trebui sa aloce cu 7% mai mult din venitul national in comparatie cu cel actual pentru a mentine sistemul de pensii si beneficii sociale alocate in prezent celor in varsta. Asta nu are cum sa nu aiba impact asupra taxelor si impozitele impuse generatiei tinere, care vor creste si ele tocmai pentru a asigura nevoile generatiei imbatrinite. Se preconizeaza deasemenea si suprimarea programelor publice costisitoare, cum ar fi asistenta internationala alocata tarilor sarace sau apararea nationala si programele militare.
Imigratia nu va fi suficienta pentru a rezolva criza demografica a Europei sau de a-i asigura nivelul actual de beneficii sociale, afirma Jackson. Trendurile actuale denota ca pina in 2030 populatia musulmana se va dubla in Franta si se va tripla in Germania. Este posibil deasemenea ca pina in 2030 Amsterdam, Marseilles, Bimingham si Cologne sa fie populate in majoritate de musulmani. Unele tari europene sunt pe cale de a-si pierde jumatate din populatia curenta pina la sfarsitul acestui secol. Impactul acestei crize demografice asupra pensiilor si al costului de asistenta medicala va fi devastator. Presiunile care vor fi facute asupra guvernelor pentru a satisface nevoile generatiei imbatrinite vor fi si ele enorme.
Problemele demografice nu se limiteaza la granitele Europei. China cunoscuta ca fiind o tara cu natalitate crescuta, are propriile probleme. Avorturile selective privind fetusii de sex femimin aduc in intreg Orientul indepartat o nevoie de peste 160.000 de femei, pentru a se pastra echilibrul intre sexe minim pastrarii numarului actual de locuitori. Din pacate politica de reducere fortata a natalitatii promovate de guvernul chinez afecteaza populatia actuala, care imbatranind (in trendul de analiza), va reprezenta o povara covarsitoare pentru generatia tanara.
Nici Japonia nu o duce mai bine. Aceasta s-a transformat de buna voie intr-o tara fara copii, in special prin adoptarea unui stil de viata profesionala incompatibil cu cel de familie. Japonia se confrunta cu cea mai vizibila “criza a depopularii”, astfel in anul 2050 Japonia va avea doar 92 de milioane de locuitori, cu 35 de milioane mai putini ca astazi. Varsta medie a celor 92 de milioane de japonezi va fi de 54 de ani, iar fiecarui pensionar japonez ii va corespunde doar o singura persoana incadrata in munca. In absenta unui miracol al fertilitatii, colapsul demografic al Japoniei va fi ireversibil. Pentru a-si mentine nivelul actual al populatiei, pornind din acest an si pina in 2050 Japonia va trebui sa importe anual aproximativ 600.000 de imigranti tineri care sa aiba un spor natural de 2.1%. Numarul e covarsitur iar asta ar schimba radical intreaga civilizatie nipona.
Singurul semnal pozitiv vine din SUA, potrivit acestui raport, care isi pastreaza rata a natalitatii de peste 2.1. Varsta medie a Americii va creste de la 37 de ani in prezent, la doar 39 de ani in 2030.
Pe un fond de spaima economica pe toate pietele financiare ca urmare a recunoasterii de catre presedintele Obama a deficitului istoric bugetar, raportul Jackson vine cu o prognoza luminoasa pentru America, care  va continua sa dispuna de resursele naturale si umane pentru a-si mentine si pe viitor rolul actual de lider al societatii mondiale. In 2050 se preconizeaza ca ponderea economiei americane in economia mondiala va fi de 25%, aproximativ atita cit este si astazi. In contrast, Uniunea Europeana, Japonia si Canada vor constitui doar 16% din economia mondiala a anului 2050. 
Concluzia este veche, aceea a imposibilității realizării unor politici macroeconomice (de la cheltuielile/ la veniturile unui buget suprastatal la cel national, pana la politicile de consum ale pietei bancare pana la marii operatori ai pietei de retail) fara o analiza de demografie (nici măcar Goebbels nu a fost original aici) si fara a actiona asupra variabilelor demografice in vederea atat a pastrarii echilibrului de resurse, dar si pentru a reduce suprasolicitarea asupra tinerilor si nu in ultima instanta a supravietuirii unor culturi.

Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: , , , | Leave a comment »

Munca prin agent de muncă temporară după modificările Codului Muncii

Posted on June 22, 2011 by denisapatrascu

 

Articol publicat in Revista română de Dreptul Muncii nr.3/2011, cu drepturi exclusive de editare

Ca urmare a aprobării Legii nr.40/2011[1], 11 din cele 107 articole modificate ale Codului muncii vizează munca prin agent de muncă temporară. Modificările pornesc de la definire până la elementele contractelor care stau la baza relației triunghiulare a acestei forme de muncă, fiind cu siguranță cel mai modificat capitol din Codul Muncii.

Deși s-a dorit armonizarea legislației cu Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară, rămân aspecte nearmonizate, precum definirea agentului de muncă temporară.

   Prin art.87 din Codul Muncii se delimitează noțiunea de agent de muncă temporară, salariat temporar și utilizator ca părți ale unei relații triunghiulare bazate pe două tipuri de contracte: unul de natură comercială încheiat între utilizator și agentul de muncă temporară și unul de muncă încheiat de acesta din urmă cu salariatul temporar, în vederea punerii la dispoziția utilizatorului a salariatului temporar pe durata unei misiuni temporare. Munca prin agent de muncă temporară este munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară şi care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmă. Salariatul temporar este persoana care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară, în vederea punerii sale la dispoziţia unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmă.  Agentul de muncă temporară este persoana juridică, autorizată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care încheie contracte de muncă temporară cu salariaţi temporari, pentru a-i pune la dispoziţia utilizatorului, pentru a lucra pe perioada stabilită de contractul de punere la dispoziţie sub supravegherea şi conducerea acestuia. Condiţiile de funcţionare a agentului de muncă temporară precum şi procedura de autorizare  se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Utilizatorul este persoana fizică sau juridică pentru care şi sub supravegherea şi conducerea căruia munceşte temporar un salariat temporar pus la dispoziţie de agentul de muncă temporară. Misiunea de muncă temporară înseamnă acea perioadă în care salariatul temporar este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia, pentru executarea unei sarcini precise şi cu caracter temporar[2].

         În definirea acestor termeni s-au transpus parțial prevederile art.3 alin.(1) din Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară. Nu a fost transpusă definirea agentului de muncă temporară, deoarece potrivit prevederilor art.3 alin.(1) lit.b din Directiva 2008/104/CE „agent de muncă temporară înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce, în conformitate cu legislația națională, încheie contracte de muncă sau raporturi de muncă cu lucrători temporari pentru a-i pune la dispoziția unor întreprinderi utilizatoare, pentru a lucra cu titlu temporar sub supravegherea și conducerea acestora”.

Munca prin agent de muncă temporară este reglementată de HG nr.938/2004 privind condițiile de înființare și funcționare precum și de procedura de autorizare a agentului de muncă temporară[3], cu completările și modificările ulterioare.

         Un pas important în susținerea acestei forme flexibile de contract individual de muncă este lărgirea situațiilor în care acesta poate fi încheiat. Anterior modificărilor aduse de Legea nr.40/2011 contractul de muncă temporară putea fi încheiat doar pentru înlocuirea unui salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, pe durata suspendării; pentru prestarea unor activităţi cu caracter sezonier; pentru prestarea unor activităţi specializate ori ocazionale. În varianta actuală limitările privesc tipul de activitate, deoarece aceasta trebuie să privească o sarcină precisă și cu caracter temporar, ceea ce presupune o detaliere amănunțită a activităților pe care le va îndeplini salariatul temporar pe durata misiunii temporare, neputând fi acceptată o activitate generică.

Singura excepție a posibilității încheierii contractului de muncă temporară este cea prevăzută de art.92 din Codul Muncii potrivit căruia utilizatorul nu poate beneficia de serviciile salariatului temporar, dacă urmăreşte să înlocuiască astfel un salariat al său al cărui contract de muncă este suspendat ca urmare a participării la grevă.

Dreptul constituțional la grevă ar fi limitat dacă pe durata acesteia angajatorul ar putea înlocui salariatul aflat în grevă, nemaiputându-se exercita asupra sa niciun fel de presiune. Astfel, este interzisă înlocuirea salariatului aflat în grevă atât cu un salariat angajat cu un contract de muncă pe durată determinată cât și de unul încadrat cu un contract de muncă temporară.

Eliminarea restricțiilor de a încheia contracte de muncă temporare este prevăzută de art.4 din Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară conform căruia „interdicțiile și restricțiile privind utilizarea muncii temporare se justifică numai pe motive de interes general privind, în special, protecția lucrătorilor temporari, cerințele privind siguranța și sănătatea la locul de muncă sau necesitatea de a asigura funcționarea corespunzătoare a pieței muncii și prevenirea abuzurilor. Statele membre UE, după consultarea partenerilor sociali, în conformitate cu legislaţia naţională, cu practicile şi convenţiile colective, trebuie să revizuiască orice restricţie sau interdicţie privind utilizarea muncii temporare, pentru a verifica dacă acestea sunt justificate de motivele cuprinse în Directivă, până la data de 5 decembrie 2011. În cazul în care aceste restricții sau interdicții sunt prevăzute în convenții colective, revizuirea menționată anterior poate fi efectuată de partenerii sociali care au negociat convențiile respective”.

         Contractul de muncă temporară este afectat de un termen extinctiv, reprezentat de durata contractului de muncă temporară, care poate fi egal cu durata unei misiuni, de maxim 24 luni, cu prelungirea acestui termen până la 36 luni, sau pentru mai multe misiuni, în cadrul aceluiaşi termen, mărindu-se astfel termenul legal de la 18 luni, cu prelungirea până la 24 luni.

Termenul misiunii temporare inițiale nu poate depăși 24 luni, potrivit art.89 alin.(1) din Codul Muncii dar poate fi prelungit cu perioade succesive, până la 36 de luni, prin act adițional la contractul de muncă temporară.

Este dificil de interpretat voința legiuitorului în privința unei modalități alternative de prelungire a contractului de muncă temporară, deoarece acesta folosește cuvântul „sau” între 1. condiţiile în care durata unei misiuni de muncă temporară poate fi prelungită sunt prevăzute în contractul de muncă temporară și 2. pot face obiectul unui act adiţional la acest contract, având în vedere faptul că încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă este o cerință ad validitatem (art.16 Codul Muncii) la fel și precizarea termenului contractului de muncă pe durată determinată (art.80 alin.(2) Codul Muncii), iar contractul de muncă temporară este o formă a celui pe durată determinată și precizarea duratei misiunii (art.90 alin.(2) Codul Muncii). În aceste condiții, apreciez că singura modalitate de prelungire a contractului de muncă temporară este prin act adițional în condițiile prevăzute în contractul de muncă temporară.

         Nu doar contractul de muncă se încheie în formă scrisă ad validitatem dar și cel de natură comercială trebuie să îmbrace forma scrisă. Având în vedere inexistența unei sancțiuni pentru neîncheierea în formă scrisă, precum și natura comercială a contractului de punere la dispoziție, forma scrisă are caracter ad probationem, având ca sancțiune imposibilitatea dovedirii cu un alt mijloc de probă[4], exceptând mărturisirea şi începutul de dovadă scrisă care poate fi completat cu martori şi prezumpţii conform art.1204 şi 1197 din Codul civil. Elementele pe care acest contract le cuprinde trebuie să individualizeze activitatea, condițiile de muncă, drepturile și obligațiile salariatului temporar precum și ale utilizatorului. Deși este un contract comercial încheiat între agentul de muncă temporară și utilizator, acesta cuprinde drepturi și obligații pentru un terț față de acest contract (salariatul temporar), creându-se o relație cvasi-contractuală între utilizator și salariatul temporar.

         Contractul de punere la dispoziție trebuie să conțină potrivit art.90 alin.(2) din Codul Muncii cel puțin: a) durata misiunii; b) caracteristicile specifice postului, în special calificarea necesară, locul executării misiunii şi programul de lucru;c) condiţiile concrete de muncă;     d) echipamentele individuale de protecţie şi de muncă pe care salariatul temporar trebuie să le utilizeze; e) orice alte servicii şi facilităţi în favoarea salariatului temporar; f) valoarea comisionului de care beneficiază agentul de muncă temporară, precum şi remuneraţia la care are dreptul salariatul; g) condiţiile în care utilizatorul poate refuza un salariat temporar pus la dispoziţie de un agent de muncă temporară.

         Acest contract nu poate conține clauze referitoare la limitarea dreptului de muncă și de angajare a salariatului temporar, potrivit prevederilor art.3 din Codul Muncii[5], implicit nici limitări referitoare la dreptul utilizatorului de a-l angaja pe salariatul temporar, după finalizarea misiunii temporare. O astfel de clauză este lovită de nulitate absolută.

Principiul prevăzut de art.5 din Codul Muncii privind egalitatea de tratament faţă de toţi salariaţii are o prevedere specială în cazul salariatului temporar, căruia i se asigură cadrul legal al egalității în drepturi cu ceilalți salariați ai utilizatorului (deși nu este salariatul acestuia), având acces la aceleași facilități cu aceștia.

Contractul de muncă temporară reprezentând o formă a contractului de muncă pe perioadă determinată, acestuia îi sunt aplicabile inclusiv prevederile art.86 din Codul Muncii[6] potrivit cărora salariaţii cu contract individual de muncă pe durată determinată nu vor fi trataţi mai puţin favorabil decât salariaţii permanenţi comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive obiective.

         Dreptul la sănătate și securitate în muncă este un drept asigurat tuturor salariaților, potrivit art.6 din Codul Muncii, inclusiv salariatului temporar, dotarea cu echipamente de protecție și de muncă fiind asigurată de utilizator, cu excepția situației în care prin contractul de punere la dispoziție se stabilește această obligație în sarcina agentului de muncă temporară.

Relația cvasi-contractuală dintre utilizator și salariatul temporar implică anumite obligații pe care le are angajatorul în sarcina utilizatorului, acesta având cu excepția prerogativei disciplinare și a celei de plată a salariului și a celorlalte contribuții la bugetul de stat consolidat toate drepturile și obligațiile unui angajator obișnuit față de salariatul său.

Având în vedere reglementările în domeniul accidentelor de muncă și bolilor profesionale, locul accidentului este cel de la care pornește ancheta inspectorilor de muncă, și cum acesta aparține utilizatorului, acesta este singurul în măsură să realizeze demersurile legale în acest sens.

         Potrivit prevederilor art.16 din Codul Muncii contractul de muncă se încheie în formă scrisă ca o cerință a valabilității sale, aceeași condiție rezidă și pentru contractul de muncă temporară, care se poate încheia pe durata unei misiuni, care trebuie limitată temporar în condițiile menționate de art.89 din Codul Muncii sau pe durată nedeterminată. Indiferent de durata contractului (o misiune/ mai multe/ durată nedeterminată) pentru fiecare misiune se încheie un contractul de muncă temporară în care se precizează elementele de identificare a misiunii temporare.

Contractul de muncă temporară trebuie să precizeze elementele menționate de contractul de punere la dispoziție referitoare la condiţiile în care urmează să se desfăşoare misiunea, durata misiunii, identitatea şi sediul utilizatorului, pe lângă elementele prevăzute într-un contract individual de muncă. Conform dispozițiilor art.17 din Codul Muncii contractul individual de muncă trebuie să conțină cel puțin: a) identitatea părţilor; b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri; c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului; d) Funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului cu specificarea atribuţiilor postului; d1) criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului; e) riscurile specifice postului; f) data de la care contractul urmează să îşi producă efectele; g) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora; h) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; i) condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia; j) salariul pe bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum şi periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul; k) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână; l) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului; m) durata perioadei de probă; și după caz: durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate; moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum şi modalităţile de plată; prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate; condiţiile de climă; reglementările principale din legislaţia muncii din acea ţară; obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viaţa, libertatea sau siguranţa personală; condiţiile de repatriere a lucrătorului, după caz.

Perioada de probă poate fi considerată una determinantă pentru continuarea contractului de punere la dispoziţie, deoarece în cazul în care utilizatorul consideră că salariatul temporar nu corespunde funcţiei poate solicita încetarea contractului de punere la dispoziţie. Obligaţia agentului de muncă temporară este una de mijloace, iar în cazul menţionat, răspunderea contractuală a acestuia va fi angajată doar în măsura în care utilizatorul va demonstra insuficienta diligenţă, corelată cu neglijenţa sau imprudenţa salariatului temporar[7]. În cazul în care alegerea salariatului temporar a fost făcută în scopul de a-l frauda pe utilizator, poate fi angajată răspunderea contractuală a agentului de muncă temporară.

Prin contractul de muncă temporară se poate stabili o perioadă de probă pentru realizarea misiunii, a cărei durată nu poate fi mai mare de[8]: 2 zile lucrătoare, în cazul în care contractul de muncă temporară este încheiat pentru o perioadă mai mică sau egală cu o lună; 5 zile lucrătoare, în cazul în care contractul de muncă temporară este încheiat pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni; 15 zile lucrătoare, în cazul în care contractul de muncă temporară este încheiat pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni;  20 zile lucrătoare, în cazul în care contractul de muncă temporară este încheiat pentru o perioadă mai mare de 6 luni; 30 de zile lucrătoare în cazul salariaţilor încadraţi în funcţii de conducere, pentru o durată a contractului de muncă temporară mai mare de 6 luni. Prin modificările aduse prin Legea nr.40/2011 se prevede distinct durata perioadei de probă pentru funcțiile de conducere.

Principalul drept al salariatului temporar este plata salariului, această obligație ca și cea de virare a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale revine agentului de muncă temporară, în calitate de angajator. În cazul în care agentul de muncă temporară nu își îndeplinește această obligație în termen de 15 zile de la data la care creanța devine exigibilă salariatul temporar are dreptul de a cere executarea acesteia de la utilizator, care are obligația de a o satisface, cu posibilitatea de a se regresa împotriva agentului de muncă temporară, pentru sumele plătite. Acesta este unul din cazurile de subrogaţie legală, operând transmiterea drepturilor de creanţă privind plata salariului şi cele privind plata contribuţiilor legale şi a impozitelor, cu toate garanţiile şi accesoriile sale, către utilizator care le-a plătit în locul agentului de muncă temporară[9].

         Potrivit dispozițiilor art.10 din Codul Muncii contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu. Acesta este baza principiului pe care se bazează alin.(2) al art.95 Codul Muncii al negocierii salariului separat pentru fiecare misiune, la momentul încheierii contractului de muncă temporară sau a actului adițional la acesta.

Un aspect important al contractului de muncă temporară este modalitatea de plată a remunerației, prin acest contract trebuie precizat cui revine obligația de plată. Această obligație îi revine agentului de muncă temporară, având în vedere faptul că salariatul este angajatul său.

Între cele două părți se poate încheia un contract de muncă temporară pentru mai multe misiuni, a cărui durata nu poate depăși 36 de luni sau pe durată nedeterminată. Pentru fiecare nouă misiune se încheie un contract de muncă temporară – apreciez că în acest caz este un act adițional la contractul de muncă temporară încheiat pe o durata de până la 36 luni sau a celui pe perioadă nedeterminată – care va cuprinde elementele de identificare ale misiunii: condiţiile în care urmează să se desfăşoare misiunea, durata misiunii, identitatea şi sediul utilizatorului, precum şi cuantumul şi modalităţile remuneraţiei  salariatului temporar. Având în vedere faptul că prin lege nu a fost prevăzută – ca în cazul contractului individual de muncă pe perioadă determinată – limitarea încheierii unui număr de contracte de muncă temporare succesive între aceleaşi părţi, rezultă că un salariat temporar poate presta muncă temporară în baza unor contracte de muncă temporară succesive la dispoziţia aceluiaşi utilizator.

         Utilizatorul are dreptul să încheie cu salariatul temporar un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată după încetarea misiunii deoarece până la acel moment contractul individual de muncă poate fi încheiat cu acordul expres al agentului de muncă temporară. În acest ultim caz contractul individual de muncă temporară încetează prin acordul ambelor părţi, iar contractul de punere la dispoziţie încetează prin rămânerea fără obiect. Consider că în această situaţie, agentul de muncă temporară poate solicita despăgubiri pentru încetarea anticipată a contractului de punere la dispoziţie. Legiuitorul în dorinţa de a proteja salariatul temporar stabileşte sancţionarea cu nulitatea absolută a oricărei clauze prin care se interzice angajarea de către utilizator a salariatului temporar după îndeplinirea misiunii.

Extinderea aplicării prevederilor regulamentelor interne și/sau a contractelor colective de muncă aplicabile în unitatea utilizatorului și pentru salariații temporari se bazează pe același principiu care stă la baza extinderii aplicării acestora în cazul salariaților detașați, și anume dreptul salariaților de a beneficia de prevederile care îi oferă un număr mai mare de beneficii.

Prin art.98 din Codul Muncii sunt transpuse dispozițiile art.6 alin.(4) din Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară conform căruia „fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (1), lucrătorilor temporari li se acordă acces la structurile sau facilitățile colective din întreprinderea utilizatoare, în special la cantină, la spațiile pentru îngrijirea copiilor și la serviciile de  transport în condiții identice cu cele aplicate lucrătorilor angajați direct de întreprindere, cu excepția cazurilor în care diferența de tratament este justificată de motive obiective”.

Prin art.I pct.55 din Legea nr.40/2011 a fost abrogat art.98 alin.(3) din Codul Muncii potrivit căruia dacă utilizatorul continuă să beneficieze de munca salariatului temporar fără a încheia cu acesta un contract individual de muncă sau fără a prelungi contractul de punere la dispoziţie, se consideră că între acel salariat temporar şi utilizator a intervenit un contract individual de muncă pe durată nedeterminată. În lipsa unei astfel de prevederi continuarea muncii în lipsa unui contract de muncă intră sub incidența prevederilor privind munca la negru.

Prin art. 88 din Codul Muncii se transpune prevederile art.6 alin.(2) din Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară potrivit cărora statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că orice clauză care interzice sau poate împiedica încheierea unui contract de muncă sau stabilirea unui raport de muncă între întreprinderea utilizatoare și lucrătorul temporar, după încheierea misiunii acestuia, este nulă și neavenită sau poate fi declarată nulă și neavenită. Acest alineat nu aduce atingere dispozițiilor în temeiul cărora agenții de muncă temporară primesc o recompensă rezonabilă pentru serviciile aduse întreprinderilor utilizatoare prin punerea la dispoziție, recrutarea și formarea lucrătorilor temporari, dar aceasta se bazează pe relaționarea cu utilizatorul, pentru că în alt caz s-ar aduce atingere dispozițiilor art.1011 din Codul Muncii privind interdicția de a solicita o taxă de la salariatul temporar pentru recrutarea sa de către utilizator.

Încetarea contractului de muncă temporară se poate realiza pe durata misiunii sau la sfârşitul acesteia. În primul caz contractul de muncă temporară încetează în condiţiile prevăzute de contractul de punere la dispoziție. Încetarea contractului de muncă temporară pe durata misiunii nu înlătură obligația de punere la dispoziția utilizatorului a unui salariat temporar care să îndeplinească munca pentru care s-a încheiat contractul de punere la dispoziție, deoarece în acesta nu se identifică persoana salariatului temporar ci calitățile sale profesionale.

Prin art.99 din Codul Muncii se creează o excepție prin care se extind prevederile legale de protecție a salariatului în cazul încetării contractului de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului (inclusiv în caz de încetare de drept) pentru orice situație de concediere cu excepția celei disciplinare, și anume: în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală; în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat; în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

         În toate aceste situații salariatul temporar are dreptul la preaviz, are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

         În vederea transpunerii prevederile art.6 alin.(3) din 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară – conform căruia agenții de muncă temporară nu percep nici o taxă lucrătorilor temporari în schimbul demersurilor în vederea recrutării acestora de către întreprinderea utilizatoare sau pentru încheierea unui contract de muncă sau stabilirea unui raport de muncă cu o întreprindere utilizatoare după încheierea unei misiuni în cadrul întreprinderii respective – s-a adăugat art.1001 din Codul muncii prin art.I pct.57 din Legea nr.40/201.

         Se poate aprecia că, prin toate aceste modificări, se aduce o flexibilitate a acestei forme de contract de muncă, crescând astfel apetitul pentru munca temporară, una din cele mai puțin utilizate forme de muncă din România având în vedere faptul că în prezent sunt 109 agenți muncă temporară autorizați iar în raportarea pentru anul 2010 a Inspecției Muncii[10] rezultă că la nivelul acestui an s-au încheiat doar 5.349 de astfel de contracte.

[1] Publicată în Monitorul Oficial nr.225 din 31 martie 2011

[2] art.87 modificat prin art.I pct.46 din Legea nr.40/2011 în varianta anterioară art.87 (1) Munca prin agent de muncă temporară, denumită în continuare muncă temporară, este munca prestată de un salariat temporar care, din dispoziţia agentului de muncă temporară, prestează munca în favoarea unui utilizator.

   (2) Salariatul temporar este persoana încadrată la un angajator agent de muncă temporară, pus la dispoziţie unui utilizator pe durata necesară în vederea îndeplinirii unor anumite sarcini precise şi cu caracter temporar.

   (3) Agentul de muncă temporară este societatea comercială autorizată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, care pune provizoriu la dispoziţie utilizatorului personal calificat şi/sau necalificat pe care îl angajează şi îl salarizează în acest scop. Condiţiile de înfiinţare şi funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

   (4) Utilizatorul este angajatorul căruia agentul de muncă temporară îi pune la dispoziţie un salariat temporar pentru îndeplinirea unor anumite sarcini precise şi cu caracter temporar.

[3] Publicată în M. Of. nr.589 din 1 iulie 2004

[4] Gheorghe Beleiu, Drept Civil Român, ediţia a X-a revăzută şi adăugită de Marian Nicolae şi Petrică Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005, pag.178.

[5] Art. 3. – (1) Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.

   (2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează să o presteze.

   (3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.

   (4) Orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor alin. (1)-(3) este nul de drept.

[6]Art. 86. – (1) Referitor la condiţiile de angajare şi de muncă, salariaţii cu contract individual de muncă pe durată determinată nu vor fi trataţi mai puţin favorabil decât salariaţii permanenţi comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive obiective.

(2) În sensul alin. (1), salariatul permanent comparabil reprezintă salariatul al cărui contract individual de muncă este încheiat pe durată nedeterminată şi care desfăşoară aceeaşi activitate sau una similară, în aceeaşi unitate, avându-se în vedere calificarea/aptitudinile profesionale.

(3) Atunci când nu există un salariat cu contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată comparabil în aceeaşi unitate, se au în vedere dispoziţiile din contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, reglementările legale în domeniu[6].

[7] Ion Deleanu, Grupurile de contracte şi principiul relativităţii efectelor contractelor – răspunderea contractuală a faptei altuia, Revista Dreptul nr.3/2002, pag.16-17.

[8] Modificat prin art.I pct.54 din Legea nr.40/2011

[9] Alexandru Ţiclea, Codul muncii adnotat: comentarii, acte juridice, jurisprudenţă, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, pag.322; Mara Ioan, Contractul individual de muncă şi contractul civil de prestări servicii, teză de doctorat, Biblioteca Academiei de Poliţie „Al.I. Cuza” Bucureşti, 2004, pag.51.

Filed under: Analize juridice | Tagged: , , | 4 Comments »

Dialogul Social al PDL-ului

Posted on May 12, 2011 by denisapatrascu

Ieri a fost publicata in Monitorul Oficial Legea Dialogului Social, aprobata prin asumarea raspunderii guvernului Boc la fel ca si legea pensiilor, legea salarizarii si Codul Muncii. N-am sa insist asupra modalitatii de aprobare, de vreme ce Curtea Constitutionala a gasit de cuvinta sa o declare constitutionala, desi nici in 1968 Ceausescu nu si-a permis sa reglemeteze libertatea negocierii colective fara aprobarea (formala cei drept) a UGSR-ului. Deci o lege a dialogului social care nu a fost dezbatuta public si nici avizata de CES…

Aceasta lege mamut include reglementarile care se regaseau anterior in legea sindicatelor (L.54/2003), legea patronatelor (L356/2001), legea contractelor colective de munca (L.130/1996), legea conflictelor de munca (L.168/1999) si legea de organizare a CES-ului (L.109/1997).

Nu spun ca anumite lucruri nu trebuiau sa fie modificate, dar in sensul cresterii dialogului social nu a transformarii acestuia intr-un element decorativ subordonat executivului. Regret ca proiectul PNL pentru Codul Social din perioada 2007-2008 a fost dat uitarii si inlocuit cu o reglementare ce ne aduce la situatia inceputului de sec. XX.

Multe lucruri au fost luate cu copy-paste in noua reglementare din legile pe care le abroga (mentionate mai sus), dar exista niste diferente majore care schimbă ireversibil principiile libertății oganizațiilor sindicale și patronale, având multiple consecințe economice și sociale, ce ne vor afecta pe fiecare dintre noi:

–         disparitia contractului colectiv de munca unic la nivel national. Pentru cei mai putin cunoscatori sistemul juridic al dreptului muncii se bazeaza pe 2 izvoare: cel normativ si cel conventional, ceea ce face ca dreptul muncii sa poata avea o flexibilitate mai mare decat alte ramuri de drept. Izvoarele conventionale sunt contractele colective si individuale de munca si pornind de la modelul francez au o structura piramidala. Până acum vârful piramidei (cel mai larg aplicabil) era contractul colectiv de munca unic la nivel national, care avea un set primordial de drepturi suplimentare celor reglementate de legislatia muncii, dar bazal pentru negocierile contractelor colective inferioare: ramura, grup unitati, unitate si contract individual de munca. Acum structura piramidala se pastreaza fara a mai avea un varf aplicabil tuturor, contractul de ramura fiind inlocuit cu cel de sector de activitate (modificarea priveste doar denumirea) si va reprezenta nivelul cel mai inalt de negociere colectiva. Prin renuntarea la contractul colectiv de munca unic la nivel national se rupe insa structura pe care s-a bazat sistemul dreptului muncii românesc, pentru că limitele drepturilor negociate nu se mai aplică tuturor și aici mă refer la salariul minim pe economie, coeficienții de ierarhizare ai acestuia (care nu se mai regăsesc nicăieri, astfel spre ex. dispare obligativitatea plății la o valoare dubla a celor angajati pe studii superioare fata de muncitorul necalificat), durata suplimentara a concediilor de odihnă pentru anumite situații, zilele libere pentru evenimente ale familiei etc.

–         implicarea admistratiei publice in dosarul de reprezentativitate al organizatiilor sindicale si patronale, incalcandu-se Conventia OIM nr.87/1948 privind libertatea sindicală si Conventia 98/1948 privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă. Acesta trebuie să rămână apanajul exclusiv al puterii judecătorești, orice ingerință a puterii executive în aspectul  stabilirii cine e reprezentativ și la ce nivel duce la dispariția libertății acestor organisme.

–         negocierea salariului minim de către un nou organism: Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social condus de primul-ministru!!! Libertatea negocierii colective deși garantată prin art.41 alin.(5) al Constituției este profund încălcata prin includerea puterii executive in negocierea salariului minim pe economie. Guvernul are pârghiile juridice ale stabilirii prin hotărâre de guvern a salariului minim garantat în plată, implicarea lui într-o negociere dintre sindicate și patronate pentru salariul minim aplicabil pieței private încalcă orice principiu al economiei de piață.    

–         acordarea ministrului muncii a dreptului de a putea extinde la nivel național prevederile unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate. Cum rămâne atunci cu art. 41 din Constituție care garantează libertatea alegerii profesiei, dreptului la muncă și garantarea obligativității convențiilor negociate de PĂRȚI?! Imi aleg o profesie și datorită statutului socio-economic pe care îl oferă acea profesie, cu drepturile și obligațiile ce rezidă dintr-un contract pe care EU l-am negociat.  Uite ca de acum, UN TERȚ, ministru, va stabili pentru mine dacă mi se aplică prevederile negociate de alții, în contextual socio-economic al acelei ramuri de activitate, fără a se stabili prin lege niciun criteriu sau cheie de control prin care se determina cum poate un contract la nivel de ramura sa devina aplicabil tuturor, in afara de dorinta ministrului muncii, o putere discrețională a executivului fără contraforță legală…

–         deși avem o profesie liberal reglementată juridic, acea de mediator, prin această lege se crează un corp profesional distinct acela al mediatorilor și arbitrilor conflictelor colective de muncă, inclusi in Oficiul de Mediere si Arbitraj de pe lânga Ministerul Muncii, fără a se stabili implicarea partenerilor sociali în elaborarea normativelor ulterioare. Nu înțeleg dacă formula “de pe lângă” (nu știu de ce dar mă duce cu gândul la un animal de pe lângă casa omului) exprimă o modalitate de subordonare sau coordonare…

Acestea sunt doar o parte a elementelor de “modernizare” a reglementarilor ce vizeazaa activitatea salariatilor din Romania ale acestui guvern… Sa traiti bine!

Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: , , , , , , , | 1 Comment »

Labour Code: past, present and future

Posted on April 11, 2011 by denisapatrascu

Academy of Romanian Scientists

Spring Session of Productivity Commission

In the last 8 years, from 2003- the year of adopting of new labour code, this was modified until now from more than 9 times, but the strongest modifications was made by OUG 55/2006 and Law 40/2011 who made more than 75% changes from the first version of Labour Code.

Is very true the fact that during last 8 years also society had change, we pass from economical increase to a depth financial crises who change the view of employers and also to employee.

The need of flexibility of rules was certain, financial crises show us the limits of actual rules, a part of representants of employers said in 2009 that the rigidity of Labour Code was one of the source of unemployment and bankruptcy.

Without a real audit of labour legislation we can’t say it is true or not, but the numbers show the highest rate of unemployment from 2003, until now was in march 2010, 8,6%. In March 2011 this was 6,6%, so was decrease 2 percent, before the new flexible rules to be apply. In same time in December 2008 the unemployment rate was 3,4%, so when the market had a flood of investments and the economy was at the highest level from the last 50 years the labour market wasn’t modified, to create new flexible form for new types of contracts of employment.

But now, during economical contraction the governments decided to offer more flexibility. New rules offer more dynamic vision of labour market, the individual contract of employment on indefinitely term remain at the level of declarations the base of labour market but  increasing the duration of individual contracts of employment on fixed term from 24 months to 36 months and even more (if is the need and parts accepted), increasing the trial period from 30 to 90 days for executive and from 90 days to 120 days for management who can be finished with only a simple notification will create a real problem on long terms.

Using financial crisis for cover the real problems of social dialogue at micro level, the new rules will deep this fracture of dialogue, who will create the precocity level of labour market with low wages, low possibility to negotiate rights, in terms of force, where all society will be losing: the employee will have lower level of life, will spend low on cheaper products, and all economy will suffer.

Flexicurity is a long debate concept who is based on principle of flexibility of market in same time with security of employee. Unfortunately, the Romanian govern decide only to do half of this, to flexibility of market.

In this new conditions Romania maybe will be attractive for new investors, but is important not only the quantity of this, also the quality of them. If we decide to be attractive for investors who had a short terms vision and the only priority is to can dismiss easily we need to think twice. Creating pools jobs in small’s communities who became easily volatile we just create a depth structural unemployment who will affect all region’s economy.

Without a long term vision of active actions of employment politics the new rules of flexibility Labour Code will became contra productive. We need a good prepared labour force, with know-how of new technologies, adaptable of new, for who the term of long life learning to don’t be only words. But for this we need a better school’s curriculum, adaptable of market needs: high schools for technologies and vocational schools.

Which motive I have to don’t agree with new rules? Are few important I think:

–    Increasing too much the trial period – you don’t need 3 months to observe if a worker aren’t professional prepared for a job, but you can use this motive to renounce at him after you solve a temporary problem who appear in your activity.

–    Temporary working agency was a chapter modified in detail, but aren’t totally harmonize with Directive 2008/14/CEE for example temporary working agency are in vision of Romanian legislation only company not also physical person like in Directive.

–    The rules for collective dismiss aren’t used also for employee from public sector, this will create discriminations.

–    After a collective dismissal was abrogating the rule from which you can’t hire a new person minimum 9 months;

–    The reference period for extra time are increase from 3 months to 4 months, for who the maximal period of extra time can be until 48 hours/ labour week;

–    One minimum fraction of holiday can be at least 10 days from 15 days until now;

–    The burden of proof is now in the field of the plugged, which will aggravate the situation of employee, until now this was the burden of employer;

–    All collective bargaining agreement will be finish from the power of low at 31.12.2011, this act are a intruding of parts agreement.

Are also good parts in these new rules:

–    The fight against black labour are increase, even apply the penalties also to workers will decrease the numbers of complains and can create a bigger problems for the one who needs to pay 10 minimum wages, when sure they accept black market only for lack of alternatives.

–    Recurrence of graduate training;

–    Creating the possibility to reduce the working week at 4 days during contracting activities;

–    Increasing the notice period from 15 days to 20 days for executive and from 30 days to 45 days for management;

–    Increasing the night growth from 15% to 25%;

–    Recognize the all rights during trainings.

Filed under: Analize juridice | Tagged: , , , , , , | Leave a comment »

Rezolutia 1973, Libia si evolutia dreptului umanitar

Posted on March 21, 2011 by denisapatrascu

De 2 zile a început o noua forma de război in Libia. Istoria ne arata ca non-fly zone se transforma in combat-zone, care cel putin pana acum nu avea un temei juridic bine definit.

Paragraful 4 al Rezolutiei 1973 ofera posibilitatea utilizarii fortei pentru a proteja civilii, sub forma „to take all necessary measures , . . . . . to protect civilians and civilian populated areas under threat of attack in the Libyan Arab Jamahiriya, including Benghazi, while excluding a foreign occupation force of any form on any part of Libyan territory” (sa ia toate masurile necesare … de a proteja civilii si zone populate de civili sub ameninţarea unui atac al  Jamahiriya, incluzand Benghazi, excluzând o forţă de ocupaţie străină de orice formă, cu privire la orice parte a teritoriului libian).

Este prima rezolutie in care acesti termeni sunt atat de bine delimitati.

Istoria recenta ne arata ca doctrina interventiilor umanitare a a avut o evolutie fulminanta din anii ‚90 pana in prezent, iar termenii folositi au evoluat odata cu schimbarea perceptiei de la garantarea la ocrotirea drepturilor civililor, de la non-interventie militara impotriva unui stat pentru actiuni interne, la masuri coercitive de embarogou economic, pana la actiuni militare.

O scurta recapitulare pentru a vedea aceasta evolutie.

In interventia din Sierra Leone din 1999 textul se limita la „to protect United Nations personnel, facilities, installations and equipment, ensure the security and freedom of movement of its personnel and, without prejudice to the efforts of the government, to protect civilians under imminent threat of physical violence, within their capabilities” (sa protejeze personalul ONU, facilitatile, instalatiile si echipamentul, sa asigure securitatea si libertatea de miscare a personalului si, fara a prejudicia eforturile guvernului sa protejeze civilii aflati sub iminenta amenintare cu violenta).

Aceasta a fost baza interventiilor umanitare ale ONU in anii 90, atat in Bosnia-Hertegovina (astazi, unul din votantii rezolutiei 1973/2011), Somalia si Rwanda. Rezolutia 688 prin care se asigura protectie populatiei kurde din primul razboi din Golf, nu a fost adoptata in temeiul capitolului VII din Carta Natiunilor Unite ceea ce a expus USA la numeorase critici, atat externe dar mai ales interne.

Interventia NATO in Kosovo de la sfarsitul anului 1999 s-a bazat pe doctrina exceptiei umanitare, fara sa aiba aprobarea unei rezolutii ONU. Aceasta situatie a creat o situatie confuza in interiorul ONU, care s-a vazut obligata sa clarifice din punct de vedere juridic situatia interventiilor umanitare, cu scopul protectiei civililor impotriva armatelor statului propriu, fapt ce a generat un set de rapoarte in baza caruia s-a creat setul de principii privind responsabilitatea de a proteja civilii (cunoscut ca R2P), care a primit aprobarea la summitul ONU abia in 2005 prin paragrafele 138 si 139, potrivit carora:

„138. Each individual State has the responsibility to protect its populations from genocide, war crimes, ethnic cleansing and crimes against humanity. This responsibility entails the prevention of such crimes, including their incitement, through appropriate and necessary means. We accept that responsibility and will act in accordance with it. The international community should, as appropriate, encourage and help States to exercise this responsibility and support the United Nations in establishing an early warning capability.

139. The international community, through the United Nations, also has the responsibility to use appropriate diplomatic, humanitarian and other peaceful means, in accordance with Chapters VI and VIII of the Charter, to help protect populations from genocide, war crimes, ethnic cleansing and crimes against humanity. In this context, we are prepared to take collective action, in a timely and decisive manner, through the Security Council, in accordance with the Charter, including Chapter VII, on a case-by-case basis and in cooperation with relevant regional organizations as appropriate, should peaceful means be inadequate and national authorities manifestly fail to protect their populations from genocide, war crimes, ethnic cleansing and crimes against humanity. We stress the need for the General Assembly to continue consideration of the responsibility to protect populations from genocide, war crimes, ethnic cleansing and crimes against humanity and its implications, bearing in mind the principles of the Charter and international law. We also intend to commit ourselves, as necessary and appropriate, to helping States build capacity to protect their populations from genocide, war crimes, ethnic cleansing and crimes against humanity and to assisting those which are under stress before crises and conflicts break out.”

Pe 17 martie 2011 dreptul umanitar a cunoscut un nou pas istoric. Rezolutia 1973/2011 autorizeaza statele membre sa ia toate masurile pentru a proteja civilii. Au votat pentru aceasta: USA, UK, Franta (membrii permanenti) si Bosnia si Hertegovina, Columbia, Gabon, Liban, Nigeria, Portugalia, Africa de Sud (membri nepermanenti). S-au abtinut: Rusia, China (membrii permanenti) si Germania, Brazilia si India (membri nepermanenti).

Textul complet:

RESOLUTION 1973/2011

The Security Council,

Recalling its resolution 1970 (2011) of 26 February 2011,

Deploring the failure of the Libyan authorities to comply with resolution 1970 (2011),

Expressing grave concern at the deteriorating situation, the escalation of violence, and the heavy civilian casualties,

Reiterating the responsibility of the Libyan authorities to protect the Libyan population and reaffirming that parties to armed conflicts bear the primary responsibility to take all feasible steps to ensure the protection of civilians,

Condemning the gross and systematic violation of human rights, including arbitrary detentions, enforced disappearances, torture and summary executions,

Further condemning acts of violence and intimidation committed by the Libyan authorities against journalists, media professionals and associated personnel and urging these authorities to comply with their obligations under international humanitarian law as outlined in resolution 1738 (2006),

Considering that the widespread and systematic attacks currently taking place in the Libyan Arab Jamahiriya against the civilian population may amount to crimes against humanity,

Recalling paragraph 26 of resolution 1970 (2011) in which the Council expressed its readiness to consider taking additional appropriate measures, as necessary, to facilitate and support the return of humanitarian agencies and make available humanitarian and related assistance in the Libyan Arab Jamahiriya,

Expressing its determination to ensure the protection of civilians and civilian populated areas and the rapid and unimpeded passage of humanitarian assistance and the safety of humanitarian personnel,

Recalling the condemnation by the League of Arab States, the African Union, and the Secretary General of the Organization of the Islamic Conference of the serious violations of human rights and international humanitarian law that have been and are being committed in the Libyan Arab Jamahiriya,

Taking note of the final communiqué of the Organisation of the Islamic Conference of 8 March 2011, and the communiqué of the Peace and Security Council of the African Union of 10 March 2011 which established an ad hoc High Level Committee on Libya,

Taking note also of the decision of the Council of the League of Arab States of 12 March 2011 to call for the imposition of a no-fly zone on Libyan military aviation, and to establish safe areas in places exposed to shelling as a precautionary measure that allows the protection of the Libyan people and foreign nationals residing in the Libyan Arab Jamahiriya,

Taking note further of the Secretary-General’s call on 16 March 2011 for an immediate cease-fire,

Recalling its decision to refer the situation in the Libyan Arab Jamahiriya since 15 February 2011 to the Prosecutor of the International Criminal Court, and stressing that those responsible for or complicit in attacks targeting the civilian population, including aerial and naval attacks, must be held to account,

Reiterating its concern at the plight of refugees and foreign workers forced to flee the violence in the Libyan Arab Jamahiriya, welcoming the response of neighbouring States, in particular Tunisia and Egypt, to address the needs of those refugees and foreign workers, and calling on the international community to support those efforts,

Deploring the continuing use of mercenaries by the Libyan authorities,

Considering that the establishment of a ban on all flights in the airspace of the Libyan Arab Jamahiriya constitutes an important element for the protection of civilians as well as the safety of the delivery of humanitarian assistance and a decisive step for the cessation of hostilities in Libya,

Expressing concern also for the safety of foreign nationals and their rights in the Libyan Arab Jamahiriya,

Welcoming the appointment by the Secretary General of his Special Envoy to Libya, Mr Abdel-Elah Mohamed Al-Khatib and supporting his efforts to find a sustainable and peaceful solution to the crisis in the Libyan Arab Jamahiriya,

Reaffirming its strong commitment to the sovereignty, independence, territorial integrity and national unity of the Libyan Arab Jamahiriya,

Determining that the situation in the Libyan Arab Jamahiriya continues to constitute a threat to international peace and security,

Acting under Chapter VII of the Charter of the United Nations,

1. Demands the immediate establishment of a cease-fire and a complete end to violence and all attacks against, and abuses of, civilians;

2. Stresses the need to intensify efforts to find a solution to the crisis which responds to the legitimate demands of the Libyan people and notes the decisions of the Secretary-General to send his Special Envoy to Libya and of the Peace and Security Council of the African Union to send its ad hoc High Level Committee to Libya with the aim of facilitating dialogue to lead to the political reforms necessary to find a peaceful and sustainable solution;

3. Demands that the Libyan authorities comply with their obligations under international law, including international humanitarian law, human rights and refugee law and take all measures to protect civilians and meet their basic needs, and to ensure the rapid and unimpeded passage of humanitarian assistance;

Protection of civilians

4. Authorizes Member States that have notified the Secretary-General, acting nationally or through regional organizations or arrangements, and acting in cooperation with the Secretary-General, to take all necessary measures, notwithstanding paragraph 9 of resolution 1970 (2011), to protect civilians and civilian populated areas under threat of attack in the Libyan Arab Jamahiriya, including Benghazi, while excluding a foreign occupation force of any form on any part of Libyan territory, and requests the Member States concerned to inform the Secretary-General immediately of the measures they take pursuant to the authorization conferred by this paragraph which shall be immediately reported to the Security Council;

5. Recognizes the important role of the League of Arab States in matters relating to the maintenance of international peace and security in the region, and bearing in mind Chapter VIII of the Charter of the United Nations, requests the Member States of the League of Arab States to cooperate with other Member States in the implementation of paragraph 4;

No fly zone

6. Decides to establish a ban on all flights in the airspace of the Libyan Arab Jamahiriya in order to help protect civilians;

7. Decides further that the ban imposed by paragraph 6 shall not apply to flights whose sole purpose is humanitarian, such as delivering or facilitating the delivery of assistance, including medical supplies, food, humanitarian workers and related assistance, or evacuating foreign nationals from the Libyan Arab Jamahiriya, nor shall it apply to flights authorised by paragraphs 4 or 8, nor other flights which are deemed necessary by States acting under the authorisation conferred in paragraph 8 to be for the benefit of the Libyan people, and that these flights shall be coordinated with any mechanism established under paragraph 8;

8. Authorizes Member States that have notified the Secretary-General and the Secretary-General of the League of Arab States, acting nationally or through regional organizations or arrangements, to take all necessary measures to enforce compliance with the ban on flights imposed by paragraph 6 above, as necessary, and requests the States concerned in cooperation with the League of Arab States to coordinate closely with the Secretary General on the measures they are taking to implement this ban, including by establishing an appropriate mechanism for implementing the provisions of paragraphs 6 and 7 above,

9. Calls upon all Member States, acting nationally or through regional organizations or arrangements, to provide assistance, including any necessary over-flight approvals, for the purposes of implementing paragraphs 4, 6, 7 and 8 above;

10. Requests the Member States concerned to coordinate closely with each other and the Secretary-General on the measures they are taking to implement paragraphs 4, 6, 7 and 8 above, including practical measures for the monitoring and approval of authorised humanitarian or evacuation flights;

11. Decides that the Member States concerned shall inform the Secretary-General and the Secretary-General of the League of Arab States immediately of measures taken in exercise of the authority conferred by paragraph 8 above, including to supply a concept of operations;

12. Requests the Secretary-General to inform the Council immediately of any actions taken by the Member States concerned in exercise of the authority conferred by paragraph 8 above and to report to the Council within 7 days and every month thereafter on the implementation of this resolution, including information on any violations of the flight ban imposed by paragraph 6 above;

Enforcement of the arms embargo

13. Decides that paragraph 11 of resolution 1970 (2011) shall be replaced by the following paragraph : “Calls upon all Member States, in particular States of the region, acting nationally or through regional organisations or arrangements, in order to ensure strict implementation of the arms embargo established by paragraphs 9 and 10 of resolution 1970 (2011), to inspect in their territory, including seaports and airports, and on the high seas, vessels and aircraft bound to or from the Libyan Arab Jamahiriya, if the State concerned has information that provides reasonable grounds to believe that the cargo contains items the supply, sale, transfer or export of which is prohibited by paragraphs 9 or 10 of resolution 1970 (2011) as modified by this resolution, including the provision of armed mercenary personnel, calls upon all flag States of such vessels and aircraft to cooperate with such inspections and authorises Member States to use all measures commensurate to the specific circumstances to carry out such inspections”;

14. Requests Member States which are taking action under paragraph 13 above on the high seas to coordinate closely with each other and the Secretary-General and further requests the States concerned to inform the Secretary-General and the Committee established pursuant to paragraph 24 of resolution 1970 (2011) (“the Committee”) immediately of measures taken in the exercise of the authority conferred by paragraph 13 above;

15. Requires any Member State whether acting nationally or through regional organisations or arrangements, when it undertakes an inspection pursuant to paragraph 13 above, to submit promptly an initial written report to the Committee containing, in particular, explanation of the grounds for the inspection, the results of such inspection, and whether or not cooperation was provided, and, if prohibited items for transfer are found, further requires such Member States to submit to the Committee, at a later stage, a subsequent written report containing relevant details on the inspection, seizure, and disposal, and relevant details of the transfer, including a description of the items, their origin and intended destination, if this information is not in the initial report;

16. Deplores the continuing flows of mercenaries into the Libyan Arab Jamahiriya and calls upon all Member States to comply strictly with their obligations under paragraph 9 of resolution 1970 (2011) to prevent the provision of armed mercenary personnel to the Libyan Arab Jamahiriya;

Ban on flights

17. Decides that all States shall deny permission to any aircraft registered in the Libyan Arab Jamahiriya or owned or operated by Libyan nationals or companies to take off from, land in or overfly their territory unless the particular flight has been approved in advance by the Committee, or in the case of an emergency landing;

18. Decides that all States shall deny permission to any aircraft to take off from, land in or overfly their territory, if they have information that provides reasonable grounds to believe that the aircraft contains items the supply, sale, transfer, or export of which is prohibited by paragraphs 9 and 10 of resolution 1970 (2011) as modified by this resolution, including the provision of armed mercenary personnel, except in the case of an emergency landing;

Asset freeze

19. Decides that the asset freeze imposed by paragraph 17, 19, 20 and 21 of resolution 1970 (2011) shall apply to all funds, other financial assets and economic resources which are on their territories, which are owned or controlled, directly or indirectly, by the Libyan authorities, as designated by the Committee, or by individuals or entities acting on their behalf or at their direction, or by entities owned or controlled by them, as designated by the Committee, and decides further that all States shall ensure that any funds, financial assets or economic resources are prevented from being made available by their nationals or by any individuals or entities within their territories, to or for the benefit of the Libyan authorities, as designated by the Committee, or individuals or entities acting on their behalf or at their direction, or entities owned or controlled by them, as designated by the Committee, and directs the Committee to designate such Libyan authorities, individuals or entities within 30 days of the date of the adoption of this resolution and as appropriate thereafter;

20. Affirms its determination to ensure that assets frozen pursuant to paragraph 17 of resolution 1970 (2011) shall, at a later stage, as soon as possible be made available to and for the benefit of the people of the Libyan Arab Jamahiriya;

21. Decides that all States shall require their nationals, persons subject to their jurisdiction and firms incorporated in their territory or subject to their jurisdiction to exercise vigilance when doing business with entities incorporated in the Libyan Arab Jamahiriya or subject to its jurisdiction, and any individuals or entities acting on their behalf or at their direction, and entities owned or controlled by them, if the States have information that provides reasonable grounds to believe that such business could contribute to violence and use of force against civilians;

Designations

22. Decides that the individuals listed in Annex I shall be subject to the travel restrictions imposed in paragraphs 15 and 16 of resolution 1970 (2011), and decides further that the individuals and entities listed in Annex II shall be subject to the asset freeze imposed in paragraphs 17, 19, 20 and 21 of resolution 1970 (2011);

23. Decides that the measures specified in paragraphs 15, 16, 17, 19, 20 and 21 of resolution 1970 (2011) shall apply also to individuals and entities determined by the Council or the Committee to have violated the provisions of resolution 1970 (2011), particularly paragraphs 9 and 10 thereof, or to have assisted others in doing so;

Panel of experts

24. Requests the Secretary-General to create for an initial period of one year, in consultation with the Committee, a group of up to eight experts (“Panel of Experts”), under the direction of the Committee to carry out the following tasks:

(a) Assist the Committee in carrying out its mandate as specified in paragraph 24 of resolution 1970 (2011) and this resolution;

(b) Gather, examine and analyse information from States, relevant United Nations bodies, regional organisations and other interested parties regarding the implementation of the measures decided in resolution 1970 (2011) and this resolution, in particular incidents of non-compliance;

(c) Make recommendations on actions the Council, or the Committee or State, may consider to improve implementation of the relevant measures;

(d) Provide to the Council an interim report on its work no later than 90 days after the Panel’s appointment, and a final report to the Council no later than 30 days prior to the termination of its mandate with its findings and recommendations;

25. Urges all States, relevant United Nations bodies and other interested parties, to cooperate fully with the Committee and the Panel of Experts, in particular by supplying any information at their disposal on the implementation of the measures decided in resolution 1970 (2011) and this resolution, in particular incidents of non-compliance;

26. Decides that the mandate of the Committee as set out in paragraph 24 of resolution 1970 (2011) shall also apply to the measures decided in this resolution;

27. Decides that all States, including the Libyan Arab Jamahiriya, shall take the necessary measures to ensure that no claim shall lie at the instance of the Libyan authorities, or of any person or body in the Libyan Arab Jamahiriya, or of any person claiming through or for the benefit of any such person or body, in connection with any contract or other transaction where its performance was affected by reason of the measures taken by the Security Council in resolution 1970 (2011), this resolution and related resolutions;

28. Reaffirms its intention to keep the actions of the Libyan authorities under continuous review and underlines its readiness to review at any time the measures imposed by this resolution and resolution 1970 (2011), including by strengthening, suspending or lifting those measures, as appropriate, based on compliance by the Libyan authorities with this resolution and resolution 1970 (2011).

29. Decides to remain actively seized of the matter.

 

Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: , , , , , , , , , | Leave a comment »

Modificarile Codului Muncii cu bune si rele

Posted on March 1, 2011 by denisapatrascu

Odată cu informarea asupra angajării răspunderii guvernului pe  legea privind modificările Codului Muncii dl. Boc ne-a spus cât de necesare sunt acestea pentru flexibilizarea pieței muncii. Cu mic si mare ascultam perorațiile multor politicieni care explica ca era necesar sa flexibilizam relațiile de munca.

Ma uit la cifre si vad ca peste 600.000 de persoane sunt șomere, indemnizate sau nu. Asta înseamna ca în urma cu un an sau 2 aceste persoane aveau o slujba, (sau isi continuau studiile) iar acum nu o mai au. Ca aceste persoane sa se angajeze e nevoie sa se creeze noi locuri de munca, flexibilizarea contractelor pe perioada nedeterminata spre cele pe perioada determinata, nu face decat sa creasca precaritatea veniturilor si celor care azi au (inca) o slujba.  Pentru ca outsider-ii pietei muncii sa devina insider-i e nevoie de modificarea intreagii politici fiscale, pentru ca indiferent de  modificarile Codului muncii, daca nu se schimba ceva in politica de creditare si de susținere a investițiilor, rata somajului va ramane pe o curba ascendenta.

Discuțiile despre flexibilitate te duc cu gandul ca pana acum piata muncii a fost inflexibila. Acesta sa fi fost motivul pentru care in 2008 rata somajului ajunsese la 3,8%?

Flexibilitatea se face când ai o oferta crescuta de forță de munca si când economia funcționează si creează noi locuri de munca. Când economia se contracta trebuie sa protejezi locurile de munca, pentru ca reducerea resurselor financiare duce la scaderea consumului si ai efect de domino in toata economia.

Cineva intr-un birou guvernamental, probabil plimbat la cateva grupuri de lucru la Comisia Europeana, a auzit despre flexicuritate si a zis daca altii fac, sa facem si noi. Daca colegul lui din Olanda i-a povestit despre cresterea contractelor temporare a zis ca merge si la noi, si ca daca nu s-au incheiat in niciun an mai mult de 8.000 de astfel de contracte e din cauza Codului Muncii, din 2005 pana acum. Nu si-a pus problema ca pentru a te autoriza trebuie sa depui o garantie de 25 salarii minime pe economie, motiv pentru care in ultimii 6 ani  s-au autorizat putin peste 100 agenti de munca temporara in toata tara.

Daca statea mai mult de vorba cu colegul sau din Spania ar fi aflat ca printre primele masuri luate de la inceperea crizei financiare au fost reducerea contractelor de munca pe perioada detereminata, iar triunghiul de aur danez presupune preluarea riscurilor de somaj de catre stat, un mix de politici active pe piata fortei de munca si o rotire a posturilor. Acestea sunt masurile de flexicuritate considerate de OCDE si Comisia Europeana ca fiind un succes, si ale caror bune practici ar trebui multiplicate in celelalte state membre.

Raspunsul guvernului Boc este un set de masuri fara coerenta care nu vor ajuta angajatorul. Pe acesta nu-l ajuta cu nimic transformarea formei scrise din ad probationem in ad validitatem (desi logica unei flexibilizari ar spune ca fiind o conventie a partilor, ea trebuie probata in scris, nu valabila doar in acest caz…). Masurile de lupta contra muncii la negru nu se limiteaza la Codul Muncii, atat timp cat birocratia  si costurile totale ale unui angajator raman la nivelul de azi. REVISAL-ul – softul registrului de evidenta al salariatilor da rateuri pentru ca a fost dimensionat pentru alt numar de campuri, care acum s-a marit. Inregistrarea in acesta nu scuteste insa de restul birocratiei unui contract de munca.

Nu spun ca toate prevederile acestui cod sunt proaste, dar cu siguranta multe din ele nu au acoperire in piata muncii. Nevoile pietei muncii s-au nuantat din 2003 cand a aparut Codul Muncii. La modul in care s-a vorbit despre aceste modificari ma asteptam sa vina cu niste noutati gen contractul de munca de tip tele-working, munca sezoniera sau ziliera. Cu siguranta nu ma asteptam sa se prevada intru-un cod al muncii dintr-un stat european ca prevederile referitoare la concedierile colective  din Cod sa nu se aplice salariatilor bugetari. Acestia vor fi lasati la mana culorii de partid, din nou.

Care sunt elementele cu care nu pot fi de acord din modificarile Codului Muncii?

  1. marirea perioadei de incheiere contractului individual de munca pe perioada determinata 36 luni fata de 24 in prezent, chiar peste aceasta perioada pentru realizarea unui proiect sau lucrare. Acordul partilor nu poate sa tina loc de reglementare sau completare la prevederile codului. De asemenea se abroga prevederea referitoare la incheierea dupa cele 3 contracte individuale de munca  succesive, in cazul continuarii activitatii, activitatea sa fie considerata in baza unui contract individual de munca  pe perioada nedeterminata;
  2. modificarile prevederilor privind munca agent de munca temporara fara a se tine cont de modificarile aparute dupa intrarea in vigoare a Directivei 2008/104 CE a Parlamentului European și a Consiliului privind munca prin agent de muncă temporară (posibilitatea de a fi agent de munca temporara si a persoanei fizice). Interesant este ca desi este o forma a contractului de munca pe perioada determinata acesta poate fi incheiat pe 24 luni, desi pentru acesta din urma se propun 36 luni. Cand este flexibil in acest caz? La 24 luni ca in prezent si cum se mentioneaza pentru cel temporar sau la 36 luni cum propun pentru contractul pe perioada determinata, si in consecinta, aceasi reglementare trebuie aplicata si contractului prin agent de munca temporara; desi se mentioneaza ca salariatul temporar este la dispozitia agentului de munca temporara, nu se specifica temeiul juridic (contractul e incheiat pe durata unei misiuni) si salarizarea/ alte drepturi in acest interval.
  3. marirea perioadei de proba : 45 zile fata de 30 pentru functiile de executie si 120 fata de 90 zile pentru functiile conducere, ce pot fi ocupate de 4 respectiv 3 contracte consecutive in interiorul celor 12 luni, in conditiile in care in prezent nu pot fi incheiate mai mult de 3 astfel de contracte succesive ajungand astfel la o durata maxima de pana la 90 (executie – cat se prevede azi pentru o singura perioada de proba), respectiv 270 zile (conducere);
  4. pana acum neinformarea salariatului asupra perioadei de proba decadea din drepturi angajatorul la aceasta forma de verificare, acum se aborga prevederea, iar pericolul este ca salariatul sa nu stie ca se afla intr-o perioada de proba, dar suporta toate consecintele uneia;
  5. criteriile pentru salariatii din piata privata referitoare la concedierea colectiva nu sunt aplicabile bugetarilor, fara a se preciza care sunt normele care guverneaza concedierea colectiva a acestora.
  6. se elimina prevederea referitoare la imposibilitatea angajarii pe aceeasi functie timp de 9 luni, dupa o concediere colectiva, ceea ce ridica semne de intrebare asupra necesitatii masurii.
  7. in privinta muncii suplimentare se mareste perioada de referinta de la 3 la 4 luni pentru care media saptamanala sa fie pana la 48 h/saptamana ceea ce duce la o crestere a numarului de ore/luna, in conditiile in care inca sunt in dezbatere europeana prevederile privind modificarea Directivei 88/2003 privind timpul de lucru. Exista posibilitatea extinderii perioadei de referinta mai mari de 4 luni, dar pana la 6 sau pana la 12 luni in cazul mentionarii in contractul colectiv de munca. In ce caz ce se aplica se aplica majorarea perioadei de referinta la 6 luni sau  la 12 luni este greu de spus (pentru perioada de 12 se specifica respectarea regulilor de securitate si santate in munca, de parca in alt caz acestea s-ar exclude);
  8. Se prevede posibilitatea maririi perioadei de munca in conditii deosebite si speciale peste 8 ore, incalcand prevederile Conventiei 98 a OIM. Recompensarea baneasca nu este suficienta, daca se pune in pericol sanatatea si securitatea salariatului.
  9. marirea perioadei in care se poate compensa cu timp liber munca suplimentare de la 30 la 60 zile, ceea ce reduce efectul de refacere a organismului;
  10. in privinta concediului de odihna se propune posibilitatea de a fi luat fractionat fara ca una din perioade sa fie mai mica de 10 zile lucratorare fata de 15 zile lucratoare (in prezent).
  11. În situaţia în care angajatorul constată că angajatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa va putea solicita angajatului printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicări. In prezent este necesara o hotarare judecatoreasca definitiva pentru a putea retine din salariu. Aceasta situatie poate genera abuzuri
  12. Abrogarea prevederii referitoare la sarcina probei, pana in prezent in sarcina angajatorului va duce la imposibilitatea de a proba a salariatului-reclamant, deoarece nu el este realizatorul documentelor de resurse umane.
  13. Renuntarea la denumirea unor functii ca fiind de conducere, poate duce de asemenea la abuzuri, persoane care indeplinesc atributii de conducere, avand in subordine alte persoane, sa nu beneficieze de drepturile corespunzatoare activitatii, pentru ca functia nu se regaseste in reglementarile angajatorului.
  14. Toate contractele colective de munca sunt valabile pana la 31.12.2011, ceea ce reprezinta o ingerinta in legea partilor.

Ce aduce totusi bun:

  1. Pentru lupta impotriva muncii la negru forma scrisa ad validitatem pentru contractul individual de munca este benefica, cu conditia realizarii si a unor mecanisme administrative suple;
  2. Reaparitia notiunii de stagiu pentru absolventii formelor de invatamant, cu o durata de 6 luni;
  3. Obligativitatea eliberarii si fostilor salariati a documentelor care sa ateste activitatea, salariul, durata activitatii, vechimea in munca si specialitate;
  4. Prevederea situatiei de reducere temporara a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare pe perioade care depăşesc 30 zile lucrătoare, in care angajatorul  va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului.
  5. Incetarea contractului individual de munca la data comunicarii deciziei de pensionare pentru pensia de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare (fiind de fapt un artificiu pentru a nu lasa acesti oameni fara venit luni de zile pana se emite decizia de pensionare, din cauza unei birocratii excesive la casele de pensii);
  6. Stabilirea in contractual individual de munca a elementelor de evaluare profesionala, obiective de performanta, astfel ca ambele parti sa stie care sunt de la inceput.
  7. Cresterea perioadei de preaviz: pana la 20 zile executie, pana la 45 zile functiile de conducere
  8. Cresterea sporului pentru munca de noapte (minim 3 ore) de la 15 la 25%
  9. Recunoasterea tuturor drepturilor salariale pe perioada formarii profesionale
  10. Lasarea la nivelul negocierii individuale/colective a perioadei in care salariatul nu poate avea initiativa incetarii contractului individual de munca (pana acum se stabilea marja de 3 ani)
  11. Clarificarea notiunii de reprezentare a salariatilor in cazul in care nu sunt constituite sindicate la unitatile cu peste 20 de salariati (prin reprezentantii salariatilor)
  12. Negocierea prin contractul colectiv de munca a numarului de ore pentru activitatea sindicala a liderilor sindicali (pana acum era fixat la 20 ore)
  13. Mentionarea prevederilor minimale ale regulamentului intern, astfel incat sa nu mai existe dezbateri la controlul inspectorilor de munca;
  14. Inasprirea pedepselor pentru munca la negru si a folosirii persoanelor victime a traficului de persoane (ajungandu-se la inchisoare si pedepse complementare de neeligibilitate la licitatii publice, fonduri structurale).

Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: , , , , , , , | 1 Comment »

Contractul colectiv de munca la nivel national o piedica temporara pentru guvern

Posted on February 21, 2011 by denisapatrascu

Pachetul de legi privind modificarea legislației muncii au aratat din nou limitele expertizei guvernamentale, prin aruncarea in discuția partenerilor sociali a subiectului privind renunțarea la contractul colectiv de munca unic la nivel national.

Intre vameși reținuți si protocoale de alianțe guvernamentale subiectul a trecut puțin observat, dar asta nu înseamnă ca nu merita o dezbatere.

Consfințirea libertăţii sindicale şi protecţia dreptului sindical precum şi a dreptului de organizare şi negociere colectivă prin Convenţiile nr.87/1948, respectiv 98/1949 ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii au creat cadrul juridic internaţional, la care legislaţiile naţionale trebuiau să se armonizeze la momentul aderarii la Organizatia Internationala a Muncii, aceste conventii fiind parte a legislatiei primare. Sa nu uitam ca Romania este stat fondator al acesteia…

S-a spus ca doar in Romania exista contract colectiv de munca la nivel national…. Imi pare rau ca reprezentantii guvernamentali actuali au o expertiza atat de redusa, dar daca ar folosi mai eficient (cel putin) atasatii sociali existenti ar afla ca acest tip de contract exista in Belgia, Cehia, Franta, Germania, Italia, Olanda, (atat la nivel de land cat si la nivel de federatie, prin ordin al ministrului muncii),  Spania, Turcia.

România a fost una din ţările avangardiste în istoria dreptului muncii, adoptând încă de la începutul secolului diverse acte normative de protecţie a salariaţilor: Legea asupra cooperativelor de muncitori şi meseriaşi (1909), Legea asociaţiilor (1909), in situatia in care pe plan mondial primele legi care au recunoscut şi reglementat convenţiile colective au fost: Legea austriacă din 1910 cu privire la angajarea funcţionarilor comerciali şi Codul elveţian al obligaţiilor din 1911, în Germania în 1911 iar în SUA în 1935.

În anul 1909 şi 1920 a fost respins de către Parlament un proiect de lege asupra contractului colectiv de muncă, dar, în fapt au fost încheiate contracte colective de muncă, încă din 1909 la Căile Ferate Române, la Întreprinderile Petroliere de pe Valea Prahovei, la Uzina de Gaz şi Electricitate Bucureşti şi la Postăvăria Buhuşi.

Legea de organizare a sindicatelor profesionale adoptată în 1921 recunoştea nu numai personalitatea juridică a acestora, dar şi dreptul muncitorilor de a încheia cu patronii „învoieli” de muncă, reglementându-se dreptul sindicatelor de a acţiona în judecată patronul pentru nerespectarea acestor învoieli. În anul 1929 a fost adoptată Legea contractelor colective de muncă, reglementând în mod amănunţit negocierea colectivă.

Dreptul sindicatelor de a încheia în numele salariaţilor contracte colective de muncă a fost atribuit în mod exclusiv sindicatelor profesionale, prin Legea nr.52/1945 din acest moment, contractul colectiv de muncă a devenit izvor al dreptului muncii, reglementând cele mai importante aspecte ale raportului juridic de muncă (salarizare, tipurile concedii (de odihnă, medicale), condiţiile de muncă). În baza acestei legi au fost încheiate în decembrie 1945 şi aprilie 1947 contracte colective de muncă în toate ramurile economice.

Cu toate că, şi după adoptarea Codului Muncii în 1950 se păstrează caracterul instituţional de normă juridică al contractului colectiv de muncă, în România, datorită naţionalizării industriei şi centralizării economiei prin eliminarea mecanismelor economiei de piaţă, rolul contractelor colective de muncă a început să se restrângă la documente cu valoare politică. Aceasta a fost determinată atât de subordonarea politică a sindicatelor existente cât şi de partenerul social, statul în calitate de proprietar al întreprinderilor, rezultând un dialog social fictiv.

Daca anterior anului 1990 rolul contractului colectiv de munca a fost redus, după apariția Legii nr.15/1991 acesta a devenit principalul izvor specific al dreptului muncii. Acesta semnifica sintetic rolul negocierii colective, acela de legea a parților,  rol pe care Constituția i-l atribuie prin prevederile art.38.

Contractul colectiv de munca unic la nivel național reprezintă un pact tripartit, Guvernul prin ministerele de resort (educație, sănătate si cultura) fiind parte semnatara, alături de sindicate si patronate.

Ca orice alt izvor de drept îndeplinește un număr de caracteristici: este general (vizează drepturile tuturor salariaților nu ale unui salariat determinat), permanent (pe durata valabilității lui se aplica de un număr nedefinit de ori) si este obligatoriu.

In prezent, legea cadru care reglementează contractul colectiv de munca este Legea nr.130/1996, republicata. Prin aceasta se stabilește o ierarhie piramidala a insemnatatii contractelor colective de munca, pornind de la contractul colectiv de munca unic la nivel național, la cele de ramura, grup de unitati, respectiv, unitate economica. Importanta primului este data de faptul ca devine izvor de drept pentru întreaga piața a muncii, el fiind obligatoriu pentru toți salariații din Romania si este baza de pornire a negocierii drepturilor la nivelul contractelor colective de munca la nivel inferior.

Dispariția contractului colectiv de munca unic la nivel național creează o lacuna legislativa importanta. Rolul sau nu se limitează doar la stabilirea unor plați compensatorii, un număr de zile libere pentru evenimentele salariaților sau a unui număr de zile mai mare de preaviz decât cel prevăzut de Codul muncii ci stabilește si care sunt ramurile pentru care se pot încheia contracte colective de munca la nivel de ramura.

Rolul cel mai important este stabilirea salariului minim la nivel național si a coeficienților de ierarhizare. Astfel pentru un salariat cu studii superioare salariul minim trebuie sa pornească de la dublul salariului minim pentru un salariat necalificat, daca pentru acesta este 700 lei, pentru cel cu studii superioare nu poate fi mai mic de 1400 lei, aspect care acum nu va mai fi obligatoriu, pentru ca nu-l va prevede nicio reglementare.

Renunțarea la contractul colectiv de munca reduce exponențial si rolul confederațiilor sindicale, pentru ca raman fara cel mai important mijloc de acțiune sindicala pașnica. Prin acesta va scade importanta lor, in favoarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de ramura (care de multe ori isi obțin reprezentativitatea in cascada de la confederațiile sindicale) mult mai divizate si fara forța reala.

In contextul modificării întregii legislații a muncii, după atacul la adresa credibilității liderilor sindicali, rămânerea fara o reglementare unitara negociata reprezintă un recul pentru salariați dar si dispariția contraforței in fata unei legislații ușor de modificat prin asumarea răspunderii de către guvern.

Filed under: Analize juridice, Politica | Tagged: , , , , , , , | Leave a comment »

« Previous Page — Next Page »
  • February 2026
    M T W T F S S
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    232425262728  

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 50 other subscribers

  • Toate blogurile

    Bloguri, Bloggeri si Cititori

  • NetworkedBlgs