Clasa pregatitoare – nepregatită de guvernanți

Una din schimbările produse de noua Lege a educatiei este trecerea clasei pregatitoare de  la gradiniță la școală. Ca multe din modificările din  actuala Lege a educației și aceasta, privind clasa pregatitoare, a fost facută și adoptată in grabă, fără consultări cu profesioniștii din sistem. Nu a fost facută, în prealabil, nicio analiză sau un studiu de impact referitor la cea ce implică trecerea clasei pregătitoare la școală, deși privește 200.000 de copii.

Cu toate acestea pe 29.02.2012 magistrații Curții de Apel București au respins acțiunea în instanță a părinților privind anularea ordinului privind clasa pregătitoare ca nefiind o încălcare a Constituției.

Revendicările părinților se bazau pe modalitatea de aprobare a ordinului ministrului educației fără dezbatere publică și cea de înscriere la școală bazată pe principiu arondării, a accesului la școlile cu predare în limba maternă și pe incapacitatea școlilor de a se adapta într-un timp atât de scurt nevoilor copiilor preșcolari (somn) dar și programul after-school pe care puține școli îl au.

Astăzi, 05.03.2012  începe prima rundă de înscrieri potrivit metodologiei ministerului educatiei. Teoretic. Practic nu, pentru ca softul special creat pentru înscriere s-a defectat. Asta spune multe despre superficialitatea cu care guvernul trateaza reforma în educație.

Problemele identificate:

    1. Dotarea școlilor

a. Mobilier și finanțare

În principiu, functionarea clasei pregatitoare la școală presupune existența unor spații disponibile la nivelul școlilor pentru încă un an școlar (0 + I-VIII deja existente), cea ce nu este cazul, majoritatea școlilor aglomerăndu-se si trecand la program pe două schimburi cea ce este total în dezavantajul copiilor. Pentru invățământul simultan se mai adaugă o clasă în plus la cele existente fiind simultan în același spațiu și cu același dascăl clasa pregătitoare, clasa intâi și clasa a doua.

De asemenea sălile de clasă, pentru clasa pregătitoare, trebuie dotate cu mobilier școlar special cea ce înseamnă resurse financiare mari pentru asigurarea amenajării acestor spații. Este nevoie de achiziția unor mijloace materiale pentru realizarea activităților de invatare specifice acestei clase, sume nealocate în bugetul învățământului cu această destinație.

b.    Economisire prin comasarea claselor

În cazul învățământului preșcolar există prevederea ca numărul de copii/grupă să fie între 15-20, în timp ce la nivelul învățământului primar este între 20-25, astfel prin integrarea clasei pregătitoare în cadrul școlii se economisește o clasă de copii școală la 4 grupe preșcolari.

Un alt aspect de economie identificat este acela că învățământul general obligatoriu conține 10 clase. Prin introducerea clasei pregătitoare se economisește un an școlar din cei 10 obligatorii.

Întrebarea noastră este: cele 10 clase pot fi considerate 10 dacă includ o clasă preluată de la grădiniță, cu programă de învățământ preșcolar?

 2.     Procedura de înscriere

Un alt aspect care se dorește o noutate, fără însă nicio relevanță sau eficiență, este procedura  de înscriere in clasa pregătitoare și clasa întâi  in baza unei metodologii și a unui calendar extrem de complicat sub directa coordonare și supervizare a inspectoratelor școlare, că tot vorbim de autonomie și descentralizare în luarea deciziilor.

Perioada de înscriere este 5-16.03.2012 pentru școala de circumscripție, 20-27 martie când opțiunea este o altă școală, 23-25.04.2012 când nu au fost locuri la școala pentru care s-a optat, se alege o altă școală din cele care mai au locuri libere, 11-18.05.2012 când se optează pentru o școală cu locuri vacante

a.     Vârsta

– copiii care împlinesc 6 ani in perioada 01.09.2012-31.12.2012 pot fi înscriși la clasa 0, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice a acestora făcută de specialişti atestă pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare;

– copiii care au împlinit la 31.08.2012 vârsta de 6 ani intra la clasa 0 sau în clasa I la solicitarea părinților și dacă sunt înscrişi şi frecventează în anul şcolar 2011-2012 grupa mare, pregătitoare pentru şcoală sau dacă nu sunt înscrişi sau nu frecventează grupa mare, pregătitoare pentru şcoală, în anul şcolar 2011-2012, dar evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei I. În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei I, copiii vor fi înscrişi în clasa pregătitoare;

– copiii care au împlinit la 31.08.2012 vârsta de 7 ani intra la calasa I.

Au fost evaluați copii care la 31.08.2012 nu împlinesc încă 6 ani (5 ani+) dar care au primit evaluare pentru clasa pregătitoare. Prin acest fapt s-a încalcat principiul legal stabilit de metodologie.

La 5 ani și câteva luni un copil este scos dintr-un mediu sigur (al grădiniției) unde educatoarea și îngrijitoarele au obligația de a-l supraveghea inclusiv la mersul la toaleta, acum va fi expus printre copii mai mari, inclusiv de clasa VIII să relaționeze și să coabiteze, fără a se stabili nicio obligație în sarcina școlii privind protecția acestor copii mici.

         Aceste situații pot crea blocaje emoționale unui copil de 5 ani și câteva luni<

b.    arondarea

În procedura de înscriere devine obligatorie înscrierea in circumscriptie, optiunea pentru o altă școală fiind limitată de locurile rămase disponibile după înscrierea copiilor din circumscripție. În situația în care numărul locurilor disponibile este mai mic decât numărul doritorilor există un set de criterii in vederea departajării. Evident că la şcolile bune vor fi mai mult cereri decât cele rămase libere şi astfel intră în etapa a treia, care îi duce în şcoala de proximitate dacă mai sunt locuri libere sau către o altă şcoală care mai are locuri libere. Potrivit acestei proceduri, se reduc drastic şansele ca părinţii să îşi înscrie copiii la altă şcoală decât cea de proximitate. Ministerul Educaţiei nu îşi va permite să lase copii neînscrişi, dar ce folos, dacă nu poţi să alegi şcoala.

Criteriile sunt:

a) existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;

b) existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi sau provine de la o casă de copii;

c) existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un părinte sau provine dintr-o familie monoparentală;

d) existenţa unui document care dovedeşte că unul dintre părinţi este cadru didactic/cadru didactic auxiliar/angajat în învăţământ;

e) existenţa unui frate/a unei surori a copilului înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea;

f) alte criterii stabilite la nivelul școlii și aprobate de comisia județeană/ Mun. București.

De exemplu, dacă în circumscripţia şcolară a unităţii de învăţământ Sc. Gen.280 există 40 de copii care trebuie înscrişi la clasa pregătitoare şi 61 de copii care trebuie înscrişi la clasa I, atunci şcoala primeşte prin planul de şcolarizare două clase pregătitoare (50 de locuri) şi 3 clase I (75 de locuri). Ca urmare, numărul de locuri libere este de 10 la clasa pregătitoare (50-40) şi 14 la clasa I (75-61), locuri pe care pot fi înscriși copii din alte circumscripții.

Apreciem că acest fapt încalcă dreptul părinților de a alege tipul, calitatea educației copiilor lor.

 c.      Evaluarea psihosomatică

Se face de către centrul judeţean/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională. Asta presupune că toți copii din județ/ București sunt duși într-un singur centru unde pot fi evaluați de comisie.

O comisie care vede cca.5.000 de copii intr-o perioadă de 10 zile (20-29.02.2012) adică 500 copii/zi nu poate fizic să fie obiectivă.

Rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului este comunicat, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.

Să nu neglijăm stresul la care este expus copilul pe durata evaluării și în cazul în care rezultatul evaluării este negativ. Cum îi explici unui copil de 5 ½ – 6 ani că a nu face clasa 0 anul astă la școală ca ceilalți colegi ai lui nu e o tragedie?

3.     Curricula

Potrivit pachetului curricular la clasa pregătitoare se vor efectua 20 ore/săptămână, materiile care vor fi studiate la clasa pregătitoare sunt Comunicare şi limbă română (5-7 ore), Educaţiei pentru societate (1-2 ore), Religie (1 oră), Matematică şi explorarea mediului, Muzică şi Mişcare (2-3 ore), Tehnologii de informare şi comunicare (opţional, 0-1 ore), Educaţie fizică şi sport (1-2 ore), Dezvoltare personală (1-2 ore) şi Arte vizuale şi lucru manual (1-2 ore).

Având în vedere că sunt prima generație, vor fi cobaii acestei reforme. Se va vedea pe ei dacă 20 ore/ săptămână e mult sau nu, dacă vor fi sau nu prea obosiți după a doua parte a săptămânii și dacă stresul competițional de la vârstă atât de mică este sau nu dăunător

4. Formarea profesională a cadrelor didactice

Cadrele didactice care predau la această grupă au nevoie de un program de formare special. Potrivit ordinului acesta va fi de  care  se va desfășura  în perioada vacanței de vară în perioada acestora de concediu. Ca ultimă informație formatorii județeni vor realiza cursurile în format on-line cu cadrele didactice care vor activa la clasa pregătitoare, pe perioada vacanței de vară dar și consiliere în cursul anului școlar. Mai corect spus, vor învăța din mers, iar cobaii sunt copiii noștii.

Fără a se analiza resursa umană disponibilă la nivelul inspectoratelor școlare se discută de detașarea educatoarelor la școli pentru a prelua clasa pregătitoare. Dincolo de prevederea Codului Muncii care permite angajatorului schimbarea temporară a locului muncii, detașarea nu poate fi dispusă decât pentru 6 luni. După această perioadă, salariatul trebuie să-și dea consimțământul pentru continuarea detașării. Ce va face școala dacă educatoarea refuză în timpul anului școlar continuarea detașării, acesta fiind un drept al ei ?

Înțelegem nemulțumirea cadrelor didactice care trebuie să realizeze recenzarea elevilor pentru clasa pregătitoare și clasa întâi, fără să fie plătite pentru această activitate suplimentară, neprevăzută în fișa postului.  Inspectoratul școlar ar trebui să știe că aceste date există în grădinițe.

Concluzia:

Toate elementele anterior expuse nu fac decât să întregească o imagine de superficialitate, lipsă de responsabilitate față de copii și incapacitate de organizare a procesului de învățământ motiv pentru care este necesară revenirea clasei pregătitoare la grădiniță și nu în cadrul școlii, cel puțin până când problemele identificate de noi se vor soluționa.

Cristi Pațurcă și ciumpalacii

Pauză de cafea într-o multinationala. Ironiile intre colegi si “dusmanii comuni” de la audit sau cost-control au pierit in fata discutiilor politice… “Românica” a devenit fără sa realizeze vreunul  din ei România. Asta nu șterge blazarea. “Aia” 1000 si ceva din strada nu vor schimba nimic, oricare vine va fi la fel.

Cativa entuziasti spun ca au fost acolo. Povestesc atmosfera, ca e entuziasm, ca oameniilor le-a ajuns, ca nu e normal ce se intampla. Le amintesc cand au fost in „afara” detasati si ca acolo se sparge usa la 5, ca acolo ai timp de viata personala si ca viata nu se reduce la job care abia iti permite sa platesti chiria, leasingul la masina si sa-ti iei din cand in cand un joc pe PS3. Ca nu e normal ca dupa 12 ore de job sa renunti la masina ca au crescut iar preturile la benzina. Altul spune ca asta e, e criza si in „afara” e greu, ca uite si Sarko e suparat, ca Monti a redus salariile… Mda… dar acolo copilul are acces la invatamant de calitate si servicii medicale. S-a facut liniste. La asta nu e raspuns.

Plicul indesat in buzunarul medicului dupa care alergi pe holurile spitalului ca si-a aruncat un ochi pe analizele pe care i le arati nu convin nimanui. Nici faptul ca la scoala cotizezi din clasa I-a cu meditatii si after-school acolo unde vrea „doamna”. Invatatoarea devine pentru cei cu copii un membru al familiei care redirectioneaza bugetul schimband prioritatile de program dar si de cheltuieli ale parintilor. Asta nu se mai poate, chiar daca si ei au salarii amarate. Si de aici trebuie sa porneasca reforma. De la mine, de la tine, de la aruncatul chistocului pe geamul masinii in trafic, de la asteptatul plicului, de la a-ti face datoria acolo unde traiesti si muncesti si a “te descurca” sa nu presupuna sa calci pe cadavre sau sa incalci legea.

Cel ce imprumuta este slujitor celui de la care se imprumuta, spune o vorba din popor. Guvernul s-a indatorat peste masura FMI-ului si a acceptat sa implementeze solutii cel putin discutabile. De la Keynes incoace teoria economica spune ca nu austeritatea ci consumul aduc bani la buget. Germania puternica de azi nu s-a recladit pe austeritate ci pe o pompare masiva de bani proveniti din planul Marshall.

Guvernantii se lauda ca suntem campionii austeritatii in Europa, uitand ca putini au ales de buna-voie sa fie martiri. Dar daca austeritatea e grea, dubla masura o face imposibil de suportat. Cand „ciumpalacii” trebuie sa accepte sa isi reduca veniturile cu pana la 45% in conditiile in care totul se scumpeste, iar „ei” si cei din jurul lor se imbogatesc peste masura prin afaceri paguboase ale statului iar bogatia e afisata cu ostentatie, la un moment dat presiunea care mocneste nu va putea fi stinsa doar cu tunurile de apa ale jandarmilor.

In Piata Universitatii oamenii cer cele mai diverse lucruri, pentru ca fiecare a pierdut ceva in ultimii ani. Interesul direct al fiecaruia din noi fost lezat cumva in perioada asta: de la taxa auto la reforma in educatie, de la reducerile de salarii la reducerea medicamentelor compensate, de la taieri de pensii la pierderea seriviciului, de la intrarea in faliment din cauza forfetarului la Rosia Montana. Numitorul comun a fost gasit direct in Traian Basescu dar indirect in toata clasa politica.

De huiduielile pe care le primeste azi Traian Basescu, Boc si Udrea a avut parte si Dan Diaconescu, Irinel Columbeanu dar si alti politicieni care au crezut ca baia de multime i-ar ajuta electoral. Detasarea de politic a fost clara ca mesaj si din partea asociatiilor studentesti si a sindicatelor care isi afirma solidaritatea cu cei din piata dar nu cu clasa politica.

Astazi se implineste un an de la moartea lui Cristi Paturca. Nu stiu cati din hippseterii din Piata Universtiatii stiu cine a fost, dar de Imnul Golanilor cumva tot au auzit. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Cred ca priveste de sus in Piata Universitatii si zambeste.

Din golanii lui din 90 putini au ramas. Unii sunt in Canada, pe altii tranzitia i-a blazat sau schinguit moral intr-atat incat tentatia fluturata de strategii PDL ca le vor reda indemnizatiile de revolutionar daca se retrag din piata e mai puternica decat „punctul 8 de la Timisoara”. Cu toate astea acolo, in piata, se strang de aproape o saptamana sute de oameni de cele mai diverse categorii. Oameni care nu ar avea multe in comun, dar zilele astea l-au gasit: sunt români și vor sa rămană români, să continue sa traiasca in tara asta, sa isi creasca aici copiii si nu “afară”. Astazi Piata Universitatii are alta generatie de golani (care au fost si huligani si golani si mai nou ciumpalaci), care militeaza pentru o viata mai buna dar rupta de politic. În 90 miza politica era principala,  impotriva FSN-ul devenit partid-stat si limitarilor partidelor istorice. Astazi traim ceva mai aproape de anul 1995-1996 cand vocea Aliantei Civice a Anei Blandiana cauta sa razbata intr-o mare a intoxicarilor postcomuniste.

Cei care vad ca miza e doar nivelul  de trai se înșală. Aceasta e doar o fateta a medaliei, a doua, direct legata de prima este maniera de a face politica. Românii au acceptat blazat si s-au limitat la carcoteli de cafenea cum un kilogram de ulei le-a rapit sansa de a avea niste reprezentanti responsabilizati de propriul electorat. Altfel ar fi imposibil de imaginat ca, un senator PDL  (un reprezentant al partidului de guvernământ in Parlament al electoratului!) sa ne catalogheze drept viermi și ciumpalaci (m-am uitat in dictionar sa vad daca exista cuvântul). As fi curioasa daca in partidul d-lui Cameron s-ar putea face asta fara eliminarea Partidului Conservator din parlament la primul ciclu electoral si demisia imediata a guvernului sau. Dincolo de comparatie si de intreaga discutie care s-ar naste din ea, aceste cuvinte arata respectul datorat electoratului de guvernanti.

Imposibil ca acest autism politic sa nu inteteasca presiunea deja existenta. Cand lupii simt mirosul sangelui ataca. Acum PDL-ul e cazut (nu Boc, nu Basescu) si incep sa fie atacati (deocamdata subtil) de cei pe care i-au adus cu ei. – (Interesant cum telefonul meu a inceput in ultimele zile sa sune si sa fiu cautata de oamenii „lor” ca sa mi se planga de greutati, de cenzura si sa ma asigure de sustinerea lor. Mda… ) – Multimea vrea o schimbare si un cap al lui Motoc tot se va da.

Va fi interesant insa daca dupa asta presiunea va scadea. Nu cred, pentru ca am redescoperit ca Hyde Park-ul bucureștean are putere. 3 zile de proteste si s-a retras proiectul legii sanatatii, 5 zile de protest si dr. Arafat s-a reîntors in minister, daca pastram proportia ce se va intampla dupa 7 zile? dar dupa 9?

Optimismul care insoteste aceste ganduri este insa întunecat de 2 lucruri:

1. lipsa unor personalitati in jurul carora piata sa se plieze si care sa o reprezinte. E nevoie de un Havel de gerar in Bucuresti. Un intelectual apreciat de toti, profesionist dar care vrea implicare politica (dr. Arafat s-a delimitat de acest aspect cat se poate de explicit) si care sa aiba probitatea morala care sa-i  dea puterea de a dialoga cu superioritate in fata guvernului. Din pacate in aceste zile nu s-a detasat nimeni iar nevoia de un erou e din ce in ce in ce mai stringenta.

2. radicalismul care pare sa rasara in jur. Observ o radicalizare a discursului la oameni care-mi pareau total dezintersati de politica. Ii aud acuzand si sustinand baricade (de o parte si alta) intr-un mod care ma inspaimanta. In mediul virtual bataliile sunt mai dure decat cele ale vandalilor de duminica noaptea sau ale exceselor jandarmilor. Iși elimina din lista prietenii care nu le impartasesc ideile. Nu mai vorbesc cu cineva care are o functie numita de „ăia”. Se fac etichetari greu de sters. Asta e al naibii de periculos. Echilibrul mesajelor e dificil de pastrat, iar granita excesului e usor de incalcat.

Democratia e grea, costisitoare dar se bazeaza pe diversitatea de opinii. Sa nu pierdem asta!

Daca Imagine al lui John Lennon reprezinta fronda antisistem pentru America, Imnul Golanilor al lui Cristi Paturca a fost emblema ultimilor 22 de ani in România: “Vrem libertate, nu comunism si nici schimbari de forma/ Si de aceea securisti, sa nu ne puneti norma./ Noi nu vrem neocomunism nici neolibertate/ Democratii originale si nici minciuni sfruntate.”

Sper ca peste 22 de ani aceste versuri sa nu trezeasca emotii generatiei de atunci, sa fie doar istoria parintilor si bunicilor lor!

3 zile de proteste si o ora jumate de violente

 După 3 ani de guvernare prin forță – cu 14 asumări de răspundere, cu decizii contestabile constituțional, negocieri păguboase cu FMI-ul fără consultarea partidelor politice, românii au ieșit să își spună of-ul în stradă: de la pensii și salarii tăiate, la taxa auto, de la legea sănătății publice la Roșia Montana, de la nepotismul guvernării la lipsa șanselor reale ale tinerilor și profesioniștilor.

Totuși aseară au fost 2 manifestări. Cea a noastră – o nemulțumire de sistem și ce a lor- cu fumigene, cocktail-uri Molotov și distugeri de bunuri. Din pacate senzationalul va prima pentru prime-time.

Astazi violența este cea care a fost reținută ca mesaj. După 3 zile de proteste si zeci de ore de stat in stradă în 24 de orașe din 42 de județe, si la fel de multe ore de emisie breaking news subiectul astăzi se reduce la petarde, fumigene si cocktailuri Molotov și pagubele produse.

Sigur tabloidizarea mediei românești se vede de ani de zile. Chiar la orele în care în strada protestatarii manifestau pașnic în studiourile tuturor televiziunilor (de la TVRInfo la Realitatea, de la Antena3 la B1TV si OTV) se căuta senzaționalul. I-am apreciat, ca de obicei, intervenția lui CT Popescu care invita la decență în transmiterea informației. Cred că și el, (ca și mine si multi altii) prefera știrile fără comentarii insidioase, de la CNN și BBC. Acolo nu se face analiza de intenție ci de caz, imaginea nu stăruie pe fețe dubioase și mesajul se reduce la o sinteză de eveniment.

Am auzit încă de sâmbătă că “vin ultrașii”, că suporterii unor galerii ale echipelor de fotbal bucureștene se îndreaptă spre piață, că sunt deja la Pta Unirii, ca au ajuns în Pta Universitatii si au obiecte contondente. Interesant că presa știa ceea ce organele de ordine aveau obligația să știe. Din fața televizorului puteai să creezi scenariul violențelor ce vor urma, iar propagarea sentimentului că urmează ceva era în aer, așteptată de moderatori prin toate comentariile făcute.

Violența se propagă de ani de zile în toate mediile. Din trafic, la comentariile de la articolele de presă on-line, la fotbal. Poți fi bătut pe stradă că nu i-ai făcut loc să te depășească pe dreapta. Plătim “taxă de protecție” în parcările din București de frică să nu ne fie vandalizate mașinile.

Oamenii aștia “ultrașii” n-au apărut ieri de nicăieri. Sunt un rod al societății asteia ca și mine și tine. Sunt un rod al societății în care cel puternic învinge zdrobindu-l pe celălalt. Când modelele de carton te înconjoară, când școala produce o mare masă de rebut, incapabila de a înțelege un text la prima citire, când nu există școli de meserii care să preia din surplusul celor care nu au aplecare spre carte, în spatele blocului se coagulează o subcultură a celor care supraviețuiesc prin tupeu și forță. Știrile ne informează despre clanuri interlope, bazate pe recuperatori plătiți. Oameni care supraviețuiesc (neștiind să facă altceva) prin vânzarea violenței celui dispus să plătească și care scapă cu o arestare, o amendă sau cel mult câteva luni de pușcărie. Apoi se reîntorc cu “specializări” multiple. Cazul Smărăndescu vs. Găinușă a fost tratat la momentul acela ca fiind un subiect amuzant când era un caz penal.

Amenințarea devenită publică creează -în mod normal -temerea că și tu poți deveni următoarea victimă.

Ce s-a întâmplat ieri nu mă face să condamn jandarmii, cum văd că se poartă în mediul virtual. Ei au protocoale de reacție prestabilite și pentru cei care nu știu, încălcarea consemnului este o infracțiune gravă. Dacă nu le-au urmat sau dacă nu au primit ordinul potrivit, asta trebuie să vedem ulterior în raportul Ministerului de Interne în fața Parlamentului (inclusiv cu privire la echipamentul unora dintre ei, fără protectie – cu chipiu, sau fără viziera trasă – lăsându-I expuși).

În schimb nu pot să nu mă întreb unde a fost ieri personalul SRI, care avea obligația de știi (dacă se uitau de la ora 18 la tv tot realizau) că forțe violente se îndreaptă spre Piața Universității. Dacă nu au știut că 80 de persoane cu cagule, fumigene și cocktail-uri Molotov se îndreaptă compact spre locul unde sunt demonstranții atunci acest personal este nepregătit pentru a ne proteja în caz de atac terorist iar prezența noastră în NATO este o glumă (iertare aici forțelor armate de pe teatrele externe de operațiuni cărora nu le putem reproșa nimic). Dacă au știut și nu au intervenit, atunci au încălcat Constituția pe care au jurat să o respecte și să o apere dar și statutul propriu de personal, săvârșind o infracțiune calificată și fiind complici la violențele îndreptate asupra celor 60 de victime.

Imi doresc să cred că a fost incompetență și nu altceva. Dar dacă acești huligani au fost trimiși acolo de cineva atunci avem datoria de a împiedica ca acea persoană să mai aibă puterea de a o face vreodată și să răspundă ca instigator pentru pagubele făcute!

Dupa evenimentele din Piața Universității din 1990 Ion Rațiu a spus “voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!”. Să nu îi lăsăm pe spărgătorii de grevă să ne dicteze prin teamă, opțiunea de a fi în stradă și de a protesta!

Noua Lege a Sănătății sau când Jurământul lui Hipocrate pierde în fața analizei de cost

Cu totii am asistat in ultimele zile la o ampla si emotionala dezbatere privind noua lege a sanatatii. Implicarea presedintelui jucator in dezbatere alaturi de luarea de pozitie a unuia din cei mai respectati oameni ai sistemului sanitar, dl. Arafat a schimbat mult centrul discutiei asupra acestui important act normativ.

Daca despre sistemul pensiilor private mi-am expus adesea punctul meu de vedere, atat referitor la punctele pozitive (diversificarea surselor de venit la batranete sau in caz de invaliditate soldata cu pierderea capacitatii de munca), cat si cele negative (in special privind lipsa reglementarii unor garantii), despre asigurarile private obligatorii lucrurile nu sunt chiar asa simple.

Capacitatea de a prognoza starea proprie de sanatate este minima. Sigur, exista statistici de morbiditate, analize ale starii de sanatate ale parintilor, membrilor de familie, dar ideea de “casco”  presupune ca indiferent ce contributie ai avut de-a lungul vietii, importanta e cea de la momentul aparitiei bolii pe care doresti sa o tratezi. Stim ca o stare precara de sanatate determina si reducerea veniturilor (prin scaderea capacitatii de munca), ceea ce coreleaza cu o scadere  a capacitatii de plata a asigurarii private si implicit a serviciilor medicale de care poti beneficia ca sa tratezi afectiunea.

Atunci cand in legea sanatatii se vorbeste de analiza de cost trebuie sa analizam care este costul uman in Romania. Cat valoreaza cetateanul român pentru statul al cărui contribuabil este? PIB-ul pe cap de locuitor ne situeaza pe locul 66 mondial din 183 tari analizate de FMI, adica 8.666$. Piata medicala de stat este de 4.301 mil. euro (bugetul CNAS si Ministerul Sanatatii in 2011), care impartit la cei 20 mil. locuitori, revine o suma 215,05 euro. Putin sau mult, in functie de cu cine te compari. Clar extrem de putin fata de EU15, cu mult mai mult decat Burkina Faco. Dar cu siguranta medicamentele si furniturile au preturi comparabile cu cele din EU15, asta insemna ca pentru sistem costurile sunt mari, iar alternativa gasita este sa transfere povara acestora in sarcina contribuabilului care va plati mai mult pentru mai putin.

Domnul ministru Ritli ne spune ca nu exista diferente de contributie desi obliga la contributie categorii care erau asimilate pana acum contribuabililor, pachetul standard de serviciu scade cantitativ si calitativ, diferenta pana la standardul dorit fiind platita suplimentar. Ingrozitor sa te gandesti de 2 ori daca te mai operezi (daca nu este urgenta medicala) pentru ca in factura ti se va desfasura costul cu dezinfectarea salii de operatie, costul mediu per pacient al salariilor personalului, costul cu medicamentele si furniturile consumate, dupa care astepti decontul asigurarii private care poate fi partial, diferenta o vei suporta. Daca spitalul se afla in afara pachetului asiguratorului atunci vei plati integral.

Constitutia garanteaza dreptul la sanatate al populatiei conform art.34, care stabileste in sarcina statului obligatia de a lua masuri pentru asigurarea igenei si sanatatii publice, fara a vorbi despre raportul cost-rezultat. De altfel e posibil, ca rezultatul acestui sistem sa duca la o morbiditate mai mare, in special in randul celor cu venituri reduse iar statul per ansamblul sau sa piarda din masa contribuabililor.

Am sa fac o scurta analiza a continutului proiectului de lege privind sistemul sanatatii publice.

Legea este cadru – stabileşte condiţiile generale de funcţionare a sistemului sanitar, urmând să fie completată de legi speciale.

Modificarile vizeaza toate componentele sistemului, astfel pentru:

 Pacienți:

* asigurarea medicala de baza este obligatorie (acoperita ca si astazi din contributia sociala retinuta din salariu) dar asiguratul va putea alege liber compania privata de asigurari medicale cu care sa incheie un contract si spitalul in care sa se trateze (daca acesta se afla printre cele cu care lucreaza compania privata de asigurari medicale cu care pacientul a incheiat contractul);

* criteriile pe baza caruia se alcătuieste pachetul de servicii de bază nu sunt transparente, iar introducerea asigurărilor private pentru acest pachet este riscantă, pentru că pacienții cu boli costisitoare ar putea fi ușor refuzați.

* contribuţia pentru asigurarea obligatorie va fi suportată ca si pana acum de angajator în cuantum de 5,2% din venit şi de angajat-5,5% din venit. Pensionarii cu venituri peste 740 de lei vor contribui 5,5%, exact ca în prezent.  Modificarea care se va realiza, însa, vizeaza modul de alocare si gestionare a fondurilor colectate, prin introducerea caselor de asigurari private de sanatate in locul actualelor case județene de asigurari de sanatate.

* încheierea unei asigurări suplimentare  implica plata a încă 10 euro lunar (in medie), dar poate creşte în funcţie de serviciile convenite în contractul cu asigurătorul.

* asiguratorul poate fi schimbat anual, dar doar in lunile octombrie – noiembrie;

* optiunea incheierii unei asigurari medicale suplimentare; valoarea maxima a deductibilitatii din taxe pentru fiecare asigurat este de 300 de euro pe an;

* asigurarea optionala va acoperi si coplata, costurile cu medicamentele sau tratamentele stomatologice, spre exemplu.;

* nu se schimbă modul în care se colectează banii, însă asiguratorii privaţii vor fi cei care se vor ocupa de supravegherea serviciilor primite de asiguraţi.

* cei neasigurati vor putea beneficia de asistenta medicala doar in cazul unei urgente sau a unor boli cu potential epidemic;

* printre veniturile asupra carora se calculeaza contributia pentru asigurarea obligatorie se numara salariile, activitatile independente, veniturile obtinute din agricultura, din cedarea folosintei bunurilor, din investitii, etc.;

* Pacientii vor putea merge, fara costuri suplimentare, la orice furnizor de servicii care are contract cu compania la care este asigurat; daca doreste sa se trateze in afara retelei acesteia, o va putea face, dar va trebui sa suporte o contribuţie suplimentară pentru aceasta, cu exceptia cazurilor de urgenta.

* coplata (o taxa suplimentara platita medicului) se mentine pentru serviciile medicale care vor fi incluse in asigurarea medicala de baza dar nu pot depasi o suma anuala mai mare decat salariul pe o luna; dovada coplatii se va face prin “tichetul moderator pentru sanatate”.

* sistemul se bazeaza pe cardul naţional de sănătate care trebuie să conţină toate datele referitoare la asigurat. Astfel pe lângă nume şi prenume, cardul este prevăzut cu un cod de identificare, dar şi cu un cip. Cipul va conţine toate informaţiile despre istoricul medical al pacientului, dar şi grupa de sânge precum şi avizul pentru donarea de organe. Pacientul are datoria de a prezenta cardul de sănătate ori de câte ori merge la medic sau la farmacie, iar identificarea se va face pe baza amprentei digitale.

 Vor beneficia de asigurare, fără sa contribuie:

* pensionarii cu pensii mai mici de 740 lei;

* copiii si tinerii pana la 26 de ani daca sunt studenți, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu muncesc;

* tinerii cu vârstă până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă

* persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;

* gravidele si lăuzele, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară;

* bolnavii cu afecţiuni incluse în Programele Naţionale de Sănătate (cancer, HIV, diabet) până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

* sotul, sotia sau parintii fara venituri proprii aflati in intretinerea unei persoane asigurate raman asigurati doar daca persoana asigurata plateste o contributie de 5,5% din jumatate din salariul minim de baza brut;

* membrii unei familii care au dreptul la ajutor social.

 Medicii:

* vor putea negocia salariile cu spitalele in care lucreaza;

* schimbari minime in privinta malpraxisului, termenul de prescriere va scadea de la trei ani la un an;

* medicii de familie isi pot constitui o echipa de asistenta comunitara (formata din asistent medical, mediator comunitar, moasa, asistent social, fizioterapeut). In cadrul echipei multidisciplinare nucleul de baza va fi format din asistenti comunitari si mediatori sanitari.

 Malpraxisul

* termenul de prescriptie scade de la 3 ani la 1 an, cu exceptia infractiunilor.

* apare responsabilitatea furnizorilor de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceutice, prin introducerea obligaţiei acestora de a comunica orice informatie solicitată de catre persoana care se considera victima unui act de malpraxis.

* se introduce obligaţia de asigurare pentru garantarea răspunderii civile a furnizorilor de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceutice.

* se constituie comisii de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis.

* dacă Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis a reținut că s-a produs un prejudiciu pacienților, asigurătorul, care garantează răspunderea civilă a personalului medical sau furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice, transmite victimei prejudiciului sau succesorilor acesteia o ofertă pentru despăgubirea integrală a prejudiciului suferit, în limita plafonului asigurat prin contractele de asigurare

* dacă victima prejudiciului sau succesorii acesteia acceptă oferta, aceștia încheie în condițiile legii un contract de tranzacție privind prejudiciile produse, cu personalul medical sau furnizorul de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice, în termen de o lună de la data plății despăgubirii.  

* omisiunea încheierii asigurării de malpraxis medical sau asigurarea sub limita legală constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu suspendarea dreptului de practică sau, după caz, suspendarea autorizaţiei de funcţionare.

 Asiguratorii privați:

* pentru a fi acceptati pe piata din Romania trebuie sa aiba in portofoliul international cel putin un milion de asigurati, iar valoarea asigurarilor incheiate sa fie de cel putin 250 milioane euro si  trebuie sa fie autorizati de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor;

* asigurătorii agreaţi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au la dispoziţie opt luni în vederea înscrierii pe propriile liste a asiguraţilor şi pentru a se prezenta la CNAS în vederea contractării.

* asiguratorii au obligatia sa informeze asiguratii in mod nediscriminatoriu si corect asupra beneficiilor si serviciilor acordate in cadrul modelului de asigurare de baza oferit, precum si asupra drepturilor si obligatiilor lor, dar si sa contracteze pentru asiguratii proprii din sistemul de asigurari sociale de sanatate servicii medicale cu furnizorii selectati in baza criteriilor de evaluare stabilite de CNAS;

* in cazul asigurarilor obligatorii companiile private nu au dreptul sa refuze pacienti (invocand varsta sau istoricul sanatatii) si nu au dreptul sa rezilieze contractele odata ce ele au fost incheiate;

* angajatorii vor avea un avantaj de negociere cu companiile private de asigurari medicale fata de un individ. Angajatorul trebuie sa obtina acordul prealabil al angajatilor pentru care va incheia contractul. Avantajul oferit nu poate duce la diminuarea pachetului de servicii stabilit prin Contractul cadru;

* pot negocia cu spitalele si cabinetele medicale pretul serviciilor medicale in limita tarifului maxim stabilit de CNAS;

* asiguratorilor privati li se permite detinerea de lanturi de furnizori de sanatate, fapt care este anticoncurential si dezavantajeaza ceilalti furnizori de servicii medicale de pe piata romaneasca. Este anticoncurential ca cel care deconteaza asigurarile de sanatate sa isi plateasca lui insusi si sa ai rezultate favorabile pentru pacienti si piata medicala!

* Ministerul Finantelor va pastra rolul de colector al contributiilor obligatorii;

* 7% din banii proveniti din asigurarile medicale obligatorii vor ramane la CNAS pentru acoperirea cheltuielilor de administrare si echilibrarea riscurilor intre asiguratorii de sanatate.

 Spitalele:

* devin autonome (pozitia si raspunderea directorilor de spital vor creste) si vor putea fi organizate ca societati comerciale, fundatii sau asociatii, in vederea atragerii unei finantari diversificate;

* pot sa se asocieze/uneasca intre ele dar pot concomitent sa incheie contracte de furnizare de servicii cu unul sau mai multi asiguratori de sanatate, dar şi contracte de colaborare în furnizarea de servicii de sănătate cu alţi furnizori, inclusiv din asistenţa medicală primară şi ambulatorie.

* spitalele care accepta pacienti doar cu asigurare medicala de baza vor putea solicita tarife suplimentare pentru cel mult 30% din numarul de paturi;

* vor aparea spitalele de interes national, stabilite prin hotarare de guvern, singurele care vor putea fi finantate suplimentar direct de la bugetul de stat (o masura criticata de FMI pentru ca ar favoriza clientelismul politic);

* cheltuielile cu salariile personalului din spitale nu va putea depasi 70% din decontarile de la Fondul National de Asigurari, limitandu-se astfel cheltuielile cu personal ulne-medical din spitalele romanesti.

* legea nu reglementeaza modalitatea concreta de finanțare a spitalelor, prin negocierea bugetelor sau printr-un sistem de tip plată/serviciu și nici mecanismul concret de decontare.

 Casa Națională de Asigurari Sociale:

*  CNAS va menţine doar rol de reglementare, control şi ca un fond de distribuţie şi redistribuţie a veniturilor între casele private în funcţie de numărul de asiguraţi şi de structura de vârstă, sex, morbiditate etc. a asiguraţilor;

* este cea care stabileste un pret maxim pentru serviciile medicale pe care asiguratorii privati nu-l pot depasi;

* supravegheaza si monitorizeaza functionarea caselor private si ia masuri pentru evitarea aparitiei monopolului pe piata asigurarilor medicale private;

* decide criteriile in functie de care sunt acceptate pe piata companiile de asigurari private;

* controleaza si gestioneaza sistemul informatic prin care se tine evidenta asiguratilor romani;

* presedintele al CNAS este numit ca și până acum de primul-ministru;

* CNAS-ul nu va mai putea aloca direct fonduri pentru achizitionarea de aparatura medicala si construirea/consolidarea de unitati medicale.

* se va stabili (multi)anual prin negociere intre MS si companiile farmaceutice numarul total de pacienti ce va fi tratat cu suma disponibila; depasirea numarului de pacienti tratati va putea fi facuta cu suportarea costurilor de catre producatori, urmand ca acest numar suplimentar de pacienti tratati sa fie luat in calcul pentru negocierea urmatorului contract (adica va creste cota bugetara alocata companiilor care trateaza in plus fata de nr. de pacienti platit din fonduri publice), plata se va face in functie de atingerea anumitor parametri/rezultate agreati in contract;

* majorarea cu 20% a contribuţiilor din acciză care se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate.

* se creeaza Agentia Pentru Informatii si Calitate in Sănătate (ANCIS), rezultată prin reorganizarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), ca o structură în coordonarea MS, care va prelua respunsabilităţile actuale ale CoNAS şi va colabora, în plus, la crearea de standarde de calitate a serviciilor medicale.

 Programele Naţionale de Sănătate

* pentru programele nationale, care consuma peste 1/3 din bugetul de medicamente, se vor introduce ca regula contracte cost-volum si cost-volum-rezultat.

*  se va stabili (multi)anual prin negociere intre MS si companiile farmaceutice numarul total de pacienti ce va fi tratat cu suma disponibila;

* depasirea numarului de pacienti tratati va putea fi facuta cu suportarea costurilor de catre producatori, urmand ca acest numar suplimentar de pacienti tratati sa fie luat in calcul pentru negocierea urmatorului contract (adica va creste cota bugetara alocata companiilor care trateaza in plus fata de nr. de pacienti platit din fonduri publice), iar plata se va face doar in functie de atingerea anumitor parametri/rezultate agreati in contract (precum negativarea anumitor parametri, reducerea concetratiei virale etc.).

 

Eficientizarea unui sistem medical nu poate fi bazat exclusiv pe parametrii de cost, pentru ca vor fi evitati pacientii cu boli costisitoare pentru sistem atât de către medici, spital dar mai ales de către asiguratorul privat.

Un an plin de 10 zile dificile pentru euro…

Luna decembrie te obliga la realizarea  unei analize a anului ce se apropie de final. Pui in balanata evenimente, persoane, stari si fapte. Apoi tragi linie si aduni, sperand sa iesi pe plus. In general  sperantele de la inceputul anului sunt doar partial concretizate la sfarsitul acestuia si iti promiti ca anul ce va veni te va aduce mai aproape de a-ti atinge visele.

La fel se intampla si la nivel economic si politic. Din 2007 pana in prezent vartejul pornit de la Lehman Brothers nu s-a oprit ci s-a contopit cu momente de minim si unele de relativa acalmie cand cursul monezilor importante (dolar si euro) s-au pastrat in cotele obisnuite din ultimii 5 ani. Cursul valutar atat intereuro cat si extra zonei euro (dar in interiorul UE) este tinut artificial in acei parametrii care sa pastreze balanta de plati in limite constructive.  Lucru care nu se mai poate spune din septembrie incoace despre yuanul chinez.

Europa este recunoscuta pentru modelul sau protectiv social, reprezentand un deziderat social pentru toate celelalte continente. Dupa cum spunea si Benjamin Franklin “Democracy is two wolves and a lamb voting on what to have for lunch.” Asta inseamna vot contra conditii de viata mai bune ce pun egalitate cu costuri ale vietii ridicate. Societatea care isi permite un astfel de nivel de viata va avea costuri mari, care nu tot timpul sunt sustenabile.

Zilele astea o agentie destul de controversata de rating a redus ratingul de tara la 15 dintre statele UE din care 4 din G8. Peste 2 zile va incepe un summit (al catelea pe anul asta?) al zonei euro in care se va delimita (de cand auzim asta?) nivelul euro-obligatiunilor si modalitatea de stabilire a controlului asupra bugetelor nationale.

Cu 2 noi guverne tehnocrate din cele 5 ale PIGS si o Comisie Europeana care propune un plan comun al TVA, proiectul de consolidare al convergentei economice e aproape trasat la Berlin inca de ieri. Germania preseaza inca de la summitul din iunie schimbarea Tratatelor UE in schimbul cresterii nivelului de lichiditati pe piata. In acest context miscarea FED (Rezerva Federala) a luat prin surprindere pietele prin acordarea de imprumuturi in suma nelimitata atat bancilor centrale din zona euro cat si Bancii Centrale Europene, in conditia cresterii controlului bugetelor nationale din zona euro.

Pare o sansa data de o America ea insasi in al doilea deficit major de la recunoasterea crizei financiare. Tiparirea dolarilor poate fi insa o salvare pe termen scurt, la fel ca si euro-obligatiunile care alimenteaza teama cresterii dobanzilor la creditare, ducand la o noua contractie a productiei si implicit a consumului.  Ceea ce parea o criza (deci un eveniment pasager) devine o noua constructie economica.

Cele 10 zile extreme de dificile ale monedei euro pe care comisarul pentru economie şi politică monetară, Olli Rehn le prevestea pana la ziua Z a summit-ului din 8-9 decembrie cu siguranta se vor multiplica.

In acest context temerile ca anul in curs sa fie mai bun decât cel ce va urma par sa nu fie doar o viziune a pesimiștilor.

Dezechilibrele Codului de Dialog Social

Pornind de la definitia democratiei – (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”) regim politic care se bazează pe voința poporului si având ca principii de bază votul universal si vointa natiunii– dialogul social este parte componenta a coagulării voinței națiunii.

Perioadele de recesiune economică trebuie să intensifice acțiunile de dialog social atât bipartit cât și tripartit, în vederea găsirii celor mai bune soluții pentru protecția drepturilor salariaților.

Din păcate modificările aduse de Legea 61/2011-Codul de Dialog Social creează blocaje la nivelul utilizării constructive a mecanismului dialogului social de la desemnarea participanților la el, până la capacitatea acestora de negociere. Dispariția contractului unic la nivel național – singurul izvor de drept care stabilea criteriile de protecție a unor categorii de salariați în caz de concediere colectivă – este doar unul din exemple. Prima concediere colectiva de impact, cea de la Jucu a aratat limitările acestui act normativ.

Aceasta lege mamut include reglementarile care se regaseau anterior in legea sindicatelor (L.54/2003), legea patronatelor (L356/2001), legea contractelor colective de munca (L.130/1996), legea conflictelor de munca (L.168/1999), legea de organizare a CES-ului (L.109/1997).

Nu spun ca anumite lucruri nu trebuiau sa fie modificate, dar in sensul cresterii dialogului social nu a transformarii acestuia intr-un element de décor subordonat executivului. Multe lucruri au fost luate cu preluate in noua reglementare din legile pe care le abroga (mentionate mai sus), dar exista niste diferente majore care schimbă ireversibil principiile libertății oganizațiilor sindicale și patronale dar si a echilibrului de forte intre partenerii sociali care se repercuteaza asupra raportului de forte la nivelul negocierii individuale angajat-angajator, având multiple consecințe economice și sociale, ce ne vor afecta pe fiecare dintre noi:

–         disparitia contractului colectiv de munca unic la nivel national. Pentru cei mai putin cunoscatori sistemul juridic al dreptului muncii se bazeaza pe 2 izvoare: cel normativ si cel conventional, ceea ce face ca dreptul muncii sa poata avea o flexibilitate mai mare decat alte ramuri de drept. Izvoarele conventionale sunt contractele colective si individuale de munca si pornind de la modelul francez au o structura piramidala. Până acum vârful piramidei (cel mai larg aplicabil) era contractul colectiv de munca unic la nivel national, care avea un set primordial de drepturi suplimentare celor reglementate de legislatia muncii, dar bazal pentru negocierile contractelor colective inferioare: ramura, grup unitati, unitate si contract individual de munca. Acum structura piramidala se pastreaza fara a mai avea un varf aplicabil tuturor, contractual de ramura fiind inlocuit cu cel de sector de activitate (modificarea priveste doar denumirea). Prin renuntarea la contractul colectiv de munca unic la nivel national se rupe structura pe care s-a bazat sistemul dreptului muncii românesc, pentru că limitele drepturilor negociate nu se mai aplică tuturor și aici mă refer la salariul minim pe economie, coeficienții de ierarhizare ai acestuia (care nu se mai regăsesc nicăieri, astfel spre ex. dispare obligativitatea plății la o valoare dubla a celor angajati pe studii superioare fata de muncitorul necalificat), durata suplimentara a concediilor de odihnă pentru anumite situații, zilele libere pentru evenimente ale familiei etc.

–         implicarea admistratiei publice in dosarul de reprezentativitate al organizatiilor sindicale si patronale, incalcandu-se Conventia OIM nr.87/1948 privind libertatea sindicală si Conventia 98/1948 privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă. Acesta trebuie să rămână apanajul exclusiv al puterii judecătorești, orice ingerință a puterii executive în aspectul  stabilirii cine e reprezentativ și la ce nivel duce la dispariția libertății acestor organisme.

–         negocierea salariului minim de către un nou organism: Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social condus de primul-ministru!!! Libertatea negocierii colective deși garantată prin art.41 alin.(5) al Constituției este profund încălcat prin includerea puterii executive in negocierea salariului minim pe economie. Guvernul are pârghiile juridice ale stabilirii prin hotărâre de guvern a salariului minim garantat în plată, implicarea lui într-o negociere dintre sindicate și patronate pentru salariul aplicabil pieței private încalcă orice principiu al economiei de piață.    

–         acordarea ministrului muncii a dreptului de a putea extinde la nivel național prevederile unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate. Cum rămâne atunci cu art. 41 din Constituție care garantează libertatea alegerii profesiei, dreptului la muncă și garantarea obligativității convențiilor negociate de PĂRȚI?! Imi aleg o profesie și datorită statutului socio-economic pe care îl oferă acea profesie, cu drepturile și obligațiile ce rezidă dintr-un contract pe care EU l-am negociat.  Uite ca de acum, UN TERȚ, ministru, va stabili pentru mine dacă mi se aplică prevederile negociate de alții, în contextual socio-economic al acelei ramuri de activitate, fără a se stabili prin lege niciun criteriu sau cheie de control, putere discrețională a executivului fără contraforță legală…

–         deși avem o profesie liberal reglementată juridic, acea de mediator, prin această lege se crează un corp profesional distinct acela al mediatorilor și arbitrilor conflictelor colective de muncă, inclusi in Oficiul de Mediere si Arbitraj de pe lânga Ministerul Muncii, fără a se stabili implicarea partenerilor sociali în elaborarea normativelor ulterioare. Nu înțeleg dacă formula “de pe lângă” (nu știu de ce dar mă duce cu gândul la un animal de pe lângă casa omului) exprimă o modalitate de subordonare sau coordonare…

Calul troian si criza euro

     Criza euro apare ca o fireasca consecinta a aparitiei monedei unice in 2000. Statele membre ale Uniunii Europene nu sunt, cum nici oamenii nu sunt la fel. Economiile lor (pe care se bazeaza si arsenalul militar si diplomatic) au pornit de la starturi diferite, unele sunt foste puteri coloniale, altele au traversat perioada crahului din anii ’30 mai usor (scaderea economica a UK a fost de 23% fata de 46% SUA si 44% Germania in 1933), sau pe care efectele celei de-a doua confragratii mondiale le-a afectat mai putin (Franta vs. situatia Italiei), tari care au primit ajutoare si stergeri de datorii postbelice si suport la reunificare (Germania).

      Perioada razboiului rece a reprezentat pentru EU 15 o situatie de reasezare a economiei, bazata atat pe consumul intern hiperstimulat cat si patrunderea pe noi piete (cei 4 tigri asiatici (un simplu ex.) au reprezentat pentru piata europeana o resursa ieftina dar si o piata de desfacere pentru produse de lux, cam ceea ce este azi Rusia si satelitii sai).

      Grecia are un parcurs atipic, pentru ca a devenit membra a UE la presiunea Frantei (gen. de Gaulle nu a acceptat o Europa fara patria democratiei participative), demonstrand la Consiliul din iunie 2000 (Consiliul Euro) ca indeplineste toate criteriile economice (rata inflatie, deficit bugetar, datorie publica, rata de schimb valutar).

      Aceste lucruri au fost infirmate de un audit al Comisiei din 2004, cand s-a apreciat ca cifrele au fost optimizate, deficitul bugetar datorat investitiilor militare fiind pentru anul de referinta 1999 (anul de raportare al zonei euro) 3,38% fata de limita maxima de 3%.

       La prima vedere aceasta pare o informatie cel putin ciudata, ca abia in 2004 sa se observe o diferenta cand Grecia a inregistrat o adancire a deficitului public de la an la an (-3,7% in 2000, -4.5% in 2001, -4,8% in 2002, -5,6% in 2003, -7,5% in 2004). Nici dupa audit situatia Greciei nu s-a schimbat, aceasta continuand sa aiba deficit mare, acoperit de imprumuturi de pe piata bancara europeana la rate de dobanda avantajoase pentru banci, ceea ce a condus evident la o crestere a indatorarii iar defictul ajungand in 2008 la -9,8% iar din 2009 acesta avand deja 2 cifre (15,8% fiind si maximul atins). Primul an insa in care inflatia Greciei intra in marja este 2007, dar anul electoral (anticipat) 2008 a determinat cresterea inflatiei la 4,24%.

     La 1 ianuarie 2002 cand Grecia a introdus oficial moneda euro, rata de schimb a fost fixata la 340.750 drahme = 1 euro, an in care inflatia Greciei a ajuns la 3,91% depasind marja stabilita din primul an.

     Important de observant si rata de crestere a valorii obligatiunilor lansate de guvernul elen: de la o valoare de piata de 4,53% in iulie 2007, la 1,78% in iulie 2009 (cand brokerii au cumparat tot ce era pe piata in mai putin de 2 ore), la 26,5% in iulie 2011, cand s-a vorbit prima oara de un bailout pentru Grecia. Acesta a fost unul din motivele de ingrijorare ale sistemului bancar la bailout-ul propus de Nicholas Sarkozy si Angela Merkel. 50% din ceva insa e mai mult decat 100% din nimic. BRD este una din bancile surpaexpuse in Grecia prin pierderea a 48% din valoarea sa de piata in ultima luna.

      Ce a insemnat asta insa pentru grecul de rand? Ca economiile lui au scazut, dar au crescut costurile de viata cu aproximativ 43% in mai putin de 10 ani. Cu un salariu minim de 877 euro are costuri ale vietii ceva mai mari decat cele ale unui francez al carui salariu minim este de 1365 euro sau al unui neamt cu 1758 euro. Asta a dus inevitabil la o crestere a ratei de indatorare a populatiei.

      Pe de alta parte Grecia nu mai este o destinatie de business dupa intrarea in zona euro, costurile fortei de munca fiind mai ridicate decat in cele din imediata vecinatate. Singurul generator de locuri de munca (26% din locurile nou infiintate fiind in acest sector) fiind turismul cu o pondere de 18% in PIB (in 2010).

     Alegerile anticipate din noiembrie 2009, la jumatatea mandatului (alegerile fiind in 2007), au readus socialistii lui Papandreou la putere (dupa o lunga opozitie), electoratul bazandu-se pe promisiunile de renegociere a Acordului cu UE si FMI, dar rezultatul a fost un pachet de masuri de austeritate pentru scaderea deficitului bugetar, fara a reduce si rata somajului (16,3% in iulie 2011).

     Fireste ca acestea nu sunt masuri populare nicaieri in lume, iar populariatea partidului socialist a scazut sub 27%. Din punctual de vedere al presedintelui de partid, Papandreou si-a jucat singura carte pe care o avea, presand cu referendumul cancelariile europene care au negociat pachetul de austeritate deplasand principiul suveranitatii nationale catre cel al sigurantei si stabilitaii monedei unice. Acum isi preseaza rivalii politici, conservatorii de la Noua Democratie (al carui presedinte i-a fost coleg de camera in timpul facultatii) sa intre alaturi de el la guvernare intr-un guvern de unitate nationala.

      Grecii obisnuiti vor avea un drum lung pana la reintoarcerea bunastarii in conditiile aprobarii planului german-francez, iar presiunile politice elene nu vor schimba foaia de parcurs.

       Guardian a reamintit astazi de calul troain grec care a intrat in zona euro. Calul troian nu a aparut insa in 2011 si nici in 2009 ci in 2000 cand Comisia a inchis ochii la neindeplinirea marjelor economice stabilite pentru siguranta zonei euro si a ratei de indatorare a populatiei (catre bancile cu profit externalizat in Franta, Austria si Germania). Cand o banca nu isi calculeaza corect riscurile va pierde mai devreme sau mai tarziu, doar marja de timp facand diferenta dar nu si finalitatea.

History of US Department of Labour

Generatii de tranzitie

Generația absolventilor de liceu 2011 va rămâne in memoria colectiva ca fiind a celor care au ratat bac-ul, testul maturității.

In anii 40 bacalaureatul reprezenta o mare realizare, pentru ca era sansa de a avea un serviciu mai bun, cu o retributie mai mare. Numarul absolventilor de facultate era de 1,3 (fata de 1,8 Franta) la 1000 de locuitori, in conditiile unui analfabetism de 80%. In plin razboi scolile s-au inchis putin timp.

Mai degraba au aparut blocaje incepand cu 1948 cand dupa alegerile furate, Frontul Democratiei Populare a castigat alegerile cu 97,83%. Apoi au aparut epurarile din invatamant, la inceput cel superior (facultatea de medicina, drept si arhitectura din Bucuresti au fost cele mai decimate (ca numar de cadre didactice eliminate din total personal, avand multi profesori membri ai partidelor istorice sau evrei) apoi in toate mediile.

Noul om se cladea in fiecare comuna, in fiecare institutie, in fiecare minister. „Ilegalistii” de ieri erau conducerea din anii 50. Intelectualii erau pericolul iar proletariatul avea puterea sa-i reeduce. Si pe multi i-au reeducat: canalul Dunare-Marea Neagra a avut o medie de 80 de morti/ zi.

Locurile eliberate de intelectuali trebuiau ocupate. Exista legendele salvarii profesionale ale unor medici care au fost pastrati (erau bancuri care circulau referitor la BTS-urile unora din nomenclaturistii rusi). Cei care au rezistat trebuiau sa faca insa dovada dosarului bun si sa devina membrii de partid.

Reconstructia Romaniei dupa razboi s-a facut cu omul nou. Cel care implinea productia cincinal-ului in trei ani si care decidea aleatoriu unde sa se nasca o noua uzina, iesita sau nu din contextul geo-social al zonei. Daca nu sunt muncitori aducem din Moldova si ii calificam la locul de munca. Le dam si casa. Statul tatuc trebuia sa fie grijuliu cu cei neajutorati, intelectualii fiind o specie acceptata dupa anii 1964 dar nesustinuta real, spre deosebire de proletariatul pe care se baza.

Propaganda se baza pe filme in care viata la tara este idealizata iar d-soara secretara cu cerneala pe degete ironizata. Unghiile trebuie sa aiba urmele pamantului stabun si fertil, nu sa fie date cu oja ca pesonajul unei profesoare de franceza dintr-un film al epocii.

Nevoia de cadre obliga la obtinerea de diplome, care nu-s deloc greu de creat. Facultatea se poate face pe cai mai scurte, poti sa-ti iei pe urma bacalaureatul, sau chiar poti sa faci ulterior liceul. Despre primele generatii de Stefan Ghiorghiu sunt legende care amintesc de alfabetizare. Scola la seral si recomandarea secretarului de partid puteau tine loc de examen de admitere la liceele tehnologice.

In anii 60 Romania a ajuns insa la un analfabetism de 1%. S-au cladit scoli in fiecare comuna, au fost adusi profesori. S-a inceput crearea unui sistem de invatamant de masa, care fara nicio indoiala era mai bun decat ceea ce exista acum. Nu am reusit sa egalam anul 1972 la numar de olimpici internationali la olimpiadele scolare. Zborul in cosmos al primului roman era dublat de cercuri de astronomie in scolile cele mai sarace. Profesorii aveau vocatie de mentori iar elevii se straduiau sa fie discipoli.

Relativa acalmie socio-economica a anilor 70-80 a crescut cifra de scolarizare a facultatilor care era corelata cu nevoile economice prestabilite, chiar daca realitatea de la locul repartitiei demonstra inutilitatea demersului. Adesea resursele umane erau prost gestionate fiind zone cu surplus si altele cu deficit de personal supracalificat.

Doar ca generatia anilor 70-80 care descoperea Beatles-ul si Rolling Stones era diferita de cea a anilor 50. Aparuse un fenomen al Flacarei cu o incandescenta de talente din toate artele. Probabil a fost generatia de aur a baletului romanesc, a claselor de regie si montaj de film, a scolii romanesti de scenografie. E regretabil ca prezentul ma face sa ma uit cu jind la teatrul televizat din anii 80 ca sa vad cadre si lumini de arta.

Si totusi numarul de absolventi era foarte mic si concurenta nu era doar la admiterea la facultate ci si pe parcusul ei, pentru a obtine o repartitie mai buna. Exista deci o miza pentru a lupta pentru performanta. Facultatea de arhitectura in generatia lui Alexandru Andries avea 70 de absolventi/an si 2-3 locuri la doctorat (erau ani in care nu se scotea niciun loc) in perioada de cea mai mare dezvoltare a constructiilor din Romania. Astazi a devenit universitate cu 3 facultati, rector, 2 prorectori, 3 decani si un numar mare de cadre universitare cu 570 de locuri la admitere si 80 la doctorat. Oare piata muncii are nevoie de toti acestia? Ce va face cel de-al 21-lea absolvent de arhitectura de interior din acest an? Ca mai sunt inca pe atatia din anii trecuti… iar beneficiarii vor proiecte asamblate cu fundatie, plan de situatie cu detalii de executare inclusiv de instalatii si nu ii ajuta doar iluminatul ambiental de interior…

Incandescenta initiativei private postrevolutionare i-a facut insa pe multi sa devina parinti la fara frecventa. Viata facila a fost intens promovata prin concursuri televizate (sa nu uitam ca in 1995 valva aparitiei PROTV-ului se datora concursurilor in care puteai castiga doar sunand si spunand un cuvant afisat indelung pe ecran, o suma echivalentul a 8-10 salarii). Milionul se putea castiga doar uitandu-te la televizor. Copiii crescuti cu aceste imagini, cu parinti alergati sa asigure un venit care sa-i permita copilului telefonul mobil dorit, dar fara timp de a sta la povesti despre ce au facut in ziua respectiva la scoala, ce nota au luat la lucrarea de control de saptamana trecuta si cand e urmatoarea sedinta cu parintii – acesti copiii ai tranzitiei au inteles ca te poti descurca in viata.

Cand un fotbalist celebru scapa de acuzatii de dopaj doar ca pare smerit intr-o conferinta de presa inseamna ca s-a scos. E tare… se descurca…

La scoala profesorii isi suplimenteaza veniturile cu meditatii, iar daca vin la meditatii copii de la clasa vor primi si note mari, ca doar de asta sunt platiti de parinti. Iar parintii nu au timp sa testeze informatiile asimilate de copii si nici sa observe piercing-ul si noul tatuaj al odraslei. Sau daca observa e cam tarziu, pentru ca deja a crescut si e mofturos si greu de intrat in voie…

Aceasta generatie a ajuns la maturitate. Este majora si votanta. Intr-o societate de sacrificiu au decis ca ei stiu si cunosc scurtaturile sistemului. Sunt cinici desi au 18 ani. Stau in gasti in fata blocurilor cu masinile (SH din Germania si inmatriculate in Bulgaria) deschise din care razbat pe zeci de metri decibelii subuferelor cu manele, de cum se insereaza pana noaptea tarziu. „Se baga” in „aranjamente”, „fac si ei o afacere”. Conteaza prea putin vocatia, pentru ca talentul trebuie slefuit prin multa munca. Au inteles ca cei care fac multa scoala nu ajung la fel de bine ca baietii si fetele de Dorobanti.

Vorbesc despre ei ca generatie pentru ca desi, printre ei sunt si tineri care pot face diferenta intre Cezar si Camil Petrescu si pot descrie legea proportiilor echivalente de la chimie, ceea ce se vede este ce am prezentat mai sus. Cersetorii din Roma sunt cateva mii dar umbresc prezenta ceiluilalt milion de romani integrati. As vrea sa sper ca proportia se pastreaza si in cazul celor 60% (70% pentru Bucuresti) care nu au luat nota minima de promovare a bacalaureatului. Dar privind filmuletele de pe youtube facute de PrahovaTV vad ca in Romania profunda folositul pastei de dinti si ultima carte citita se pierd in negura vremii si asta ma revolta cu aceeasi putere cu care ma deprima.

Generatia John Lenon si Jimmi Hendrix avea alte tinte fata de generatia Andre si a cantaretilor cu nume de mezeluri. Intre nonconformismul neacceptarii unor schisme sociale  si a unui razboi ilogic cum a fost cel din Vietnam si a fi “libera la mare la 14 ani” e distanta dintre jazz si manele.

In apararea lor vine faptul ca au gasit scurtaturile unui sistem cladit de altii, in care ultimul lucru important a fost calitatea invatamantului. Ministrii, parlamentari, rectori si cadre didactice au creat un sistem de diplome pe banda rulanta, in care totul s-a redus la bani si cresterea unei cifre de scolarizare pentru a sustine cat mai multe posturi si vanitati. In ultimii 20 ani au aparut o multitudine de profesori universitari, conferentiari si chiar conducatori de doctorate care abia acum (la ani distanta) reusesc sa indeplineasca cerintele de numar de publicatii ISI. In 2008 Romania avea 48 (fata de 33 Franta) de absolventi de facultate la 1000 de locuitori.

Aparitia camerelor de luat vederi in salile de examen a demonstrat limitele sistemului. Au sperat ca va merge si asa, dar s-au inselat.

Acum se simt discriminati fata de cei cu 1-5 ani mai mari decat ei. De 8 ani se intra la facultate folosind notele de la bacalaureat, putine facultati mai dand examene de admitere. Finalizarea studiilor a devenit si ea la fel de usor de trecut, printr-un eseu de 40 de pagini pe care trebuie sa-l sustii in 10 minute in fata unei comisii plictisite. Apoi vad ei ce fac…

Angajatorii desi comenteaza si stramba din nas sustin acest non-sistem de invatamant. Nu utilizeaza bursele private, nu se implica prin patronate in realizarea curriculei fiind, asemeni absolventilor, o reflexie a societatii. Si se descurca cu ce gasesc, inventeaza functii, cam toate cuprinzand termenul de manager (indiferent daca nu exista niciun subaltern si atributia de baza este aranjarea unui produs pe un raft).

Printr-un proiect demarat de o fundatie am stat de vorba cu mai multi adolescenti de clasa 12-a vorbindu-le despre drepturile lor ca viitori salariati. Am inteles repede ca trebuie sa le atrag atentia prin lucruri pe care sa le cunoasca, asa ca am plecat de la exemplul retelelor de socializare on-line si al elementelor de CV care apar in descrierea profilului. Discutia s-a animat, am reusit sa le transmit un minim set de informatii, desi nu cred ca au avut un impact deosebit, dar in urmatoarele zile am primit add-uri de la multi dintre ei. Am fost incantata cand am primit „like” de la unul dintre acestia la un subiect in care nu eram de acord cu victimizarea celor care nu au luat bacalaureatul nici in a doua sesiune. Poate ca totusi exista speranta…

Ne plangem de ei, ca-s tapii ispasitori ai nostrii, ai tuturor. Dar uitati-va in jur si ganditi-va de cate ori ati incalcat o norma doar ca e mai simplu asa si nimeni nu te-a sanctionat pentru asta. Fiecare norma incalcata insa duce la situatia de azi….